Oralitatea

ORALITATEA

Trasaturile definitorii ale oralitatii, ce decurg din specificul situatiei de comunicare, sunt:

Realizarea sonora

Comunicarea directa

Spontaneitatea

Secventialitatea

Oralitatea este predominant fragmentara, in vreme ce scrisul inseamna integrare, pentru ca suplineste contextul absent, permite revizia si organizarea mesajului.

Mesajul oral dispune de mijloace specifice pentru a transmite informatii si atitudini/stari subiective: intonatia, accent suplimentar pe anumite cuvinte, pauze, variatii de ritm, variatii de viteza, a rostirii, variatii de cantitate(lungiri de sunete).

Mesajul scris utilizeaza mijloace prin care noteaza unele trasaturi orale (semnele de punctuatie), dar are si conventii proprii : dispunerea in pagina, abrevierile, schemele grafice. Anumite texte - document reprezinta transcrierea cat mai fidela a unui mesaj oral. Alte texte (mai ales cele literare) cuprind doar anumite trasaturi de oralitate.

Oralitatea in literatura - in dialogurile personajelor sau in discursul naratorului - nu este deci o transcriere fidele a veritabilei oralitati, ci o sugerare a acesteia, pe baza unei selectii din trasaturile specifice.

Caracteristici ale oralitatii

Comunicarea directa, fata in fata, permite folosirea mijloacelor nonverbale (gesturi, mimica). De asemenea, vorbitorul recurge la context, se refera la situatia de comunicare prin cuvinte cu valoare de "gesture verbale" (ex : aici, acum, acesta etc.), se adreseaza direct interlocutorului (prin interjectii de adresare, vocative, verbe la imperativ, forme verbale si pronominale la persoana a II a).

Caracterul spontan al mesajului oral permite manifestarea puternica, mai directa a afectivitatii. Exprimarea spontana poate produce inovatii, dar adesea se rezuma la stereotipii, la comoditatea cliselor si a expresiilor deja date. Un efect al spontaneitatii poate fi si aparitia anumitor erori, a nejlijentelor in exprimare. Unele mesaje se pot caracteriza prin : incoerenta, ezitante, nu se duce fraza pana la capat, lasa lucruri subintelese sau pare ca nu isi gaseste cuvinte.

Mesajul oral are in genere o constitutie sintactica mai simpla bazata pe coordonare si pe repetitie. Caracterul sau secvential, de linearitate temporala, impune ca autocorectarea sa se faca prin reluare si reformulare (producand uneori constructii sintactice defectuase, anacoluturi).

Stilul oral

Stilul oral este specific anumitor autori sau unor creatii literare si se defineste prin utilizarea unor forme si procedee specifice limbii vorbite.

Rezultat al intentiei autorului de a potenta impresia de autenticitate a discursului artistic si de a-si individualiz personajele, oralitatea stilului propune selectia si stilizarea elementelor de limba vorbita, asadar, o evaluare, dozare si prelucrare a acestora.

Marcile lingvistice ale oralitatii sunt, de obicei, prezentate de :

forme fonetice

forme lexicale cu caracter popular, uneori chiar regional

preponderenta raporturilor de coordonare

structuri eliptice, formule repetitive si tantologice

prezenta vocativelor, a unor mijloace de exprimare a afectivitatii, precum interjectiile si exclamatiile

prezenta unor structuri anacolutice

locutiuni si expresii populare

pentru transpunerea unor astfel de texte, in scris, este necesara o diversitate de semne grafice : de intrebare, de exclamare, puncte de suspensie.

Stilul oral ofera posibilitatea unei reprezentari acustice, opunandu-se celui scris, care implica o perceptie vizuala. Apelul la acordul scris implica «  prelucrarea » modului curent de exprimare, impunand uzul variantei literare a limbii. Deschiderea fata de elementele regionale, populare, argotice, familiare, justificata prin intentii de ordin artistic, caracterizeaza numai beletristica.

Alaturi de acele mijloace care isi au sursa in comunicarea orala curenta, fiind definitorii pentru ceea ce s-ar putea numi oralitate «  premara », in basmul cult este posibila folosirea unor structuri si procedee preluate din literatura populara, care definesc o oralitate « secundara ». Acesta din urma se obtine prin transferul unor elemente din limba vorbita deja prelucrata

Stilurile functionale

*Stilurile functionale reprezinta varietatii ale limbii literare, diferentiate ca urmare a folosirii lor in sfere distincte de activitatea sociala.

Stilul beletristic (artistic)

*Este specific domeniului literaturii, esteticului.

Trasaturi

genereaza emotie

promoveaza sensibilitatea

se adreseaza imaginatiei receptorului

cuvantul este intrebuintat cu sens figurat si plasat in contexte expresive cu o mare forta specifica

scriitorul/poetul are liertate totala putand sa incalca sau sa modifice normele limbii literare

referendul este o lume imaginara, generata de formatiunea creatoare

functia specifica de comunicare este cea estetica

din punct de vedere fonetic/prozodic, opera literara/poezia este rezultatul unei prelucrari din partea artistului, are va incerca sa obtina efecte ritmice si eufonice deosebite

din punct de vedere morfologic, scriitorul are libertatea de a plasa in context artistic forme flexionare neuzuale, arhaice, regionale, populare etc.,nerecomandate in limba literara sau in general

artistul poate sa modifice sau sa creeze el insusi cuvinte si expresii noi

sunt preferate sensurile conotative ale cuvantului, mai alea in poezie, figurile de stil

topica este subiectiva

punctuatia dobandeste si ea valori stilistice

modalitatile de comunicare sunt : descrierea, naratiunea, dialogul, monologul scris si monologul oral

contribuie la educarea gustului publicului, la formarea si dezvoltarea limbii literare

Stilul tehnico-stiintific

*Indeplineste functia de comunicare in domeniul stiintei si tehnicii

Trasaturi

sunt respectate normele limbii literare

comunicarea este, in general, lipsita de incarcatura afectiva ; exceptii : istoria, psihologia, filosofia etc.

accesibilitatea relativa deoarece se adreseaza unui public specializat

limbajul se distinge prin claritate, precizie si proprietate a termenilor

textul poate contine si mijloace auxiliare : scheme, tabele, diagrame, formule, fotografii etc.

limbajul este specializat, bogat in neologisme

termenii sunt monosemantici

citatul are rol de argument sau de material demonstrative

apare frecvent persoana I plural (pluralul autorului)

modalitati de comunicare: monologul scris si oral, dialogul oral.

Stilul juridico-administrativ

*Indeplineste functia de comunicare in sfera relatiilor oficiale : legi, hotarari judecatoresti, documente politice, discursuri parlamentare, corespondenta oficiala etc.

Trasaturi :

se respecta strict normele limbii literare

textele au caracter obiectiv, impersonal, neutru din punct de vedere expresiv, lipsit de incarcatura afectiva

limbajul este clar, accesibil, fara a lasa loc de interpretari

se observa folosirea infinitivului cu valoare de imperativ ( A se revedea incadrarea . ..), a viitorului cu valoare de imperativ (Elevii vor purta uniforma..), a reflexivului pasiv ( Se convoaca adunarea actionarilor . ..), a unor forme verbale impersonale (Vi se aduce la cunostinta . ..)

sunt preferate anumite adverbe, prepozitii, locutiuni si expresii precum : « conform », »in conformitate cu », »in calitate de », »drept care »

modalitati de comunicare : monologul scris si oral, dialogul scris si oral.

Stilul publicistic

*Este specific mass-media :ziare,reiste, emisiuni de radio si televiziune etc. Scopul principal este informarea si formarea opiniei publice

Trasaturi :

sinteza a obiectivitatii cu subiectivitatea , a componentai afective cu cea intelectuala

vocabularul este extrem de divers

imbina exprimarea oficiala cu cea familiara, tonul obiectiv, stiintific cu expresia subiectiva, dominata de sensibilitate

apar si mijloace extralingvistice : fotografii, caricaturi, tabele, harti, statistici, grafice etc.

normele limbii literare sunt, adesea, respectate

sursa de inovatie lingvistica, de raspandire si impunere a neologismelor

stil accesibil

titlul are rol covarsitor in captarea atentiei si in convingerea publicului, alaturi de imaginile care pot insoti textul propriu-zis