Educatia estetica

Educatia estetica

Este componenta educationala care, de regula, a fost definita prin sintagma "educatie prin si pentru frumos". In Grecia Antica postulatul care a fundamentat existenta si scopul omului era kalos kai agathos - frumos si bun - imbinand principiul estetic cu cel moral, omul trebuind sa fie frumos la trup si bun la suflet.

Argumentele si motivele ce sustin educatia estetica sunt multiple, printre care primeaza urmatoarele:

trebuinta omului perceput ca fiinta rationala si prin capacitatea de a asimila arta si frumosul uman si pe cel natural (N. Hartmann, 1974);

exigenta societatii fata de om, in sensul participarii la edificarea si sporirea valorilor culturale ale societatii, intre care se regasesc si valorile estetice - ale artei (L. Gavriliu, 1969);

elementul constitutiv obligatoriu al culturii generale a omului modern (T. Pop, 1970).

Conceptul de educatie estetica are ca emergenta categoria filosofica de estetica si deriva din grecescul"aistheisis", "aisthetikos" si semnifica insusirile de sensibil, placut, frumos. Cu alte cuvinte estetica este stiinta despre frumos, ea studiind legile si categoriile frumosului, iar educatia estetica este o componenta a educatiei integrale care urmareste modelarea specifica a personalitatii, prin formarea calitatilor estetice, prin intermediul valorilor estetice din toate sferele de manifestare, indeosebi din arta, din societate si din natura.

Estetica si educatia estetica in general vizeaza obiective educationale ce fac referinta asupra categoriilor estetice care, in esenta ar viza frumosul, sublimul, eroicul, maiestuosul, echilibrul, armonia, precum si alte categorii antinomice cum ar fi tragicul, grotescul si uratul. Acestea reprezinta anumite valori sau nonvalori specifice esteticii si educatiei estetice.

Educatia estetica vizeaza in ultima instanta modelarea estetica a omului si este structurata pe mai multe dimensiuni si obiective de ordin formativ si informativ:

idealul estetic;

simtul estetic;

gustul estetic;

spiritul de creatie estetica.

Idealul estetic este categoria care exprima modelul estetic spre care nazuieste, aspira sa-l cultive si sa-l finalizeze un artist, un individ si o comunitate umana in concordanta cu cultura si spiritualitatea generala si specifica unei epoci orientata de anumite conceptii filosofice, etice, juridice, estetice, religioase etc. In corelatie cu celelalte idealuri si ca o componenta importanta a idealului educatiei, educatia estetica urmareste sa formeze un arhetip uman - "homo aesteticus". Aceasta categorie estetica este constituita dintr-un ansamblu de teze, principii si norme teoretice care imprima o anumita directie atitudinii estetice a oamenilor si formeaza treptat prin constientizarea la nivel social a ceea ce este specific si dominant in diversitatea gusturilor estetice exprimandu-se prin anumite principii estetice care se impun si actioneaza la nivelul unei epoci istorice.

Simtul estetic este capacitatea si calitatea omului de a percepe si trai frumosul ca o atitudine si modalitate de comportament estetic determinat de anumiti analizatori si modalitatile de prelucrare ale informatiei receptate pe cale senzoriala: vizuala, auditiva, tactila, vorbindu-se in acest sens de bunul simt ca o calitate de a percepe si trai numai ceea ce este frumos. Cu alte cuvinte simtul estetic este predispozitia spre valorile naturale si social-umane care conduc spre armonie si echilibru.

Gustul estetic exprima calitatea si capacitatea omului de a iubi si aprecia frumosul sub raport cognitiv, afectiv si comportamental pe fondul unor implicatii de natura afectiva si atitudinala. Gustul estetic are conditionari atat de natura sociala, cat mai ales de natura individuala. Expresia "nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place", precum si proverbul latin "De gustibus et coloribus non disputandum" (in materie de gust nu exista reguli, fiecare om isi are criteriile si masura proprie de apreciere) sunt argumente ce sustin conditionarea gustului estetic prin prisma individualului si mai putin a socialului. Din punct de vedere social, gustul estetic are influentari de natura colectiva si se dezvolta prin penetrarea si perceperea frumosului, armoniei, echilibrului in randurile si de catre categorii sociale tot mai diverse, frumosul avand conotatii generalizatoare si chiar in planul unei anumite "omogenizari" de factura estetica. Spre exemplu, sintagma bunului gust exprima calitatea omului ca fiinta generica in afara oricaror criterii discriminatorii, ceea ce apreciaza si inseamna cu adevarat creatie sau, mai mult, valoare estetica.

Spiritul de creatie estetica este categoria care exprima capacitatea si abilitatea de a imagina si de a crea frumosul, educatiei estetice revenindu-i responsabilitatea de a cultiva frumosul si potentialul creator estetic al personalitatii. Desigur, spiritul de creatie si inventivitatea sunt si apanajul educatiei dar al potentialului ereditar de care dispune fiecare individ.

Alti autori (I. Nicola, 1994) evidentiaza si o alta componenta structurala a esteticii si educatiei estetice, si anume sentimentele si convingerile estetice. Primele insumeaza o configuratie de emotii ca rezultat al unor trairi mai profunde si de durata a frumosului din natura, societate si arta. Evidentiem in acest sens emotiile simple, primare, innascute si cu rezonanta biologica (bucurie, tristete, durere) si emotii complexe, derivate, de natura sociala specific umana (regretul, dorul, mila, extazul, nostalgia etc.), toate fiind provocate si intretinute ca urmare a receptarii valorilor estetice (I. Parvu, 1971).

Convingerile estetice sunt toate acele idei despre frumos care au devenit mobiluri interne orientand si calauzind preocuparea omului in vederea asimilarii si introducerii frumosului in modul sau de viata, in relatiile sale cu lumea si cu ceilalti oameni. Prin fuzionarea acestor componente rezulta atitudinea estetica si care se inscrie la un nivel mai inalt in continutul si continuum-ul obiectivelor educatiei estetice.

1. Obiectivele si continutul educatiei estetice

Obiectivele educatiei estetice

Definirea educatiei estetice devine mai completa si mai concreta prin precizarea obiectivelor ei printre care am evidentia urmatoarele:

a.    insusirea valorilor estetice si educarea capacitatilor de a percepe, intelege si judeca frumosul deosebindu-l de opusul sau - uratul - ca obiectiv cognitiv formativ;

b.   educarea convingerilor si sentimentelor estetice, a simtului, gustului si dragostei de frumos, manifestand spirit de prevenire si respingere a uratului - ca obiectiv formativ - afectiv - aptitudinal;

c.    educarea capacitatilor si deprinderilor de a pastra si promova valorile estetice ale frumosului precum si dezvoltarea si manifestarea spiritului si deprinderilor de creatie a valorilor estetice, a frumosului - ca obiectiv formativ praxiologic.

In opinia altor autori educatia estetica trebuie sa aiba doua sensuri:

educatia pentru frumos, adica in vederea perceperii, trairii, interpretarii, infaptuirii frumosului;

educatia prin frumos, adica prin mijlocirea frumosului (C. Moise si T. Cozma, 1996).

Anterior acestor opinii si obiective fixate, St. Barsanescu, in 1935 (in cursul sau de la Universitatea din Iasi) propunea patru teme de studiat in cadrul educatiei artistice (estetice), teme care se converteau de fapt in obiective ale acestei laturi educationale:

a.  pregatirea in vederea gustarii operei de arta;

b. pregatirea in vederea reproducerii operei de arta, in sprijinul unei trairi mai profunde;

c.  pregatirea in vederea creatiei;

d. formarea judecatii estetice.

Ulterior G. Vaideanu, intr-o lucrare special consacrata problemei, "Educatia estetica", propunea ca obiective - scopuri ale acestei educatii urmatoarele:

formarea capacitatii de receptare a frumosului;

formarea capacitatii de apreciere a frumosului;

formarea atitudinii estetice, aceasta atitudine ingloband o gama larga de elemente constitutive, de la sensibilitatea fata de frumos, pana la crearea frumosului.

De data mai recenta I. Neacsu (1988) formuleaza obiectivele educatiei estetice in mare parte in consonanta cu cele formulate anterior. Acestea s-ar obiectiva in:

dezvoltarea receptivitatii estetice;

generalizarea trebuintelor estetice;

dezvoltarea creativitatii estetice (lucr. cit.). Exceptie face un singur obiectiv:

formarea idealului estetic interdisciplinar.

Se pot cita si alte opinii cu amprenta personala meritorie, cum ar fi cea a lui V. Tarcovnicu (1975), I. Popa (1986), I. Nicola (1994), toate condensate in jurul aceleiasi idei de sensibilizare, constientizare si, pe cat este posibil, indrumare si formare in sensul creatiei estetice.

Continutul educatiei estetice

Obiectivele educatiei estetice determina valorile care alcatuiesc continutul educatiei estetice concretizat in continutul unor obiecte de studiu din planurile de invatamant cum sunt: literatura, desenul, muzica, istoria, tehnologia etc., precum si a unor activitati extradidactice de specialitate sau cu caracter estetic. Continutul educatiei estetice cuprinde urmatoarele:

a.  valorile estetice in operele literar - artistice, de critica literar - artistica;

b. limbajele si modalitatile de expunere a artelor, literaturii, arhitecturii si a altor domenii care opereaza cu valori estetice;

c.  sistemul de informatii estetice privind genurile si stilurile operelor estetice si autorilor de creatie estetica;

d. convingerile si sentimentele estetice, simtul si gustul estetic incluse in operele artistice, in istoria artei si critica estetica;

e.  priceperile si deprinderile de promovare si creatie estetica;

f.  valorile estetice, convingerile si sentimentele estetice, priceperile si deprinderile incluse in activitatile extradidactice - cercuri literar - artistice, muzeele si expozitiile de creatie artistica, serbarile literar artistice, vizitele si excursiile la monumentele istorice, cultural - artistice si in natura etc.;

g. valorile estetice cuprinse in cadrul designului industrial, comercial etc.

Educatia estetica se realizeaza prin cultivarea unei categorii esentiale a esteticii care este frumosul. Aceasta categorie se gaseste, manifesta si se creeaza prin variate surse si mijloace printre care mentionam:

frumosul din procesul de invatamant cuprins in continutul disciplinelor cum sunt: limba si literatura romana si universala, desenul, istoria si geografia, unele discipline tehnice precum si unele activitati didactice cum ar fi lucrarile de atelier, proiectele etc.;

frumosul din natura, peisajul muntilor, padurilor, apelor, parcurilor, deci diversitatea formelor de relief;

frumosul din mediul social integrat diverselor articole vestimentare, mai ales prin intermediul modei, precum si frumosul din relatiile interumane si al comportamentului civilizat, stradal si din arhitectura si, mai ales, decoratiunile interioare;

frumosul din arte: pictura, gravura, sculptura, muzica, dans, literatura, teatru, film etc., acestea avand ponderea cea mai mare in educatia estetica;

frumosul din activitatile extradidactice;

frumosul din activitatea profesionala prezentat prin ceea ce denumim design care imbina utilul cu placutul, cu frumosul;

frumosul din activitatea estetica extraprofesionala a ceea ce poarta denumirea de hobby.

2. Principiile educatiei estetice

Educatia estetica nu este arbitrara si nici voluntara, ci este subordonata si se realizeaza in virtutea unor principii pe care le prezentam in mod sintetic:

principiul perceperii profunde si creatoare, potrivit caruia perceperea este un act bilateral, angajand opera de arta si constiinta individului care percepe opera ca o valoare;

principiul perceperii unitare a continutului si a formei;

principiul independentei si al interdependentei, principiu prin care explicam varietatea perceptiva in raport cu diversele opere de arta si mesaje artistice sau cu anumite culturi specifice unei epoci sau tari (capodopera eminesciana "Luceafarul" este de inspiratie germana sau sculpturile lui Michelangelo "David", "Moise", "Pieta" sunt de inspiratie predominant biblica, capodopera shakespeariana "Hamlet" isi plaseaza actiunea la curtea Danemarcei si nu in Anglia, tara de origine a autorului);

principiul educarii prin valori autentice care scoate in evidenta si ne avertizeaza, totodata, asupra faptului ca educatia estetica trebuie sa se realizeze si sa promoveze valori autentice si nu anumite "dulcegarii" moralizatoare, lipsite de finete si, mai ales, de convingere.

Educatia estetica nu este nici pe departe o educatie cantonata in abstract si, cu atat mai putin, in absurd. Ea vizeaza domenii specifice ale realului si imaginarului. Se desprind in acest sens cateva subramuri ale esteticii si educatiei estetice. Mai relevante ar fi:

educatia literara;

educatia muzicala;

educatia estetica prin artele plastice (pictura, sculptura, grafica etc.).

Modalitatile de realizare a acestor tipuri si forme de educatie estetica sunt diverse si coroborate cu obiectivele educationale. In literatura de specialitate aceste modalitati sunt diferentiate in functie de varsta scolarului si structura didactica prin care se realizeaza aceasta. Desprindem in acest sens la varsta scolara mica ca principale forme basmul, ghicitorile; la varsta scolara mijlocie cartile de calatorie si romanul stiintifico-fantastic iar la varsta scolara mare, pe langa romanul stiintifico-fantastic se contureaza inclinatia spre literatura eroica (poemul eroic, epopeea), poezia lirica si romanul psihologic si filosofic.

Ca forme de organizare si mijloace pe care profesorul le are la indemana si le utilizeaza se evidentiaza:

lectia de lectura si analiza literara;

lectia de compunere;

cercurile literare si dramatice;

auditiile radiofonice;

concursurile si serbarile scolare;

indrumarea si controlul lecturii particulare a elevilor.

In ceea ce priveste educatia muzicala si aceasta se diferentiaza in functie de variabila varsta, desprinzandu-se varsta prescolara unde copilul incepe sa deprinda ritmul muzicii; varsta scolara mica, cand elevul este capabil sa recepteze muzica pentru cor, muzica populara si muzica usoara; varsta scolara mijlocie, cand educatia estetica muzicala capata tot mai mult un caracter organizat si se realizeaza de catre un specialist in domeniu, dezvoltand auzul muzical si dragostea pentru muzica prin intermediul orelor de muzica; varsta scolara mare unde se desprind cei cu inclinatie si pregatire adecvata in acest domeniu si, totodata, unde educatia are un caracter profesionalizat.

Dintre formele si mijloacele folosite in scoala pentru realizarea educatiei muzicale mentionam: lectia de muzica, ansamblul coral, auditiile muzicale, participarea organizata la concerte, concursurile muzicale, formatiile muzicale, cercurile muzicale (de interpretare si creatie).

Educatia estetica prin artele plastice vizeaza in primul rand valentele proprii de natura estetica prin intermediul imaginii plastice, al culorii, al liniei si al formei acesteia. Se pot distinge doua directii in elaborarea imaginii plastice, una in care se constata o corespondenta intre imagine si obiectele lumii reale si alta in care imaginea este rezultatul fuziunii unui sistem de semne din care cauza se depaseste imaginea "obiectiva" a obiectelor trecandu-se in planul abstractizarii si imaginatiei. Ultima directie o intalnim mai ales in arta plastica moderna unde se subintelege ca educatia estetica, prin intermediul artelor plastice, devine o necesitate si o cerinta in vederea receptarii mesajului artistic, completand in mod armonios toate celelalte forme ale educatiei estetice si ale educatiei in general.