Comportamentele anormale

Comportamentele anormale

Coleman si Broen stabilesc o serie de termeni care se refera la comportamente anormale ca: boala psihica, comportament neadecvat, tulburari emotionale, tulburari comportamentale, tulburari psihice - aratand ca nici unul dintre acestia nu este suficient de clar pentru delimitarea sferei unui asemenea comportament care variaza in functie de o serie de criterii si modele. In acest sens prezentam, in viziunea conceptiilor care pun la baza explicarii modelului comportamental uman, explicatii diferite privind semnificatia comportamentului anormal.

Dupa Enachescu C, se deosebesc patru tipuri de comportamente anormale:

comportamentul de tip criza biopsihologica de dezvoltare sau involutie (pubertate, adolescenta, climax, andropauza), cu caracter pasager si reversibil;

comportamentul de tip carential (legat de stari de frustrare afectiva, carente educationale, disfunctii familiale si in modul de viata), ce creeaza dificultati de adaptare;

comportamentul de tip sociopatic, constand din conduite delictuale agresive, toxicomanice sau de furie, cu caracter recurent sau episodic;

comportamentul de tip patologic, partial sau deloc reversibil, de natura exogena, endogena sau mixta, cu intensitati si forme variabile (stari reactive, nevroze, psihopatii, psihogenii, endogenii).

Un model pluriaxial de definire a anormalitatii ar trebui sa cuprinda (dupa Purushtov):

criteriul existentei la individ a unor stari de insecuritate, teama, apatie, anxietate;

criteriul explicarii printr-o patologie fizica a comportamentului dezadaptativ;

criteriul contextului social (normele si valorile socio-culturale existente la un moment dat) in care se produce comportamentul;

criteriul diminuarii randamentului si eficientei individului.

Schneider K afirma ca orice persoana definita printr-o trasatura aparte de caracter trebuie considerata anormala (celebra sa definitie "persoanele psihopatice sunt persoane anormale, anormalitate din cauza careia sufera si ei si societatea"); el accentua asupra comportamentului, sperand sa desprinda, dintr-un grup imens, un subgrup care sa poata fi analizat. Acest demers s-a lovit de "un penibil esec" (Kolle K), criteriul de anormalitate presupus de el fiind insasi diversitatea personalitatii umane.

Ilustratie din ziarul Times

1995

Cu atat mai mult, aceste asertiuni sunt valabile in ceea ce priveste sanatatea si boala mintala.

In domeniul evaluarii sanatatii psihice a adultului au mai fost folosite o serie de criterii care sa permita delimitarea de boala:

capacitatea de autonomie, de independenta psiho-constienta a subiectului;

o corecta si adecvata autoreceptie si autoapreciere;

perceptia, reprezentarea si intelegerea corecta, adecvata comunitar, a realitatii;

capacitatea de crestere si dezvoltare armonioasa a individului, in sensul unei realizari de sine in raport cu un model ideal personal articulat armonic si eficient cu perspectiva socio-culturala;

capacitatea de creatie.