Boala si sanatatea. Aspecte socio-medicale.

Boala si sanatatea. Aspecte socio-medicale.

Conceptele de boala si sanatate sunt concepte evaluative, fiind circumscrise de dezvoltarea cunoasterii biomedicale, de orientarile intelectuale ale culturii, de sistemul axiologic al societatii. Astfel vor exista diferente notabile in ceea ce priveste statutul bolnavului si natura starii, considerata normala sau patologica, in functie de tipul de societate si nivelul de dezvoltare la care a ajuns aceasta.

In prezent, medicii definesc boala in urma aplicarii unor standarde riguroase si a analizarii temeinice a pacientului, definind starea de boala, creand rolul sau social si astfel legitimand comportamentul bolnavului. Exista insa si factori care afecteaza negativ acest proces medico-social: divergente de opinii asupra diagnosticului, prognosticului, profilaxiei si tratamentului anumitor afectiuni, un adevarat fenomen al modei in tratarea unor boli, precum si alte implicari ale socialului si medicalului in actul medical.

Boala si sanatatea nu pot fi deci definite decat prin raportare la fiinta umana privita entitate biologica, psihica si sociala in acelasi timp.

Conceptul de sanatate este, la fel ca si cel de boala, unul plurisemantic, semnificatia sa inregistrand nuantari in functie de grupuri, clase sociale sau populatii. In domeniul medical, sanatatea este privita de catre patolog ca o stare de integritate, de catre clinician ca lipsa de simptome si de bolnav ca o stare de bien-etre (A. Athanasiu, 1983). Sanatatea presupune mai multe dimensiuni (C. Herzlich):

absenta bolii

o constitutie genetica buna, respectiv un capital biologic innascut

o stare de echilibru a organismului data de adaptarea individului la mediul de viata

Factorii care influenteaza starea de sanatate sunt (J. Bond, S. Bond, 1994):

biologia umana: mostenire genetica, procese de maturizare, imbatranire, tulburari cronice, degenerative, geriatrice

mediul: apa potabila, medicamente, poluare, salubrizare, boli transmisibile, schimbari sociale rapide

stilul de viața: hrana, activitati fizice, sedentarism, tabagism, alcoolism

organizarea asistentei medicale: cantitatea si calitatea resurselor medicale, accesul la ele, relatia dintre persoane si resurse in asistenta medicala.

Din punct de vedere biologic, sanatatea poate fi definita drept acea stare a unui organism neatins de boala, in care toate organele, aparatele si sistemele functioneaza normal (organism in homeostazie).

Din punct de vedere psihic, sanatatea poate fi inteleasa drept armonia dintre comportamentul cotidian si valorile fundamentale ale vietii asimilate de individ, reprezentand starea organismului in care capacitatea sa de a munci, a studia sau a desfasura activitatile preferate este optima.

Exista si anumite criterii ale sanatatii mintale (A. Ellis, W. Dryden, 1997):

constiinta clara a interesului personal

constiinta limpede a interesului social

auto-orientarea (capacitatea de a se conduce si orienta singur in viata)

nivelul inalt de toleranta a frustrarii

acceptarea incertitudinii si capacitatea de ajustare la incertitudine

angajarea in activitati creatoare

gandirea stiintifica, realista si obiectiva

auto-acceptarea

angajarea moderata si prudenta in activitati riscante

realismul si gandirea utopica

asumarea responsabilitatii pentru tulburarile emotionale proprii

flexibilitatea in gandire si actiune

imbinarea placerilor immediate cu cele de perspectiva

Conceptul de personalitate autorealizata propus de A.H. Maslow (1976) presupune forma suprema a sanatatii psihice si are urmatoarele caracteristici:

orientarea realista in viata

acceptarea de sine, a altora si a lumii inconjuratoare asa cum sunt ele

inaltul grad de spontaneitate

centrarea pe probleme si nu pe trairi subiective

atitudinea de detasare si nevoia de intimitate

autonomia si independenta

aprecierea elastica a oamenilor si lucrurilor, lipsita de stereotipii

existenta experientelor spirituale sau mistice profunde, dar nu neaparat cu caracter religios

existenta unor relatii afective intime profunde si cu mare incarcatura emotionala, practicate cu putine persoane si a unora superficiale cu un numar mare de persoane

identificarea cu omenirea si existenta unor interese sociale puternice

impartasirea atitudinii si valorilor democratice

neconfundarea mijloacelor cu scopurile

existenta unui simt al umorului superior, detasat filosofic, neostil si nevindicativ

existenta unui mare potential creator

opozitia fata de conformismul cultural

transcenderea mediului de viata si neconformismul fata de acesta.

Din punct de vedere social sanatatea este starea organismului in care capacitatile individuale sunt optime pentru ca persoana sa isi indeplineasca in mod optim rolurile sociale (de prieten, vecin, cetatean, sot, parinte, cetatean etc.). Parsons defineste sanatatea drept capacitatea optima a unui individ de a indeplini eficient rolurile si sarcinile pentru care a fost socializat.

Sanatatea pozitiva are doua componente (Downie, 1992):

bunastarea fizica, psihica si sociala

fitness - forma fizica optima incluzand cei patru S (in engleza)

strenght - forta fizica

stamina - vigoare (rezistenta fizica)

suppleness - suplete fizica

skills - indemanare (abilitate) fizica

Conform OMS (1946), sanatatea reprezinta starea de completa bunastare fizica, mentala si sociala, care nu se reduce la absenta bolii sau a infirmitatii. Detinerea celei mai bune stari de sanatate de care este capabila persoana umana este unul dintre drepturile fundamentale ale omului.

Conceptul de sanatate a fost operationalizat pentru a fi aplicat diverselor comunitati socio-culturale, evaluarile fiind facute pe baza unor indici precum: morbiditatea, mortalitatea (generala si specifica), disconfortul, insatisfactia, deficientele, invliditatile, handicapul, indicele de dezvoltare umana.

Conceptul de boala este si el mai multe dimensiuni. Din punct de vedere biologic, boala este o stare a organismului sau a unei parti din organism in care functiile sunt afectate sau deranjate de factori interni sau externi.

Din perspectiva plurifactoriala, boala poate fi definita drept o stare finala, rezultat al unei combinatii a factorilor ecologici si comportamentali aflati in interactiune cu predispozitiile genetice, care plaseaza statistic individul intr-o situatie de risc marit, ca urmare a unei alimentatii nerationale, dezechilibrate, de lunga durata, expunerii cronice la agentii patogeni ai locului de munca, stresului vietii sau altor factori (R. Fitzpatrick, 1986).

Boala reprezinta, mai mult decat o o suma de simptome, fiind un proces care chiar daca nu conduce la modificari importante structurale sau functionale, afecteaza psihicul individului ca o reactie la boala. Starea de boala, legitimata prin diagnostic, conduce la aparitia unui comportament structurat in jurul acestei stari. Constiinta bolii conduce la manifestarea unor stresuri psihice majore si de lunga durata.

Se diferentiaza in acest sens anozognozia, negarea subiectiva sau nerecunoasterea bolii si opusul sau, hipernozognozia, respectiv supraevaluarea subiectiva a simptomelor.

Pentru dimensiunile particulare ale bolii, literatura medicala anglo-saxona a introdus urmatorii termeni:

illness - realitatea subiectiva a bolii, ceea ce percepe bolnavul si nu suferinta corporala, ci perceptia individuala a unei schimbari negative in bunastarea sa si in activitatile sale sociale.

disease - realitatea biofizica a bolii, adica anomalia functionala a structurii sau fiziologiei organismului.

sickness - realitatea socioculturala a bolii, adica modelarea rolului social al bolnavului, formele de adaptabilitate sociala a maladiei ori atribuirea etichetei de bolnav persoanei suferinde.

Boala presupune si anumite restrictii modificand stilul de viata al individului si implicit afectand starea sa psihica:

restrangerea sau modificarea unor activitati motrice sau fiziologice

limitarea sau suprimarea unor activitati intelectuale sau profesionale

suprimarea unor activitati extraprofesionale

modificarea relatiilor interpersonale in sensul diminuarii contactelor cu cei apropiati

dereglarea raporturilor familiale sau conjugale

pierderea sau reducerea capacitatii de munca si, implicit, a posibilitatilor asigurarii subzistentei

dependenta de alte persoane, mai ales in cazul aparitiei unor infirmitati.

Starea de boala depaseste astfel limita biologicului, fiind o stare sociala devianta si de nedorit. Prin devianta se intelege orice abatere de la regulile de convietuire si imperativele de ordine ale unei forme de viata colective, iar comportamentul deviant este supus de obicei corectiei, tratamentului sau pedepsirii de catre agentiile de control social.

In ceea ce priveste asocierea bolii cu devianta Scambler (1986) propune trei modalitati:

considerarea bolii ca devianta, si astfel, pe langa devierea de la starea normala a organismului, starea de boala presupune si o deviere de la normele culturale stabilite cu privire la ceea ce se considera sanatate, iar cel ajuns intr-o astfel de stare trebuie sa caute tratamentul necesar pentru a o elimina.

boala este o stare ce permite comportamentul deviant, facand posibile noi modalitati de manifestare a acestuia. Prin asumarea noului rol de bolnav, individul trebuie isi asume drepturile si indatoririle impuse de acest rol, in caz contrar, comportamentul sau deviind de la obligatiile de rol

imbolnavirea devianta sau stigmatizanta care poarta aceasta eticheta pusa de nespecialisti. Punand diagnostice in virtutea unei autoritati dobandite, medicul capata o putere foarte mare din acest punct de vedere si poate influenta persoana etichetata.

Astfel, stigmatul unui individ ajunge sa domine perceptia si modul in care este tratat de catre ceilalti. Astfel, statutul sau deviant devine statut dominant si influenteaza in mod negativ evolutia sa ulterioara.

Show si Mc Kay au utilizat conceptul de dezorganizare sociala pentru a descrie schimbarile suferite de zonele urbane si care conduc la delincventa. Potrivit celor doi autori, o societate este organizata atunci cand exista un consens al membrilor societatii cu privire la valorile si normele care trebuie sa ghideze comportamentele indivizilor, cand exista o coeziune si o dependenta reciproca intre indivizi si institutii. O societate este dezorganizata atunci cand ordinea sociala este afectata de ruperea consensului moral si de slabirea coeziunii sociale determinate de incapacitatea normelor si valorilor traditionale de a regla in mod adecvat conduitele indivizilor si de aparitia unor conflicte intre valori si sisteme normative diferite. O asemenea situatie apare in cursul perioadelor de schimbare sociala rapida in viata indivizilor si comunitatilor care sporind tendintele de dezvoltare inegala determina cresterea frecventei manifestarilor de dezorganizare sociala si in consecinta a celor delincvente. Dezorganizarea sociala este prin urmare un rezultat al schimbarilor sociale care determina cresterea numarului de probleme sociale si dinamica acestora amplificand somajul, saracia, violenta si criminalitatea. Pe scurt teoria dezorganizarii sociale poate fi sintetizata de urmatoarele asumptii de baza:

Delincventa este rezultatul slabirii capacitatii institutiilor din comunitate de a realiza in mod eficace controlul social. Indivizii care locuiesc in comunitati caracterizate de dezorganizare sociala nu sunt persoane dezorientate ci raspund la starea de dezorganizare ce caracterizeaza comunitatea;

Starea de dezorganizare a comunitatii este determinata de procesul rapid de industrializare si urbanizare ca si de procesul de emigratie care se produce in aceste zone;

Eficienta institutiilor comunitare ca si valoarea rezidentiala si comerciala a zonelor urbane corespund conceptelor si principiilor ecologice influentate de conceptele de competitie si dominare;

Zonele dezorganizate social conduc la formarea unor subculturi delincvente care iau locul culturii dominante si care tind sa se autoreproduca (Shoemaker, 2005, p. 82).

Pornind de la conceptia lui Show si McKay in deceniile 5 si 6 ale secolului XX s-au dezvoltat in cadrul teoriilor ecologice noi constructii teoretice complementare. Astfel sociologii americani J. Si P. Blau (1982) au introdus conceptul de deprivare relativa pentru a evidentia un nou tip de factor cu rol in geneza delincventei juvenile. Conceptul de deprivare relativa se refera la situatia in care populatii bogate si sarace locuiesc in vecinatate si care  alimenteaza sentimentul de injustitie sociala pe care il resimt indivizii din a doua categorie sociala in raport cu oportunitatile de care beneficiaza cei din prima si care conduce la o stare de dezorientare si agresivitate. O alta teorie circumscrisa orientarii ecologice este teoria urbanismului sustinuta de sociologi ca Laub J., (1983) sau Simcha -Fagan O., Scwartz J., (1986) care sustin ca urbanismul ca mod de viata caracterizat de "dezordine sociala", "alienare", "izolare", "lipsa de asociere", si "teama de infractiune" genereaza delincventa. Potrivit acestor autori., spatiul urban si structurile care le configureaza sunt generatoare de delincventa.

Teoria dezorganizarii sociale reprezinta o contributie importanta la intelegerea cauzelor delincventei juvenile dar prezinta si o serie de deficiente. Una dintre cele mai importante obiectii aduse este aceea ca desii conceptul de dezorganizare poate parea util este dificil de sustinut conceptul de "comportament dezorganizat" deoarece in fapt nici un tip de comportament uman nu poate fi considerat "dezorganizat" pentru participanti desii poate parea asa pentru cei din afara. In al doilea rand dezorganizarea sociala este in acelasi timp cauza si efect. Astfel dezorganizarea sociala determina rate crescute de delincventa iar ratele crescute de delincventa  determina dezorganizare sociala. Nu putem determina insa care este factorul care actioneaza primul. Potrivit lui Sorin M. Radulescu (Radulescu, 1999, p. 163) notiunea de dezorganizare sociala nu mai este de actualitate astazi in sociologia deviantei fiind inlocuita de alte concepte mai adecvate datorita caracterului echivoc si relativ al acesteia. Astfel in conceptia acestui autor notiunea de dezorganizare sociala se afla in stransa legatura cu cea de organizare sociala fiind dimensiuni ale aceluiasi fenomen. O societate nu poate fi deplin organizata nici total dezorganizata. In primul caz, relatiile sociale ar trebuii sa fie perfect coordonate si sa nu existe nici un fel de probleme sociale lucru complet utopic. In cel de al doilea, ar trebuii sa avem o lipsa totala de coordonare a relatiilor sociale comparabila cu starea descrisa de Hobbes, "razboiul tuturor impotriva tuturor Nu in ultimul rand schimbarea sociala poate avea si valente pozitive desfasurandu-se in mod organizat si planificat si conducand la finalitati dezirabile social fara a determina perturbari importante in societate.

Cu toate aceste limitari, teoria dezorganizarii sociale a adus o contributie semnificativa la intelegerea cauzelor delincventei juvenile si a reprezentat o premisa istorica pentru geneza sociologiei problemelor sociale. Teoria dezorganizarii sociale a oferit totodata o fundamentare pentru dezvoltarea unor programe comunitare destinate reabilitarii sociale si reinsertiei sociale a tinerilor delincventi.

In functie de semnificatia socio-culturala dobandita de boala in societate, de apartenenta indivizilor la medii culturale diferite variaza si reactia acestora fata de boala si durere, stari fiziologice precum foamea sau durerea avand si determinare socio-culturala. Daca durerea este un indiciu al starii morbide sau premorbide a individului, atat contextul biologic cat si cel cultural au un anumit rol in definirea lor. Astfel, societatea in care se gaseste individul devine factorul care conditioneaza formarea tipurilor de reactie individuala fata de durere. Durerea este identica la toti indivizii avand functia de a provoca reactii de evitare a stimulilor nocivi pentru sanatatea individului, dar reactia fata de durere este diferita, depinzand de mediul cultural al indivizilor.

Clasificarea bolilor a tinut cont de mai multe criterii, pentru sociologia medicala fiind important criteriul frecventei si al celor mai efecte asupra vietii colective a oamenilor. Exista astfel mai multe clasificari:

R.M. Coe, 1970 propune urmatoarele tipuri:

infecto-contagioase

cronice

mintale

D. Field a luat in considerare patru criterii:

durata episodului de boala

prognosticul (posibilitatea tratamentului curativ si intinderea lui)

gradul de disconfort (incapacitate sau handicap provocate de boala)

gradul de stigmatizare (potentialul de autodegradare provocat de boala)

si a evidentiat astfel patru tipuri de boli:

boli acute de scurta durata (infectioase: rubeola, rujeola, pneumonie)

boli de lunga durata nestigmatizante (infarctul de miocard, diabetul zaharat)

boli de lunga durata stigmatizante (cancer, SIDA, sifilis, scleroza multipla)

boli mintale (schizofrenia, isteria, fobiile)

Conform OMS (1990), bolile pot fi impartite in 21 de categorii:

boli infectioase si parazitare

tumori

bolile sangelui, ale organelor hematopoietice si tulburari ale mecanismului de imunitate

boli endocrine, de nutritie si metabolism

tulburari mentale si de comportament

bolile sistemului nervos

bolile urechii si apofizei mastoide

bolile ochiului si anexelor sale

bolile aparatului circulator

bolile aparatului respirator

bolile aparatului digestiv

boli ale pielii si ale tesutului celular subcutanat

bolile sistemului osteo-articular, ale muschilor si tesutului conjunctiv

bolile aparatului genito-urinar

sarcina, nasterea si lauzia

unele afectiuni a carar origine se situeaza in perioada perinatala

malformatii congenitale, deformatii si anomalii cromozomiale

simptome, semne si rezultate imprecis definite ale investigatiilor clinice si de laborator

leziuni traumatice, otraviri si alte consecinte ale cauzelor externe

cauze externe de morbiditate si mortalitate

factori influentand starea de sanatate si motivele recurgerii la serviciile de sanatate