Descrierea consoanelor limbii arabe

DESCRIEREA CONSOANELOR LIMBII ARABE

In cazul consoanelor, daca aerul emis din plamani intalneste o inchidere completa sau o ocluzie, ca rezultat al presiunii sale organele articulatorii se deschid brusc, producand o explozie. Consoanele produse astfel se numesc oclusive sau explozive: (b, t, d, k, ). Daca insa curentul de aer trece printr-un canal ingust, rezultat din apropierea (constrictia) mai mica sau mai mare a organelor articulatorii, el strabate acest canal frecandu-se de peretii lui. Consoanele produse in acest mod se numesc constrictive (t, h, d, , ', ġ, f, ). Pentru un numar de consoane dintre acestea este mai potrivit termenul de fricative, zgomotul produs de constrictie fiind rezultatul frecarii de peretii aparatului fonator. In cazul altora, frecarea produce un suierat si de aceea ele se numesc siflante (s, , z). Aceasta trasatura este deosebit de pregnanta la consoana s, care din acest motiv se si numeste suieratoare. In cazul sunetelor h si se foloseste termenul de spirante, termen care reda scurgerea suflului de aer si care este mai potrivit decat aspirate, intrucat este vorba de expirarea  curentului de aer. Rularea lui r este redata prin termenul vibranta. Acesti termeni sunt mai sugestivi, amintind de sunetul specific acestor consoane si incluzand in acelasi timp si ideea de constrictie. Ar ramane in felul acesta sub denumirea de simple constrictive doar consoanele slabe w si y.

Se distinge o categorie de consoane la care momentul initial - o ocluziune - continua si se incheie cu o constrictie. Consoanele produse in acest mod se numesc africate sau semioclusive: ğ, in pronuntia actuala acceptata  ca literara si č intalnit in unele dialecte. Dentalele si interdentalele d, adauga la articulatia principala o nota emfatica, rezultata dintr-o constrictie la nivelul valului palatal. Din aceasta cauza ele se numesc velarizate sau emfatice.

Ocluziunea sau constrictia se pot produce, practic, in orice punct de-a lungul canalului articulator, adica de la buze si pana la coardele vocale, situate in laringe. Diferitele limbi utilizeaza insa in mod diferit aceste posibilitati.

Dupa durata emisiei aerului explosivele pot fi numite instantanee, iar constrictivele pot fi numite continui.

La articularea consoanelor n, m, valul palatului coboara in jos, lasand curentul de aer sa se scurga prin cavitatea nazala. De aceea ele se numesc consoane nazale. Sfarsitul articulatiei lor este marcat printr-o explozie in zona dintilor (n) sau a buzelor (m).

La articularea unei consoane, coardele vocale se indeparteaza, lasand aerul sa treaca liber, sau se apropie si vibreaza la trecerea curentului de aer. In primul caz avem de-a face cu consoane surde sau afone, iar in al doilea caz avem de-a face cu consoane sonore sau fonice. De obicei pentru un punct de articulare exista o pereche alcatuita dintr-o surda si o sonora: t - d, s - z, t - d, .

De remarcat ca sonorele nu sunt zgomote pure, intrucat lor li se adauga sunetul armonic al vibratiilor laringale.

La emiterea sunetelor iau parte mai multe organe, asa cum am remarcat mai sus , dar articularea lor se produce intr-o anumita regiune, situata de-a lungul aparatului fonator, care se intinde de la buze, in partea anterioara, pana la laringe, in partea posterioara. In raport de regiunea de articulare, consoanele se impart in:

labiale sau bilabiale, la a caror articulare participa buzele : b, w, m

labio-dentale, la emiterea carora participa buzele si dintii: f

dentale, la emiterea carora participa dintii si limba: d, t, , n, z, s,

interdentale, care sunt rostite cu varful limbii intre dinti: t, d,

palatale, a caror articulare are loc in zona palatului tare:

prepalatale: s, z dialectal, ğ, l, r, č dialectal

mediopalatale: y

postpalatale: k

velare, a caror articulare se face in zona palatului moale sau a valului palatal: ġ, h, q

laringale, a caror articulare se produce in laringe:

faringale: '('ayn),

glotale: h, ­­­' (hamza).

4. In raport cu criteriile enumerate mai sus, consoanele arabe, grupate in ordine alfabetica, au urmatoarele caracteristici

(hamza) ' - oclusiva, glotala, surda

(ba') b - oclusiva, bilabiala, sonora

(ta') t - oclusiva, dentala, surda

(ta')  t - fricativa, interdentala, surda

(gīm) ğ - africata, prepalatala, sonora

a') - spiranta, faringala, surda

(ha') h - fricativa, postvelara, surda

(dal)  d - oclusiva, dentala, sonora

(dal ) d - fricativa, interdentala, sonora

(ra')  r - vibranta, apical-alveolara, sonora

(za')    z - siflanta, dentala, sonora

(sīn) s - siflanta, dentala, surda

(sīn) s - suieratoare, prepalatala, surda

( ad)  - siflanta, dentala, surda, velatizata

ad) - oclusiva, latero-interdentala, sonora, velarizata

a') - oclusiva, dentala, surda, velarizata

a') - fricativa, interdentala, sonora, velarizata

('ayn) ' - fricativa, faringala, sonora

(ġayn) ġ - fricativa, postvelara, sonora

(fa') f - fricativa, labio-dentala, surda

(qaf) q - oclusiva, uvulo-velara, surda

(kaf) k - oclusiva, postpalatala, surda

(lam) l - fricativa, laterala, sonora

(mīm) m - oclusiva, bilabiala, sonora, nazala

(nūn) n - oclusiva, dentala, sonora, nazala

(ha') h - spiranta, glotala, surda

(waw) w - constrictiva, bilabio-velara, sonora

(ya') y - constrictiva, mediopalatala, sonora

O clasificare a celor 28 de consoane ale limbii arabe din punctul de vedere al autorilor arabi este prezentata de W. Wright si H. Fleish

Tabelul din pagina urmatoare grupeaza consoanele limbii arabe cu trasaturile lor principale.

In acest tabel nu a fost notata caracteristica orala a marii majoritati a consoanelor. Este de la sine inteles ca, exceptand cele doua nazale (m si n), toate celelalte consoane sunt orale.

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ALE CONSOANELOR LIMBII ARABE

In sistemul consonantic arab atrage atentia dezvoltarea relativ larga a articulatiilor velare si laringale, in comparatie cu alte limbi. La aceste consoane (h, ġ, q, , h) trebuie adaugate si consoanele velarizate, de asemenea specifice limbii arabe prin aceasta trasatura articulatorie (dentalele prepalatalele ). Prezenta acestor consoane confera limbii arabe, in ansamblu, o "coloratura" sau o sonoritate aparte

Se observa  ca din inventarul fonetic al limbii arabe lipsesc consoanele p, v. Ele apar in cuvinte imprumutate, existand si o reglementare a redarii lor in scrierea araba prin semnele si

In anumite regiuni, emfaticele si se reduc la un singur sunet: fie (Irak si zona Golfului), fie (Nordul Africii, cu exceptia Tunisiei). S-a remarcat faptul ca arabii clasici se mandreau cu o articulare speciala a sunetului notat prin semnul ض, care pare a echivala cu un lateralizat. Aceasta rostire foarte specifica a stat la baza denumirii limbii arabe prin expresia luġat a ad "limba lui ad". Aceasta rostire a disparut, fonemul respectiv devenind, in general, fie oclusiva fie interdentala

In dialectele egiptean si siro-libanez si intr-o serie de graiuri din Maroc, q se reduce la o oclusiva glotala, confundandu-se cu hamza.

Acolo unde in limba literara apare ğ, in dialectele siro-libanez si nord-africane (cu exceptia Algeriei) apare un z  suierator, echivalent aproximativ cu j din limba romana, iar in Egipt un g dur.