Modele ale relatiei medic/pacient

Modele ale relatiei medic/pacient

Exista un numar de modele potentiale. Deseori nici medicul, nici pacientul nu sunt pe deplin constienti ca in realitate se aleg unul pe altul. Modelele cel mai adesea deriva din personalitatile, expectatiile si nevoile ambilor. Faptul ca la aceste personalitati, asteptarile si nevoile sunt in general trecute sub tacere si pot fi destul de diferite pentru doctor si pacient pot conduce la o proasta comunicare si dezamagire din partea ambilor participanti. Modelul medical inca prevalent, acesta considera consultatia un simplu decor in care doctorul isi desfasoara munca de diagnostic si tratament. Cu toate ca acest model de consultatie este traditional si comod pentru medic; el a fost in ultimele decenii tinta unor puternice contestari si este tot mai puternic contestat. Dupa Oana CS (1997) conform acestui model accesul pacientului la medic si contactul cu acesta implica executarea unor veritabile ritualuri:

umilinta pacientului care trebuie sa-si afirme neajutorarea;

etalarea suferintei intr-un mod standardizat sub forma de simptome;

programarea la consultatie sau inscrierea pe o lista de asteptare;

imblanzirea spiritelor care il inconjoara pe doctor (asistente, infirmiere, secretare, portari);

pacientul trebuie sa-si sacrifice parti din corpul sau ca sa castige atentia medicului: sange, urina, tesuturi pentru analize;

doctorul este imbracat intr-o uniforma simbolica, intronat in spatele unui birou si tacut ca un sfinx;

pacientul, din contra, sta gol pe un scaun sau pe o canapea, (si asta numai pentru ca s-a pierdut bunul obicei al ingenunchierii!), corpul si spiritul lui fiind accesibile doctorului;

mormaielile doctorului, ca si prezicerile Pythiei la oracolul din Delphi, sunt ambigue si, de obicei, intr-o limba inaccesibila pacientului.

"Noul val", care tinde sa schimbe aceste paradigme, ia in considerare tot mai mult faptul ca pacientul nu functioneaza ca o masina care s-a defectat, ci are sentimente, iar doctorul la randul lui, nu este o masina de pus diagnostice si elaborat tratamente, avand la randul lui sentimente. Pe creasta "noului val" plutesc conceptele moderne cum ar fi: abordarea "holistica", "suferinta si deprofesionalizarea medicinei", "medicalizarea excesiva a vietii", "drepturile pacientului si consimtamantul informat" etc. In medicina moderna se trece dincolo de aspectul clinic al consultatiei, relatia psihologica fiind un complement indispensabil in intelegerea bolii si bolnavului.

Modelul comportamentalist care deplaseaza accentul de pe doctor pe pacient inseamna o coborare voluntara a medicului de pe piedestalul autoritarist si indepartarea de stereotipul autocratic. Una dintre primele teorii care descrie cel mai bine modelul medical actual este teoria rolurilor.

Activ/Pasiv. Completa pasivitate a pacientului si preluarea de catre medic a tratamentului. Pacientul nu isi asuma virtual nici o responsabilitate pentru propria ingrijire si nu participa la tratament. Acest model este adecvat atunci cand pacientul este inconstient, imobilizat sau in delirium.

Profesor/Student. Dominarea de catre medic, al carui rol este paternalist si de control. Rolul pacientului este in mod esential unul de dependenta si asteptare. Este un model specific observat in timpul vindecarii dupa o operatie (in chirurgie). Rudica T si.Costea D (1996) considera ca este modelul cel mai frecvent al relatiei medic-bolnav. In toate afectiunile in care pacientul isi poate manifesta vointa si spiritul critic, medicul ii cere aceasta cooperare. Dupa punerea diagnosticului, medicul dirijeaza, indruma - intr-o maniera mai mult sau mai putin autoritara - si apreciaza cooperarea pacientului; pacientul poate deci sa aiba o opinie prin care sa demonstreze ca apreciaza si intelege ceea ce i se spune (dar se constata ca el greseste adesea in aprecierile pe care le face).

Modelul participarii mutuale. Implica egalitate intre medic si pacient. Ambii participanti au nevoie si depind de aportul celuilalt. Nevoia de o relatie medic-pacient bazata pe un model de participare mutuala si activa este cel mai evident in tratamentul unor boli cronice ca IRC, diabet in care cunostintele pacientului si acceptarea tratamentului sunt puncte critice pentru succesul tratamentului. Este de asemeni eficient in situatii mai delicate ca pneumonia. Aceasta participare presupune un model psihologic foarte complex si cel mai evoluat: pacientul poate aprecia ceea ce-i recomanda medicul, iar medicul trebuie sa evalueze cat mai corect trebuintele momentane sau cele constante ale pacientului.

Prietenia este considerata ca un model disfunctional, daca nu chiar neetic. Reprezinta adesea o problema psihologica primara si de profunzime care are o nevoie emotionala in a schimba ingrijirea pentru pacient intr-o relatie de impartasire mutuala a informatiilor personale si a dragostei.

Acest model adesea implica o perpetuare nedeterminata a relatiei si o stergere a granitelor dintre profesionalism si intimitate mai degraba decat un sfarsit adecvat.