Ideologii si doctrine. abordari conceptuale.

IDEOLOGII SI DOCTRINE. ABORDARI CONCEPTUALE.

Ideologia este un complex articulat de idei, reprezentari, conceptii si atitudini (latent sau explicit ofensive), caracterizate de o retorica care tinde sa o anunte drept substitut al (imaginii) realitatii. Sau, mai elaborat spus, prin "ideologie" se intelege ansamblul, totalitatea ideilor si conceptiilor care reflecta intr-o forma mai mult sau mai putin sistematizata, interesele si aspiratiile unor clase, categorii sau grupuri sociale, determinate de conditiile obiective ale existentei acestora si care servesc la justificarea relatiilor sociale (si a deciziilor politice) pe care acestea sunt interesate sa le  modifice sau sa le conserve.

Ideologia este astfel un discurs care distorsioneaza realitatea in vederea manipularii ei. In ciuda acestui aspect critic oamenii au nevoie de continuturi ideologice (precum cel de "natiune" sau "progres") in formularea ideilor, justificarilor, aspiratiilor etc.

Cateva acceptiuni clasice si moderne ale ideologiei:

Destutt de Tracy: studiu obiectiv al (originii) ideilor

Karl Marx: orice idee practica (in suprastructura); orice idee care contribuie la camuflarea contradictiilor sociale; tot ce este nonstiinta; falsa constiinta (Engles dupa Marx); iluzie (Marx, scrieri tarzii); ceva superficial sau inselator; ceva neempiric (Engels)

Antonio Gramsci: discurs, de obicei cu tenta idealista, al intelectualilor "traditionali" menit sa mascheze totala lor desuetudine (ideologiile arbitrare); discurs care organizeaza masele umane si creeaza terenul pe care omul actioneaza, dobandeste constiinta propriei sale pozitii, lupta etc. (constiinta colectiva de clasa conectata) (ideologiile organice)

Luis Althusser: ideologia are o existenta cvasimateriala, capabila sa defineasca ceea ce gandesc oamenii, intruchipata in societatea noastra prin "aparatul ideologic de stat": biserici, scoli si sindicate; ideologia nu este doar o reprezentare iluzorie a realitatii, ci si mijlocul prin care omul isi traieste relatia cu realitatea; orice ideologie are functia (care o defineste) de a "constitui" indivizi concreti ca subiecti (ai autoritatilor etc.)

Giovanni Sartori: unealta analitica; opusul pragmatismului.

In literatura de specialitate intalnim doua atitudini referitoare la ideologii. Pe de o parte aceasta este invinuita de caracterul nestiintific, de interpretarea falsa a realitatii sub influenta anumitor interese. 

Pentru multi cercetatori ideologia a devenit sinonima cu constiinta falsa avind un interes deosebit pentru stiinta. Pe de alta parte, in ideologie se prevede un pericol real pentru libertatea spirituala si intelectuala a individului in parte. In acest caz, ideologia apare ca o constiinta straina de individ. Desi Karl Marx, unul din primii critici ai ideologiei, sustinea aceasta idee, din ironia istoriei, ideologia marxista este interpretata drept o ideologie "stiintifica". Conform teoriei sale, ideologia nu este compatibila cu stiinta, deoarece fiind o constiinta de clasa nu poate pretinde la calitati de stiinta. Ideologia marxista a fost denumita stiintifica deoarece exprima dorinta ori tendinta de a fi o stiinta generala si in acelasi timp sa exprime interesele de clasa ale proletariatului.

La inceputul secolului trecut, V. Lenin in celebrul text Ce-i de facut?, mentiona: "singura alegere este aceasta: ori ideologie burgheza, ori una socialista. Nu exista cale de mijloc (fiindca omenirea nu a creat o a treia ideologie si, mai mult, intr-o societate sfasiata de antagonisme de clasa nu poate exista o ideologie care sa ignore clasele sociale). In consecinta, a minimaliza ideologia socialista in orice fel, a ne indeparta de ea chiar si in cel mai mic grad inseamna a intari ideologia burgheza". In aceeasi lucrare, Lenin scrie ca ideologia socialista trebuie adusa din exterior, cu ajutorul unui corp de revolutionari profesionisti pentru ca, in randul clasei muncitoare poate exista doar o constiinta sindicala, usor manevrabila de catre ideologia burgheza. Ideologia socialista poate fi promovata doar de catre un grup de intelectuali socialisti de marca, capabili sa lupte cu o ideologie - cea burgheza -, a carei forta, garantata de vechime si de posesia puterii politice, a modelat practic societatea in directia promovata de ea. Concluzia la care ajunge Lenin, si care va fi impartasita de generatii de intelectuali socialisti, este aceea ca marxismul este o ideologie stiintifica pentru ca ii corespunde o realitate obiectiva.

Cel care isi va pune amprenta cu putere asupra destinului conceptului de ideologie in secolul al XIX-lea va fi Karl Mannheim, cel care "a elaborat prima, si pana in acest moment ultima, teorie cuprinzatoare a ideologiei". Ideologie si utopie a fost publicata in 1929, Mannheim incercand sa realizeze o teorie complexa si atotcuprinzatoare a ideologiei, incercand sa extinda ideile lui Marx. Teoria sa, pe care o va numi "sociologie a cunoasterii", urma sa dezvaluie natura limitata din perspectiva istorica a tuturor punctelor de vedere politice, oferind astfel teren pentru o interpretare mai armonioasa, integrativa si progresista a politicii din acea vreme. Mannheim se va declara categoric impotriva unei stiinte a ideilor bazate pe conceptele imuabile de ratiune si natura. In acest sens, el scrie: "Ceea ce trebuie sa demonstram, comparativ cu Iluminismul, este faptul ca cele mai generale definitii si categorii ale Ratiunii variaza si sufera un proces de alterare a sensului - o data cu toate celelalte concepte - in decursul istoriei intelectuale. Posibilitatea ca "forma" sa fie separata de "continut" este in general discutabila. Ne putem pune intotdeauna intrebarea in ce masura continutul particular - care, la urma urmei, este absolut istoric - determina o anumita structura formala. Daca insa incercam sa eludam problemele implicate in istoricitate prin admiterea unei "forme ca atare" atemporale, a unui "concept ca atare", a unei "valori ca atare" si a altor structuri "ca atare" similare, atunci va fi imposibil sa identificam ceva concret in metodologie" .

Hannah Arendt va fi cea care va dezvolta, intr-o maniera categorica si impresionanta, identificarea dintre totalitarism si ideologie. In Originile totalitarismului, ea identifica elementele totalitariste ce caracterizeaza intreaga gandire ideologica:

. Ideologiile nu sunt atat interesate de problema in sine, cat de procesul aparitiei si disparitiei, cu alte cuvinte de explicarea totala a tuturor evenimentelor istorice;

. Ideologiile insista asupra unui "adevar" aflat dincolo de perceperea simturilor obisnuite, o realitate accesibila doar celor initiati de catre ea;

. "Gandirea logica sistematizeaza faptele intr-o procedura perfect logica, pornind de la o premisa acceptata ca axioma si deducand totul pe baza ei; adica procedeaza cu o consecventa care nu mai exista nicaieri pe planul realitatii" .

Mai departe ea afirma: "O ideologie este aproape literal ceea ce indica denumirea: logica unei idei. Subiectul ei principal este istoria, careia i se aplica "ideea"; rezultatul aplicarii nu este un corpus de afirmatii despre ceva care exista, ci desfasurarea unui proces aflat in permanenta transformare. Ideologia trateaza cursul evenimentelor ca si cum acesta a urmat aceeasi "lege" cu expunerea logica a ideii sale. Ideologiile pretind cunoasterea misterelor intregului proces istoric - secretele trecutului, urzelile prezentului, nesigurantele viitorului -datorita logicii inerente in ideile acestora" .

Tema "sfarsitului ideologiilor"  este una la moda, mai ales in a doua jumatate a secolului al XX-lea. Autori influenti, de la Daniel Bell la Raymond Aron si de la Seymour Martin Lipset la Francis Fukuyama, au facut ca discutia despre un sfarsit al ideologiilor sa fie pe agenda de lucru in mediul universitar si academic. Desi chiar Daniel Bell conchide la un moment dat ca "conceptul de ideologie s-a destramat complet", realitatea este ca, atata vreme cat discutiile despre ideologii au loc, acest concept ocupa un loc important in imaginarul colectiv al maselor, dar si al intelectualilor.

Din punct de vedere didactic, putem sistematiza functiile ideologiei in patru mari categorii:

Functia explicativa. Spre exemplu, razboiul este explicat in maniere diferite: pentru marxisti, razboiul este rezultatul competitiei capitaliste pentru piete externe; pentru fascism, razboiul este un test al vointei unei natiuni opuse vointei altei natiuni.

Functia evaluativa. In vederea evaluarii unei realitati sociale, ideologiile propun criterii si standarde diferite, la care raporteaza marea majoritate a asertiunilor. Astfel, criteriile de evaluare a unei anumite politici sunt, pentru libertarianism, masura in care politica sporeste sau nu influenta guvernului asupra indivizilor; pentru feminsim, daca este sau nu politica in sensul intereselor femeilor, sau in sensul egalitatii de gen; pentru comunism, daca afecteaza sau nu clasa muncitoare, sporeste sau nu posibilitatile de victorie in lupta de clasa

Functia orientativa. Ideologia ofera adeptilor sai o orientare si intelegerea identitatii lor - ceea ce sunt, locul caruia ii apartin(organizatia), cum interactioneaza cu restul lumii. Astfel, pentru comunism, esti membru al clasei muncitoare, membru unui partid ce-si doreste eliberarea muncitorilor de exploatarea capitalista, adversarul clasei conducatoare capitaliste. In interpretarea nazista, esti acceptat doar persoana alba, pura, ariana, deosebita si deasupra celorlalte, membru al unui partid dedicat prezervarii puritatii rasiale, supunand/eliminand rasele inferioare. In sensul feminismului insa, individul este femeie sau barbat simpatizand problemele si aspiratiile femeilor, egalitatea de sanse si nediscriminarea de gen, organizatia care vrea sa elimine opresiunea, exploatarea sexuala si inegalitatile de gen.

Functia programatica. Ideologia spune adeptilor cum sa procedeze, ofera un program general de actiune sociala si politica. Scopul ideologiei este acela de a castiga sprijin public, aderenti la idei.