Sunt povestiri in sensul clasic al termenului, adica cuprind evenimente iesite din comun, istorisite de catre un personaj care a participat ca martor la ele. Drept evenimente iesite din comun sunt narate de obicei intamplari care pot fi interpretate atat ca fenomene supranaturale, in acest ultim caz ele realizandu-se dupa scenarii cuprinse in superstitii populare romanesti.
Interesul lui Voiculescu se orienteaza de timpuriu spre partea de mister a lucrurilor, spre solemnitatea gesturilor si caracterul lor initiatic. Lumea scriitorului este o lume a metaforei prin excelenta, a comunicarilor esentiale, a integrarii in istorie (cultura) si univers proteguitor. Spatiul povetsirilor este cel al "migrarilor fantastice", al "imparatiei inchinata muteniei", al neclintitelor taramuri subterane si al odihnei in ganduri, al "uriasei apoteze".
Universul prozei ilustreaza lumea arhaica, primitiva, in care omul este puternic. Fantasticul este realizat prin imbinarea dintre real si fabulosul folcloric, conducand catre primitivism, preistoria fiind implicata in contemporaneitate, cu trimitere spre o lume puternic individualizata. Povestirile lui Vasile Voiculescu au produs senzatie si se intelege usor pentru ce: mai toate aceste bucati relateaza intamplari legate de practici magice si ispravi ale unor insi dotati cu puteri miraculoase: solomonari, vraci sau samani. Faptele istorisite se petrec in epoca noastra, dar evoca o existenta tribala, bazata pe credinte totemice si resuscita timpuri mitice, de o arhaitate imemoriabila.
Vasile Voiculescu se impune totusi, ca povestitor, printr-o viziune originala. El ne reprezinta o umanitate nediferentiata inca bine de viata. Intre om si animal staruie legaturi consanguine puternice, care se tradeaza imediat. Eroul din "In mijlocul lupilor" aduce si el cu o jivina. Un par des ii acopera fruntea; este tarcuit pe sub falci de o zgarda de barba rasa si tepoasa; are mainile latite cu degete raschirate ca niste labe, privirea arzatoare si emana o duhoare salbatica. Traieste singur, afara din sat, pe coclauri, intr-o bojdeuca, jumatate pestera, sapata sub un mal argilos si sterp. Luparul (eroul povestirii) reuseste sa comunice cu semenii sai carnivori prin schelalaituri si urlete lugubre, scoase dintr-o oala de lut tinuta la gura. Dupa cum ti-ai dat seama, la Vasile Voiculescu, oamenii si jivinele traiesc intr-o profunda intimitate.
Trecerea judecatorului prin lumea satului este de scurta durata si reprezinta o experienta unica prin intalnirea cu acel "imblanzitor de lupi"-Luparul. Lupul reprezinta latura demonica pentru ca are "trei peri de drac in frunte". Acesta a fost plasmuit de drac, dar finalizat de Dumnezeu (contopire intre sacrul malefic si cel benefic). In credinta poporului, lupul este cainele Sfantului Andrei. Dupa cum toata lumea stie, sacrul poate fi contactat mai usor in zilele speciale (noaptea Sfantului Andrei), creeandu-se o bresa cosmica. Luparul avand un mod de viata primitiv, este un totem sau simbol emblematic al triburilor razboinice. Marea literatura se raporteaza la mituri ale lupului cu referire la cele doua divinitati: Lupernus (zeu ocrotitor al turmelor) si Luperca (zeita cu atribute incerte). Luparul, "un primitiv contemporan al eresurilor de alta data", devine un lider al haitei.
Ca si in alte povestiri voiculesciene, "In mijlocul lupilor", surprinde inteferenta dintre doua "lumi" narative: cea a omului modern, citadin, rational si cea a unei civilizatii rurale arhaice, cu radacini in practici magice, in mituri si in credinte stravechi.
Vasile Voiculescu are un limbaj aspru, lipsit de elemente poetice, nu vrea sa evidentieze poezia lumii vii, ci tocmai acea lume care-l sperie pe omul modern.
Sper ca te-am facut curioasa in legatura cu aceasta opera si o sa-mi aculti sfatul de a citi "In mijlocul lupilor". Astept urmatoarea scrisoare in care sper ca imi vei impartasi opiniile tale in legatura cu ea.
Cu drag,
Marius
Matache Marius
