Cadru conceptual, definitii, terminologie si teorii explicative privind aparitia si modul de manifestare al deficientelor mintale

Cadru conceptual, definitii, terminologie si teorii explicative privind aparitia si modul de manifestare al deficientelor mintale

DM, una dintre disfunctiile psihice majore, este o notiune inca nedefinita cu precizie, implicand numeroase aspecte de natura medicala, psihologica, pedagogica, sociologica si juridica. Dificultatea este determinata de clasarea acestei disfunctii psihice intr-o grupa extrem de eterogena din cauza diversitatii etiologice, diferentelor de gravitate si deficientelor supraadaugate care o insotesc

In tara noastra, o prima definitie a deficientei mintale o intalnim la Alexandru Rosea (1936), dupa care aceasta categorie de «anormalitate» reprezinta o «stare de potentialitate restransa sau o oprire a dezvoltarii cerebrale, in urma careia persoana atinsa este incapabila, la maturitate, sa se adapteze la mediul sau, la cerintele comunitatii, in asa fel incat sa-si poata mentine existenta, fara supra­veghere si sprijin extern».

In aceasta definitie, sunt, deja, prezente cateva din ideile formu­late ceva mai tarziu de catre americanul E.A. Doll intr-o defi­nitie devenita, ulterior, foarte cunoscuta. Conform acestei definitii, deficienta mintala reprezinta:

- o stare de subnormalitate mintala;

- datorata unei opriri a dezvoltarii;

- de origine constitutionala;

- avand un caracter, esentialmente, incurabil;

- concretizandu-se intr-o stare de incompetenta sociala;

- ce se constata la maturitate.

E.A. Doll considera, de asemenea, ca starea de incompetenta sociala a retardatilor mintal este o consecinta a «maturitatii mintale incomplete, ce apare de la nastere sau la o varsta relativ mica, drept urmare a unor insuficiente innascute sau a diferitelor influente care opresc dezvoltarea progresiva normala» .

Ioan Drutu  arata ca defi­cienta mintala reprezinta «o insuficienta globala si un functionament intelectual semnificativ inferior mediei, care se manifesta printr-o stag­nare, incetinire sau o lipsa de achizitie in dezvoltare, determinate de factori etiologici - biologici si/sau de mediu - care actioneaza din momentul conceptiei pana la incheierea maturizarii si care au conse­cinte asupra comportamentului adaptativ'

Defi­cienta mintala se refera la fenomenul lezarii organice si/sau al afectarii functionale a sistemului nervos central, cu consecinte negative asupra procesului maturizarii mintale, al dezvoltarii sub diferite aspecte la individul in cauza. Handicapul mintal reprezinta dezavantajul pe care deficienta mintala il creeaza in planul relatiilor de adaptare si integrare ale individului respectiv cu mediul social caruia ii apartine.

Handicapul mintal mai este numit, uneori, si handicap consecutiv deficientei mintale, expresie pe care o utilizam si noi, mai ales atunci cand dorim sa evidentiem interdependenta din­tre cele doua fenomene, precum si faptul ca termenii respectivi - adica cel de deficienta mintala si cel de handicap mintal - nu sunt sinonimi.

Exista, insa, situatii cand, in raport de conceptia si preferintele fiecarui autor, sunt folositi, ca sinonimi cu termenul de deficienta min­tala, alti termeni, ca: intarziere sau retard mintal, inapoiere mintala, oligofrenie s.a.

De asemenea, prin analogie cu termenii «handicap de auz», «handicap de vedere», «handicap de limbaj» etc., Emil Verza foloses­te termenul handicap de intelect, prin care pune in evidenta tulburarea primara (originara), adica deficitul de intelect, caracteristic deficientei mintale.

Pe de alta parte, un termen aproape identic - cel de handicap intelectual - este folosit de C. Paunescu si I. Musu intr-un sens mai restrans, adica cu referire doar la «deficienta mintala de functio­nalitate» , nu insa si la «deficienta mintala structurala».

Exista si situatii cand unul si acelasi termen este folosit in sensuri diferite de catre diferiti autori. De exemplu, termenul de oligofrenie - este utilizat de alti autori intr-un sens mai restrans.

Pentru a intelege aparitia DM, este necesara cunoasterea catorva procese intalnite in dezvoltarea creierului uman. Cercetarile din domeniul neurostiintelor au evidentiat ca structurile majore ale creierului sunt deja dezvoltate la sf.celei de-a 3 luni de sarcina. Prima etapa consta in dezvoltarea si apoi inchiderea tubului neural, proces care se desfasoara intre 2 si a 4 saptamana dupa fertilizare.  Veziculele cerebrale si optice, precum si plexurile coroide incep sa se formeze la 4-5 saptamani de sarcina, curand dupa aceea aparand si primordiumul cerebelului. Dupa 8 saptamani de sarcina sunt prezenti ventricolii cerebrali si incepe sa se dezvolte corpul calos, conexiunile finale fiind facute la aproximativ 22 de saptamani de sarcina. Nr.total de neuroni se stabileste la aproximativ 4-5 luni de sarcina, dezvoltarea dupa acest moment constand in maturizarea si migrarea lor, care are loc in 2 etape principale: migrarea neuronala precoce spre trunchiul cerebral, corpul striat si talamus are loc in primele 12 saptamani de sarcina, in timp ce migrarea neuronilor spre cortexul cerebral si cerebelar apare mai tarziu, chiar si in primele 4 luni dupa nastere. Migrarea neuronala si sinapsogeneza reprezinta secvente importante in formarea modelului girusurilor, determinand expansiunea marcata a cortexului cerebral si cerebelar. Aparitia girusurilor este aproape completa la aproximativ 26-28 de saptamani de sarcina. Migrarea neuronala mai este responsabila si de formarea corpului calos care conecteaza cele doua emisfere. Migrarea neuronala corecta si alinierea celulelor nervose depind nu numai de neuronii insisi, ci si de scheletul glial si de componentele matricei extracelulare. Formarea celulelor gliale apare intre saptamana 12 sw sarcina si saptamana 24 postnatal, restul proliferarii gliale aparand pana la sf. Primului an de viata. Mielinizarea incepe la aproximativ 12 saptamani de sarcina, continua pe toata durata sarcinii, a copilariei, chiar si la varsta adulta si urmeaza un model predeterminat, incepand in sistemul nervos periferic, apoi in maduva spinarii si trunchiul cerebral, in final aparand si in encefalit. Organizarea functionala a SNC incepe din saptamana 24 de sarcina, continua pana la cativa ani dupa nastere sau chiar mai mult si include alinierea, orientarea si stratificarea neuronilor corticali, elaborarea celulelor gliale si stabilirea de sinapse, a.i.creierul isi mareste volumul de aproximativ 4 ori. Apar proliferarea si diferentierea intensa a dendritelor, precum si moartea celulara selectiva si necesara in procesul de diferentiere functionala a zonelor cerebrale.

In acest context de dezvoltare a creierului uman pot aparea o serie de anomalii care determina diferite forme de retard in dezvoltarea copilului:

-malformatii primare;

-anomalii privid migrarea sau organizarea neuronala;

-anomalii privind procesul de maturizare a neuronilor sau a celulelor gliale;

-anomalii privind diferentierea dendritelor si formarea sinapselor;

-anomalii ale mielinizarii;

-procese degenerative la nivelul neuronal sau al sinapselor.

Si anomaliile biochimice pot duce la malformatii cerebrale dezvoltarea completa a corpului calos este sensibila la asfel de factori. Anomaliile precoce ale dezvoltarii si afectarea proceselor de migrare neuronaka determina malformatii majore ale carar semne clinice pot fi marimea sau forma anormala a capului, dismorfie si retardul sever in dezvoltare. Alte anomalii ale proceselor de migrare neuronala aparute in saptamanile 10-16 de sarcina determina un spectru de afectiuni care constau in: retard al dezvoltarii cu hipotonie, epilepsie cu debut in primele luni de viata, microcefalie, semne piramidale, de obicei minore. Exista si anomalii minore de migrare neuronala care apar mai tardiv si duc la disgenezie corticala si heterotopii subependimare.Acestea tind sa produca un tablou mai dinamic care consta in epilepsie instalata in copilarie si dezvoltare mintala normala.

Frecventa si dinamica handicapului mintal in populatia scolara

Cunoasterea ponderii pe care o detin deficientii mintal in popu­latia infantila, indeosebi la nivelul varstelor prescolare si scolare, «capata astazi o importanta deosebita, ea fiind legata de necesitatea de a planifica mijloacele pentru asistenta medicala, pentru instruirea si educarea acestora, precum si pentru proiectarea unor masuri in vederea integrarii lor profesionale si sociale».

Un recensamant national al copiilor cu deficienta mintala, deci la nivelul intregii populatii a unei tari, este foarte dificil de realizat, fapt pentru care, de regula, se recurge la estimari pe esantioane repre­zentative ale populatiei vizate. De exemplu, o astfel de actiune a avut loc in anul 1963, in SUA, cand, dintr-un total de peste 5,5 milioane de persoane supuse sondajului estimativ, 3 % s-au dovedit a fi «intar­ziate mintal»

In perioada anilor 1973-1975 in diferite tari, au pus in evidenta o proportie de 5,5% deficienti mintal - in Franta; 3,5% - in Suedia; 2,5-3,2% - in Ungaria.

Referitor la proportia copiilor cu deficienta mintala din tara noastra- Petru Arcan si Dumitru Ciumageanu (1980) si mai tarziu Ioan Drutu (1995) invoca cifra de 4 %, iar Ion Strachinaru (1994) pe cea de 5 %.

Ei nu atrag atentia numai pentru ca sunt circa 50% din totalul copiilor deficienti, ci si pentru faptul ca, in ordinea acestora, ei sunt, spre exemplu, de 15 ori mai numerosi decat surdo-mutii si de 35 de ori mai numerosi decat nevazatorii.

Referindu-se la frecventa in populatia infantila a copiilor cu deficienta mintala, literatura de specialitate evidentiaza si faptul ca aceasta frecventa este inegal raspandita de-a lungul anilor de scola­rizare, existand o anume dinamica ascendenta dinspre clasele mici spre clasele mari. Initial, la nivelul varstei prescolare proportia este re­dusa, fiind evidente doar cazurile de deficienta profunda sau severa, pentru ca, la debutul scolar, sa-si faca simtita prezenta si cazurile de deficienta moderata. Deficienta mintala usoara este decelata, de regula, la nivelul claselor primare, in timp ce cazurile de limita se relie­feaza mai adesea abia in momentul trecerii din ciclul primar spre prima clasa gimnaziala.

Mariana Rosea -deficientii mintal, impreuna cu «cazurile indoielnice», variau intre 4,2% din populatia investigata la nivelul varstei de 8 ani, cu alte cuvinte, in primul an dupa debutul scolar, si 15,9% la nivelul varstei de 11 ani, adica la tre­cerea din invatamantul primar spre treapta urmatoare de scolarizare.

Indicatorul de dezvoltare intelectuala este reprezentat prin coeficientul de inteligenta (CI) sau intelligence quotient (IQ). Ca unitate de masura psihologica, CI reprezinta raportul dintre varsta mintala (VM) si cea cronologica (VC) exprimate in luni.

CI exprima raportul dintre doua performante: performanta reala a subiectului VM si performanta asteptata an functie de varsta cronologica (VC).

Inteligenta- o aptitudine generala care contribuie la formarea capacitatilor si la adaptarea cognitiva a individului in situatii noi.

M.Cohn a semnalizat 12 caracteristici ale inteligentei:

-de a analiza si generaliza;

-de a preintampina situatii noi;

-de a elabora decizii optimale;

-de a controla comportamentele;

-de a gasi modele practice de interventie in anumite situatii;

-de a gasi mijloace adecvate scopurilor;

-de a crea si anticipa;

-de a opera cu simboluri si semnale;

-de a sesiza inadvertente;

-de a reactiona adecvat la sensul direct si la cel figurativ;

-de a reactiona adecvat cu privire la laturile diferite ale acelorasi relatii;

-de a folosi erorile ca surse de informatii.

In functie de CI se poate face urmatoarea clasificare:

-peste 140 inteligenta extrem de ridicata;

-120-140 inteligenta superioara;

-110-119 Inteligenta deasupra nivelului mediu;

-90-109 Inteligenta de nivel mediu;

-80-89 inteligenta sub medie;

-70-79 inteligenta de limita;

-50-69 DM usoara;

-20-49 DM moderata si severa;

-0-19 DM profunda si grava.

Evolutia gandirii si atitudinii fata de DM de-a lungul timpului:

-etapa consemnarilor sporadice a prezentei DM in viata sociala - inainte de 1800;

-etapa constituirii DM ca problema de crestere, de investigare si terapie - 1800-1870;

-etapa maturizarii gandirii stiintifice prin aprofundarea si largirea problematicii DM -1870-1940;

-etapa abordarii interdisciplinare ca o modalitate noua de investigare, care corespunde in planul atitudinal cu o sporire a interesului social pentru abordarea si rezolvarea problemelor de integrare profesionala.

Pentru a sustine fundamentarea teoretica a deficientei mintale, specialistii au propus mai multe teorii, dintre care cele mai frecevnt invocate sunt:

a.Teoria etiologica: explica natura deficientei mintale prin multitudinea de factori care o determina,

b.Teoria simptomatologica: defineste deficienta mintala prin raportarea doar la anumite procese si fenomene psihice: gindire, inteligenta, afectivitate, vointa etc; in cadrul acestei teorii au existat mai multe curente: Ed. Seguin- caracteriza DM ca fiind un subiect lipsit de vointa, curentul intelectualist accentua insuficienta mintala, nivelul mintal redus in definirea DM, iar  K. Lewin si L.S. Vigotski-formuleaza teoria dinamica a debilitatii mintale, integrand DM in sistemul complex al proceselor si fenomenelor psihice, cu toate consecintele asupra dezvoltarii si evolutiei personalitatii subiectului.

c.Teoria sindroamelor specifice: sustinuta de .os erie de teze, care ajuta la conturarea portretului clinic si abordarilor cercetarii psihopedagogice ale deficintei mintale: teza heuterocrinei (R. Zazzo), a keterogenitatii ( H. Pieron), a heterodezvoltarii ( C. Paune scu), a incompetentei sociale ( E.A. Doll), teza viscozitatii genetice ( (B. Nhelder), teza inertiei proceselor cognitive, teza rigiditatii structurilor cerebrale;

d.Teoria psihanalista si psihosociala: explica aparitia deficientei mintale ca un efect al lipsei de afectivitate ( in special din partea mamei) in primii ani de viata ai copilului. Autorii afirma ideea ca cu cit aportul de stimuli exogeni este mai mare in primii ani de viata, cu atit creierul copilului va avea un grad mai rifdicat de dezvoltare sau cu cit stimularea timpurie a copilului este mai intensa, cu atit sansele de dezvoltare inutele ctuala optima a copilului vor fi mai ridicate. Deci, lipsa aportului calitativ de stimuli exogeni in forma de afectivitate poyitiva duce la aparitia deficientelor mintale.

e.Teoria integrata: (C. Paunescu) explica deficienta mintala ca o patologie de organizare si dezvoltare a structurilor mintale si a personalitatii in ansamblul ei.

Cercetarile efectuate in domeniul psihologiei sub influienta ciberneticii si a teoriei generale a sistemelor abordeaza psihicul ca sistem cu o structura foarte complexa, integrata ierarhic, care ne indica asupra faptului ca natura deficientei minutale trebuie definita prin caracezristicile psihologice ale intregii structuri ale personalitatii, care rezulta din intractiunea complexa a subsistemelor (cognitiv, afectiv sau comunicational). Abordarea acestui punct de mvedere este fundamental atit pentru aspectele diagnostice, cit si pentru problemele ridicate de terapie complexa care vizeaza recuperarea si integrarea acestor persoane in societate.

D.p.v.diagnostic, abordarea sistemica presupune o investigare mult mai complexa, in care diagnosticul trebuie stabilit nu numai prin testarea unui singur subsistem; diadnosticul trebuie sa se bazeze nu numai pe rezultatele testelor de IQ, ci si pe cunoasterea modului in care inteligenta se structureaza si actioneaza in cadrul intrebului sistem al personalitatii.