QReferate - referate pentru educatia ta.
Cercetarile noastre - sursa ta de inspiratie! Te ajutam gratuit, documente cu imagini si grafice. Fiecare document sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Documente turism

Judetul TIMIS



Judetul TIMIS

Informatii generale


Asezare:  In partea de vest a Romaniei, la 20015' si 22033' longitudine estica si 45011' si 46011' latitudine nordica.

Vecini:  La sud-vest: Iugoslavia, la sud-est: Judetul Caras- Severin, la est: Judetul Hunedoara, la nord: Judetul Arad, la nord-vest: Ungaria.



Suprafata:  8.697 km2 (respectiv 3,6% din teritoriul tarii cel mai intins dintre judete).

Populatie:  690.000 locuitori.


Orase

Timisoara, resedinta de judet, cu 332.000 locuitori, orasul florilor, unul din cele mai importante centre urbane din tara, al patrulea ca marime, numele sau derivand de la Castrul Temesiensis ("cetatea de pe Timis"), fapt curios, pentru ca este asezat pe raul Bega. Alte orase: Buzias, Deta, Faget, Jimbolia, Lugoj, Sannicolau Mare.


Relieful

Se caracterizeaza prin predominarea campiei - Campia de Vest - care acopera (3/4 din suprafata totala), partea vestica (joasa) si centrala (inalta) a judetului, la est fiind marginita de dealurile Lipovei si Buziasului, si cele premontane ale Poganisului, iar la vest se afla si ultimele prelungiri ale Muntilor Poiana Ruscai (cu vf. Padesul de 1.374 m), ce au vai inguste si culmi largi.


Clima

Este temperata de tranzitie, cu interval de zile fara inghet de aproape 200, cu precipitatii ce satisfac cerintele agriculturii, cu vant dominant din nord.


Cursurile de apa

Sunt reprezentate de raurile Bega (cursul mijlociu si inferior canalizate, amenajate pentru navigatie), Timis, cu afluentul Poganis, ce strabat de la est la sudvest, iar in nord curge de la est la vest Aranca, vechiul brat al Muresului.


Obiective turistice


Pesteri

Pestera de la Romanesti (la 13 km de Faget), Pestera albastra, langa Pietroasa, (la 12 km de Faget), Pestera "Stanca lui Florian", langa Tomesti, (la 17 km de Faget).


Rezervatii si monumente ale naturii

Mlastinile de la Satchinez (la cca 25 km nordvest de Timisoara), interesanta si pitoreasca rezervatie ornitologica, denumita si "Delta Banatului" (mlastinile largi, cu stufuri dese si balti intinse dau aspectul unei mici delte). Vizitatorii pot admira coloniile de pasari care se cuibaresc in zona, multe dintre ele fiind specii rare, aflate pe cale de disparitie (starcul rosu, starcul galben, egreta mica). Parcul Dendrologic de la Bazos (la cca 15 km sud-est de Timisoara, la 8 km sud de Remetea Mare), rezervatie forestiera, de mare importanta stiintifica. Beneficiind de un climat submediteranean, aici cresc arbori proveniti din cinci continente. Alte rezervatii si monumente ale naturii: Locul fosilier Radamanesti, rezervatie paleontologica, (la 10 km nord de Lugoj), Saraturile de la Dinias, rezervatie floristica, (la 25 km sud-vest de Timisoara). Statiuni Buzias (la 34 km sud-est de Timisoara, la 25 km de Lugoj), statiune balneoclimaterica permanenta pe malurile unui afluent al raului Timis, intre dealuri acoperite cu vii (Poganisului si Salagiului), la 128 m altitudine. Are un climat de campie, cu caracter de trecere de la cel continental la cel mditeranean, influentat de miscarile atmosferice dinspre marile Mediterana si Adriatica. Prin urmare, iernile sunt scurte si relativ blande, cu medii termice in jur de 00C, vara temperatura medie este de 210C. Bazele de tratament ale statiunii sunt dotate cu aparatura moderna: instalatii pentru bai calde de vana cu apa minerala, instalatii pentru mofete, eletro si hidroterapie, acupunctura, gimnastica medicala. Turistii pot vizita valoroasa colectie de arta populara, precum si parcul statiunii, de un farmec deosebit, cu o amenajare unica in statiunile din Romania. Caile de acces sunt: feroviare - gara Buzias, pe linia Timisoara - Buzias sau pe linia Lugoj - Jamu Mare, rutiere - DJ 583 de la Timisoara sau de la Lugoj. Baile Calacea, statiune balneoclimaterica de interes general, cu functionare permanenta, la 38 km nord de Timisoara.


Vestigii istorice

Bastionul Cetatii din Timisoara, unul dintre putinele fragmente care se mai pot vedea din cetatea de tip Vauban, ridicata de imperiali in sec. XVIII. Bastionul, construit intre 1730 - 1733, este format din ziduri masive de caramida. Primaria Veche din Timisoara, una dintre cele mai insemnate cladiri ale sec. XVIII, impresionanta prin eleganta liniilor si armonia proportiilor. A fost construita in stil baroc intre 1731 - 1734. In pofida modificarilor ulterioare, se mai poate vedea imaginea vechii steme a orasului. Ruinele cetatii Ciacova (la 32 km de Timisoara), construita intre 1390 - 1394, astazi se mai pastreaza un turn de aparare inalt de 30 m. Casa printului Eugeniu de Savoya din Timisoara, construita in 1717, deasupra intrarii existand o frumoasa pictura murala. Prefectura Veche din Timisoara, constructie in stil baroc intre 1752 - 1754, cu fatada bogat decorata. Alte vestigii istorice: Ruinele cetatii Morisena de la Cenad (sec. X), Ruinele fortaretei feudale de la Margina (sec. XVII, la 48 km de Lugoj).



Edificii religioase

Catedrala Ortodoxa din Timisoara, cu turle zvelte si acoperisul frumos colorat, inaltata intre 1934 - 1946, ca o impletire a stilului bizantin cu cel din nordul Moldovei. Include un muzeu de arta medievala, cu o valoroasa colectie de icoane. Catedrala Romano-Catolica din Timisoara, ridicata in stil baroc intre 1737 - 1773, are cu o frumoasa decoratie interioara. Manastirea Saraca din Semlacu Mic (la 55 km de Timisoara), comuna Gataia, amintita documentar inca din 1270. Manastirea Partos (la 62 km de Timisoara), comuna Banloc, intemeiata in sec. XIII. Actuala biserica, in stil baroc, dateaza din 1750 - 1753. Alte edificii religioase: Catedrala ortodoxa sarba din Timisoara (1744 - 1748), cu pictura de mare valoare, Sinagoga din cetate de la Timisoara (1862 - 1865), cu influente ale stilului maur, Catedrala ortodoxa din Lugoj (1759 - 1766), Biserica din lemn de la Povargina (la 5 km de Faget).


Edificii culturale

Castelul Huniazilor din Timisoara, construit de Iancu de Hunedoara intre 1443 - 1447 (pe locul vechiului castel ridicat de regele Carol Robert d'Anjou). A fost restaurat in 1852, cand i s-au adaugat elemente caracteristice Romantismului. In prezent este considerat cel mai vechi monument al Timisoarei. Azi gazduieste Muzeul de istorie al Banatului. Palatul Dicasterial din Timisoara, cladire monumentala ridicata intre 1850 - 1854, in stilul Renasterii italiene timpurii. Astazi, gazduieste Tribunalul Judetean. Muzeul Banatului din Timisoara, infiintat in 1872, unul dintre cele mai vechi si mai mari institutii de acest fel din tara. Cuprinde sectii de: istorie (care infatiseaza evolutia vietii in aceasta regiune), stiintele naturale (care prezinta fauna si flora Banatului, si include o bogata colectie de pasari, una dintre cele mai complete din Romania), arta (cu lucrari de pictura apartinand scolilor italiana, olandeza, flamanda, germana, franceza si romaneasca, cu grafica si sculptura), etnografie (care infatiseaza cultura materiala si spirituala a populatiei romanesti si a nationalitatilor conlocuitoare: svabi, maghiari, sarbi, bulgari). Alte edificii culturale: Castelul Regal din Banloc (la 45 km de Timisoara), Palatul Episcopal Romano Catolic din Timisoara, construit intre 1734 - 1752, in stil baroc, Muzeul etnografic la svabilor din Giarmata (la 14 km de Timisoara), Muzeul folcloristului Bela Bartok din Sannicolau Mare, Casa memoriala "Traian Vuia" de la Traian Vuia (la 21 km de Lugoj), loc natal al aviatorului si inventatorului roman (1872 - 1953), Casa muzeu a poetului german Nikolau Lenau de la Lenauheim (la 53 km de Timisoara).




Nu se poate descarca referatul
Acest document nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte documente despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }