Fernand Oury

Fernand Oury

Aflandu-se in sanul "Miscarii Freinet", Fernand Oury s-a preocupat de dificultatile pe care le intampinau clasele de elevi in activitatile scolare. El a criticat institutia scolara birocratica, incapabila sa evolueze . Ca practician, Fernand Oury a utilizat pe scara larga "Tehnicile Freinet", subliniind importanta rolului "instituant" al consiliului clasei, ca si functia mediatoare a profesorului. Conceptia sa pedagogica readuce in discutie bazele teoretice ale pedagogiei traditionale, accentuand importanta tehnicilor didactice activ-participative, a fenomenelor inconstiente care se petrec in mediul uman al clasei, a atitudinii nondirective a profesorului. El a incercat, analizand situatii scolare concrete, sa stabileasca conditiile unor raporturi noi intre profesor si elevi, care sa permita ca interventiile celui dintai sa favorizeze exprimarea, initiativa, actiunea cooperanta si libertatea tuturor celor din urma.

Libertatea copilului si rolul de conducator asumat de profesor nu sunt contradictorii. In realitate, arata Fernand Oury, initiativele profesorului trebuie sa devina conditii ale libertatii copilului, esential fiind ca autoritatea profesorului sa nu se exercite in mod direct asupra persoanei elevului, relatia in doi fiind intotdeauna plina de primejdii, un amestec de seductie si de agresivitate: "Situatia fata in fata, scrie Fernand Oury, degenereaza intr-o lupta corp la corp" . Rolul profesorului este de a face utilizabil un sistem de institutii, datorita carora va reusi sa exercite o influenta asupra copilului, dar fara a risca ciocnirea a doua individualitati.

Fernand Oury pledeaza pentru institutii capabile sa genereze in mod continuu nu numai activitati comune, ci, mai ales, o obligatie si o reciprocitate a schimburilor intelectuale si afective. "Fiecare da si primeste" , afirmatie prin care Fernand Oury nu se refera doar la schimburile dintre elevi si profesor, ci si la schimburile dintre elevi. In acest scop, se va desfasura o gama larga de activitati, de la textul liber (imprimerie, ziar, corespondenta scolara), pana la documentarea independenta, fisierul clasei si organizarea a diferite consilii ale elevilor. Este vorba despre cunoscutele "Tehnici Freinet". Astfel de activitati pot fi organizate numai daca clasa constituie "o organizatie care precizeaza statutul fiecaruia" , competenta, libertatile si responsabilitatile sale, altfel spus, un mediu stabil, organizat si ordonat. Grupul este cel care stabileste si elaboreaza astfel de structuri, pe masura ce considera ca ii sunt necesare. In acest fel, se evita regulile impuse in mod uniform tuturor, precum si improvizatiile hazardate, numite adeseori "spontaneitate".

Fiecare elev indeplineste o functie precisa in grup, descrisa pe o fisa primita anterior. Tocmai de aceea, el se stie raspunzator de o anumita sarcina in fata clasei. El exista pentru grup, clasa fiind, totodata, si opera lui. O astfel de integrare nu rezulta in mod automat, spontan, numai datorita faptului ca elevii traiesc si lucreaza impreuna, deoarece este necesara o delimitare stricta in privinta aportului pe care fiecare il va aduce. Atunci cand o trebuinta a fost resimtita si exprimata de grup se va crea o functie corespunzatoare, care va fi atribuita, mai apoi, unui elev. In acest fel, clasa va functiona mai bine, elevul va vedea ca este necesar pentru aceasta functionare si, ca atare, ceea ce face este indreptatit. Fiecare elev simte ca are posibilitatea sa lucreze in conformitate cu nivelul si ritmul sau, sa lucreze in mod real, liber in cadrul uneia din echipele in care se imparte clasa pentru a desfasura diverse activitati, unde traieste comunitatea intereselor si a scopurilor.

Clasa, considera Fernand Oury, nu se poate lipsi de sanctiuni, de pedepse. Orice echipa poate exclude prin vot si pentru o perioada determinata pe unul sau altul dintre membrii sai. Elevul respectiv are posibilitatea sa se apere in fata consiliului clasei, care ia deciziile. Sanctiunile sunt propuse de grup si nu de profesor. Menirea lor este de a mentine stabilitatea grupului ca ansamblu structurat.

Libertatea de exprimare si de manifestare a elevului nu este asigurata decat prin intermediul unei institutii bine structurata: statutul care contine reguli stricte si ferme, necesare pentru a asigura ordinea si pentru a garanta drepturile fiecaruia. In anumite ocazii, profesorul poate avea initiative, poate actiona in mod direct: "Este necesar, adesea, scrie Fernand Oury, sa intervii, sa susciti propuneri, sa precizezi, sa sugerezi solutii si, de asemenea, in caz de urgenta, sa decizi" . Interventiile profesorului nu au alt scop decat acela de a permite structurilor institutionale sa isi desfasoare activitatea. Nu este vorba ca el sa indrume grupul spre un scop, pe care l-a ales si l-a determinat dinainte sau de a introduce in viata grupului deciziile sale. Dar nici nu se va crede ca clasa este capabila, numai prin fortele sale, sa raspunda la toate problemele ridicate de propria viata. De exemplu, pentru ca o clasa sa se poata organiza ca o armonie de interrelatii pe un plan de egalitate (democratia in cadrul grupului) este necesar sa se desfasoare o interventie constanta si ferma a profesorului. De o interventie a acestuia este nevoie inca dintr-un inceput, pentru ca grupul sa existe si sa se mentina unit.

Acolo unde lipseste o structura ferma, instituita si mentinuta de profesor, nu va fi posibila libertatea, fiecare elev ramanand prizonierul rutinei si al conservatorismului. Dimpotriva, doar o structura organizatorica ferma le asigura elevilor o atmosfera de lucru placuta, relaxata si eliberata de constrangerile scolare: "Ar fi iluzoriu sa ne inchipuim ca este suficient sa-i lasam sa vorbeasca pe copiii asezati in cerc, pentru ca sa restabileasca ordinea in haosul relatiilor relevate astfel" . Consiliul clasei ii poarta de grija grupului, aceasta institutie avand o actiune eliberatoare, pe care insa nu o poate exercita decat daca este realmente sprijinita de adult.

Continutul invatamantului, cu exceptia valorilor morale, ii apare lui Fernand Oury ca fiind o problema mai putin importanta decat aceea a metodelor didactice . Sub aspect metodologic, el indeamna profesorii la a-i provoca pe elevi la dezbateri, iar daca discutia se desfasoara conform structurilor stabilite, acestia vor progresa, dar nu pentru ca ei insisi ar gasi solutia valabila, ci datorita faptului ca, prin insasi exprimarea si confruntarea punctelor de vedere, problemei in discutie i se va conferi mai multa claritate si obiectivitate.

Personalitatea individului se formeaza zi de zi, intr-un anumit mediu, asupra caruia educatorul poate interveni intr-o oarecare masura. Tehnicile Freinet, pe de o parte, analiza si controlul relatiilor, grupurilor si institutiilor din clasa, pe de alta parte, ne permit sa definim si sa cream medii scolare cu adevarat educative . La nevoie, aceste tehnici sunt terapeutice, scutindu-ne de psihoterapii, de reeducari, de internarea copiilor in diverse institutii speciale. Notiunile introduse de psihosociologie si de psihanaliza, folosite si reformulate de psihoterapia institutionala, trebuie puse la dispozitia pedagogilor practicieni. Ipoteza de lucru este urmatoarea: comportamentele care pot deveni trasaturi de caracter sau elemente ale personalitatii sunt determinate in parte de situatii determinate la randul lor de activitati si de institutii. In opinia lui Fernand Oury, "Educatorul este eficient si poate fi considerat ca raspunzator in masura in care are posibilitatea reala de a organiza activitatile si de a crea sau modifica institutiile care structureaza mediul de viata. De unde si denumirea de pedagogie institutionala"

De obicei, organizarea rigida si autoritara a scolii se opune unor astfel de conceptii si limiteaza campul lor de aplicabilitate la aspecte marginale. De aceea, Fernand Oury isi situeaza pledoaria in favoarea pedagogiei institutionale pe patru planuri:

a) Studiul teoretic al mediilor scolare institutionale existente (analiza relatiilor, monografii etc.);

b) Formarea profesorilor (stagii, seminarii etc.);

c) Critica institutiei scolare birocratice ("scoala cazarma");

d) Realizarea mediilor educative "institutionale".

Pedagogia institutionala este incompatibila cu "scoala cazarma", in care controlul riguros si directivele inlocuiesc preocuparile educative. Copiii mici adunati in numar mare nu se pot integra in colectivitati prea importante. Este necesara o supraveghere continua din partea educatorului pentru a limita reactiile lor de inadaptare. Solutiile obisnuite, autoritare si impersonale, sunt insa demoralizante ca orice totalitarism si devin factori generatori de tulburari comportamentale: "Solutiile pseudoliberale - care adesea nu fac altceva decat sa dea un caracter rational renuntarii educatorilor covarsiti de reactiile de grup, pe care nu le cunosc - esueaza de obicei in cazul copiilor care sunt mai de mult lipsiti de sentimentul sigurantei, din cauza ca li s-au redus posibilitatile de miscare si de activitate libera" . Solutiile care presupun o activitate comuna si cer o participare activa a copiilor la viata comunitatii, sunt mult mai eficiente, dar intampina diverse obstacole: spatiul restrans, regulamente concepute in maniera traditionala, interdictii legate de o notiune a responsabilitatii rau definita etc. Indeosebi la nivelul invatamantului elementar, "scoala furnicar" pare sa agraveze, in loc de a le compensa, carentele si inconvenientele mediului social, putin adaptat la necesitatile copilului. Prin denaturarea, apoi prin stereotipia relatiilor umane pe care le impune, acest tip de scoala pare sa favorizeze aparitia unor tulburari mintale.

Analiza mediului educativ presupune cel putin trei dimensiuni

a) Dimensiunea materiala: materialul didactic, tehnicile, tipul de organizare, situatiile, relatiile;

b) Dimensiunea sociologica si psihosociologica: clasa, grupul de elevi;

c) Dimensiunea psihanalitica: recunoscut sau tagaduit, inconstientul exista in clasa si se manifesta.

In esenta, precizeaza Fernand Oury, pedagogia institutionala propune un ansamblu de tehnici, de moduri de organizare, de metode de lucru, de institutii interne nascute din practica claselor active, care pun copiii in situatii noi si variate, solicitandu-le o angajare personala, initiativa, actiune. Situatiile anxiogene - munca impusa, limitarea timpului si a puterii de decizie - duc in mod firesc la conflicte, care, ramase nesolutionate, afecteaza activitatea comuna si, totodata, dezvoltarea intelectuala si afectiva a elevilor. De aici necesitatea de a recurge, in afara de instrumentele materiale si tehnicile pedagogice, la instrumente conceptuale si institutii sociale interne apte sa rezolve aceste conflicte, prin permanenta facilitare a schimburilor materiale, verbale si afective. Schimbarile de ordin tehnic, relatiile interindividuale si de grup la niveluri constiente si inconstiente, structurarea mediului creeaza situatii care, gratie institutiilor variate si variabile, favorizeaza comunicarea si schimburile. Acest mediu favorizeaza evolutia afectiva si dezvoltarea intelectuala a copiilor. Munca si viata sociala nu mai apar ca scopuri, ci ca mijloace eficiente ale dezvoltarii personalitatii.