Abordarea transgenerationala a familiei

Abordarea transgenerationala a familiei

In cadrul acestor abordarilor transgenerationale, locul cel mai important il ocupa teoria lui Murray Bowen, denumita, dupa numele sau, teoria (si terapia) boweniana.

Esenta teoriei boweniene este alcatuita din opt concepte fundamentale. Aceste concepte interrelationate construiesc "piatra de temelie" (Walsh, 1996) a teoriei, si anume sistemul emotional.

Sistemul emotional include "forta pe care biologia o defineste ca instinct, reproducere, activitate automata controlata de sistemul nervos autonom, stari emotionale subiective si sentimente si fortele care guverneaza sistemele de relatie . In termeni largi, sistemul emotional guverneaza «dansul vietii» in toate lucrurile vii". (Bowen, 1975, p. 380).

Un alt termen-cheie de la inceputul muncii lui Bowen este masa de ego familial nediferentiat. Acesta se refera la "unitatea emotionala intensa intr-o familie care produce emotionalitate ce interfereaza cu gandirea si impiedica diferentierea individului de familie". (Bowen, 1978). Hall noteaza ca Bowen nu mai utilizeaza aceasta terminologie, termenul de "fuziune" fiind cel preferat in mod curent. Astfel, teoria boweniana face o distinctie intre indivizii care sunt fuzionati si cei care sunt diferentiati. Caracteristica preferata este cea de diferentiere. Prezentam mai jos cele opt concepte esentiale ale teoriei boweniene, in care diferentierea sinelui este considerata foarte importanta.

1. Diferentierea sinelui. In contextul unui sistem emotional, diferentierea sinelui reprezinta gradul relativ de autonomie pe care un individ il pastreaza, in timp ce ramane in relatie semnificativa cu ceilalti. Acesti indivizi pot transcede nu doar propriile emotii, ci si cele ale sistemului lor familial. De asemenea, astfel de persoane diferentiate sunt mai flexibile, adaptabile si mai autonome. Ca urmare, ele isi traiesc propriile emotii si, desi nu sunt lipsite de constiinta emotiilor celor din jurul lor, sunt capabile sa mentina un grad de obiectivitate si distanta emotionala fata de problemele emotionale proprii sau ale altora. De aceea, se considera ca indivizii inalt diferentiati au un eu solid ("solid self"), mai integrat. Acesta reprezinta pentru Bowen conceptul de eu care este ghidat in principal de intelect, adica persoana poate actiona sau lua decizii pe baza unor judecati rationale.

Indivizii cu nivele scazute de diferentiere tind sa fie mult mai rigizi si mai dependenti emotional de altii, comportamentul fiind directionat mai degraba de emotii. Ei sunt ghidati preponderent de pseudo-eul ("pseudo-self") lor. Acesta este un concept de eu care este negociabil cu altii, sensibil la emotii si mai putin la judecatile rationale. Astfel de persoane vor lua decizii bazate pe sentimente, nu pe principii logice, rationale. De aceea, deciziile luate in momente diferite de timp vor fi inconsistente unele cu altele, dar indivizii cu pseudo-eu nu sunt constienti de aceasta inconsistenta. Bowen (1976) descrie pseudo-eu-ul ca un eu pretins, adica un eu fals, dupa cum ar spune Winnicott, pe care persoana il poate simti ca fiind real, desi nu este.

In terapia de familie boweniana se urmareste gradul diferentierii sinelui la fiecare membru al familiei, si in special al copiilor (mai ales daca acestia sunt adolescenti sau chiar maturi). Este mult mai probabil ca persoanele cu un grad mic de diferentiere a sinelui fata de membrii familiei care dezvolta anumite simptome sa prezinte si ele, la randul lor, alte, sau chiar aceleasi, simptome, comparativ cu persoanele cu un grad mare de diferentiere. De aceea, unul dintre scopurile terapeutice va fi cresterea gradului de autonomie a membrilor familiei, unii fata de altii.

Mai mult, conceptele de diferentiere si fuziune sunt foarte importante pentru Bowen (ca si pentru oricare alt terapeut) si in ceea ce priveste ipotezele intergenerationale sau transgenerationale. Bowen considera ca persoanele care parasesc familia de origine cu un pseudo-eu sau cele care sunt fuzionate cu familiile lor de origine tind sa se casatoreasca cu persoane cu care vor putea, de asemenea, sa fuzioneze. Astfel, doua persoane nediferentiate tind sa se gaseasca unele pe altele. Rezultatul va fi separarea emotionala de familia de origine si fuzionarea sotilor. Asta presupune ca pseudo-eul unuia dintre soti se va baza pe pseudo-eul celuilalt, adica se vor uita unul la celalalt pentru a detecta diferite indicii pentru a alege modul de reactie emotionala si de luare a deciziilor. In felul acesta, "procesele familiale neproductive trec de la o generatie la urmatoarea prin astfel de mariaje". (Becvar si Becvar, 1996).

2. Procesul emotional familial nuclear. Acest concept descrie gama de pattern-uri relationale emotionale din sisteme, dintre parinti si copii. Exista patru mecanisme utilizate de familie pentru a face fata anxietatii cand aceasta devine prea intensa in familia nucleu. Toate cele patru mecanisme pot fi folosite, dar, de regula, o familie, mai ales daca este fuzionala, utilizeaza in mod predominant unul sau mai multe:

Distanta emotionala. Intr-un sistem familial fuzional cu nivele inalte de anxietate, un membru al familiei poate mari distanta interpersonala atunci cand el sau ea nu mai poate face fata reactivitatii emotionale (Bowen, 1978). Frecvent, aceasta poate determina o distanta mai mare decat doreste, de fapt, individul.

Conflictul marital. Cantitatea de conflict intr-un mariaj este o functie a gradului de fuziune din relatie si a intensitatii anxietatii corespunzatoare. (Papero, 1991). Poate avea loc un proces ciclic in care conflictul este urmat de distanta emotionala, o perioada de apropiere calda, apoi o crestere a tensiunii care precipita un alt conflict si, astfel, ciclul se perpetueaza.

Transmiterea sau proiectia problemei catre copil. De multe ori, problemele dintre soti si anxietatea acestora tind sa fie evitate prin concentrarea lor pe unul sau mai multi copii. Cel mai comun pattern este ca mama sa-si concentreze o mare parte din energia sa emotionala pe un copil (ajungandu-se chiar la fenomenul de fuziune simbiotica intre mama si copil), in timp ce tatal se distanteaza si este evitat in acelasi timp. Copilului pe care parintele se concentreaza ii sporesc reactivitatea si fuziunea sistemului intelectual si emotional. De aceea, el este cel mai vulnerabil la dezvoltarea unor simptome.

Disfunctia intr-un sot. In cazul unui cuplu cu un membru inadecvat sau disfunctional, iar celalalt in mod deschis adecvat cu scopul de a compensa, se pot dezvolta roluri reciproce. Acest pattern poate lua amploare si poate deveni solid daca un membru al familiei dezvolta o maladie fizica sau mentala cronica.

3. Triunghiurile sau triangularea. Acest concept este mult legat de cel al proiectiei unei probleme asupra unuia sau mai multor copii. Un triunghi este unitatea de baza a interdependentei in sistemul emotional familial. Pentru Bowen, o diada, adica un sistem de doua persoane, este stabila atat timp cat ea este calma. Daca apar factori stresori care determina cresterea nivelului de anxietate, diada poate ramane stabila, dar cand anxietatea intr-o diada atinge un nivel mai ridicat, o a treia persoana va fi atrasa in campul emotional al celor doi. De exemplu, nasterea primului copil determina aparitia unui triunghi format din cei doi parinti si copil. Sau, atunci cand exista un conflict intre soti, sotia poate apela la mama sa pentru a-si reduce anxietatea, implicand-o si pe aceasta in conflictele cu sotul; in felul acesta apare triunghiul format din sot, sotie si mama sotiei. Triunghiurile intr-o familie pot fi latente si sa nu se manifeste in mod deschis. Totusi, aceste triunghiuri pot fi activate (si se activeaza frecvent) in timpul perioadelor de stres. Bineinteles, nivelul stresului sau al anxietatii necesar pentru destabilizarea diadei este in stransa legatura cu gradul de diferentiere al celor doi.
4. Procesul proiectiv al familiei. Acest proces se refera la faptul ca nivelul de diferentiere al partilor trece mai departe la unul sau mai multi dintre copiii lor. In mod obisnuit, un copil dintr-o familie va avea o implicare emotionala crescuta cu unul dintre parinti. Aceasta supraimplicare poate varia de la parintele care e in mod excesiv ingrijorat de ce se intampla cu copilul pana la parintele care este extrem de ostil actiunilor copilului. Dinamica aceasta deterioreaza capacitatea copilului de a functiona eficient in contexte sociale. Gradul de diferentiere al parintilor si nivelul de stres in familie determina intensitatea procesului proiectiv al familiei.
5. Intreruperea (distantarea) emotionala. In incercarea de a face fata fuziunii si absentei diferentierii in relatiile lor interne, membrii familiei sau segmente ale sistemului extins se pot distanta unul de altul si pot deveni separati emotional (Hall, 1981). Desi individul care intrerupe poate parea ca face fata relatiei cu familia, individul ramane mai vulnerabil la alte relatii intense. Kerr (1981) sugereaza ca intreruperea emotionala indica o problema - fuziunea dintre generatii -, rezolva o problema - scade anxietatea asociata cu contactul familial - si creeaza o problema - izoleaza indivizii care ar putea beneficia de contact. Ca rezultat al separarii emotionale, individul ramane prins in sistemul emotional al familiei si poate fi mai putin capabil sa raspunda eficient la situatiile de rezolvare a problemelor. Disfunctia consecventa se poate manifesta si in alte moduri, cum ar fi relatii superficiale, boala fizica, depresie si comportamente impulsive (Walsh, 1980).
6. Procesul de transmitere multigenerationala. Tendinta puternica de a repeta pattern-urile disfunctionale ale conduitei emotionale in generatii succesive culmineaza cu nivele scazute de diferentiere a eului pentru anumiti membri ai generatiilor mai tinere (Hall, 1981). Bowen considera ca indivizii la niveluri echivalente de diferentiere, deci fie diferentiati, fie fuzionati, se gasesc unul pe altul si se casatoresc si pot avea unul sau mai multi copii cu niveluri mai scazute de diferentiere. De aceea, ne putem astepta ca aceste atasamente sau distantari sa fie mai accentuate la copii decat au fost la parintii lor. Deoarece pattern-ul repetitiv determina in mod succesiv nivele mai scazute de diferentiere la generatiile urmatoare, procesul culmineaza cu un ultim nivel de disfunctie, adica atasamentele (adica fuziunile) sau distantarile emotionale care determina aparitia diferitelor simptome care fac ca persoana sau familia sa recurga la terapie.
7. Pozitia de frate sau sora. Varsta mai mare si distributia pe sexe intre frati in aceleasi generatii au o puternica influenta asupra comportamentului (Hall, 1981). Cercetarile lui Walter Toman (1969) descriu roluri diferite pe care indivizii le manifesta ca rezultat al pozitiei lor in familiile de origine, cum ar fi copilul cel mai mare, sora mai mica, cel mai mic copil. De exemplu, intr-o familie cu multi copii, ultimul copil, cel mai mic, poate sa fie cu totul ignorat din punct de vedere afectiv, din cauza preocuparii si stresului parintilor pentru asigurarea hranei si securitatii familiei. Bowen sugera, de asemenea, ca pattern-urile interactive dintre cuplurile maritale pot fi legate de rolurile indivizilor din familiile lor de origine.
8. Procesul emotional al societatii (regresia sociala). Acest concept-cheie al lui Bowen are in vedere faptul ca procesele caracteristice familiilor pot fi observate si in interactiunile la nivel social. De exemplu, deoarece exista o anxietate crescuta si un stres continuu cauzate de crima, somaj si poluare, exista si o tendinta sociala catre reactivitate emotionala si o probabilitate scazuta a individului de a-si utiliza eficient procesele emotionale. Bowen observa ca istoria recenta a societatii noastre pare sa reflecte acest tip de regresie, adica societatea poate face fata cu succes unor factori stresori situationali acuti, dar esueaza cand factorii stresori se cronicizeaza. Din pricina stresului cronic, atat societatea, cat si familia pierd contactul cu principiile sistemului lor intelectual si vor actiona in virtutea sistemului emotional, pierzandu-si obiectivitatea.