Adolescenta- tranziztia de la copilarie la maturitate

Adolescenta- tranziztia de la copilarie la maturitate

1. Substadii ale adolescentei

2. Dezvoltare fizica la pubertate si adolescenta

3. Consecinte ale dezvoltarii ale dezvoltarii fizice in planul dezvoltarii sociale

4. Caracteristici ale dezvoltarii psihice

5. Dezvoltarea intelectuala

6. Dezvoltarea sociala

7. Identitate si personalitate in adolescenta

8. Factorii de risc ai dezvoltarii personalitatii ; comportamentul deviant si delincvent in adolescenta

In culturile vestice tranzitia de la copilarie la maturitate necesita trecerea prin cativa ani de adolescenta, perioada a vietii adeseori descrisa ca fiind cea mai tulburata, cea mai stresanta si cea mai dificila dintre toate stadiile dezvoltarii.

In societatile primitive aceasta trecere este marcata de ritualuri si ceremonii. Aceste ceremonii nu sunt intotdeauna placute dar in cele mai multe dintre cazuri au ca rezultat convingerea individului ca este de aici inainte un adult care are toate responsabilitatile si privilegiile asteptate de la aceasta perioada de varsta. Spre deosebire de societatile primitive in societatile contemporane, cu foarte rare exceptii, nu exista un cadru in care copilului i se spune ca de astazi a devenit adult, a devenit femeie sau barbat, el trebuie sa descopere singur acest important moment al vietii lor. Si aceasta descoperire este cu atat mai dificila cu cat nu exista nici o demarcatie clara pentru trecerea de la o etapa la alta de viata. In societatea contemporana trecerea de la copilarie la maturitate este prin definitie mult mai lunga. Aceasta si pentru ca adolescentii se confrunta cu o dezvoltare accentuata pe numeroase planuri. Havighurst (1952) sugereaza ca doua sunt cele mai importante planuri ale dezvoltarii in adolescenta, in care sunt incluse profesiunea si procesul profesionalizarii precum si aria relatiilor, Levinson (1978) accentueaza asupra schimbarilor ce au loc in relatiile adolescentilor si pe problematica explorarii mediului social, in timp ce Erikson (1968) se axeaza pe problematica intimitatii si pe cea a devotamentului fata de obiectivele fixate. Super (1963) arata ca explorarea mediului social si cristalizarea alegerii vocationale sunt cele mai importante directii de dezvoltare ale perioadei adolescentei dar si a perioadei de tinerete sau de adult tanar.

1. Substadii ale adolescentei

In numeroase studii aceasta perioada este divizata in mai multe etape sau stadii si autori nu ii acorda acelasi interval de exemplu J. Piaget considera adolescenta intre 15 si 18 ani iar A. Gesell intre 10 si 16 ani. Cole si Hall (1970) impart perioadele de la 11 ani pana la 20 de ani in 4 stadii: preadolescenta, adolescenta timpurie, adolescenta mijlocie si adolescenta tarzie. UNESCO apreciaza ca varsta tineretii se intinde intre 14 si 28/30 ani. U. Schiopu s E. Verza propun cateva stadii ale adolescentei dupa cum urmeaza: preadolescenta, adolescenta propriu-zisa, (16-18 pana la 20 de ani) si adolescenta prelungita care cuprinde tineretul integrat in forme de munca sau studii. (1820-25 de ani). N. Radu (1995, pag 21) arata ca exista mai multe tendinte atunci cand sunt comparate periodizarile conferite adolescentei: tendinta de topire a adolescentei in copilarie, tendinta de contopire a adolescentei cu tineretea, tendinta de separare a adolescentei de alte varste, caracteristica spune autorul, caracteristice periodizarilor realizate de pedagogi si psihologi, tendinta de definire a adolescentei prin comportamente specifice.

2.Dezvoltare fizica la pubertate si adolescenta

Biologic adolescenta semnifica perioada de la pubertate la maturitate, alteori adolescenta este descrisa ca incepand cu pubertatea si incheindu-se in perioada adulta. Perioada este caracterizata de schimbari rapide si cresteri explozive in greutate si in inaltime alteori descrie perioada da la 13 la 29 ani.

Pubertatea semnificand fapt maturarea sexuala, pubescenta se refera la acele schimbari care au ca rezultat maturitatea sexuala. Aceste schimbari au loc in pubertatea tarzie sau in adolescenta timpurie.

Pubertatea sau nubilitatea (Malmquist, 1978) este echivalenta cu maturitatea sexuala si deci capacitatea de reproducere. Jersild (1963) spune ca inainte de pubertate individul este copil dupa aceasta perioada el este capabil sa aiba copii. Problema in definirea pubertatii si din acest punct de vedere este aceea ca este aproape imposibil de determinat exact momentul cand o persoana devine fertila.

Cercetari mai vechi luau ca repere momentul cand fetele aveau prima menstra pentru a fixa momentul de debut al pubertatii. Acum este cunoscut faptul ca foarte frecvent fetele nu sunt fertile aproape un an dupa prima menstruatie (menarha). Cu atat mai mult acest criteriu este greu de identificat la baieti. In acest moment este aproape general acceptat faptul ca maturitatea sexuala este de 12 ani la fete si 14 la baieti (G.R. Lefrancois), dupa care urmeaza o perioada de crestere exploziva. Acesta este motivul pentru care alti autori au apreciat cresterea exploziva drept criteriu de intrare in perioada pubertatii. Perioada de crestere rapida insa poate debuta in jurul varstei de 9-10 ani la fete si 11-12 ani la baieti. Dupa Ursula Schiopu si Emil Verza (1981) pubertatea corespunde la randul ei mai multor stadii: etapa prepuberala (10-12 ani), pubertatea propriu-zisa (12-14 ani), si momentul postpuberal considerat putin diferentiabil de momentul preadolescentei (de la 14-1618 ani).

Datorita cresterii explozive si inegale, infatisarea adolescentului nu este intotdeauna armonioasa. Acesta este un motiv pentru care majoritatea adolescentilor se preocupa intens de felul cum arata. (Fraziev si Lisanbee, 1950). Probleme precum cosurile, dintii neregulati, pielea grasa, ochelarii. Toate aceste lucruri ce pot parea minore devin adevarate probleme existentiale in aceasta perioada, de ele ingrijorandu-se in egala masura si fetele ca si baietii. Cresterea exploziva este o provocare pentru psihicul adolescentului, el trebuind sa invete sa se adapteze noii aparente intr-un ritm de multe ori prea rapid.

Intre 10 si 18 ani masa corporala creste cu mai mult de 100%, iar inaltimea cu 27%; de asemenea adolescentul la 14 ani atinge in medie 95% din talia adulta. Perimetrul toracic inregistreaza valori de crestere aproape duble fata de perioada precedenta. Se produc modificari sensibile, in greutate, lungime, in perimetrul diferitelor segmente cu schimbari ale raportului dintre ele, indeosebi preadolescenta (de la 11/13 ani la 14/15 ani) este marcata de o crestere si dezvoltare impetuoasa atat sub aspect corporal extern, cat si in functiile diferitelor organe. Intr-un timp relativ scurt apar elemente noi, care imprima o restructurare profunda a intregului organism al preadolescentului. Se castiga in inaltime 20 - 30 de cm fata de perioada anterioara, in greutate 4,5 kg. anual si are loc o crestere rapida a scheletului. Puseul de crestere la baieti incepe de obicei cu aproape doi ani mai tarziu decat la fete si dezvoltarea in inaltime la baieti continua o perioada mai mare de timp decat la fete. Cresterea in inaltime se realizeaza mai ales pe seama membrelor, in vreme ce toracele si bazinul raman in urma. De aici, infatisarea nearmonioasa a preadolescentului; mainile si picioarele lungi, pieptul cazut si ingust si ca urmare infatisarea adolescentului este relativ nearmonioasa. Tot asa, musculatura corpului se dezvolta mai lent decat scheletul, fapt ce conduce la o anumita stangacie a miscarilor preadolescentului.

In preadolescenta un loc deosebit de important il ocupa inceputul maturizarii sexuale. In intervalul de la 12 la 14 ani la fetele si la 14 la 16 ani la baieti are loc dezvoltarea caracterelor sexuale primare si secundare. In cadrul dezvoltarii caracteristicilor sexuale primare mentionam ovulatia la femei si o crestere a dimensiunilor vaginului, clitorisului si uterului in timp ce la baieti are loc o dezvoltare a penisului si a testiculelor si o dezvoltare functionala caracterizata de debutul producerii spermei. Intre caracteristicile sexuale secundare mentionam aparitia menstruatiei la fete si a secretiei seminale la baieti, cresterea parului in regiunea pubisului si in axila, schimbarea vocii, aparitia pilozitatii faciale la baieti, dezvoltarea glandelor mamare la fete. La fete dezvoltarea bustului se coreleaza cu dezvoltarea bazinului care capata conformatie diferita de cea a baietilor. Cresterea statutara a adolescentului este corelata cu maturizarea functiei de reproducere.

In ultimele decenii se remarca aproape in toate tarile un fenomen al amplificarii vitezei de crestere si diferentiere somatica a copiilor, paralel cu o dezvoltare psihica precoce. Indicii cresterii somatice, ca si ai maturizarii sexuale, cunosc un devans semnificativ in raport cu perioade situate cu cateva decenii in urma. Potrivit datelor statistice, copii de varsta scolara au in medie cu 10 cm si cu 5 kg mai mult decat copii de aceeasi varsta de acum 7-8 decenii. De asemenea, varsta medie a maturizarii sexuale a coborat cu aproape 2 ani si chiar mai mult. Acest fenomen de acceleratie este pus in primul rand pe seama unui complex de factori legati de procesul de urbanizare, de imbunatatirea conditiilor de viata, in special a alimentatiei, la care se adauga mediul din ce in ce mai complex si mai bogat in stimuli de variate tipuri.

Momentul pubertatii este si momentul de diferentiere intre sexe in ceea ce priveste forta musculara. Comparativ cu forta musculara a adultilor de sex masculin, se poate observa ca la 14 ani fetele au 50% din aceasta forta iar baietii 60%; la 18 ani forta musculara a baietilor creste pana la 90%, in timp ce la fete - la aceeasi varsta - ea ajunge numai la 60%. Are loc perfectionarea activitatii motrice sub si sub aspectul preciziei si coordonarii miscarilor si creste rezistenta la efort; capata finete reglajul nervos al miscarilor. Schimbarile survenite in dinamica dezvoltarii se rasfrange asupra infatisarii generale a corpului adolescentului: dispare disproportia dintre trunchi si membre aparuta in perioada de crestere accelerata din perioada preadolescentei, creste volumul relativ al cutiei toracice si al bazinului (mai ales la fete); de asemenea se mareste craniul facial cu muschii mimicii astfel incat se definitiveaza trasaturile fetei caracteristice adultului. Se echilibreaza presiunea sanguina, iar reglarea nervoasa a aparatului cardiovascular devine tot mai perfecta si se stabilizeaza activitatea sistemului endocrin. Se incheie prima perioada a maturizarii sexuale, proces care continua lent pana pe la 22-23 de ani. In perioada adolescentei, din punct de vedere morfologic, creierul e in linii mari constituit (inca de la 6 ani el atinge 85-90% din greutatea finala constatata la 24-25 de ani). Are loc un proces de perfectionare functionala a neuronilor scoartei cerebrale. Procesele de analiza si sinteza devin tot mai fine, se accentueaza functia reglatoare a limbajului intern.

3. Consecinte ale dezvoltarii fizice in planul dezvoltarii sociale

Aparenta fizica este un criteriu al maturizarii. Cresterea exploziva nu se realizeaza in ritmuri egale pentru toti adolescentii. De aceea vom avea in grupul de adolescenti de 15 ani unii mai bine dezvoltati altii mai putin atat la fete cat si la baieti. Aceste diferente au consecinte in planul dezvoltarii sociale si personale. Pentru baieti maturizarea precoce este un avantaj iar maturizarea tarzie este un dezavantaj in relatiile sociale. Studii longitudinale au pus in evidenta ca maturizarea precoce sau tarzie are o contributie importanta in adaptarea sociala (M.C.Jones, 1965).

Baietii care se maturizeaza mai devreme se adapteaza mai bine sunt mai populari, mai increzatori in sine, mai agresivi si cu mult mai mult succes in relatiile heterosexuale. Ei dezvolta o imagine de sine mai pozitiva decat ceilalti. Cei a caror dezvoltare este mai lenta au dificultati in adaptare, sunt nelinistiti, sunt mai neincrezatori in fortele proprii si dezvolta o imagine de sine mai putin pozitiva. In ceea ce priveste efectul maturizarii timpurii la fete parerile sunt contradictorii. Se stie deja ca fetele in adolescenta au un avantaj de dezvoltare de aproximativ 2 ani. Daca maturizarea timpurie se petrece in anii pubertatii fetele pot fi dezavantajate de aceasta maturizare, preocuparile lor fiind altele decat ale grupului de varsta astfel ca ele pot fi intr-un fel marginalizate (G. R. Lefrancois ) Daca maturizarea timpurie apare la varsta adolescentei atunci ea devine un avantaj ca si in cazul baietilor.

Aceasta nu inseamna ca maturizarea timpurie sau tarzie afecteaza in mod cert toti indivizii dintr-o generatie si nici ca cei favorizati initial de maturizare raman favorizati pe parcursul intregii dezvoltari. Este doar de semnalat ca gradul de maturizare al adolescentului afecteaza dezvoltarea sa sociala si personala.

4. Caracteristici ale dezvoltarii psihice

Dupa Maurice Debesse, functiile adolescentei se pot exprima sintetic astfel:

q  de adaptare la mediu

q  de depasire

q  de definire a personalitatii

In consecinta are loc acum un proces de dezvoltare la finalul caruia ne vom afla in fata unor structuri psihice bine inchegate si cu un grad mai mare de mobilitate. (P.Golu, E. Verza, M. Zlate, 1993). In aceasta perioada se pot constata confruntari intre comportamentele impregnate de atitudinile copilaresti si cele solicitate de noile cadre sociale in care actioneaza adolescentul.

Transformarile psihice la care este supus adolescentul sunt generate de nevoile si trebuintele pe care le resimte - atat de nevoile aparute inca in pubertate cat si de noile trebuinte aparute in adolescenta. Dupa M. Zlate (1993) adolescentul se confrunta cu o serie de nevoi sau nevoile descrise in perioadele anterioare cunosc o prefacere semnificativa: nevoia de a sti, de a fi afectuos, de apartenenta la grup, de independenta, si nevoia modelelor. Nevoia de a sti este prezenta la incepand cu perioada scolarului mic acesteia i se adauga pubertate nevoia de creatie care se transforma in adolescenta in nevoia creatiei cu valoare sociala.

Nevoia de a fi afectuos ia forma unui nou egocentrism, care treptat se dezvolta in "reciprocitate" afectiva pe parcursul maturizarii afective si emotionale. Nevoia de grupare isi pierde caracteristica neselectiva devenind axata pe criterii si preferinte. Nevoia de independenta, de autodeterminare a puberului devine nevoia de desavarsire, autodepasire, autoeducare in adolescenta.

Nevoia de imitatie a scolarului mic devine nevoia de a fi personal la pubertate iar in adolescenta se transforma in nevoia de a fi unic in prima parte a perioadei ca apoi sa se manifeste nevoia de a se exprima ca personalitate (M. Zlate, 1993 pag 158). Sub imperiul acestor nevoi adolescentul dezvolta instrumentarul psihic necesar; se dezvolta si se consolideaza structurile gandirii logico-formale, capacitatea de interpretare si evaluare, de planificare, de anticipare, de predictii, spiritul critic si autocritic, se dezvolta caracterul de sistem al gandirii.

Satisfacerea nevoilor de autodeterminare si autoeducare se datoreaza maturizarii sociale, constientizarii responsabilitatilor ce-i revin, precum si datorita implicarii in alegeri vocationale. Jean Rousselet(1969) identifica mai multe tipuri de conduite dezvoltate in adolescenta:

q  conduita revoltei

q  conduita inchiderii in sine

q  conduita exaltarii si afirmarii

Conduita revoltei contine refuzul de a se supune, manifestari de protest, de razvratire. Revolta este directionata initial impotriva familiei apoi apare revolta impotriva scolii prin refuzul de a accepta o autoritate recunoscuta pana atunci, revolta impotriva moralei si a bunelor maniere in incercarea sa de a se elibera de constrangerile sociale suspectate de incercarea de a anihila personalitatea in plina dezvoltare a adolescentului. Conduita inchiderii in sine este similara cu o perioada de introspectie. Introspectia conduce la un examen al propriilor posibilitati si aptitudini iar adolescentul nu se sfieste sa-si accepte dovezile propriei slabiciuni. Adolescentul insista, spune Jean Rousselet, asupra studierii defectelor sale dar aceasta introspectie pe langa construirea unei imagini de sine conduc la reflectii privind locul lor ca indivizi in societate si chiar mai mult apar intrebari si reflectii cu privire la locul si rolul omului in univers. Tendinta catre introspectie si inclinarea spre visare sunt caracteristice adolescentei. Perioada de exaltare si afirmare survine in momentul in care tanarul se simte capabil de a valorifica resursele dobandite prin informare si introspectie.

"Elanul acesta este rodul unei indelungate maturizari a personalitatii si constituie o reactie impotriva sterilelor lui visari de odinioara" (Jean Rousselet, 1969 pag 137). Aceasta maturizare isi are sursa in maturizarea proceselor psihice.

5. Dezvoltarea intelectuala

Perioada adolescentei si preadolescentei este perioada de maxim a cresterii capacitatilor perceptive si de reprezentare. Creste activitatea senzoriala si se modifica pragul minimal si maximal al diversilor analizatori si pragurile diferentiale (U. Schiopu 1963, pag. 425). Creste acuitatea vizuala, capacitatea de acomodare, vederea la distanta (gradul de distanta), se largeste campul vizual, creste acuitatea vizuala si vederea sub unghi mic precum si vederea fina a detaliilor a amanuntelor. Sensibilitatea auditiva se dezvolta foarte mult pe linia reproducerii, intelegerii nuantelor din vorbire, a identificarii obiectelor sau fiintelor dupa insusiri perceptive auditiv. Interesul pentru muzica si pictura frecvent in preadolescenta si adolescenta sustine cresterea si antrenarea sensibilitatii vizuale si auditive. Se dezvolta gustul, mirosul sensibilitatea cutanata. Are loc erotizarea sensibilitatii. Ca urmare se restructureaza si procesele perceptiei. Observatia este folosita pentru a verifica, pentru a intelege si pentru a dezvolta teme proprii de interes, perceptia fiind clar potentata de interesul starnit de un anume domeniu, obiectiv, problema. Adolescentul dispune de o perceptie complexa, voluntara si perseverenta (U. Schiopu, 1963).

Se dezvolta atentia voluntara si atentia involuntara si postvoluntara isi modifica mult aspectul, devin mai eficiente. Sunt structurate noi particularitati ale atentiei datorita sporirii cunostintelor, datorita largirii intereselor de cunoastere si datorita cresterii spiritului de observatie. Sunt capabili de eforturi sporite pentru controlul atentiei si sunt constienti de anumite deficiente si relativ in masura a le corija. Are loc o schimbare calitativa a memoriei s anume se imbogateste cu memoria logica, se imbogateste capacitatea de operare cu scheme logice. In masura in care gandirea si atentia extrag esentialul dintr-un material, memoria adolescentului poate opera cu aspecte esentiale. Memoria opereaza acum mai frecvent cu reprezentari si notiuni din ce in ce mai bogate si mai complexe.

Actualizarea este mai rapida si pentru ca procesarea informatiei devine mai structurata, ea incepe chiar cu momentul fixarii procedand la restructurari ce conduc la o organizare mai inteligibila a materialului. Aceasta are consecinte asupra capacitatii de invatare care devine de 4-5 ori mai eficienta decat in perioada micii scolaritati (U. Schiopu, 1963 pag. 432).

Procesul de invatamant solicita foarte mult adolescentul si dezvoltarea gandirii sale este astfel antrenata, mai solicitata in probleme noi, mai complexe si mai variate. Adolescentul capata deprinderea de a rationa logic si sunt intarite acum capacitatile operative intelectuale. Creste randamentul activitatii intelectuale prin intermediul algoritmilor de mai mare complexitate. Se dezvolta formele rationale abstracte ale gandirii, se dezvolta posibilitatea de determinare logica a relatiilor dintre fenomene in cadrul unui sistem deductiv si inductiv, sunt urmarite logic trasaturile de similitudine si diferenta dintre clase de fenomene, se determina criteriile logice ale clasificarii. In conformitate cu teoria lui Piaget intrarea in adolescenta presupune desavarsirea stadiului operatiilor formale. Operatiile de gandire devin formale in conditiile in care se opereaza asupra informatiei prin generalizare si transfer. Generalizarea operatiilor de clasificare sau a relatiilor de ordine duce la ceea ce se numeste o combinatorica (combinari permutari) in cursul careia cea mai simpla operatie consta in combinari propriu-zise sau din clasificari ale tuturor clasificarilor (J. Piaget, B. Inhelder 1976, pag 112). Adolescentul dezvolta acum numeroase alte instrumente de activitate intelectuala cum ar fi : capacitatea de argumentare, contraargumentare, de demonstrare, elaborare de ipoteze.

Limbajul cunoaste de asemenea in aceasta perioada o dezvoltare deosebita. Cunostintele verbale se coreleaza puternic cu extinderea, varietatea si bogatia conceptelor individului cel putin in masura in care aceste concepte sunt simbolizate prin cuvinte (John B. Carroll, 1979, pag 95). Ca urmare creste vocabularul activ si se modifica structura acestuia. In relatiile verbale incepe sa se faca evident un plan logic al vorbirii ceea ce exprima o electiune analitica foarte dozata a vorbirii. Debitul verbal scris creste de la 3 - 4 cuvinte pe minut caracteristic pentru scolarii mici, la 10 - 12 cuvinte pe minut la scolarii clasei a VIII a si peste 20 de cuvinte pe minut la scolarii clasei a XI a (U. Schiopu, 1963, pag 442). Se dezvolta debitul verbal, fluenta, flexibilitatea, sunt elaborate stereotipii si algoritmi verbali care sunt folositi la solutionarea diferitelor situatii, vorbirea devine plastica si nuantata. Un studiu efectuat in Romania de Centrul de Studii si Cercetari pentru Probleme de Tineret in 1995 pe un lot reprezentativ alcatuit din 600 de adolescenti, a pus in evidenta cateva trasaturi specifice ale comportamentului lingvistic al adolescentilor: folosirea cuvintelor de argou si jargon de provenienta tiganeasca, sau engleza, expresii proprii, toate indicand in general dezgust, blazare ca si dorinta de a iesi in evidenta. Autorii studiului arata ca se poate observa de asemenea adoptarea unor elemente ale culturii occidentale a unor expresii din limba engleza si americana. Alte tendinte semnalate sunt cele de impletirea limbajului comun cu cel religios, utilizarea cuvintelor din limba sanscrita, sau cuvinte din limba japoneza toate cautand expres exotismul (V. Tighel, P. Latea, A. Stoenescu, 1996, pag 82). Cu toate aceste progrese apar si unele tulburari nespecifice de vorbire (ce se exprima prin sunete parazitare, eliziuni, repetari de cuvinte, anticipari de cuvinte, sunete silabe). Fenomenele acestea se datoreaza unei transportari dezordonate din limbajul interior in cel exterior, fenomen care se atenueaza spre sfarsitul preadolescentei (U. Schiopu, 1963, pag 442).

Adolescenta este un stadiu disponibil de dezvoltare cognitiva care ajunge sa se exprime la parametri maximi numai in conditii de stimulare de catre mediu si educatori si a existentei motivatiei proprii si a implicarii efective in sarcini cognitive (Tinca Cretu, 2001 pag 305).

6. Dezvoltarea sociala

Adolescenta aduce cu sine o crestere a abilitatilor sociale. Se dezvolta capacitatea de comunicare care anterior era mai dezvoltata la fete acum devine importanta si pentru baieti. Relatiile intre baieti si fete dar si relatiile in grupuri de acelasi sex capata o semnificatie profunda. Adolescenta este caracterizata de declinul autoritatii parentale (G. R. Lefrancois) si familiale si cresterea importantei grupului de prieteni. Pentru copii normali adolescenta este un moment de socializare intensa. Pe baza schimbarilor survenite in rolul familiei si a prietenilor se pot descrie 3 stadii ale socializarii din adolescenta. (G.R. Lefrancois). In adolescenta timpurie parintii continua sa fie importanti din punctul de vedere al dezvoltarii sociale. De asemenea parintii raman un factor important al echilibrului emotional si material. Adolescentii in aceasta etapa sunt dependenti de familie in sens literal, nu numai daca ne gandim la dependenta materiala, financiara de confort mai ales relativ la siguranta si confortul oferit de familie. Aceasta dependenta este perceputa acum intr-un mod mai putin placut decat era perceputa in stadiile anterioare de dezvoltare. Nevoia de independenta este in fapt cea care conduce la dezvoltarea adolescentului si implicit care conduce la cel de-al doilea stadiu al socializarii. Acest al doilea stadiu este caracterizat de o stare conflictuala atat pentru familie cat si pentru adolescent. Conflictul este determinat pe de o parte de dragostea si atasamentul copilului pentru parintii sai, de dependenta economica si organizatorica de familie si pe de alta parte de nevoia de independenta crescanda, de nevoia de a apartine si grupului de prieteni in acelasi timp cu apartenenta la familie si nevoia de a fi acceptat in interiorul grupului de varsta.

Temele principale de conflict nu se rezuma doar la independenta materiala ci se concretizeaza in forme precise cum ar fi diferenta de viziune asupra vietii sociale, interferenta parintilor in munca scolara (asteptarea sau criticarea unor rezultate) interferente in viata afectiva (criticarea prietenilor) lipsa sustinerii financiare a unor proiecte personale ale adolescentului. Aceasta nu inseamna ca parintii si adolescentul sunt cu siguranta intr-o stare de conflict permanent, prin aceasta sunt doar relevate surse tipice de conflict. Asadar de la o stare de totala dependenta fata de parinti adolescentii progreseaza printr-un stadiu intermediar de conflict catre achizitiile unui al treilea stadiu de relativ independenta fata de acestia. Independenta nou castigata nu insemna ruperea tuturor legaturilor cu parintii si legarea totala a adolescentului de grupul de prieteni ci functionarea adolescentului ca individ in cercul de prieteni - independenta care duce deseori la conflicte in interiorul familiei. Conflictul intre generatii este un cliseu (G. R. Lefrancois) in care poate fi recunoscut conflictul intre generatia dominanta si grupul de adolescenti elevi de liceu sau studenti, respectiv noua generatie care se formeaza prin dezvoltare sociala si personala.

7. Identitate si personalitate in adolescenta

Carl Rogers (1951) alaturi de alti psihologi de orientare umanista considera sinele ca putand fi inteles doar din punctul de vedere unic al individului, pentru ca Sinele este un concept ce descrie individul din interior si nu poate fi relevat sau cunoscut din exterior fara a-i modifica aproape tot continutul. Identitatea de sine include mai multe componente printre care: identitatea fizica, psihosexuala, vocationala, moral-spirituala, toate acestea exprimandu-se prin caracteristici psihologice si comportamente care afirma si intaresc sinele, personalitatea individului (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 2002). Autorii citati arata ca identitatea de sine in perioada adolescentei se poate contura in trei maniere: pozitiva, negativa si incerta respectiv - criza de identitate, criteriul fiind autoperceptia, felul in care se percep tinerii in raport cu societatea, mediul familial si grupul de prieteni.

Autoperceptia si autoanaliza incepe cu realitatea fizica, cu infatisarea exterioara conducand la formarea unei imagini mai mult sau mai putin subiectiva, mai mult sau mai putin completa despre eu-l corporal - fizic. Autoperceptia se asociaza cu anumite judecati de valoare conducand la judecati de tip pozitiv sau negativ. In al doilea rand se percepe ca realitate psihosociala sub aspectul posibilitatilor, capacitatilor, aptitudinilor si trasaturilor caracteriale formandu-si o imagine mai mult sau mai putin fidela despre eu-l sau psihic, spiritual, despre status-ul social asociata de asemenea cu judecati de valoare (M. Golu, 1993 pag. 198).

Imaginea de sine este rezultatul dezvoltarii ontogenetice structurand de asemenea cele doua componente de baza ale acesteia si anume : imaginea eu-lui fizic si imaginea eu-lui spiritual, psihic si psihosocial. In consecinta, autorul citat subliniaza asupra faptului ca imaginea de sine este un factor principal mediator intre starile interne de necesitate si situatiile si solicitarile externe. Imaginea de sine comporta mai multe dimensiuni : perceptia si aprecierea subiectului al un anumit moment, felul in care subiectul ar dori sa fie sau sa para ca este si felul in care subiectul considera ca este apreciat de ceilalti. Prima dimensiune este cea care structureaza comportamentul situational curent, celorlalte doua revenindu-le un rol reglator de auto-modelare si autoperfectionare. Unitatea celor trei fatete ale imaginii de sine realizeaza functia de obtinere si mentinere a identitatii.

Problematica stimei de sine (self-esteem) in cadrul studiilor asupra dezvoltarii sunt importante pentru un numar foarte mare de cercetatori chiar daca aceasta tematica nu este explicita in lucrarile lor fie ca nu folosesc acelasi limbaj. Lucrarile lui Erikson (1968) sunt cele mai explicite privind importanta identitatii in procesul dezvoltarii. Dezvoltarea sensului identitatii, apreciaza Erikson, aduce cu sine victoria asupra problemelor copilariei si o pregatire autentica in a face fata provocarilor lumii adulte. Doar un sens al increderii era candva necesar copilului sa se extinda catre urmatoarea etapa a copilariei, acum, la fel de importanta este achizitia sensului identitatii pentru a compune deciziile perioadei adulte cum ar fi alegerea profesiunii sau alegerea partenerului de viata. Nu este intamplator ca Erikson se opreste asupra identitatii mai mult decat asupra oricarei alte achizitii de dezvoltare, reamintindu-ne ca in contemporaneitate spre deosebire de perioada in care Freud si-a dezvoltat teoriile, ne confruntam peste tot in lume cu probleme de identitate, de rasa, nationalitate, persoana, profesiune, etc. Adolescentul capata acum un sens al identitatii, precum si un coplesitor sentiment al dispersarii identitatii, fapt ce reprezinta polaritatea acestei faze de dezvoltare. La un capat exista lupta cu privire la integrarea tendintelor interne si externe iar la capatul celalalt exista dispersia, legata de un sens al instabilitatii in mijlocul unor solicitari externe si interne confuze. Aceasta polaritate trebuie rezolvata intre limitele perioadei adolescentei pentru a fi prevenite tulburari trecatoare sau de durata ale perioadei adulte. Siguranta sinelui plasata in trecut sau in viitor asigura individului o incredere imediata si superioritatea sa fata de fazele anterioare de dezvoltare.

Asa cum copilul se maturizeaza psihic devenind adult, el experimenteaza cresteri corporale rapide cu importanta pentru schimbarile anatomice si psihologice. Increderea sa anterioara in corpul sau si victoria asupra functiilor sale este deodata zguduita si trebuie recastigata treptat printr-o reevaluare a sinelui. El cauta confirmari din partea colegilor care sunt de asemenea intr-o perioada de schimbari si mai ales cauta aprobare. Ritualurile de pubertate si confirmare religioasa servesc adesea ca si schimb cultural intre noul statut al individului inauntrul dezvoltarii sale continue.

Rezolutia crizei adolescentine poate lua o mare varietate de forme cea mai comuna fiind cea in care identitatea selectata este conforma cu normele societatii si asteptarile individului de la el insusi. Erikson mai arata printre altele si faptul ca o functie majora a adolescentei prelungite este aceea ca ofera un interludiu in care adolescentii pot experimenta cu multitudine de roluri in cautarea propriei identitati.

Cercetari axate pe respectul de sine (self-esteem) releva interesante corelatii intre succesul profesional si respectul de sine, sociabilitate, gradul de conformism, creativitate. Alte studii arata legaturi intre prezenta si absenta tatalui in mediul familial si gradul respectului de sine pe care il afirma adolescentii baieti (Rosenberg, 1965). Coopersmith (1967) gaseste puternice corelatii intre modele de crestere al copiilor in familie, caracteristicile parentale si nivelul stimei de sine. De exemplu parinti cu respect de sine inalt tind sa formeze la copiii lor aceleasi cote inalte ale respectului de sine. De asemenea mamele cu baieti ce dovedesc inalta stima de sine au relatii mai apropiate, mai incarcate de afectivitate cu fii lor. Baietii care au o stima de sine mai inalta tind sa fie mai putin in dezacord cu familiile lor iar raporturile cu familia sunt mai stranse.

Cristalizarea identitatii sexuale este un alt moment important al adolescentei. Identitatea sexuala se construieste si se dezvolta in general pe prototipul primelor relatii erotice (I. Mitrofan , N. Mitrofan, 1994, pag 31). Prima si cea mai dificila cucerire a adolescentului este accesul la propriul sau corp, acceptarea identitatii sale sexule nou constientizata. Trezirea fiintei sexuale il poate perturba emotional si chiar psihosomatic. In unele cazuri un adolescent cu o mare fragilitate psihica, mai labil si mai putin informat, sau crescut intr-o atmosfera puritana si restrictiva, poate manifesta frica sau chiar repulsie, ura fata de acest nou corp care ii semnaleaza ca exista si altfel decat pana acum.

El incepe sa sesizeze tendinte, impulsuri uneori imperioase, dorinte, nevoi mai putin familiare si oarecum inedite, un amestec de atractie, de surpriza si de reprimare, penduland intre tentatia autonomiei si auto-constrangere (I. Mitorofan , N. Mitrofan, 1994, pag 31). Adolescenta este perioada de auto-constientizare a identitatii sexuale, perioada in care mai abrupt sau mai lin tanarul se acomodeaza cu propriul corp si noile sale trebuinte. Imaginea de sine are la baza imaginea corporala. Adolescentul se descopera si isi descopera corpul in toiul unor mai transformari. Felul in care se cristalizeaza imaginea corporala afecteaza si autoperceptia din punct de vedere sexual. Modul in care adolescentii isi percep corpul si considera ca sunt perceputi de ceilalti, structureaza calitatea si abilitatea interrelationarii dar mai ales formarea unei identitati sexuale detasate, necomplexate (C. Ciuperca, 2000, pag.183).

Identitatea sexuala se dezvolta si este influentata de modelele parentale fiind la inceput difuz subintegrata in  subidentitatea familiei (U. Schiopu, E. Verza, 1997 pag. 223). Privitor la adoptarea rolurilor feminine si masculine autorii citati arata ca un model parental cu masculinitate redusa conduce adolescentii baieti la dificultati de identificare. Cei care au un model puternic conturat ca masculinitate sunt mai siguri pe ei, mai increzatori, protectori, relaxati, exuberanti, calmi si chiar fericiti. Modele de rol feminin pot fi: traditionale, de tranzitie, moderne. Fetele cu o identificare feminina traditionala sunt mai incarcate de conflicte. Daca modelul matern este traditional, identificarea este mai pasionala si facila, daca modelul matern este modern, tinerele cu identificare traditionala au dificultati de identificare si identitate mai mari.

Foarte importante in dezvoltarea identitatii sexuale, si nu numai pentru aceasta, sunt relatiile romantice ale adolescentei, relatiile intre sexe. Perioada adolescentei este predilecta pentru primele incercari de relationare romantica intre sexe, adolescentii fiind nevoiti sa faca fata tranzitiei de la felul asexuat in care erau perceputi de catre ceilalti la a fi din ce in ce mai aproape de a fi perceputi ca indivizi maturi care traiesc experienta atractiei sexuale (R. Benedict, 1938). Tranzitia aceasta este cu atat mai dificila cu cat ea se suprapune cu transformari pe toate celelalte planuri dar si cu numeroase schimbari de roluri dar mai ales cu formarea identitatii (Erikson, 1969), precum si reasezarea relatiilor intre parinti si adolescenti (Steinberg, 1990). Relatiile romantice intre sexe sprijina dezvoltarea identitatii pe de o parte iar pe de alta parte joaca un rol important in sprijinirea adaptarii sociale a adolescentilor (Paul si White, 1990). Capacitatea de a relationa pozitiv cu covarstnicii este cruciala pentru dezvoltarea sociala si emotionala (Hartup,1993). In alegerea partenerului de relatie pentru adolescent un factor de influenta este grupul de prieteni. In relatia romantica adolescentul exploreaza felul de a interactiona cu membrii de sex opus si incepe sa faca primii pasi catre intimitatea matura. Aceasta este evidentiata si de faptul ca relatiile timpurii tind sa aiba o durata scurta in preadolescenta si cresc in durata si calitatea intimitatii pe parcursul adolescentei tarzii. In esenta de-a lungul perioadei de adolescenta relatiile de cuplu sunt exploratorii dar au rezonanta asupra felului in care adolescentii vor putea face fata viitoarelor relatii de cuplu adulte si reprezinta deplasarea catre o intimitate matura (Paul si White, 1990).

In consecinta, devine importanta educatia pentru sanatatea sexuala care este un proces de formare de atitudini, convingeri si valori despre identitate de sine, imagine corporala, relatii interpersonale, intimitate si iubire, comunicare, decizie si responsabilitate. Educatia sexuala se adreseaza componentelor psihologice (cognitiva, emotionala si comportamentala) sociale, biologice si spirituale. Acest tip de educatie se focalizeaza pe 4 obiective fundamentale: formarea de convingeri, valori si atitudini despre sine si ceilalti, dezvoltarea deprinderilor de relationare interpersonala, dezvoltarea responsabilitatii fata de sine si fata de ceilalti si informarea (A. Baban, 2001, pag 136).

Adolescenta arata M. Debesse (1981), este una din perioadele sensibile ale cuceririi personalitatii cu toate ca acum aceasta nu este omogena si nici precizata in mod definitiv. Pe baza dezvoltarii capacitatilor cognitive, a unui mare volum de cunostinte si a unei relative experiente de viata, adolescentul isi formeaza un mod propriu de a intelege viata si isi cristalizeaza o conceptie care incepe sa-l calauzeasca in alegerile pe care le face (T. Cretu 2001,pag 317). Aceasta etapa din punctul de vedere al dezvoltarii personalitatii este "etapa afirmarii pozitive de sine" (M.Debesse), perioada exaltarii afectivitatii, a emotiilor puternice dar confuze ale pubertatii care cedeaza locul unor sentimente pasionate ale caror obiect este mai precis, si pe care imaginatia continua sa-l impodobeasca din belsug cu calitati. Eu-l este in cautarea unui nou echilibru datorita contactelor sociale mai variate si mai usor de stabilit decat in perioada pubertatii. Pentru multi studenti anii acestia constituie varsta "metafizica" pentru multi ucenici cea a teoriilor si a primelor revendicari sociale. Asa cum o data cu pubertatea se deschidea un intreg evantai de caractere, la sfarsitul adolescentei se deschide larg evantaiul formelor de viata definite prim tot atatea ierarhii ale valorilor (M. Debesse, 1981, pag 100).

8. Factorii de risc ai dezvoltarii personalitatii ; comportamentul deviant si delincvent in adolescenta

Studiul Centrului de Cercetare si Inovare in Invatamant al Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica ( OCDE) realizat in 1996 defineste copii si tinerii in situatie de risc ca fiind acei copii proveniti din medii defavorizate, reprezentand un procent de 15 - 30 % din copii lotului international ( 17 tari). Termenul de situatie de risc se refera la impactul negativ pe care il are asupra dezvoltarii copiilor, mediul social defavorizant in care ei traiesc. Studiul arata ca lipsa preventiei conduce la manifestari de tip: alcoolism, toxicomanie, delincventa, deteriorari ale sanatatii, graviditate la varsta precoce, somaj, etc. Situatia de risc se refera la esecul integrarii scolare cat si sociale a copilului sau tanarului. Cresterea constanta a delincventei juvenile a atras atentia specialistilor, sociologi, psihologi, asistenti sociali si juristi. Fenomenul a fost pus in seama crizei de personalitate a adolescentei in secolul trecut, pentru ca in contemporaneitate explicatiile de tip biologist sau genetic sa fie din ce in ce mai putin luate in consideratie in fata acestora primand necesitatea cunoasterii nevoilor adolescentilor si a cauzelor psihosociale care fac sa escaladeze delincventa juvenila si necesitatea preventiei in situatiile de risc.

Comportamentul deviant este acel comportament ce se abate de la normele acreditate in cadrul unui sistem social pana la conflict cu valorile culturale. Opus comportamentului conformist, comportamentul deviant are si o semnificatie de inadaptare (P.P.Neveanu, coordonator, 1978). Comportamentul delincvent este comportamentul pentru care minorul poate raspunde penal. Literatura de specialitate se concentreaza asupra depistarii factorilor generatori de delincventa juvenila si pe modalitati de prevenire. Intre factorii de personalitate generatori de delincventa juvenila, P.P. Neveanu enumera: inclinatia catre agresivitate, fie manifesta, fie latenta, instabilitatea emotionala, inadaptarea sociala, duplicitatea conduitei si dezechilibrul existential. Un studiu longitudinal, (the Carolina Longitunidal Study CLS) realizat pe un lot de 695 de copii americani intre 10 si 13 ani a pus in evidenta legatura intre agresiunea violenta si inadaptarea sociala in perioada adolescentei si tineretii. Copii agresivi au tendinta de a fi respinsi si mult timp s-a presupus ca radacinile agresiunii se afla in esecul lor de a stabili legaturi emotionale si sociale. Studiul R.B. Cairns si B.D. Cairns (1994, pag. 315) sugereaza ca problema acestor copii nu se afla in slaba lor abilitate sociala ci in stabilirea unor contacte pe baza acelorasi valori de tip agresiv. Contextul social este de asemenea un factor important in activarea agresivitatii. O corelatie inalta exista si intre abandonul scolar si conduita agresiva.Aceiasi autori arata ca abandonul scolar nu se coreleaza cu popularitatea, sau lipsa acesteia ci mai degraba cu o combinatie de factori in care se include agresivitatea, rezultatele scolare slabe, si statut socio-economic scazut.Cei ce abandoneaza scoala tind sa constituie grupuri atat de baieti cat si de fete. Problemele cu autoritatea tind sa continue si in perioada adulta. Fuga de acasa si vagabondajul desemneaza de asemenea cote inalte ( 22% din subiecti au fugit de acasa pentru macar o noapte).

Delincventa juvenila este in crestere si a devenit un fenomen foarte raspandit in lume.

In Romania pentru perioada 1990 - 1994, un studiu al CSCPT, folosind sursele Inspectoratului general al Politiei de la acea data arata o crestere a infractionalitatii juvenile de la 1893 minori judecati in anul 1990 la 9121 in anul 1994. Cele mai multe fapte savarsite de minori in perioada amintita au fost furtul din avutul particular (4410 cazuri in 1994), furtul din avutul public (565 de cazuri in 1994), viol (63 de cazuri in 1994), omor 72 de cazuri in 1994( studiu relizat de A. Tomescu, Daniela Anton, 1996). In baza dispozitiilor Codului de procedura penala, fata de minorul care raspunde penal se poate lua o masura educativa sau i se poate aplica o pedeapsa. Masurile educative prevazute in Codul penal sunt mustrarea, libertatea supravegheata, internarea intr-un centru de reeducare si internarea intr-un centru medico-educativ (articol 10 Cod penal). Primele doua masuri se executa in libertate iar celelalte sunt cu privare sau restrictive de libertate. Caracterul sanctionar dar preponderent preventiv, are scopul de a indrepta si reeduca minorul. Argumentele invocate pentru crearea acestui regim special de sanctionare au in vedere faptul ca este vorba de persoane in plina dezvoltare, care trebuie sprijinite pentru a se adapta vietii sociale in conditiile normative impuse de aceasta (cf. studiu realizat de A. Tomescu, Daniela Anton, 1996 pag.144). Asa cum se poate constata, cu toate acestea fenomenul de delincventa juvenila in Romania nu este de neglijat iar masurile juridice nu sunt suficiente. Suntem de acord cu autorii studiului ca se impun interventii si programe care sa se axeze, pe integrare sociala si profesionala, educatie pentru viata de familie, integrare post-penala, protectie sociala si programe specifice de preventie in zonele unde gradul de manifestare a fenomenului delincvent a crescut.

Abuzul de substante este un alt factor de risc in perioada adolescentei. Este definit ca fiind consumul de tigari, alcool sau droguri, avand drept consecinta compromiterea starii de sanatate sau producerea de disfunctii comportamentale. Abuzul cronic de substante determina stoparea dezvoltarii psiho-sociale ( Florin Iordachescu, 1998).

Folosirea drogurilor a crescut in tara noastra mai ales in randul adolescentilor si tinerilor. In general baietii consuma mai frecvent droguri decat fetele, exceptand amphetaminele, barbituricele si tranchilizantele pe care fetele le folosesc la fel de mult sau mai mult decat baietii. De asemenea baietii consuma mai mult alcool, in timp ce fetele fumeaza mai mult decat baietii. Institutul de Management al Serviciilor de sanatate mentioneaza ca pe parcursul vietii mai multe de jumatate din elevi au fumat cel putin o data in viata. Romania se situeaza astfel pe locul 26 din 28 de tari chestionate in privinta consumului de tutun, iar maxima de 85% a fost inregistrata in Groenlanda. Procentul elevilor din Romania care au consumat alcool in ultimele 12 luni este de aproape de media pentru aproape toate tarile chestionate, in timp ce procentul celor care au experimentat starea de ebrietate raportat pentru aceeasi perioada este substantial mai scazut cu 30%. Rezultatele cercetarilor aceluiasi institut precizeaza ca in Romania 57% din elevii chestionati consumau tutun la varsta de 16 ani si 10 % droguri. In ceea ce priveste consumul de tranchilizante fara prescriptie medicala proportia este de peste 5% unde trebuie subliniat ca media de folosire a acestor substante este mai mare la baieti decat la fete cu exceptia cocainei unde tinerele se situeaza pe primul loc. Folosirea acestor substante deterioreaza sanatatea ba chiar pun viata consumatorului in pericol. Categoria de varsta predispusa la consumul de droguri este intre 16 si 28 de ani. Statisticile organizatiilor nonguvernamentale care au ca obiect de activitate prevenirea consumului de droguri arata ca in cele mi multe cazuri se sare de la consumul de droguri usoare la heroina si aceasta se datoreaza preturilor " promotionale" practicate sau chiar datorita ofertelor gratuite.

Exemple de droguri utilizate; tutunul, antidepresivele, narcoticele si inhalantele.

Stadiile abuzului de substante dupa dr. Florin Iordachescu sunt urmatoarele: (1998, pag.271)

Dupa Prochaska si DiClemente stadiile consumului de droguri sunt: precontemplare, contemplare, determinare (decizie), actiune, mentinere si recadere.

Cresterea ingrijoratoare a numarului de consumatori de droguri impune crearea unui registru national pentru a se cunoaste dimensiunile acestui fenomen si de asemenea se impune crearea unei retele nationale de tratare specializata a dependentilor.