Tratatul de la Nisa de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeana, a Tratatelor ce instituie Comunitatile Europene si a unor acte conexe

Tratatul de la Nisa de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeana, a Tratatelor ce instituie Comunitatile Europene si a unor acte conexe

La 26 februarie 2001 s-a semnat Tratatul de la Nisa prin care s-a dorit completarea procesului initiat prin Tratatul de la Amsterdam menit sa pregateasca functionarea institutiilor Uniunii Europene intr-o Uniune Largita.

Partea I-a include modificari de fond ale Tratatului privind Uniunea Europeana. O prima modificare priveste politica externa de securitate comuna care - prevede art. 17 - cuprinde toate problemele referitoare la securitatea Uniunii, inclusiv stabilirea progresiva a unei politici de aparare comuna, care ar putea conduce la o  aparare comuna (in cazul in care Consiliul European decide in acest sens).

Politica Uniunii

- nu afecteaza caracterul specific al politicilor de securitate si de aparare al anumitor state membre;

- respecta obligatiile care decurg din Tratatul Atlanticului de Nord pentru anumite state care considera ca cerintele apararii lor comune sunt indeplinite in cadrul organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO)[2].

Pentru monitorizarea situatiei internationale in domeniul politicii externe si de securitate comune a fost creat un Comitet politic si de securitate care:

- contribuie la definirea politicilor formuland avize adresate Consiliului, la cererea acestuia sau din proprie initiativa;

- supravegheaza implementarea politicilor asupra carora s-a cazut de acord (fara a aduce atingere competentelor presedentiei si celor ale Comisiei);

- sub autoritatea Consiliului exercita controlul politic si coordonarea strategica a operatiunilor de gestionare a crizelor (art. 25).

O alta modificare priveste cooperarile intensificate - in diferite domenii - care au ca scop, protejarea valorilor si intereselor Uniunii in ansamblul sau si afirmarea identitatii sale ca o forta coerenta pe scena internationala. Ele trebuie sa respecte:

- principiile, obiectivele, orientarile generale si coerenta politica externe si de aparare comune, precum si deciziile adoptate in cadrul acestei politici;

- Competentele Comunitatii Europene;

- coerenta intre ansamblul politicilor Uniunii si activitatea sa externa.

In domeniul cooperarii judiciare (care presupune o cooperare mai stransa intre autoritatile judiciare si alte autoritati competente ale statelor membre, inclusiv prin intermediul Unitatii Europene de cooperare judiciara - Eurojust -) in materie penala activitatea comuna vizeaza:

- facilitarea si accelerarea cooperarii intre ministerele si autoritatile judiciare sau cele echivalente autoritatilor judiciare ale statelor membre in materie de procedura si de executare a deciziilor, inclusiv prin intermediul Eurojust;

- facilitarea extradarii intre statele membre;

- asigurarea, in masura necesara imbunatatirii acestei cooperari, a compatibilitatii normelor aplicabile in statele membre;

- prevenirea conflictelor de competenta intre statele membre;

- adoptarea progresiva a unor masuri de instituire a unor norme minimale cu privire la elementele constitutive ale infractiunilor si la sanctiunile aplicabile in domeniul criminalitatii organizate, al terorismului si al traficului de droguri.

Consiliul incurajeaza cooperarea prin intermediul Eurojust:

- asigurand pentru Eurojust conditii prin care sa contribuie la buna coordonare intre organele de urmarire penala ale statelor membre;

- favorizand participarea Eurojust la cercetarile in cazuri de infractionalitate transfrontaliera grava, in special cand este vorba de criminalitate organizata, tinand cont mai ales de analizele efectuate de Europol;

- facilitand o cooperare stransa intre Eurojust si Reteaua Judiciara Europeana, in special pentru a facilita executarea comisiilor rogatorii si a cererilor de extradare.

O procedura speciala este prevazuta atat in cazul in care statele membre isi propun sa stabileasca intre ele o cooperare intensificata cat si in cazul in care un stat membru doreste sa participe la o cooperare deja instituita.

Astfel in primul caz, statele membre adreseaza o cerere Comisiei, care poate prezenta Consiliului o propunere in acest sens; in cazul in care Comisia nu prezinta o astfel de propunere, ea informeaza statele membre in cauza asupra motivelor pentru care a procedat astfel. In aceasta situatie, statele in cauza, pot sa supuna Consiliului o initiativa in vederea obtinerii autorizarii pentru cooperarea intensificata. Aceasta autorizare este acordata de catre Consiliu care hotaraste cu majoritate calificata, la propunerea Comisiei sau la initiativa a cel putin opt state membre si dupa consultarea Parlamentului.

In cel de-al doilea caz, orice stat membru care doreste sa participe la o cooperare deja instituita comunica intentia sa Consiliului si Comisiei, care transmite Consiliului, in termen de trei luni de la primirea notificarii, un aviz, insotit eventual de o recomandare privind anumite masuri particulare pe care le considera necesare pentru ca statul membru in discutie sa participe la cooperarea respectiva. In termen de patru luni de la primirea notificarii, Consiliul decide asupra cererii. Decizia este adoptata, cu exceptia cazului in care Consiliul, hotarand cu majoritate calificata, decide sa o mentina in suspensie, in acest caz, Consiliul isi motiveaza decizia si fixeaza un termen pentru reexaminarea sa (art. 40B). Statele membre care isi propun sa stabileasca intre ele o cooperare intensificata, pot recurge la institutiile, procedurile si mecanismele prevazute de Tratat, doar in cazul in care cooperarea avuta in vedere indeplineste urmatoarele conditii:

- are ca scop favorizarea realizarii obiectivelor Uniunii si ale Comunitatii, apararea si servirea intereselor lor, precum si consolidarea procesului de integrare;

- respecta tratatele si cadrul institutional unic al Uniunii;

- respecta acquis-ul comunitar si masurile luate in baza altor dispozitii ale tratatelor;

- se mentine in limitele competentelor Uniunii sau ale Comunitatii si nu se refera la domenii care tin de competenta exclusiva a Comunitatii;

- nu aduce atingere pietii interne (cum este definita de art. 14 paragraf 2 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana) si nici coeziunii economice si sociale;

- nu constituie un obstacol sau un mijloc de discriminare in schimburile dintre statele membre si nu provoaca distorsiuni in concurenta dintre ele;

- implica cel putin opt state membre;

- respecta competentele, drepturile si obligatiile statelor membre care nu participa la ea;

- nu aduce atingere dispozitiilor Protocolului de integrare a acquis-ului Schengen in cadrul Uniunii Europene;

- este deschisa tuturor statelor membre.

O alta modificare[3] priveste politica comerciala comuna care, conform art. 133, este structurata conform unor principii unitare, mai ales in ceea ce priveste modificarile tarifare, incheierea de acorduri tarifare si comerciale, uniformizarea masurilor de liberalizare politica de export, precum si masurile de protectie comerciala de exemplu, cele adoptate in caz de dumping si de subventii.

Comisia inainteaza Consiliului propuneri privind implementarea politicii comerciale comune: daca trebuie sa fie negociate acordurile cu unul sau mai multe state sau organizatii internationale, Comisia prezinta recomandari Consiliului, care o autorizeaza sa inceapa negocierile necesare (Consiliul si Comisia trebuie sa vegheze ca acordurile negociate sa fie compatibile cu politicile si normele interne ale Comunitatii). Negocierile sunt conduse de Comisie care se consulta cu un Comitet special, desemnat de Consiliu pentru a o asista in acesta misiune.

In privinta politicii de securitate sociala Comunitatea sustine si completeaza actiunea statelor membre in urmatoarele domenii:

- imbunatatirea in special a mediului de munca, pentru a proteja sanatatea si securitatea lucratorilor;

- conditiile de munca;

- securitatea sociala si protectia sociala a lucratorilor;

- protectia lucratorilor in cazul rezilierii contractului de munca;

- informarea si consultarea lucratorilor;

- reprezentarea si apararea colectiva a intereselor lucratorilor si angajatorilor;

- conditii de angajare pentru resortisantii statelor terte, rezidenti legal pe teritoriul Comunitatii;

- integrarea persoanelor excluse de pe piata muncii;

- egalitatea intre barbati si femei in ceea ce priveste oportunitatile pe piata muncii si tratamentul la locul de munca;

- lupta impotriva marginalizarii sociale;

- modernizarea sistemelor de protectie sociala.

In acest scop Consiliul :

- poate adopta masuri care sa incurajeze cooperarea intre statele membre prin initiative menite sa imbunatateasca cunostintele, sa dezvolte schimbul informatiilor si ale celor mai eficiente practici, sa promoveze abordarile novatoare si sa evalueze experientele existente, cu excluderea oricarei armonizari a dispozitiilor legislative si de reglementare ale statelor membre;

- poate adopta prin directive, prescriptii minimale aplicabile progresiv, tinand cont de conditiile si regulile tehnice ale fiecarui stat membru. Aceste directive evita sa impuna constrangeri administrative, financiare si juridice de natura sa ingreuneze crearea si dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii (art. 137).

Dupa consultarea Parlamentului European, Consiliul instituie un Comitet pentru protectie sociala cu caracter consultativ, cu scopul de a promova cooperarea in domeniul protectiei sociale intre statele membre si cu Comisia. Misiunea Comitetului pentru protectia sociala este:

- sa urmareasca situatia sociala si evolutia politicilor de protectie sociala intre statele membre si in Comunitate;

- sa faciliteze schimbul de informatii de experiente si de practici eficiente intre statele membre si cu Comisia;

- sa pregateasca rapoarte, sa formuleze avize sau sa intreprinda alte activitati in domeniile care sunt de competenta sa, fie la cererea Consiliului sau Comisiei, fie din proprie initiativa. In exercitarea functiilor sale, Comitetul stabileste contacte adecvate cu partenerii sociali.

In domeniul cooperarii economice, financiare, tehnice cu statele terte Comunitatea intreprinde o serie de actiuni complementare celor intreprinse de statele membre si coerente cu politica de dezvoltare a Comunitatii. In acest domeniu, politica Comunitatii contribuie la realizarea obiectivului general al dezvoltarii si consolidarii democratiei si al statului de drept, precum si a obiectivului respectarii drepturilor omului si libertatilor fundamentale.