Repere somatice si psihice in psihopatologia hipocondriei

Repere somatice si psihice in psihopatologia hipocondriei

O revista facuta de Hardy P recent (1991), evidentiaza ca majoritatea definitiilor simptomului hipocondriac sunt sprijinite de doua puncte fundamentale care se intalnesc constant: senzatiile sau semnele corporale (fizice) si ideea hipocondriaca. Senzatiile sau semnele fizice pot reprezenta la inceputul anumitor hipocondrii elementul catalizator necesar ecloziunii temerilor sau convingerilor morbide. La anumiti deliranti hipocondriaci paranoiaci aceasta simptomatologie, care poate imbraca un aspect halucinator, ramane in plan secund chiar inaparenta fata de convingerile sau revendicarile zgomotoase pe care acestea le prezinta.

Hipocondriacul dezvolta cel mai adesea o atitudine de ascultare si hipervigilenta fata de corpul sau care il fac sa ia in consideratie cele mai mici semne anormale, chiar cele mai banale manifestari somatice pentru a-si hrani convingerile. Plangerile somatice sunt in general vagi, variate si generalizate la mari parti din corp, cu toate ca ele pot fi uneori localizate. Cel mai adesea este vorba de dureri si de plangeri cardio-vasculare si digestive. Din studiile facute de Kenyon (1964, 1976), regiunile cel mai adesea implicate sunt capul si gatul, sfera abdominala, regiunea precordiala, spatele, membrele, regiunea anala si aparatul genital. Desi aceste simptome nu sunt specifice hipocondriei, ele se regasesc si in alte patologii, cum ar fi cea a nevrozei isterice, anumitor stari de anxietate sau depresive sau chiar a unor psihoze, dar caracterul lor hipocondriac este dat de importanta acordata de pacient semnificatiei lor etiologice in comparatie cu redusa exprimare a neplacerii provocate de existenta lor.

Ideea de boala este al doilea punct fundamental al definitiilor. Totusi, o serie de dispute pun problema disjunctiei intre convingerea hipocondriaca si teama nosofobica (Pilowsky, 1967; Bianchi, 1973; Kellner, 1985). Hoenig merge pana la a propune includerea hipocondriei in cadrul fobiilor.

Pentru a contura simptomul hipocondriac, autorul francez propune asocierea altor caracteristici cum ar fi persistenta temerilor sau convingerilor hipocondriace in ciuda examenelor medicale negative, asigurarilor medicale si climatului afectiv particular pe fundalul caruia hipocondria se deruleaza, climat care amesteca in proportii variabile anxietatea si depresia.

Dupa DSM-IV, principala caracteristica a hipocondriei este preocuparea individului si teama de a avea sau ideea ca are o boala grava. Aceasta idee se bazeaza pe interpretarea gresita a unuia sau mai multor semne sau simptome corporale (criteriul A). Desi evaluarea medicala minutioasa nu identifica o situatie medicala care sa explice pe deplin ingrijorarea persoanei privind boala sau semnele fizice si simptomele (chiar daca o anumita alterare a starii de sanatate coexista), aceasta ingrijorare, frica si ideea nejustificata in existenta unei boli ramane persistenta in ciuda asigurarilor medicale (criteriul B).

Fara sa atinga o intensitate deliranta (individul poate admite posibilitatea ca s-ar putea sa fi exagerat in ceea ce priveste gravitatea bolii de care se teme sau chiar ca ar putea sa nu fie vorba de o boala), ideea sau teama nu se limiteaza doar la simple preocupari sau ingrijorari circumscrise aspectului fizic cum se observa in dismorfofobie (criteriul C). Aceasta preocupare pentru simptomele somatice cauzeaza o suferinta semnificativa clinic sau o deteriorare in zona ocupational-sociala sau in alte zone de functionare importante ale individului (criteriul D). Aceasta tulburare dureaza cel putin 6 luni (criteriul E).

In sfarsit, preocuparile hipocondriace nu-si gasesc o explicatie mai buna in existenta altor tulburari ca: tulburarea de anxietate generalizata, tulburarea obsesiv-compulsiva, tulburarea de panica, existenta unui episod depresiv major, existenta anxietatii de separare sau o alta tulburare somatoforma (criteriul F).

Manualul american subliniaza ca preocuparile hipocondriace pot fi in legatura cu functiile corporale (bataile inimii, sudoratia, peristaltismul), cu anormalitati somatice minore (mici inflamatii sau rani, tuse ocazionala), senzatii fizice vagi sau ambigue ("inima obosita", "vene care dor"). Persoana atribuie aceste simptome sau semne unor boli pe care se suspecteaza a le avea, fiind ingrijorata in legatura cu semnificatia autenticitatea si etiologia lor. Ingrijorarile se pot rezuma la o singura boala sau un organ (teama de a avea o boala de inima) sau pot implica mai multe sisteme ale corpului simultan sau succesiv. Examinarile fizice repetate, testele diagnostice si reasigurarea din partea medicului au un efect minor in ceea ce priveste diminuarea ingrijorarii privind boala somatica sau presupusa suferinta. Stimulii care pot alarma indivizii hipocondriaci pot fi lectura unor texte despre boala, cunoasterea unor persoane care s-au imbolnavit de o boala similara sau observarea propriului corp sau analizarea unor senzatii proprii. Preocuparile privind boala pe care bolnavul se teme a o avea devine o trasatura centrala a imaginii de sine a individului, un subiect al discursului social si un raspuns la stresurile vietii.