Putem realiza o ierarhie intre institutii? Argumentati.

Putem realiza o ierarhie intre institutii? Argumentati.

Tratatele europene nu au realizat o ierahie intre institutii, intrucat aceasta ar fi fost si este improprie. Institutiile UE reprezinta un mecanism complex, cu multiple interferente, strans unite in procesul de integrare. Fircarei institutii ii revin sarcini care ii confera importanta. De asemenea, intre institutii functioneaza un mecanism de intercontrol, pentru evitarea exceselor si asigurarea legitimitatii actelor comunitare (a se vedea prerogativele de control ale Parlamentului european in raporturile cu Consiliul si cu Comisia si ale Curtii de justitie cu privire la actele emise de celelalte institutii).

Tratatul de la Maastricht a instituit cea de-a cincea institutie a UE: Consiliul European, institutie pe care acest tratat a calificat-o ca fiind cea mai importanta (pag. 60 si urm. din curs).

Asadar, Consiliul European este cea mai importanta institutie a UE, datorita:

1. nivelului la care se reuneste (sefii de stat si/sau de guvern, asistati de ministrii afacerilor externe, impreuna cu presedintele Comisiei, asistat de un vicepresedinte al acestei institutii)

2. problemelor pe care le discuta si solutioneaza (Consiliul European da Uniunii impulsurile necesare dezvoltarii sale si ii defineste orientarile politice generale. Competentele acestui organ sunt in principal decizionale, de impuls, de arbitraj si de negociere. Numitorul comun al tuturor acestor categorii este caracterul politic).

Aveti mai jos o caracterizare generala a sistemului institutional al Uniunii Europene:

Uniunea Europeana dispune de un cadru institutional unic, care ii asigura coerenta si continuitatea actiunilor. Structura initiala in piloni a Uniunii a determinat competente diferite ale institutiilor si organelor. Atenuarea treptata a acestei structuri eterogene, continuata de Tratatul de la Lisabona, consolideaza cadrul institutional unic.

Sistemul institutional comunitar si procedurile decizionale se caracterizeaza prin diversitatea organelor si multitudinea intereselor reprezentate. Spre deosebire de organizatiile de cooperare pentru care reprezentarea statelor membre este primordiala, uneori chiar exclusiva, sistemul institutional comunitar a fost gandit sa reprezinte si interesele cetatenilor, inclusiv la nivel profesional si regional, ale organizatiei in sine si ale respectarii dreptului, prin institutii precum Parlamentul, Comisia, Curtea de Justitie, sau prin organe complementare, precum Comitetul Economic si Social, Comitetul Regiunilor, etc.. 'Asemenea statelor, Comunitatile si Uniunea Europeana dispun de un aparat politico-administrativ complet si complex care atesta la cel mai inalt nivel o sofisticare institutionala foarte avansata' . Este unanim admis in doctrina, ca la nivelul institutiilor, interesele cetatenilor sunt reprezentate de Parlament, iar interesele statelor de catre Consiliu. Comisia reprezinta interesul integrarii europene, in timp ce Curtea de Justitie apara acelasi interes, insa prin intermdiul interpretarii si asigurarii corectei aplicari a tratatelor. Consiliul European exprima teoretic, prin alcatuirea si atributiile sale, o sinteza a interesului statelor cu cel al Uniunii. In practica, interesul statelor predomina insa. 'Avand in sarcina misiuni mult mai vaste si mai complexe (in raport cu organizatiile internationale clasice - n.n.), aparatul institutional (al Uniunii - n.n.) este cu atat mai sofisticat: pe langa organele reprezentand toate statele membre, se intalnesc si instante care exprima alte forte si alte principii ()' .

Originalitatea sistemului institutional este data de conceperea sa dupa modelul dreptului public intern, iar nu dupa principiile dreptului international, din ratiuni care tin, inainte de toate, de pragmatismul si eficienta integrarii. Structura institutionala a Uniunii reflecta mai degraba 'structurile constitutionale care exista la nivel national', 'astfel ca nu suntem in prezenta unor institutii internationale, ci a unor institutii interne ale Comunitatii ()'[3].

Raportat la functiile indeplinite si calificarea data de tratate, distingem institutiile si organele complementare. Institutiile reprezinta cele mai importante organe ale Uniunii. Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeana, Curtea de justitie, Banca Centrala Europeana si Curtea de Conturi vor fi analizate sub acest titlu (Capitolul I). Reprezentand fiecare un anumit interes si beneficiind de 'o baza politica si sociologica distincta'[4], institutiile 'isi exercita competentele in conditii cu totul deosebite de cele in care actioneaza institutiile obisnuite de drept international' . Raporturile dintre institutii sunt caracterizate, inainte de toate, prin interactiune si echilibru, printr-o concertare generala, iar nu printr-o anumita ierarhie.

Cu exceptia Consiliului European, Curtii de Conturi si Bancii Centrale Europene institutiile au facut obiectul unei unificari progresive'[6], realizata in doua etape, prin Conventia de la Roma din 25 martie 1957 privind anumite institutii comune Comunitatilor Europene si Tratatul de fuziune al executivelor din 8 aprilie 1965, intrat in vigoare la 1 ianuarie 1967. Tratatul de fuziune a creat o administratie si un buget unic. Incepand cu 1 ianuarie 1967 , institutiile au format trunchiul comun si liantul celor trei Comunitati. 'Daca exista trei Comunitati create de trei tratate distincte (), exista o unitate institutionala formata dintr-un ansamblu de institutii unice, care constituie organele a ceea ce putem numi curent pe viitor «Comunitatile Europene»' . Fuziunea institutiilor a pregatit cadrul unitar al actiunii de integrare Europeana, reprezentat din 1993 de Uniunea Europeana.

Create de tratate, respectiv de institutii, organele complementare si cele subsidiare sustin activitatea institutiilor si reprezinta in detaliu interese care nu se regasesc la nivelul acestora (Capitolul II). Functionarea lor este importanta din perspectiva caracterului democratic si al diversificarii competentelor si actiunilor Uniunii, aspecte care au justificat o crestere constanta a importantei lor in sistemul institutional. Sub acest titlu, vom studia Comitetul Economic si Social, Comitetul Regiunilor, Banca Europeana de Investitii, Mediatorul European si o parte din organele subsidiare.

Tratatul de la Lisabona (art. 8 TUE) confirma structura institutionala tripartida a Uniunii: institutii, organe (organele complementare) si organisme (organele subsidiare). Sistemul institutional si procedurile decizionale trimite, asadar, la un veritabil studiu de 'ceasornicarie (). Institutiile formeaza un tot ale carui piese, minutios cizelate, nu exista si nu functioneaza decat unele prin altele'[9].

Parlamentul (Sectiunea 1), Consiliul European (Sectiunea 2), Consiliul Uniunii Europene (Sectiunea 3) si Comisia (Sectiunea 4) sunt institutiile decizionale ale Uniunii. 'Acordarea de catre tratat a calitatii de institutie dovedeste importanta politica . Aceasta are drept consecinta o anumita autonomie, mai ales pe plan bugetar si al gestiunii personalului'[10]. Consiliul European se manifesta predilect ca organ de impuls politic, Comisia ca organ administrativ si de initiativa, iar Consiliul si Parlamentul ca autoritati legislative si bugetare. Curtea de justitie (Sectiunea 5) si Curtea de Conturi (Sectiunea 7) exercita un control judiciar, respectiv financiar asupra activitatii celorlalte institutii, a statelor si a cetatenilor. Anumite functiuni de control sunt exercitate si de Parlament si Comisie. Banca Centrala Europeana (Sectiunea 6) reprezinta un organ de reglementare monetara, exercitand competentele deosebit de importante de care Uniunea se bucura in aceasta materie. Institutiile Uniunii prefigureaza veritabile 'organe constitutionale' . Prin competentele atribuite de tratate si practicile interinstitutionale dezvoltate, institutiile Uniunii actioneaza conform principiului unitatii sistemului institutional si echilibrului institutional, precum si unui pragmatism specific. Functiunile traditionale specifice statului (legislativa, executiva) sunt exercitate de cel putin doua institutii, realitate care a determinat comparatii cu principiul separatiei puterilor. 'Ele scapa teoriei clasice a separatiei puterilor pentru a privilegia colaborarea loiala intre institutiile Uniunii, sau intre acestea din urma si statele membre' .