Curentul biologic in cercetarea dezvoltarii omului

Curentul biologic in cercetarea dezvoltarii omului

1. Perspectiva biologica

Perspectiva biologica - include toate conceptiile care subordoneaza intreaga organizare psihocomportamentala a individului structurii lui morfofunctionale, accentueaza rolul motivelor biologice in conduita si supraliciteaza experienta timpurie pre si postnatala in formarea personalitatii.

Primele observatii asupra relatiei subtile dintre latura bioconstitutionala si cea psihica a personalitatii apartin anticilor care, cu mult inainte de aparitia endocrinologiei, au asociat predominanta unei "umori" in organism cu un anumit tip caracterial. Dupa Allport (1991, p.48), aceasta ar fi cea mai veche teorie psihologica, avind cea mai mare influenta de-a lungul timpului si apropiindu-se de descoperirile stiintei contemporane. In prima jumatate a secolului XX, E. Kretshmer si W. Sheldon au elaborat independent teorii care apelau la aceeasi relatie intre psihic si fizic, ambele realitati fiind guvernate de mostenirea ereditara.

W. Sheldon a pus la punct o schema pentru a determina in ce proportie fiecare dintre cele trei tipuri fizice (picnicul, astenicul si atleticul descrisi de Kretschmer) se gaseste la o anumita persoana; masurind diverse lungimi, diametre si proportii, a dat fiecarui individ un scor de la 1 la 7 pentru fiecare dintre cele trei tipuri:

- endomorful are o constitutie rotunjita (tesutul adipos este bine reprezentat), organe interne mari, dar cu o dezvoltare relativ slaba a sistemului muscular si osos;

- mezomorful este puternic, cu musculatura si oase bine dezvoltate, cu o constitutie "patrata";

- ectomorful este slab, cu extremitatile corpului lungi, dezvoltarea musculara slaba - cu o constitutie liniara.

Masurind fiecare dintre aceste tipuri si dind scoruri, vom obtine porterul individului pentru numarul caracteristicilor endomorfe, mezomorfe si ectomorfe din constitutia sa; Sheldon a identificat astfel peste 70 tipuri de structuri constitutionale. El a listat cite 20 de trasaturi de personalitate pentru fiecare dintre cele trei tipuri constitutionale si a urmarit pe un esantion de studenti gradul de corelare intre cele doua variabile, gasind in final un coeficient de corelatie foarte mare, dupa cum urmeaza:

endomorful se asociaza cu dorinta de confort, relaxare, reactii de sociabilitate, automultumire, somn adinc, afectiune;

mezomorful se caracterizeaza prin spirit competitiv si agresiv, valorizeaza aventura; energie, tendinta de dominare, curaj, sinceritate;

ectomorful este inhibat, introvertit, orientat catre activitati intelectuale, anxios, cu reactii rapide si somn usor tulburat.

O serie de cercetari ulterioare nu au confirmat concluziile lui Sheldon, gasind doar o corelatie moderata intre tipul fizic si trasaturile psihice, iar ideea asocierii fizic - personalitate a fost progresiv abandonata in favoarea unor teorii biologice mai sofisticate asupra personalitatii. Astfel, teoria lui H. Eysenk se bazeaza pe analiza factoriala a trasaturilor de personalitate; Eysenk a propus un model al personalitatii interpretat ca un sistem ierarhic de trasaturi, in care trasaturile superficiale deriva dintr-un numar de trasaturi de baza, care provin din citeva trasaturi fundamentale. Aceste trasaturi fundamentale, identificate in urma analizei factoriale, sunt: extraversiunea (manifestata in trasaturi precum sociabilitate, activism crescut, cautarea senzatiilor, vioiciune, dorinta de afirmare), nevrotismul (manifestat prin anxietate, tensiune psihica, indispozitie, stima de sine scazuta) si psihotismul (egoism, nesociabil, impulsiv, rece). Dupa Eysenk, "personalitatea este determinata intr-o masura de gene" (apud Weiten, 1992, p.446). Eysenk explica aceasta legatura partial prin conceptul de conditionare, preluat din orientarea behaviorista: indivizii pot fi conditionati mai repede sau mai lent in functie de caracteristicile proceselor corticale, de exemplu, in functie de viteza cu care apare inhibitia. Diferentele interindividuale la nivelul functionarii fiziologice genereaza diferente la nivelul conditionarii, iar aceste diferente sunt cele care modeleaza trasaturile de personalitate.

Exemplul preferat de Eysenk pentru a ilustra  acest proces a fost diferenta intre extraversiune si introversiune: introvertitii au procese corticale caracterizate de o inhibitie lenta si niveluri inalte de excitare fiziologica, ceea ce-i face mai usor de conditionat, in comparatie cu extravertitii. Cei care pot fi usor conditionati achizitioneaza mai multe inhibitii care impiedica realizarea unei functionari sociale adecvate; de aici, tendinta lor catre trairea situatiilor de viata mai mult in planul interior al vietii psihice.

Definind personalitatea ca pe o " suma de moduri de comportare, actuale sau potentiale, ale organismului, moduri determinate de ereditate si mediu", Eysenk concepe formarea personalitatii ca o rezultanta a interactiunii intre sectoarele cognitiv, afectiv si somatic. Interactiunea dintre aceste componente se manifesta in trasaturile de personalitate care se organizeaza pe patru niveluri ierahice: nivelul inferior, cel habitual, cel al trasaturilor de grup si cel superior, de tip factor general. In acest mod, Eysenk incearca sa creeze o sinteza a modului de abordare structurala, statistica si functionala, dinamica asupra legaturilor organice existente intre continuturile cognitive ( conctretizate in insusiri sau trasaturi) si modurile afectiv-conative de manifestare a personalitatii.

Cercetarile mai recente din domeniul geneticii au furnizat argumente in spijinul ideii ca personalitatea este intr-o mare masura determinata genetic. Cercetarile realizate pe gemeni - univitelini si bivitelini - au indicat corelatii foarte puternice la aceleasi trasaturi de personalitate: agresivitate, altruism, afirmare de sine, empatie. In cazul tuturor trasaturilor de personalitate, similitudinea trasaturilor de personalitate era mult mai mare la gemenii identici (chiar si in cazul in care ei fusesera crescuti separat), ceea ce ar sugera ca factorii genetici exercita o considerabila influenta asupra personalitatii. Un studiu longitudinal realizat in SUA pe gemeni identici si non identici, crescuti impreuna sau separat, a caror personalitate a fost urmarita in termenii similitudinii trasaturilor psihice, a condus la concluzia ca diferentele de personalitate sunt influentate mai mult de diversitatea genetica decit de diversitatea mediului. Se estimeaza astfel ca personalitatea este in proportie de mai mult de 50% determinata ereditar si ca unele trasaturi ale vietii psihice sunt mai mult rezultatul ereditatii, in comparatie cu altele. Astfel, temperamentul, aptitudinile si emotivitatea ar fi mai mult modelate de gene, in timp ce caracterul si vointa ar fi mai mult rezultatul influentelor mediului social. Echipamentul nervos si endocrin al unei persoane, care este configurat ereditar, contribuie mai mult la intelegenta, temperamentul si fizicul sau decit vocabularul, ideologia sau fundamentul ei cultural. Deci o parte a personalitatii este mai mult, iar alta parte mai putin supusa influentei mediului si invatarii; anumiti indivizi invata mai usor anumite deprinderi, atitudini si practici culturale decat altii, datorita aptitudinilor, determinate genetic.

Orientarea biologista in studiul personalitatii este sustinuta si de cercetarile desfasurate in ultimele decenii privind specializarea functionala a celor doua emisfere cerebrale; astfel emisfera cerebrala stinga este specializata in receptionarea, prelucrarea si integrarea informatiilor, in realizarea structurilor verbal-semantice complexe, in timp ce emisfera cerebrala dreapta este specializata in integrarea configurational-globala a informatiei, sub forma reprezentarilor, imaginilor, utilizind limbajul nonverbal, intuitia si gindirea globala.

Un punct de intersectie major in interpretarile contemporane asupra personalitatii este conceperea ei ca sistem. Viziunea sistemica asupra personalitatii este deosebit de utila atit din punct de vedere teoretic, cit si practic; astfel, interventia in terapie, consiliere sau asistenta sociala se bazeaza pe cunoasterea elementelor sistemului si a interactiunii dinamice dintre ele. Dupa M. Golu, personalitatea este un sistem:

a) dinamic, in sensul ca organizarea personalitatii depinde de factorul timp. In dinamica personalitatii se distinge atit o tendinta evoluitiva - de crestere, maturizare, dezvoltare - cit si una involutiva. Dezvoltarea si maturizarea diferitelor procese, structuri si subsisteme componente se realizeaza in ritmuri diferite, al momente diferite, ceea ce face ca la diferite virste adaptarea individului sa aiba o eficienta diferita. Pe de alta parte, intr-o personalitate matura, diversele componente psihice au niveluri de dezvoltare diferite;

b) deschis, caracterul de sistem deschis provine din interactiunea individului cu mediul, schimbul de substante, energie si informatii intre individ si mediu facind posibile supravietuirea si adaptarea / dezvoltarea personalitatii.

Din punct de vedere neuropsihologic, relationarea cu mediul extern se realizeaza prin intermediul a trei tipuri de legaturi functionale:

legaturile primare sunt determinate genetic, au caracter innascut si se manifesta pe intreaga durata a vietii individualui; in esenta, legaturile primare sunt reflexe neconditionate (alimentare, reflexe de aparare, senzoriale etc.) si reprezinta zestrea adaptiva a speciei;

legaturile secundare se dezvolta pe baza celor primare, au caracter dobindit si presupun procesul de invatare, care mijloceste achizitia experientelor individuale de adaptare. Desi legaturile secundare ating un inalt nivel de complexitate, ele nu sunt definitorii pentru personalitate;

legaturile tertiare sunt cele care caracterizeaza personalitatea; spre deosebire de cele secundare, care se elaboreaza pe baza principiului semnalizarii, legaturile tertiare se elaboreaza pe baza sensului situatiei/stimulului, prin raportarea lor concomitenta la motivatia personala, dar si la normele, valorile grupului. Legaturile tertiare se desfasoara in planul axiologic al existentei individului;

c) hipercomplex, caracterul hipercomplex al personalitatii este determinat de numarul foarte mare de elemente constitutive ale personalitatii si al relatiilor dintre acestea (intrasistemice) cu mediul extern. Aceasta caracteristica face imposibila cunoasterea simultana a tuturor elementelor si conexiunilor care configureaza sistemul personalitatii;

d) probabilist, sistemul personalitatii are caracter probabilist deoarece reactiile persoanei intr-o anumita situatie sunt imprevizibile; in raport cu unul si acelasi stimul pot exista mai multe reactii, air in raport cu mai multi stimuli poate exista un singur raspuns.

Conduita unei persoane este o rezultanta a combinarii trasaturilor de personalitate cu specificul situatiei in care se desfasoara. A intelege conduita particulara a unei persoane presupune coordonarea unui lung sir de informatii despre antecedentele persoanei, despre valorile ei, despre mecanismele ei de aparare, despre expectantele etc., dar si despre semnificatia situatiei respective, asa cum este evaluata subiectiv de catre actorul socail. Un astfel de demers, absolut necesar in interventia asistentiala, reclama din partea asistentului social insusiri de personalitate specifice: perseverenta, spirit de observatie, rigurozitate, toleranta, empatie si rezistenta de inchidere. Niciodata nu trebuie considerat ca se stie totul despre o persoana anume. Considerarea acestei premise, a unei evolutii continue, trebuie sa corespunda si principiului ipotezei optimiste, fundamental in stiintele educatiei, care ne invita sa credem ca oricine poate evolua catre realizarea binelui, cunoasterea de sine fiind o conditie in acest sens.

2. Procesele biologice de dezvoltare. Problema ereditatii

Toate organismele vii se dezvolta in consecinta cu codul lor genetic sau cu planul. La unele categorii, ca de exemplu fluturii acest plan genetic este determinat exact si practic nu permite citeva schimbari esentiale in formarea corpului si comportamentului.

Psihologii, vorbind despre procesul de dezvoltare in conformitate cu planul genetic se folosesc d etermenul maturizare de crestere care consta din etapele de transformare a schimbarilor programate nu numai pe plan exterior, dar si complexitatea , integrarea, organizarea si functiile.

Alimentarea incorecta sau bolile, maladiile pot impiedica procesul de crestere dar asta nu inseamna ca o alimentatie corecta, o sanatate buna si chiar o stimulare si o invatare speciala poate mari procesul de crestere. Deci aceasta este asemanator ca si in relatiile din viata omului asa si in relatiile proceselor de acest gen, ca dezvoltarea motorie in copilarie sau dezvoltarea la pubertate. Dezvoltarea organelor corpului si a capacitatii motorii are loc cu viteza diferita. Fiecare organ sau capacitate de obicei au punctul lor de crestere. Termenul de crestere de obicei ne arata marirea inaltimii. Capacitatile functionale sau greutatile pina la anumit punct.

Termenul de imbatrinire se refera la schimbarile biologice care au loc dupa trecerea a punctului maxim de maturizare. Cu toate acestea procesul de imbatrinire nu presupune la sigur scaderea activismului sau slabirea organismului. Asa cum imbatrinirea ridica capacitatea unor probleme, ea poate sa ridice mentalitatea si atentia omului. Cu toate acestea trebuie de observat ca procesul de imbatrinire a unor tesuturi a organismului incepe deja in tinerete sau chiar in copilarie.

Dinamica personalitatii, este propulsata de tendinte si in functie de divesitatea de combinatii ale acestora, se dirijeaza spre un obiectiv sau spre altul, creste sau scade in tensiune, se exteriorizeaza printr-o cromatica sau alta. Tendintele nu se manifesta in afara unor cauzalitati si a unor factori obiectivi iar, in consecinta,, combinatiile dintre ele nu pot lua orice forma. Prin constatarea unor factori felul acesta mediul intern ai individului, de care depind in mare combinatiile dintre tendinte, apar ca un domeniu al unor succesiuni de procese cu o anumita motivatie, al unor relatii cauzale, ca interioritate a unei organizari, a unei formatii.

Organizarea in cauza este opera a doi factori: a factorului endogen - mediul intern si a factorului exogen - mediul extern. Nici unul dintre acesti doi factori nu poate fi eliminat, primordialitate in timp are insa factorul endogen. Ontogeneza eului coincide la inceput cu maturizarea functiilor nervoase si, cu toate ca primul act al personalizarii nu se pune in scena decit atunci cind subiectul reuseste sa se detaseze de obiect, personalitatea se realizeaza pe un anumit fond nervos, endocrin si umoral. Dar fondul nervos, endocrin si umoral individul il primeste, datorita ereditatii, de la parintii si stramosii sai.

Ereditatea poate fi studiata din doua puncte de vedere: ca proces de transmitere, prin plasma germinativa, a genelor si ca substrat transmis. In 1809 Lamarck in "Philosophie zooloqique" a explicat diferentele de viata prin variatia conditiilor de mediu. Doctrina lui Lamark a produs o revolutie in gindirea umana si mari framintari in sinul Academiei Franceze. In 1859 Darwin a emis teoria selectiei naturale si a luptei pentru existenta. In 1863 G. Mendel a publicat rezultatele sale privind experientele facute pe mazare. In 1886 - Hugo de Vries a elaborat o teorie a mutatiilor. A urmat apoi TH. Morgan cu observatiile sale intreprinse asupra musculitei de otet. In raport de doctrina lui Mendel si a lui Morgan, genele sun considerate suporturi materiale ale tuturor caracterelor morfologice, fiziologice si psihologice ale unui individ. Dar nu cumva si mediul il influenteaza pe individ? In acest caz, modificarile dobindite se transmit sau nu?

In 1883 Weisman a intreprins o critica distructiva a teoriei lui Lamarck, accentuind imposibilitatea transmiterii caracterelor cistigate.

3. Explicatia genetica a personalitatii

Orice individ isi incepe viata la conceptie ca o singura celula. Aceasta se divide in doua, iar in doua, aceea fiecare apare rezulta din nou in doua, operatia de diviziune succedindu-se mult timp printr-un proces cunoscut sub numele de mitoza, proces care arata ca toate celulele din corp au o ereditate identica.

Influenta mediului celular ca:  graviditatea, presiunea, oxigenul, o serie de elemente chimice, ca si cimpurile electrice, produc variatii in celule.

In discutarea clasica a ereditatii gena consta din factorul de transmitere a trasaturilor caracteriale. Astazi se stie ca gena este formata din ADN (acid deoxiribonucleic) ce rezida in molecule grele compuse din sute de mii de atomi. Proprietatea fundamentala a ADN-ului consta in posibilitatea de autoreplicare, prin care se asigura mentinerea capitalului ereditar de la o celula la alta.

Cu toate pozitiile diferite in privinta ereditatii prin investigarea acesteia prin intermediul gemenilor a studiilor de genetica umana si de genetica experimentala s-a remarcat ca ereditatea consta un fundament al personalitatii. Factorul ereditar se prezinta pentru personalitate sub forma de echipament primar. In forma personalitatii o importanta deosebire o are insa si factorul social in intreaga sa complexitate si diversitate.

4. Personalitatea umana

Analiza functionala a diferitelor elemente luate separat da rezultate pozitive numai atunci cind le consideram ca verigi aflate in strinsa legatura ale unui intreg indivizibil. In plan psihologic, "elementele" ar fi procesele, functiile si insusirile psihice; intregul - Personalitatea.

Problema personalitatii ocupa azi un loc central atit in cercetarile teoretice cit si aplicative. Cu toate acestea, in afara de "inteligenta", nici un alt concept al psihologiei nu este atit de complex si nedeterminat ca cei de "personalitate". In 1931, G. W. Alport enumera peste 50 de definitii, iar astazi McClelland gaseste peste 100 de definitii ale termenului. Se apreciaza ca ora actuala pot fi delimitate cu usurinta cel putin 10-12 scoli personologice. Printre cele mai cunoscute se numara: teorie psihanalitica (S. Freud, A. Adier, K. Jung, s.a.); teoria factoriala ( G. Allport); teoria personalista (C. Rogers); teoria organismica; teoria socio-culturala s.a.

Fiecare dintre aceste teorii urmareste sa gaseasca un cadru specific de referinta si un inceput unic care sa deduca intreaga constructie. Unii autori incearca sa expime in definitie caracterul complex al structurii personalitatii, accentuind asupra ordinii si regulii de compunere a unor elemente calitativ distincte: biologice, fiziologice, psihologice si socio-culturale.

Astfel Sheldon defineste personalitatea ca ansamblu de caracteristici bio-fizio-psihologice care permite o adaptare la ambianta. R. B. Cattell considera personalitatea o constructie factoriala dinamica, exprimata in modalitatea raspunsurilor la situatii. G. Allport deriva sensul notiunii de personalitate in intersectarea structurilor bazale, tipologice si individuale.

In ciuda deosebirii punctelor de plecare si a procedeelor de analiza, majoritatea autorilor contemporani releva, in calitate de radical comun al definirii personalitatii, atributul unitatii, integralitatii, strucuturalitatii. Chestiunea care continua sa fie controversata este aceea a raportului dintre ponderea determinarilor interne (ereditare) si cea a conditiilor externe in structurarea intregului personalitatii, dintre stabil si dinamic.

Toate acestea sunt probleme de cea mai mare importanta stiintifica si nu pot fi ocolite. Ele apar inevitabil in procesul cercetarii, concretizindu-se in fapte, fenomene care nu erau prevazute initial de ipoteza de lucru si care nici nu se subsumeaza ei. O definitie clasica a personalitatii, prin gen proxim, probabil ca nici nu este posibila. Cel putin la ora actuala nu putem avea pretentie la asa ceva; vom continua multa vreme sa operam cu definitii relative, partiale, care delimiteaza diferite directii concrete de investigatii, diferite laturi ale personalitatii.

Intilnim frecvent intrebari ca acestea: Cit de multe date trebuie sa avem despre cineva pentru a-i cunoaste personalitatea? Pe ce aspecte trebuie sa ne bazam pentru a trece de la simpla inventariere a faptelor de conduita ale omului la explicarea cauzalitatii lor. La nici una dintre ele raspunsul nu poate fi formulat in termeni categorici.

Spre deosebire de fizica, astronomie sau chimie, in psihologia personalitatii trecerea de la un model teoretic general la cazul individual nu este niciodata rectilinie si corespondenta niciodata perfecta. La nivelul personalitatii  conditionarile si relatiile se desfasoara sub semnul posibilului, al probabilului, si nu sub cel al unei cauzalitati liniare.

Adoptind ideea ca personalitatea este un sistem dinamic hipercomplex, trebuie sa admitem o serie de conventii de ordin operational - logic si anume:

delimitarea ei de la un anumit nivel de abstractizare;

organizarea ierarhica, plurinivelara;

realizarea unei comunicatii bilaterale cu mediul si efectuarea unor sarcini specifice de reglare;

caracterul emergent si independenta relativa fata de elementele componente;

imbinarea analizei structurale cu analiza concret-istorica;

analiza structurii interne pe baza metodei blocurilor functionale complementare, si nu prin reductie la elementele substantiale, energetice sau informationale.

Personalitatea este o dimensiune supraordonata, cu functie integrativ-adaptativa a omului, care presupune existenta celorlalte dimensiuni - biologica si fiziologica -, dar nu este nici o prelungire, nici o imagine proiectiva a continutului acestora.

In cazul omului real putem delimita relativ doua blocuri functionale de baza: individul si personalitatea. La prima vedere, delimitarea pare artificiala si inutila, mai ales ca, in limbajul cotidian, cei doi termeni se folosesc adesea ca sinonime. Folosind anumite criterii cele doua notiuni se raporteaza la entitati calitativ diferite, corelate printr-un proces de integrare.

Prin individ se subintelege acea totalitate a elementelor si insusirilor, ereditare sau dobindite, care se integreaza intr-un sistem pe baza mecanismului adaptarii la mediu. Individul se asociaza cu unicitatea. Notiunea de individ este in aceeasi masura aplicabila tuturor organismelor vii: plantelor, animalelor, oamenilor, indiferent de virsta si nivelul de dezvoltare.

Mecanismul fundamental care asigura formarea structurii personalitatii este integrarea ierarhica. Din procesul general al integrarii sistemului uman se desprind trei tipuri principale de legaturi:

legaturi primare, innascute, determinate de relatiile din interiorul organismului;

pe baza acestora se sintetizeaza legaturi secundare dupa principiul conditionarii;

definitorii pentru sistemul personalitatii sunt legaturile de ordinul III (tertiare). Spre deosebire de cele secundare care se elaborau pe baza valorii de semnalizare a stimulilor, acestea se formeaza pe baza sensului, a desemnarii categoriale a situatiilor, prin raportarea lor concomitenta la starile proprii de motivatie si la un ansamblu de norme si etaloane valorice elaborate social.

Legatura tertiara devine posibila atunci cind copilul incepe sa faca deosebirea intre lucrul asa cum exista el in mod obiectiv si lucru luat in raport cu propriile sale trebuinte, trecerea de la orientarea egocentrica la orientarea autocritica.

"Prima nastere a personalitatii" se leaga din momentul cristalizarii "constiintei de sine", care presupune si raportarea critica la propriile acte de conduita, la propriile dorinte, prin comparare cu altii; aplicarea la sine a acelorasi criterii, conditii si restrictii care se aplica altuia. Intreaga evolutie a personalitatii se desfasoara pe fondul interactiunii contradictorii dintre "constiinta obiectiva" si "autoconstiinta". Aceasta este un proces de deprindere, formulare si integrare permanenta de semnificatii, criterii, de simboluri si modele actionale care se desfasoara dupa cu totul alte legi decit comportamentele care definesc individul ca dat biologic.