Etica - filosofie si stiinta a moralei

Etica - filosofie si stiinta a moralei

Din antichitate, ceea ce astazi numim Etica s-a conturat ca ramura a Filosofiei, treptat constituindu-se cu domeniu autonom de studiu: valori, norme, principii si idealuri morale; asadar, si ca o stiinta al carei caracter social a fost evidentiat inca in scrierile lui Platon si Aristotel.

Etica este filozofie si stiinta a athosului in care, de la un moment al dezvoltarii social-istorice, intra si preocuparile privind ceea ce ar trebui sa fie / sa devina, ceea ce se doreste a fi / a deveni omul si omenirea inteles de valoare-ideal deopotriva imperativ si aspiratie intru depasirea starii existente nesatisfacatoare. Asadar, etica implica traiectul transformarii rational concepute, simtite, dorite, alese si voite, pe linie de actiune a omului - concentrare de convingere, atitudine si comportament.

Etica presupune distingerea urmatoarelor planuri, niveluri:

realitatea asa cum este - fata de care intervine demersul constatativ; si

realitatea asa cum ar fi bine sa fie, insemnand concomitent: e de dorit sa fie si trebuie sa fie.

Acest "ar fi bine sa fie" imagineaza idealul moral, ca o indreptare, o imbunatatire, o implinire / desavarsire a starii existente prin proiectarea si asumarea unei stari ideale, a modelului, anticipare a trebuintei dar si a aspiratiei catre care se cuvine a tinde. Propriu-zis, etica aseaza in deschiderile necesitatii si placerii; intr-un fel, e la mijlocul situatiilor relativ dilematice, cum aflam in Noul Testament prin pilda fratelui ratacitor (care, initial, "face ceea ce-i place") si a celui ramas acasa (care "face ceea ce trebuie").

Etica este o ramura a Filozofiei, subsistem al sistemului filozofic. Conceptia etica apartine si are caracteristicile conceptiei generale, filozofice despre lume, viata, om; la randu-i, ea completeaza conceptia generala cu idealul, principiile si normele conduitei umane.

Intr-o perspectiva diacronica in istoria filozofiei, remarcam preocuparea ganditorilor pentru problematica etica, fie concretizata in contributii distincte (prin lucrari, curente, sisteme, scoli de filosofie morala), fie implicit, ca parte integranta a teoriei filozofice in ansamblul ei.

Etica s-a impus si ca disciplina stiintifica; ea este o stiinta teoretica, a moralei, avand metode specifice de cercetare si principii dupa care actiunea umana are a se ghida.

Etica are o functie de informare si descriere a realitatii / experientei morale; permite studierea cu instrumentarul stiintific al vietii morale; deschide intru sistematizarea cunostintelor, intru elaborarea unei imagini teoretice globale pe baza explicatiei legice.

Ca stiinta a moralei, Etica are caracter axiologic si normativ - dimensiuni care (dincolo de unele dispute in contemporaneitate, cum ca nu ar fi compatibile cu statutul de stiinta al Eticii ) o definesc.

In corpus-ul Eticii sunt incluse o serie de valori ce graviteaza in jurul binelui si raului; sunt valori, precum: dreptate, responsabilitate, sinceritate, libertate, intelepciune, solidaritate, respect, onoare, demnitate, modestie, fericire, omenie etc. cu opusii lor. De altfel, potrivi specialistilor, in orizontul Axiologiei, cele mai numeroase sunt valorile moralei; totodata, ele fiind cele mai inalt semnificative pentru afirmarea omului care isi da masura suprema ca personalitate morala. Cu indreptatire, Louis Lavelle apreciaza valoarea morala ca fiind "valoarea valorilor"; ea contamineaza toate celelalte valori, le impregneaza in chip fundamental. Etica intereseaza prin ansamblul judecatilor de valoare ce poarta asupra conduitei. (Fireste, admitand si conflictul care se creeaza intrucat nu totdeauna conduita oamenilor e conforma propriilor judecati asupra valorii actelor).

Totodata, corpus-ul Eticii integreaza norme si principii - ca reflectare a ceva ce trebuie sa fie, a imperativului - ghid pentru buna actiune umana. Fenomenele morale - de deslusit in intreaga tesatura a vietii omului, la nivel de constiinta morala si de comportament moral, in complexul de moravuri, idei, sentimente si convingeri, atitudini, deprinderi, practici - stau sub semnul imperativului, al aprecierii responsabile antrenand - in functie de gradul de respect al valorilor, normelor si principiilor de viata civilizata - recompensa si / sau sanctiunea morala.

Unii autori accentueaza continutul normativ al Eticii. Astfel, obiectul de studiu al acesteia, morala, in conceptia lui Pierre Moessinger, reprezinta tocmai "ansamblul de reguli care ghideaza conduita omului in viata sa personala si sociala". Pe pozitia evidentierii nevoii de norma, a puterii normativului in raport cu axiologicul, se situeaza Jurgen Habermas. Observa acesta: "Idealurile si valorile nu pot sa ne oblige in acelasi sens ca normele morale; le lipseste caracterul de absolut al unei trebuinte categorice".

Etica, situand in cimpul trecerii de la o stare de fapt la o alta proiectata, de la real la ideal, de la ceea ce este la ceea ce trebuie sa fie (concomitent, ca ceea ce se doreste sa fie), implica normativul care, in temeiul exigentelor de validitate, poseda un tip de obiectivitate pe care nu-l are constatativul valori.

Etica inseamna nu doar imperativul, exigenta, trebuie-le; ci deopotriva, vointa, aspiratia, ceea ce omul doreste a fi ( a deveni - ca acel ce e bine (implicand si ceea ce e just) pentru sine / pentru toti. Domeniul eticii e unitate a preferintelor si deciziilor in raport cu exigentele vietii morale - fapt evidentiat de catre Lawrence Kohlberg: "Deciziile personale sunt considerate ca fiind din punct de vedere cultural, istoric si individual relative, dupa cum un anume grad de empatie, de sensibilitate si de comunicare sunt cerute pentru a rezolva asemenea chestiuni". De altfel, ideea este prezenta si la adeptii unei Etici deontologice, care insista asupra reglementarii relatiilor interpersonale morale in perspectiva pragmatica, prin intemeierea si aplicarea normelor ce fixeaza drepturile si datoriile reciproce, intr-un program realizabil - raspuns la intrebarea: Ce trebuie sa fac / sa facem? . Obligatiile pragmatice, asteptarile de comportament legitime, alegerea rationala poarta pecetea unei pregatiri si decizii axiologice functie de posibilitatile de actiune alternative, ca orientare a unei practici de viata globale; intra in joc stiinta de a interveni pentru a produce o stare de lucruri dorita. "Evaluarea scopurilor, orientata in functie de valori, si evaluarea mijloacelor la dispozitie, orientata in functie de un final, servesc decizia rationala"; "aprecierea morala a maximelor si actiunilor" necesitand si "clarificarea chestiunilor empirice" - considera Habermas.

Adoptarea normelor inseamna adeziune rational morivata, dar si acceptare empirica; inseamna convingere (ca traire psihomorala complexa) asupra legitimitatii a ceva la care se adera; totul, in baza criteriului axiologic, in corelatie cu un repertoriu de valori admise si recunoscute ca atare.

Functia normativa a Eticii se realizeaza prin conditionarea cu reflexia teoretica, prin prescrierea si recomandarea de reguli si principii; mai mult, prin anticiparea / proiectia unor modele de urmat.

Structurarea axiologic-normativa a eticii se face in raport cu idealul moral, cunoscand o anumita evolutie si afirmare cu particularitati spatio-temporale.

Idealul constituie proiectia dezvoltarii la maximul a capacitatilor umane, a omenescului din om, adica a ceea ce da valoare adevarata si distinctie "fiintarii" numite om. Idealul in etica esentializeaza imaginea realizarii personalitatii in libertate si in respectul legii / al ordinii; expresie a personalitatii in demnitatea ei, potentare si manifestare a virtutilor de care omul este capabil, pe care el trebuie sa le dovedeasca, constientizand propria valoare si perseverand in efortul de a satisface principiul devenirii ca Om, un principiu - porunca si indemn - cu functionalitate in plan individual si social, ce deschide intru intelegerea necesitatii transcenderii omenirii ca realitate demografica si istorica, conturarii umanitatii ca ideal valoric ce se cristalizeaza in timp prin dezvoltarea constiintei morale. Caci, asa cum observa Traian Herseni omenirea arata ce suntem, in vreme ce umanitatea arata ceea ce trebuie sa fim.

Continutul filozofic si stiintific al Eticii isi afla argumente in intreaga evolutie a acestei discipline.