Tendinte si evolutii pe plan national si mondial

Tendinte si evolutii pe plan national si mondial

Sistemul de invatamant din fiecare tara are particularitati proprii determinate de conditiile economice, sociale, politice, de gradul de cultura si civilizatie al societatii, de traditiile specifice unei natiuni si de conceptiile pedagogice pe care le promoveaza.

Fiecare tara isi construieste un invatamant specific care corespunde nivelului si gradului ei de dezvoltare, precum si expectatiilor si cerintelor referitoare la instruirea si formarea generatiilor viitoare. Diversitatea sistemelor de invatamant de pretutindeni nu impiedica insa manifestarea unor trasaturi comune si a unor tendinte generale de evolutie si dezvoltare.

In intreaga lume, se manifesta cerinta primordiala conform careia sistemele de invatamant trebuie sa inceapa, sa continue si sa sustina transformarile si progresele sociale, asigurand un invatamant de calitate, pregatind individul pentru viitor, dezvoltand capacitatile acestuia de a se adapta schimbarilor tehnico-stiintifice si de a crea noul. Din aceasta perspectiva, sistemele de invatamant sufera adaptari continue, inregistrand urmatoarele tendinte, confirmate la scara universala:

Organizarea unui "sistem de educatie prescolara bine dezvoltat - obligatoriu sau nu" - in scopul "favorizarii egalizarii sanselor" si pentru a usura trecerea copiilor catre invatamantul primar;

Prelungirea duratei invatamantului obligatoriu de la 8 la 9 ani si uneori chiar de la 10 la 11 ani, pentru a asigura o mai buna pregatire a tinerilor pentru viata sociala, prin coborarea varstei de debut al scolaritatii (5-6 ani) si/sau continuarea educatiei formale obligatorii pana la 16-18 ani;

Ridicarea prestigiului social al invatamantului profesional si manifestarea tendintei de fuziune a acestuia cu invatamantul general;

Crearea ocaziilor tot mai numeroase de afirmare a talentelor si a intereselor tinerilor, prin cresterea si diversificarea ofertei de optionale si de alternative educationale, mai ales dupa varsta de 16 ani;

Integrarea tot mai rapida a noilor tehnologii in invatamant, profesorul rivalizand cu televizorul, cu internetul, etc;

Adoptarea unor masuri eficiente de integrare sociala si de calificare a tinerilor care parasesc de timpuriu sistemul scolar (vezi "Masuri luate in statele membre ale Uniunii Europene pentru tinerii care au parasit sistemul educational fara calificare", 1997);

Crearea unui "echilibru intre diferite specializari: umaniste, stintifice, tehnologice si profesionale";

Tendinta de "despecializare", finalizata in "regrupari ale programelor de formare, avand ca obiectiv formarea unor ansambluri de priceperi si deprinderi comune mai multor meserii";

Crearea unui "sistem deschis de admitere in invatamantul superior"

Asigurarea pregatirii initiale a tuturor cadrelor didactice la nivelul invatamantului universitar "cu durata de cel putin trei ani";

Considerarea formari initiale si a celei permanente 'ca un intreg" (vezi "Invatamantul din alte tari", 1990, pp. 7-14, 41, 64, 83);

Deschiderea scolii catre problemele comunitatii sociale "pentru a depasi cauzele principale ale incertitudinilor si ale blocajelor traite de sistemele educationale"; ( vezi "Dictionnaire encyclopediaue de l'education et de la formation", 1996, pp. 959-963), precum si o mai profunda implicare a acestor medii (familia, autoritatile locale, biserica, organizatiile de copii si de tineret, asociatii) in problemele scolii;

Democratizarea si reformarea "structurilor in invatamantul obligatoriu" (vezi "Formarea continua a cadrelor didactice in Uniunea Europeana si in statele AELS/SEE" , 1997, p. 7);

Compatibilizarea sistemelor nationale de invata-mant superior din Europa, recomandare devenita imperativ mai ales pentru tarile candidate la UE;

Trecerea de la educarea centrata pe profesor la invatarea centrata pe elev si student;

Apropierea, pana la identificare, a sistemului de invatamant special cu invatamantul obisnuit si extinderea educatiei integrate si incluzive, spargerea barierelor privind accesul acestor categorii de tineri la forme superioare de educatie si invatamant, prin urmatoarela actiuni:

- Sistemul de invatamant special sa actioneze in directia integrarii sale in invatamantul obisnuit;

- Scolile din sistemul de invatamant obisnuit trebuie pregatite sa primeasca si sa integreze copiii din invatamantul special.

Evolutia sistemelor moderne de invatamant confirma deschiderea sociala a scolii institutionalizata la nivelul unor modele cu o arie de extindere din ce in ce mai larga. In aceasta perspectiva pot fi evocate:

- centrele interscolare/teritoriale de formare profe-sionala cu programe de instruire nonformala (S.U.A.);

- scolile duale (cu programe de instruire profesionala in scoala si in intreprindere), proiectate pe baza unor relatii contractuale realizate cu agentii economici cointeresati (Germania);

- scolile alternative, care angajeaza optiunea si responsabilitatea comunitatilor locale/zonale - familia, biserica, agentii sociali etc. (Olanda, Danemarca);

- centrele de vacanta, cu programe pedagogice multiple de educatie activa (Franta);

- retelele scolare/universitare de televiziune si de informatizare, cu programe de instruire formala - nonformala (Japonia). (vezi Sorin Cristea, 2002, p. 337)