Ce este deprinderea de viata?

CE ESTE DEPRINDEREA DE VIATA?

1. Definitie

Specific fiintei umane este ponderea deosebit de mare a comportamentelor invatate in raport cu cele innascute. Sean Covey spunea ca deprinderile reprezinta comportamente invatate ce il insotesc continuu pe om, putand reprezenta un mare ajutor, dar si mai mare handicap: unele il pot propulsa inainte, asigurand succesul actiunilor sale, altele il pot trage in jos pana la ratarea completa. Din alta perspectiva, unele deprinderi sunt abilitati de a face ceva legat de obiecte, altele sunt priceperi in relatiile cu alti oameni; unele au un caracter concret (deprinderi tangibile), altele sunt mai abstracte, mai putin palpabile (deprinderi intangibile), dar tot atat de importante.

Deprinderile pentru viata independenta sunt acele abilitati tehnice si psihosociale, insusite pana la automatism, care ii permit individului sa duca o existenta normala, fara a depinde de asistenta din partea societatii si folosind oportunitatile pe care societatea i le ofera.

2. Categorii de deprinderi de viata independentǎ

Deprinderile pentru viata independenta nu epuizeza lista posibilelor deprinderi ce pot fi insusite de un copil pana la varsta maturitatii. Deprinderile de viata independenta sunt acele abilitati care ii permit detinatorului sa desfasoare o viata sociala normala, ne(mai)avand nevoie de asistenta sau acompaniere din partea serviciilor sociale.

Se pot distinge mai multe categorii de deprinderi care se formeaza pe parcursul socializarii copilului si adolescentului, instalandu-se treptat si contribuind la formarea unei personalitati adaptate din punct de vedere social si cultural:

Deprinderile de viata zilnica : nutritie, planificarea meniului, cumpararea alimentelor, prepararea mancarii, comportamentul corect la masa, curatenia bucatariei si depozitarea mancarii, managementul si siguranta casei.

Deprinderile privind gestiunea locuintei si folosirea resurselor comunitare : se refera la acele arii de deprinderi necesare pentru ca un tanar sa faca o tranzitie pozitiva catre comunitate. Sunt incluse gestiunea locuirii, transportul si resursele comunitare.

Deprinderi privind managementul banilor: se concentreaza pe arii de deprinderi care ii ajuta pe tineri sa ia decizii financiare intelepte; notiuni despre bani, economii, venituri si impozite , operatiuni bancare, obtinerea de credite, plan de venituri si cheltuieli ( buget personal ), abilitati de consumator.

Deprinderi privind ingrijirea personala: promoveaza dezvoltarea fizica si emotionala armonioasa a tanarului prin igiena personala, stil de viata sanatos, sexualitate corecta.

Deprinderi vizand dezvoltarea sociala: se concentreaza asupra modului in care tanarul se relationeaza cu ceilalti prin dezvoltare personala, constiinta culturala, comunicare, relatii sociale.

Deprinderi pentru integrare profesionala: se refera la ariile de deprinderi care ii ajuta pe tineri sa isi finalizeze programele educationale si sa urmeze o cariera conform interesului lor. Acest domeniu include deprinderi privitoare la planificarea carierei , angajare, luarea deciziilor si pregatire prin studiu.

3. Formarea deprinderilor de viatǎ independentǎ

Obiectivul formarii si dezvoltarii deprinderilor pentru viata independenta este foarte potrivit, mai ales, pentru acei adolescenti care au fost lipsiti de posibilitatile normale de a-si insusi pe durata copilariei, deprinderile adecvate de viata, neputand folosi imitatia adultilor (in absenta modelului familial) sau metoda "incercarii si erorii" (primind prea multe lucruri de-a gata sau fiind constransi sa adopte solutiile prestabilite, iar in alte cazuri nefiind suficient de motivati sa caute singuri rezolvarea).

Situatii de acest fel nu sunt specifice doar copiilor crescuti in institutii. Si copiii din familii naturale sau incredintati unor asistenti maternali pot acuza deficiente in privinta deprinderilor de "viata independenta". Si ei pot avea nevoie sa dezvolte anumite deprinderi, se pot confrunta cu deficiente de socializare, de adaptare la viata sociala si la cultura comunitatii din care fac parte. Insusirea deprinderilor necesare pentru a trai pe cont propriu reprezinta un proces care dureaza intreaga viata. Pregǎtirea pentru viata independentǎ este o formǎ particularǎ de educatie non-formalǎ, participativǎ, de stimulare si dezvoltare personalǎ. Formarea si dezvoltarea de deprinderi se poate face in doua modalitati:

ca o activitate organizata cu scopul formarii sau dezvoltarii unor deprinderi de viata independenta;

ca o latura a diferitelor activitati educative la care iau parte adolescentii.

O abordare bazata pe dezvoltare sustine faptul ca invatarea se produce in timp si copiii progreseaza printr-o serie de etape sau niveluri pe masura ce procesul se desfasoara.

3.1. Ciclul formarii deprinderilor de viatǎ

Ciclul formarii deprinderii cuprinde urmatoarele etape principale:

Definirea deprinderii :

- generarea de exemple,

- incurajarea repetarii verbale si a actiunii,

- corectarea intelegerilor gresite.

Promovarea unei deprinderi performante prin :

- asigurarea conditiilor pentru a practica sub supraveghere si cu asigurarea unui

feed-back adecvat;

- evaluarea performantei;

- emiterea unor recomandari de corectare.

Asigurarea mentinerii durabile a deprinderii prin :

- oportunitati pentru practica personala;

- stimularea autoevaluarii si a ajustarilor de comportament.

Nivelurile de invatare utilizate in modelul de dezvoltare sunt mentionate in figura de mai jos :

Sursa : Serviciile pentru dezvoltarea deprinderilor de viata independentǎ.

Scopul principal al serviciilor pentru deprinderi de viata independenta este de a le oferi adolescentilor acele competente necesare pentru a trai o viata adulta sanatoasa, utila si independenta. Serviciile care au ca si scop formarea de deprinderi pentru o viata independenta trebuie sa fie in concordanta cu nevoile in continua schimbare ale tinerilor, pe masura ce acestia isi dezvolta competentele si isi imbunatatesc performantele. Activitatile pentru dezvoltarea deprinderilor de viatǎ se pot desfasura in cadrul unui serviciu specializat sau in cadrul altor servicii pentru protectia copilului: servicii de tip rezidential, centre de zi, asistenti maternali profesionisti. Aceste servicii se adreseaza adolescentilor care au fost separati de familie si au nevoie sa obtina acele deprinderi necesare unei vieti sanatoase, utile si responsabile ca adulti independenti. Asemenea adolescenti pot fi cei care:

. au parasit/urmeaza sa paraseasca sistemul de protectie a copilului

. au dizabilitati de dezvoltare

. nu au locuinta

. traiesc intr-o forma de rezidenta temporara

. provin din familii cu resurse financiare precare.

3.2. Clientii serviciilor de formare de deprinderi de viatǎ

Cea mai importanta si numeroasa categorie de clienti pentru serviciile de formare de deprinderi de viatǎ o reprezinta tinerii care au suferit un regim indelungat de institutionalizare, fiind privati de posibilitatile normale de insusire a deprinderilor .

Studiile de specialitate (M.Dumitrana, 1998) releva o serie de trasaturi specifice acestor adolescenti:

- intarzieri in dezvoltarea fizica si motorie;

- retard intelectual si de limbaj;

- dificultati in comportamentul social, ca urmare a inabilitatii de a forma si pastra

relatii cu ceilalti copii si adulti, a incapacitatii de a respecta reguli, a lipsei

sentimentului de vinovatie;

- o tulburare emotionala profunda care sta, in fapt la baza tuturor celorlalte

distorsiuni.

Este evident ca mediul de viata isi pune amprenta pe comportamentul si structura mentala a copiilor si tinerilor crescuti in institutii. O caracteristica a cadrului de viata din centrele de plasament este neadecvarea sa si promovarea unor trasaturi disjunctive cu mediul social. Copiii suporta adesea situatii de disonanta cognitiva, de confuzie. Nefiind suficient informati sau primind informatii distorsionate, neveridice, le este foarte greu sa crediteze anumite date, sa acorde relevanta si sa ia decizii in virtutea unor convingeri si certitudini.

Comportamentele lor sunt patternuri insusite prin socializarea institutionala, dar care devin modalitati dezadaptative in conditii de viata in mediu deschis. Aceste comportamente pot fi explicate datoritǎ faptului ca le lipsesc anumite experiente foarte timpurii. Astfel, deprinderile lor de viata ajung sa fie diferite de ale celorlalti oameni.

Viata in institutie duce la o pronuntata dependenta de grup: grupul de colegi este principala sursǎ de pattern - uri comportamentale si valori personale, si este mediul esential cu rol important in socializare. Grupul indeplineste si un rol de securizare, prin modul in care ii ajuta pe copiii sa faca fata situatiilor de adversitate, momentelor de neliniste , de suferinta prin interventia suport a grupului.

O alta problemǎ este legata de slaba responsabilizare a tinerilor fata de viata lor in general. Cadrul restrans de viata, limitat la scoala si centru, ii poate determina sa adopte un comportament defensiv fata de orice element care le-ar putea provoca insecuritate, disconfort psihic, situatii de inferioritate.

3.3. Specificul deprinderilor de viatǎ la diferite varste

Deprinderile sunt specifice anumitor grupe de varsta, la varstele mai mici acestea fiind deprinderi simple, concrete, la varste mai mari fiind deprinderi complexe, cu grad mai ridicat de abstractie.

Grupa de varsta 8 - 14 ani evidentiaza nevoia de stimulare suplimentara a dezvoltarii personalitatii lor. Contactul cu mediul deschis este foarte limitat si nu sunt obisnuiti sa dezvolte strategii adaptative. Stimularea participarii se face adesea prin oferirea unor mici cadouri - dulciuri, fructe etc. Pentru facilitarea exprimarii este eficienta utilizarea suportului grafic. Copiii se simt adesea in competitie unii cu altii. Confruntarea , reusita sunt foarte importante, iar dorinta de a fi tratati cu mai multa atentie decat restul colegilor este foarte pronuntata. Uneori atitudinea poate fi presarata cu comportamente cu tenta agresiva la adresa celorlalti, pornind de la nevoia de afectiune pe care o resimt acesti copii.

Grupa de varsta 15 -18 ani prezinta o problematica aparte. Ei se apropie de momentul asumarii de responsabilitati individuale. De aici pot pleca reactii revendicative, stari de nemultumire si chiar suspiciune. Cei mai multi traiesc intr-o stare de incertitudine in legatura cu viitorul lor si au lacune in ceea ce priveste cunoasterea propriei personalitati. Uneori acestor tineri le este greu sa se raporteze la cineva pe care il percep ca pe o autoritate, ca la un egal. Acest impas poate fi depasit daca este practicata o comunicare deschisa, sincera, in raport cu adultii si pe tema nevoilor lor. Acesti tineri sunt retinuti in a vorbi despre ei insisi si a analiza in grup problemele lor. Rezistenta la verbalizare este determinata uneori de teama, alteori de lipsa exercitiului in a se autoevalua. Le este greu sa decida pentru viitorul lor profesional care le provoaca stari emotionale incarcate negativ si au nevoie de clarificarea criteriilor de apreciere.

3.3.1. Abordari in formare

Principii ale muncii cu copilul respectand dezvoltarea lui (dupa Carmen Anghelescu):

Copilul are nevoie sa fie respectat. Respectul fata de copil se obiectiveaza in timpul care se acorda fiecarui copil pentru a integra senzatiile corporate si pentru a-si construi repere pe care se structureaza psihologicul - sensul individului ca existenta.

Dezvoltarea este unitara. Orice act al copilului presupune implicarea mai multor arii de dezvoltare.

Schimbarile consecutive dezvoltarii sunt complexe si pot sa fie dificil de observat sau inobservabile celor de langa ei; de aceea, observatia cuiva din exterior poate evidentia ceea ce cei apropiati nu vad.

Dezvoltarea este reciproca, schimbarile dintr-un domeniu influenteaza toate celelalte domenii de dezvoltare. O achizitie motorie duce la acumulari cognitive insotite de trairi ce pot consolida achizitia sau o pot bloca.

Dezvoltarea este un proces dinamic care alterneaza. Achizitiile realizate de un copil intr-un interval de timp necesita apoi un timp pentru organizare. Organizarea si structurarea pot absorbi toata atentia copilului, ceea ce poate avea ca efect regresia in alte domenii si dezechilibre tranzitorii. Cel mai bun exemplu este cel al anxietatii fata de strain, care se manifesta in jurul varstei de 8 luni si care marcheaza achizitia diferentierii intre persoane necunoscute si cunoscute (R. Spitz, 1965).

Dezvoltarea se realizeaza cu precadere in context social si se bazeaza in copilarie pe formarea atasamentului.

3.3.2. Principii de abordare a deprinderilor de viata pentru toate categoriile de varsta

Principii:

1. Stabilirea si intretinerea unei relatii in care clientii sa se simta ca sunt intampinati

cu sensibilitate, empatie si respect.

2. Grija si sprijin acordat in functie de nevoi.

3. Consolidarea unei retele de suport social.

4. Consolidarea functiilor de adult (matur) si stimularea interactiunilor plecand de la

acest nivel.

5. Concentrarea pe internalizarea modelelor si rolurilor de adult matur.

6. Incurajarea cautarii de solutii proprii pentru situatiile de criza mergand mai tarziu

pana la anticiparea crizelor.

7. Reducerea stresului din institutie.

8. Terapie si asistenta in situatii de criza.

4. Instrumente de evaluare a deprinderii de viatǎ independentǎ

4.1. Evaluarea bazatǎ pe puncte tari si nevoi

Aceastǎ metodǎ se bazeaza pe o abordare de tip pozitiv asupra persoanei. Ea este folosita de specialistii americani de la National Resource Center for Youth Services din Tulsa, Oklahoma si a fost prezentata in Romania cu ocazia unui stagiu de formare organizat in martie 2002 de catre World Learning (vezi anexa 1). Se porneste de la credinta ca fiecare persoana detine un fond propriu de cunostinte, capacitati si deprinderi, insusiri personale si resurse. Formarea unor noi deprinderi inseamna alinierea capacitatilor si resurselor interne si externe la sperante si viziuni.

Evaluarea deprinderilor de viata pe baza punctelor tari si a nevoilor se va face tinand seama de urmatoarele recomandari:

Formatorii trebuie sa cunoasca foarte bine intrebarile.

Se va incepe intotdeauna prin identificarea intereselor speciale ale tinerilor.

In mod normal, se trece de la partea cu puncte tari la cea cu nevoi.

La inceputul interviului se va arata tinarului formularul de raportare. El va fi informat ca la incheierea interviului va primi copia acestui raport.

Rǎspunsurile vor fi inregistrate pe scurt. Se pot adauga unele intrebari suplimentare.

La terminarea interviului, se va revizui impreuna cu tanarul formularul de evaluare completat.

Se va cere tanarului sa identifice nevoia pe care ar vrea sa o satisfaca imediat si se va consemna acest fapt in formular.

La finalul interviului se va inmana tanarului o copie a documentului.

4.2. Ecoharta

Ecoharta este o simpla hartie si o stimulare, un instrument de evaluare, planificare si interventie. In mod dinamic, reprezinta sistemele ecologice ale clientului. Include sistemele de baza cu care clientul interactioneaza (vezi anexa 2).

Ecomap poate fi utilizata sa adune cateva tipuri de informatii:

1). Sa identifice membrii gospodariei, familia extinsa (complexa), natura relatiilor

dintre indivizi, resursele pe care le schimba cu clientul.

2). Sa identifice alte persoane si sisteme in acest mediu social al clientului si

resursele schimbate cu ei.

3). Sa identifice relatiile clientului cu sistemele din comunitate.

4). Sa identifice contributiile prezente si trecute ale clientului fata de altii.

5). Sa identifice sistemele cu ajutorul carora resursele suplimentare pot fi

alocate.

Ecoharta este un instrument folositor deoarece:

1). Furnizeaza si organizeaza o mare varietate de informatii pentru evidenta clientului.

2). Angajeaza clientul in procesul de evaluare a relatiilor cu mediul social.

3). Ajuta sa identifice contributiile clientului pozitive la mediu, posibilele resurse pentru ajutor, pentru lipsurile in suportul acordat pentru mediu.

4). Poate fi modificat peste timp.

5). Poate fi adoptat la toate tipurile de situatii sociale si tendinte.

6). Asigura o imagine clara ce poate fi prezentata cu usurinta la toti.

4.3. Planuri de Interventie Specificǎ (PIS)

Serviciile sau interventiile specifice destinate dobandirii deprinderilor de viata independenta ale copilului/tanarului in vederea includerii sale sociale, se desprind din PIS (Planul de Interventie Specificǎ), intocmit in 30 de zile de la inregistrarea cazului, de catre echipa interdisciplinara. Planul trebuie sa serveasca unui scop clar definit si sa conduca la indeplinirea obiectivelor specifice pentru fiecare arie de interventie identificata in etapa anterioara de evaluare complexa.

Componentele planificarii serviciilor sunt urmatoarele :

a) identificarea prioritatilor - de exemplu, determinarea situatiilor critice ce urmeaza

a fi rezolvate imediat;

b) identificarea activitatilor, mijloacelor, termenelor, conditiilor si indicatorilor de

performanta privind atingerea obiectivelor programului de interventie specifica;

c) stabilirea responsabililor si repartizarea sarcinilor cuprinse in programul de

interventie specifica.

Persoana responsabila de caz are urmatoarele obligatii:

a) de a facilita stabilirea prioritatilor in colaborare cu familia si echipa de

profesionisti;

b) de a stabili cu claritate rolurile si responsabilitatile tuturor celor implicati in

implementarea planului de servicii personalizat: parinti, copil, profesionisti,

institutii, comunitate etc.

c) serviciile si interventiile recomandate raspund nevoilor reale si prioritatilor

copilului si familiei;

d) familia si copilul au acces la serviciile si interventiile recomandate;

e) serviciile si interventiile sunt oferite copilului si familiei.

Serviciile oferite familiei se face in baza unui contract, care ofera posibilitatea participarii si responsabilizarii partilor implicate.

Programul de interventie specifica are urmatoarele caracteristici:

Este un proiect personalizat de interventie.

Este un document scris.

Concretizeaza interventiile echipei pluridisciplinare.

Este intocmit impreuna cu clientul.

Urmareste responsabilizarea clientului, co-participarea clientului la propria integrare sociala si educatie.

Promoveaza clientul ca partener activ.

Contine obiective, activitati, precum si evaluari concrete.

Implicarea tuturor membrilor echipei.

Prevede termene concrete si realiste.

Prevede evaluari periodice.

Specifica responsabilitatile echipei si ale clientului.

Eficient in autoevaluarea clientului.

Se bazeaza pe punctele tari ale clientului.

Respecta nevoile clientului.

Ajuta la cresterea interioara si maturizare.

Favorizeaza constientizarea realitatii.

Clientul are un rol important in deciziile obiectivelor si actiunilor din Planul Personalizat de Interventie.

Tine cont de problemele identificate.

Este formulat intr-un limbaj clar, accesibil clientului.

Este pozitiv si pune accent pe solutii.

Finalitatea P.P.I.-ului este viata independenta a clientului. Se recomanda o monitorizare post- P.P.I. de minim 6 luni, insa cel mai bine ar fi de 2 ani, deoarece astfel s-ar putea obtine o imagine mult mai concreta si corecta in ceea ce priveste integrarea pe termen lung.