Jacob Levy Moreno

Jacob Levy Moreno

Jacob Levy Moreno a respins psihanaliza lui Sigmund Freud, pe motivul ca aceasta ii studiaza pe oameni in "mediul artificial al biroului", fara sa tina seama de realitatea structurala socio-afectiva a grupurilor, analizandu-le visele si incercand sa le indeparteze, pe cand psihoterapia de grup ii abordeaza in mediul lor, lasandu-i sa isi joace rolurile conflictuale si sa viseze in continuare. Acesta este, in fond, ideea de baza a psihodramei . De exemplu, Jacob Levy Moreno vedea in "teatrul improvizat", unde fiecare actor isi joaca rolul, decorul ideal pentru a intrupa fantasmele intrapsihice si pentru a le pune in actiune intr-un mod care sa le confere o valoare asemanatoare acelora apartinand lumii experientei sensibile. Scena de teatru este locul care permite expresia, comunicarea, cunoasterea prin toate facultatile perceptive si care implica persoana si corporalitatea ei, cu avantajul ca in teatru toate acestea se pot indeplini fara riscurile si limitele impuse de realitatea cotidiana.

Psihodrama consta in a-i furniza celui implicat instrumente care sa-i permita obiectivarea unor experiente psihotice, prin crearea unei realitati imaginare. Cu ajutorul metodologiei psihodramatice, pacientul se gaseste pus in situatia de a-si proiecta psihoza, asa cum izvoraste din Eul sau, sub forma de roluri incongruente, halucinatorii sau chiar normale. In aceasta realitate imaginara, pacientul gaseste pe scena psihodramatica un decor concret, in care halucinatiile si iluziile, gandurile, sentimentele, rolurile sale sunt recunoscute ca valide si in care el se gaseste in fata rolurilor jucate de alte persoane.

Psihodrama transfera conflictele reale pe planul jocului, deci al imaginarului. Jacob Levy Moreno era convins ca Eul poate iesi la iveala din roluri, ceea ce il determina pe Pierre De Visscher sa afirme: "Impactul asupra dezvoltarii unei pedagogii a exercitiilor structurale si a situatiilor in miniatura, cu roluri din viata reala de cele mai multe ori reprezentative este, poate, aportul sau cel mai important la dinamica grupurilor" . Datorita teatrului, este posibil sa se dispuna de o scena, pe care sa se intruchipeze niste imagini si sa se interactioneze cu ele, sa fie recunoscute prin perceptie si, eventual, modificate. Tocmai parcurgand calea reprezentatiei teatrale, Jacob Levy Moreno a ajuns sa creeze o metoda psihoterapeutica, cu ajutorul careia pot fi explorate continuturile mintale, prin punerea lor in scena, in loc ca ele sa fie exprimate numai verbal, cum se intampla in psihanaliza. Teatrul terapeutic ii permite actorului sa-si reprezinte pe scena fantasmele ascunse in minte, sa le obiectiveze si sa interactioneze cu ele. Continuturile mintale devin, in acest fel, obiect de experienta sensibila, constituind o sursa de stimuli, care provoaca perceptii reale. Contextul linistitor in care se petrece reprezentatia provoaca in persoana o stare de spontaneitate, care ii permite sa trateze in mod creativ propriile continuturi mentale si sa le reinteriorizeze intr-un mod mai potrivit propriilor nevoi.

Pe langa experientele catalogate cu denumirea de "psihodrama", Jacob Levy Moreno propune un alt tip de experiente, desemnate cu denumirea de "sociodrama". Sociodrama a fost definita drept o metoda de actiune, care vizeaza relatiile dintre grupuri si ideologiile colective. In timp ce psihodrama este centrata pe cresterea individuala in cadrul grupului si datorita acestuia, in sociodrama tema este constituita din valori si prejudecati ale grupului. Scopul este acela de a explora si rezolva problemele care apar intre membrii unui grup sau intre grupuri.

Sociabilitatea oamenilor, frecvent blocata de rutine sau modele, trebuie eliberata, iar raporturile dintre ei masurate cu ajutorul unor indicatori numerici. In acest fel, Jacob Levy Moreno a initiat anchetele sociometrice si a incercat sa aplice diverse practici teatrale (sociodrame, jocuri de rol), ceea ce implica o anumita forma de interventie avand ca scop favorizarea expresiei personale . Aceste practici vizeaza un amplu efort de restructurare sociala.

Termenul folosit de Jacob Levy Moreno pentru a desemna relatiile care se creeaza intre persoane este "TÉLÉ". Acest termen exprima caracteristica fundamentala a unor astfel de raporturi, aceea de a crea o legatura intre indivizi deosebiti. Observand structura detaliata a unei colectivitati, vedem pozitia concreta ocupata de fiecare individ, vedem nucleul de relatii care s-a constituit in jurul fiecaruia, mai bogat in jurul unora si mai sarac in jurul altora. Acest nucleu de raporturi care constituie cea mai mica structura sociala este «atomul social» . In timp ce unele parti ale acestor atomi par circumscrise indivizilor care participa la ele, altele se leaga cu parti ale altor atomi sociali si acestia cu altii, formand, astfel, catene complexe de interrelatii, care, in sociometria descriptiva sunt denumite "retele sociometrice".

Exista trei varietati fundamentale de "TÉLÉ": atractia, respingerea si indiferenta. Pe baza acestei tipizari a relatiilor interpersonale, Jacob Levy Moreno a studiat structura grupurilor, dezvoltand numeroase instrumente de cercetare. Astfel, el a pus la punct sociograma, un model pentru reprezentarea grafica a structurii grupurilor, precum si o serie de teste pentru masurarea spontaneitatii individuale si pentru analiza sociometrica a structurii grupurilor. Pe aceste baze, este posibil sa se delimiteze un prim nivel al interventiei psihoterapeutice. Atunci cand un individ se gaseste intr-un mediu social in care posibilitatea de a-si modifica adecvat emotiile este redusa la minimum, personalitatea acestuia nu gaseste ocazii de expansiune si de crestere ramanand blocata in dezvoltarea sa. Daca se reuseste sa se inteleaga suficient de bine nevoile de exprimare ale individului si daca dintr-o astfel de intelegere rezulta masurile necesare pentru a-l ajuta, atunci, teoretic, este posibil ca un astfel de individ sa fie plasat intr-o ambianta umana, in care el sa se poata dezvolta si sa fie  nu numai o persoana acceptabila social si utila, dar si relativ fericita.

In conceptia lui Jacob Levy Moreno, universul social prezinta trei dimensiuni: realitatea macroscopica sau societatea externa (totalitatea grupurilor vizibile, cum ar fi familia, scoala, atelierul, armata, biserica etc.), realitatea microscopica sau "matricea sociometrica" (alcatuita din structura sociala afectiva) si realitatea sociala. Dintre acestea, cea mai importanta este realitatea microscopica, deoarece la nivelul ei au loc relatiile interindividuale de atractie, respingere sau indiferenta, relatii care se constituie in nenumarate constelatii intime ce preseaza asupra realitatii macroscopice. La randul ei, aceasta se opune sau da curs tendintelor pe care le manifesta cea de-a doua dimensiune sociala. Din relatiile contradictorii si de compromis dintre realitatile macro- si microscopica rezulta cea de-a treia dimensiune: realitatea sociala.

Atribuindu-i realitatii microscopice rolul de principiu fundamental al devenirii si imbunatatirii vietii sociale, Jacob Levy Moreno a cautat sa ofere o modalitate de masurare cat mai riguroasa a microproceselor sociale . In acest fel, el a ajuns la sociometrie (stiinta a masuratorilor sociale). Sociometria este constituita de intregul tehnicilor si instrumentelor, care permit sa se faca perceptibila si reprezentabila structura raporturilor in interiorul unui grup. Sociometria grafica conduce la construirea unor sociograme, adica a unor diagrame in care apar cuantificate fortele de atractie si de respingere, precum si situatiile de indiferenta prezente intr-un grup la un anumit moment. Desi sub aspect teoretic sociometria nu aduce o explicare stiintifica a universului social, ea are totusi meritul de a fi pus in evidenta valoarea relatiilor afective dintr-un grup uman. Totodata, ea ofera numeroase metode si tehnici, prin care sunt cercetate aceste relatii.

O larga aplicabilitate au cunoscut tehnicile sociometrice, in cea de-a doua jumatate a secolului XX, in domeniul educatiei, constituindu-se chiar o sociometrie scolara, al carei obiect de investigatie il constituie relatiile interpersonale existente in cadrul colectivului de elevi si consecintele lor asupra formarii personalitatii in grup . Principalul instrument al tehnicii sociometrice este testul sociometric, prin care se obtin o serie de date asupra relatiilor preferentiale. Mai apoi, acestea sunt supuse unei analize cu ajutorul matricei sociologice si a sociogramei, putandu-se determina pozitia fiecarui elev in interiorul grupului (preferat, respins, ignorat), precum si structura psihologica a grupului (interactiunea dintre elevi, tensiunile si contradictiile dintre subgrupuri, gradul de coeziune etc.). Tehnicile sociometrice permit analiza relatiilor din interiorul unui grup scolar, ofera posibilitatea cunoasterii statutului si rolului fiecarui elev, a existentei microgrupurilor informale, a liderilor informali. Pe aceasta baza, completata cu observatiile personale si ale colegilor, profesorul poate stabili sintalitatea colectivului pe care il conduce.

Conform teoriei sociometrice, fenomenele sociale sunt explicate prin trasaturile psihologice ale indivizilor. Astfel, socialul este redus la lumea psihologica. Dupa ce a redus relatiile interpersonale la cele psihologice, Moreno a mai operat o reductie, absolutizandu-le pe cele afective. Mai mult, in relevarea relatiilor preferentiale un rol foarte important il au spontaneitatea si creativitatea: "O stiinta a personalitatii, o stiinta a societatii, o stiinta a civilizatiei care nu este fundamentata pe o teorie a spontaneitatii si creativitatii este lipsita de orice valoare"

Interesul lui Jacob Levy Moreno pentru copilarie isi avea radacinile in convingerea ca modul in care copilul se raporteaza la lumea externa este expresia unei mari spontaneitati si creativitati, in masura in care nu este ingradit de scheme prescrise. Prezentandu-si teoria rolurilor, Jacob Levy Moreno scrie: "Manifestarile perceptibile ale Eului apar in rolurile in care acesta opereaza. Prin intermediul rolurilor si cu ajutorul raporturilor intre diversele roluri se dezvaluie intr-un mod mai bun o forma determinata de cultura sau civilizatie. Se pare, cu toate acestea, mai util sa se ia drept sistem de referinta rolul in loc de personalitate sau Eu" . Conceptele de "spontaneitate" si de "creativitate", care asigura fundamentul sistemului sociometric, sunt redefinite. Sociometria le-a extras din metafizica si le-a transferat in planul empiric, prin intermediul metodei sociometrice. Spontaneitatea si creativitatea nu sunt procese identice, nici chiar asemanatoare, desi legate intre ele. In cazul unui anumit individ, s-ar putea ca spontaneitatea sa fie opusa creativitatii sale. Altfel spus, un individ poate sa posede un grad ridicat de spontaneitate, dar sa fie incapabil sa creeze ceva. Dimpotriva, un alt individ poate sa posede un grad ridicat de creativitate, dar sa fie lipsit de orice spontaneitate. In acest caz, este vorba de un "creator dezarmat". In realitate, nu putem sa intalnim vreodata produse ale spontaneitatii pure sau doar ale creativitatii pure, deoarece, ele sunt una in functie de cealalta. Spontaneitatea se poate trezi intr-un individ dotat cu putere creativa si sa-l incite la actiune. Fara spontaneitate, creativitatea este lipsita de viata, caci intensitatea ei vitala creste sau scade proportional cu participarea ei la spontaneitate. Dimpotriva, fara creativitate, spontaneitatea este sterila.

Doar facilitand crearea unei stari de spontaneitate se produce o schimbare in interiorul fiecarei persoane, ca si consecinta a disponibilitatii sale de a se autodetermina actionand roluri noi, care pun impreuna, in mod armonios, exigentele intrapsihice si pe cele ale realitatii. Si relatia de empatie reciproca ce se creeaza intre terapeut si membrii grupului este un element esential, care contribuie la usurarea starii de spontaneitate.

Spontaneitatea, inteleasa ca tendinta naturala a continuturilor noastre mentale de a ne organiza in forme adaptate atat nevoilor interioare, cat si cererilor realitatii, are nevoie pentru a se actualiza de un mediu adecvat. Un mediu care favorizeaza spontaneitatea unui individ presupune, ca element esential, prezenta altor persoane capabile sa stabileasca cu el relatii interpersonale empatice. Asadar, facilitarea actualizarii spontaneitatii este determinata indeosebi de relatia empatica cu altii, prin care se transmite un sentiment de incredere in sine si in ceilalti. Prin urmare, spontaneitatea il face pe individ capabil sa se organizeze in mod autonom, astfel incat sa faca fata nevoilor interne sau cererilor externe . Numai usurand crearea unei stari de spontaneitate se produce o schimbare in interiorul fiecarei persoane, ca si consecinta a disponibilitatii pentru a se autodetermina actionand roluri noi, care pun impreuna, in mod armonios, exigentele intrapsihice si cele ridicate de realitatea exterioara.

Pentru a reusi sa inventeze, copiii trebuie sa se afle intr-o stare de spontaneitate. Spontaneitatea este o stare interioara aflata intr-o continua schimbare, care pune individul in conditia de a-si folosi propriile inzestrari de creativitate. Numai datorita ei putem ajunge la creativitate. Creativitatea este o potentialitate legata de genotip: nu toti indivizi in stare de o spontaneitate identica pot sa fie la fel de creativi.

Multe dintre dereglarile psihice si sociale de care sufera umanitatea, crede Jacob Levy Moreno, pot fi puse pe seama unei insuficiente efuziuni a spontaneitatii. Aceasta este cea care incita omul la o situatie mai mult sau mai putin noua. Anxietatea este o functie a spontaneitatii. Cand spontaneitatea se diminueaza, anxietatea creste. Daca se produce o pierdere totala a ei, anxietatea atinge maximul: panica. In tulburarile mentale, comportamentul spontan este inlocuit de comportamentul repetitiv. Anxietatea invadeaza persoana si o obliga la comportari defensive, care sunt stereotipe, repetitive. Acolo unde exista anxietate nu-si gaseste locul spontaneitatea si comportamentul creativ.