2008 - anul conflictelor politice

Anul 2008 a demarat in plin conflict Tariceanu - Basescu, miza fiind numirea Noricai Nicolai la Ministerul Justitiei și a continuat, pana la finele anului, cu lupta dintre Guvern și Parlament pe marginea majorarilor salariilor și pensiilor, ambele conflicte fiind arbitrate de Curtea Constituționala. Razboiul de trei luni pentru numirea Noricai Nicolai la Justiție

Guvernul Tariceanu și-a inceput activitatea din 2008 in plin conflict cu președintele Traian Basescu, dupa ce șeful statului a refuzat sa o numeasca pe Norica Nicolai in funcția de ministru al Justiției. PNL o nominalizase pe Nicolai pentru portofoliul Justitiei in decembrie 2007, dupa demisia lui Tudor Chiuariu. Traian Basescu i-a cerut lui Tariceanu sa renunțe la nominalizarea Noricai Nicolai, invocand aspecte din activitatea sa de procuror in perioda comunista, cat și incidentul din Parlament, cand o nepoata a lui Nicolai a fost suspectata ca a votat in Senat, in locul sau.

Pentru a debloca situația, Guvernul a cerut și arbitrajul Curții Constituționale. Aceasta a fost a doua situație in care Tariceanu a apelat la judecatorii Curții pentru medierea unui conflict cu Presedinția in problema numirii unui ministru, dupa cazul Adrian Cioroianu.

In cazul Nicolai CCR i-a acordat președintelui dreptul de a refuza o singura data, motivat, numirea unui ministru, obligandu-l pe șeful Executivului sa desemneze alta persoana.

Liberalii au avut astfel de ales intre o restructurare a Guvernului, care presupunea aprobarea candidaturii lui Nicolai de Parlament și desemnarea unui nou candidat pentru MJ. Pentru a evita riscul unui vot in Parlament, conducerea PNL a recurs la remanierea guvernamentala și l-a desemnat ministru al Justiției pe ministrul Apararii, Teodor Melescanu care asigurase interimatul pe durata vacantarii funcției.Liberalii l-au desemnat pe senatorul Radu Stroe sa ocupe portofoliul Apararii in locul lui Meleșcanu. Ei amenințau ca, daca președintele refuza sa semneze decretul de numire a lui Stroe la Aparare - un alt liberal cu care șeful statului avusese dispute publice - a doua nominalizarea va fi tot Norica Nicolai.

Propunerile de numire a celor doi nu au fost trimise Președinției, premierul asteptand mai intai motivarea Curții Constituționale in cazul Nicolai. Președinția a formulat insa, inainte de publicarea deciziei CCR in Monitorul Oficial, obiecții referitoare la schimbarea ministrului Apararii cu cateva saptamani inainte de summitul NATO. In aceasta perioada a devenit tot mai clar ca Teodor Meleșcanu nu este dispus sa renunțe la portofoliul Apararii.

Situația a fost deblocata in 29 februarie, la aproape trei luni de la izbucnirea conflictului dintre premier și șeful statului, prin nominalizarea, de catre Tariceanu, a lui Catalin Marian Predoiu pentru funcția de ministru al Justiției.

Tensiuni in cadrul coalitiei PNL - UDMR, cauzat de pozitia Uniunii fata de recunoasterea independentei Kosovo

UDMR s-a situat pe o poziție contrara celei adoptate de partidele politice și de Guvernul din care facea parte in privința recunoașterii independenței Kosovo. Reprezentanții Uniunii susțineau, dupa ce provincia Kosovo și-a declarat independența, ca Romania trebuie sa recunoasca cat mai repede noul statut al Kosovo.

Partidele parlamentare au luat poziție fața de opinia Uniunii, mergand de la atitudini tranșante precum a PRM, care cerea excluderea UDMR din Guvern, pana la poziții precum ale PD-L, care a cerut premierului Tariceanu sa lamureasca poziția partenerilor de guvernare. Menținerea UDMR la guvernare a fost criticata chiar din interiorul PNL.

Premierul Tșriceanu a respins insa ideea de respingere a Uniunii din Executiv, argumentand ca nu vrea ca situația din Kosovo sa genereze o reacție care sa duca Romania inapoi cu 20 de ani.

Problema a fost tranșata in Parlamentul Romaniei, care a adoptat, in 18 februarie, cu 357 voturi pentru și 27 impotriva, declarația politica de nerecunoaștere a independenței Kosovo, Legislativul sustinand astfel atat poziția Președinției cat și pe cea a Guvernului. Cele 27 de voturi impotriva au aparținut parlamentarilor UDMR, care au fost huiduiți de colegii din Legislativ.

Razboiul Guvern - Parlament pe tema masurilor populiste

Guvernul Tariceanu a reușit și in 2008 sa supraviețuiasca cu ajutorul susținerii parlamentare a PSD, dar anul electoral a fost marcat de razboiul Parlament - Guvern pe tema masurilor de creștere a salariilor și pensiilor, arbitrat de Curtea Constituționala.

Odata ajunse in Parlament, Ordonanțele de Urgența prin care Guvernul stabilea majorarea salariilor sau a pensiilor au fost modificate cu cateva saptamani inainte de alegeri, aleșii opoziției impunand majorari ce depașeau cu mult posibilitațile bugetului.

Tariceanu anunța in 27 august majorarea punctului de pensie cu circa 20% incepand cu 1 noiembrie 2008 deși, potrivit calendarului inițial, urmatoarea majorare a punctului de pensie era programata pentru 1 ianuarie 2009. Masura urma sa fie aplicata astfel cu o luna inainte de alegerile parlamentare din 30 noiembrie.

A doua zi, PSD a cerut majorarea pensiilor de la 1 octombrie, mai devreme cu o luna decat decisese Guvernul. Social - democrații amenințau Guvernul cu moțiunea de cenzura, daca nu le va fi respectata doleanța.

Trei saptamani mai tarziu Tariceanu i-a invitat pe social-democrați la consultari. Premierul a acceptat, in cadrul intalnirii, majorarea pensiilor incepand cu 1 octombrie, iar partidul lui Mircea Geoana a renunțat in aceste condiții la moțiunea de cenzura.

O alta masura a Executivului, care se referea la majorarea pensiilor pentru cei care au lucrat in condiții dificile, a fost de asemenea modificata, in Parlament la inițiativa comuna a PD-L și PSD.

Guvernul stabilise ca pensionarii care au lucrat in condiții dificile sa beneficieze de un numar suplimentar de puncte la calcularea pensiilor, respectiv 0,50 puncte pentru grupa I și 0,25 puncte pentru grupa a II-a de munca. In septembrie insa, Parlamentul a decis majorarea cu 50%, respectiv cu 25% a punctului de pensie pentru categoriile I și II de munca, ce urma sa se aplice de la 1 ianuarie 2009.

Cea mai controversata masura a fost cea privind majorarea salariilor profesorilor cu 50%, de la 1 octombrie. Guvernul luase decizia de a acorda cadrelor didactice o majorare de 15% in 2008 insa, odata actul normativ ajuns in Parlament, cele 15 procente s-au transformat in 50%, la propunerea parlamentarilor PSD.

Amendamentul propus de social-democrați a intrunit consensul tuturor partidelor, in perspectiva apropiatelor alegeri legislative. Pana și reprezentanții PNL, care au vazut ordonania transformata intr-un potențial succes al PSD, au votat legea. Printre aceștia s-a aflat și ministrul Educației, Cristian Adomniței, care criticase amendamentul PSD de la tribuna Legislativului, chiar inaintea votului din plen.

In replica, Guvernul a decis sa atace la Curtea Constituționala atat Legea prin care Parlamentul a decis majorarea salariilor profesorilor cat și cea privind majorarea pensiilor pentru grupele I și II de munca. Curtea Constitutuționala a decis insa ca cele doua legi votate de Parlament respecta legea fundamentala, acestea fiind ulterior promulgate de presedinte.

Executivul a amanat majorarea veniturilor profesorilor și pensionarilor, lasand sarcina in grija viitorului Executiv. In semn de protest, parlamentarii PD-L au inițiat o ultima moțiune de cenzura la adresa Guvernului Tariceanu, care nu a fost insa susținuta de principalul partid de opoziție, PSD.

CCR intra din nou in acest joc, dupa ce Avocatul Poporului contesta Ordonanța prin care Guvernul amana majorarea salariilor. Inainte de a primi verdictul Curții, Tariceanu a decis sa contracareze o eventuala decizie contrara poziției Guvernului și a anulat actul normativ contestat, pe care l-a inlocuit un un altul ce prevedea majorarea salariilor cadrelor didactice, dar numai ale celor cu salarii foarte mici.

Sindicaliștii au anunțat ca renunța sa iasa in strada in semn de protest fața de imporivirea Guvernului și au amanat organizarea mișcarilor sindicale pentru anul 2009. Asta in eventualitatea in care PD-L și PSD, care au promis ca vor acorda majorarile votate de Parlament daca ajung la putere, nu iși vor respecta angajamentul.

CONCLUZII

In ceea ce privește evoluția sistemului politic romanesc dupa momentul 1989, consider ca tot ceea ce este semnificativ in perioada de referința este reperzentat de partidele politice, mai exact de pluripartitismul politic. Revoluția de la 1989 a insemnat nu numai in Romania ci in toata Europa de Est sfarșitul unui regim "falimentar" aș spune, regimul comunist.

Revenirea la pluripartitism politic dupa anul 1989 reprezinta de fapt intoarcerea Romaniei la tradiția ei istorica, redeșpteptarea conștiinței de stat dupa o perioada lunga de timp in care scena principala fusese ocupata de un singur partid, o perioada in care conștiința umana fusese cumva bulversata, in care valorile și dreptul la valori fusesera anihilate. Teoria politica referitoare la partide precizeaza ca intr-un stat democratic este de preferat  un sistem bipartidic, mergand pe ideea ca acest sistem este superior nu numai din punct de vedere calitativ ci și in ceea ce privește valorile fundamentale ale democrației, Revoluția de la finele anului 1989 și mai cu seama anul 1990 marcheaza insa apariția pe scena politica a mai multor partide, fiecare dintre ele in plina formare, cu doctrine și imagini nu suficient de bine conturate, intr-o lume care parca se trezise din monotonia in care vechiul și singurul partid, Partidul Comunist Roman, o scufundase.

Activitatea partidelor politice din Romania a fost si continua sa ramana bantuita de conflict si concurenta, fiind departe de idealul si tipul consensualist de societate, specifice reprezentarii proportionale. In Romania, de la un nivel ridicat de consens si solidaritate in primele zile ale Revolutiei, s-a trecut la o explozie violenta a conflictelor politice. Astfel, competitivitatea partidelor politice si-a mai adaugat varianta coluziunii dintre partide, deci a aranjamentelor a unora dintre ele in defavoarea celorlalate.

S-au impșinit 19 ani de la instaurarea democrației in Romania, insa mai mult decat oricand aceasta este din ce in ce mai puțin susținuta. Anii de tranziție și reforme nu și-au gasit inca finalitatea și nu și-o vor gasi intr-un timp prea scurt. Partidele nu ezita sa fac uz de privilegiile puterii in consolidarea propriei imagini sau in lupta cu potentialii adversari politici.

Ideea de pluralism s-a nascut și a ramas in continuare foarte nepopulara in Romania, prea multe partide, prea multe discuții, prea multa cearta in Parlament, oamenii nu mai au incredere in nimic și prea puține lucruri vin sa le mai trezeasca afinitatea pentru o doctrina, pentru un partid sau pentru un anume tip de guvernare. Romania se afla astazi la al 6 -lea ciclu de guvernare și putem susține ca increderea redusa pe care cetațenii o manifesta in privința unor instituții care definesc cadrul politic romanesc, partidele politice și Parlamentul, continua sa predomine ca o constanta a schimbarii postdecembriste.

Pe parcursul acestor ani de democratie, sistemul de partide din Romania a cunoscut fatete distincte de aranjare, manifestandu-se ca unul mai degraba instabil Din punct de vedere al doctrinelor politice, in Romania sunt prezente majoritatea doctrinelor clasice, mai putine doctrine radicale de dreapta tipice pentru peisajul politic European. Se remarca pregnant ca in spatiul politic romanesc doctrina abordata nu impune necesar si o riguroasa transpunere practica a ideilor pe care le contine. Rolul doctrinelor politice este in a individualiza formatiunile politice, a le delimita ideologic in raport cu adversarii si concurentii politici. Situatiile in care partidele actioneaza consecvent, in conformitate cu principiile lor programatice, sunt foarte rare. Pe de alta parte, pe langa partide cu o doctrina anume, exista in Romania partide cu lipsa de ancorare doctrinara, exponente ale mesajului prin excelenta populist, exemplul cel mai recent fiind Partidul "Noua Genera ie"

Astazi dupa 19 ani de la, ieșirea din comunism și intarea in democrație, pluripartitismul politic și multitudinea de doctrine, dupa 19 ani de diferite guvernari, o interogare a opiniei publice ar putea reprezenta ideea concreta a ceea ce aceștia au insemnat, au schimbat sau nu, pentru ca nicio alta structura sau modalitate de reprezentare nu pot reda o imagine mai clara, decat acest precis barometru de democrație, opinia publica, alegatorii.