Ciocnirea civilizatiilor

CIOCNIREA CIVILIZATIILOR

"Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale" este o carte scrisa de Samuel P. Huntington, in 1993. Samuel Phillips Huntington este profesor la Harvard și un analist politic care a obținut notorietatea internaționala prin lucrarea "Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale" (1993, 1996), in care susține teza unei noi ordini mondiale, instaurata la sfarșitul Razboiului Rece. Teoria propusa de acesta, a fost formulata pentru prima oara in 1993, in "Foreign Affairs", unde a publicat un articol intitulat "Ciocnirea civilizațiilor?". Articolul era o reacție la cartea lui Francis Fukuyama, "Sfarșitul istoriei și ultimul om" (1992). In 1996, el iși dezvolta teoria in lucrarea "Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale".

In Romania, lucrarea a aparut la editura Antet, intr-o traducere realizata de Radu Carp și prefațata de Iulia Motoc. Samuel Huntington pleaca in lucrarea sa de la diversele teorii asupra naturii politicii globale, in perioada de dupa Razboiul Rece. Unii dintre autorii acestor teorii susțineau ca drepturile omului, democrația și capitalismul au devenit singura alternativa ideologica pentru națiunile contemporane. Astfel, Francis Fukuyama argumenta ca lumea a atins "sfarșitul istoriei". Huntington crede in schimb ca in timp ce epoca ideologiilor a apus, lumea s-a intors la o stare normala caracterizata prin conflicte culturale. In teza sa, el argumenteaza ca principala cauza a conflictelor in viitor vor fi diferențele de ordin cultural și religios. Ca o extensie, el arata ca conceptul de civilizație, ca cea mai inalta forma de exprimare a identitații culturale, va deveni din ce in ce mai utila in analizarea potențialului de conflict. In acest sens el spunea: "Ipoteza mea susține ca sursa fundamentala a conflictului in aceasta lume noua nu va fi determinata de aspectul economic sau de cel ideologic. Marea diviziune in randul rasei umane și sursa dominanta a conflictelor va fi cea culturala. Statele naționale vor ramane in continuare cei mai importanți actori in problemele lumii, insa principalele conflicte intre națiuni și grupuri din diferite civilizații. Ciocnirea civilizațiilor va domina politica mondiala. Linia dintre civilizații va reprezenta in viitor linia frontului" . In esența, teza provocatoare și importanta a "Ciocnirii civilizațiilor" este aceea ca creșterea violențelor in lume este determinata de conflicte intre state și culturi care se bazeaza pe tradiții religioase. Samuel Huntington, fost consilier politic a lui Clinton, argumenteaza ca oamenii politici trebuie sa țina cont de aceasta situație in special cand intervin in problemele interne ale altor țari. In cele cinci parți ale carții sale el dezvolta aceasta teorie:

Partea I: Susține ideea conform careia pentru prima oara in istorie, politica globala a devenit atat multipolara cat și multicivilizaționala; modernizarea este prezentata distinct fața de occidentalizare și ea nu produce nici o universalizare a civilizației si nici o occidentalizare a acesteia. Partea II: Balanța puterii se schimba in randul civilizațiilor: Vestul se afla intr-un relativ declin, in timp ce Asia iși dezvolta puterea economica, politica și militara. Islamul cunoaște o explozie demografica cu consecințe negative asupra țarilor musulmane și asupra vecinilor lor. Toate civilizațiile non-vestice iși reafirma propriile valori culturale. Partea III: Acum se pun bazele unei noi ordini mondiale. Aceasta se caracterizeaza prin: societațile care au afinitați culturale vor coopera intre ele; eforturile de a schimba o societate de la o civilizație la alta vor eșua; țarile se vor grupa in jurul statului care exprima chintesența civilizației lor. Partea IV: Pretențiile universaliste ale Vestului vor determina din ce in ce mai des conflicte cu celelate civilizații, in special cu Islamul și China; la nivel local se vor declanșa razboaie intre musulmani și non-musulmani. Partea V: Supraviețuirea Vestului depinde de americani care trebuie sa-și reafirme identitatea, dar și de restul statelor vestice care trebuie sa accepte ca civilizația lor este unica și nu universala, iar țelul lor trebuie sa fie efortul comun de reinoire și prezervare a civilizației lor in fața asaltului civilizațiilor non-vestice. Evitarea unui razboi global al civilizațiilor depinde de masura in care liderii mondiali vor accepta sa coopereze pentru a menține caracterul multicivilizațional al politicii globale. In cadrul lucrarii sale, autorul utilizeaza o serie de concepte noi și realizeaza o interesanta diferențiere a civilizațiilor. Elementul religios se pare ca este criteriul cel mai important in aceasta clasificare. In unele cazuri el folosește insa și alte criterii, precum proximitatea geografica sau similitudinile lingvistice. In funcție de aceste criterii el deosebește urmatoarele civilizații:

- Civilizația "vestica": cuprinde, dupa el, vestul Europei (Uniunea Europeana) și America de Nord. Tot aici se afla și alte state derivate din statele europene, precum Australia sau Noua Zeelanda;

- Civilizația "ortodoxa": cuprinde toate statele "ortodoxe printre care și Romania și Grecia;

- America Latina: E un hibrid intre civilizația vestica și populația locala. Poate fi considerata ca parte a civilizației vestice insa cu structuri sociale și politice distincte de Europa și SUA.

- Civilizația "musulmana";

- Civilizația "sinica": cuprinde China, Coreea, Singapore, Taiwan și Vietnam;

- Civilizația "japoneza": considerata de autor a fi o sinteza intre civilizația chineza și popoarele altaice...;

- Civilizația hindica (India);

- Civilizația Africii subsahariene: poate sa devina, in concepția autorului, a opta civilizație.

Samuel Huntington susține ideea conform careia la sfarșitul Razboiului Rece conflictele intre aceste civilizații s-au accentuat. In acest sens el ofera exemplul razboaielor din Iugoslavia, Cecenia sau conflictul dintre India și Pakistan. O cauza fundamentala a acestor conflicte este credința Vestului in universalitatea sistemului sau politic și a valorilor sale. Aceasta idee este naiva și "promovarea in continuare a acestei idei nu va duce decat la accentuarea conflictului dintre civilizații." Vestul trebuie sa țina cont și de "civilizațiile concurente", cea Sinica și Musulmana. Ele vor determina o schimbare a puterii politice, economice și militare, in detrimentul Vestului. Huntington arata ca expansiunea civilizației vestice s-a incheiat și revoltele impotriva acesteia deja au inceput. Vestul se confrunta in zilele noastre cu numeroase probleme: slaba creștere economica, stagnarea populației, șomajul, droguri și criminalitatea. Astfel puterea economica se muta catre Asia. Mai mult, puterea politica și cea militara o vor urma. Asia și islamul au fost cele mai active civilizații din ultimul sfert de secol. China probabil va avea cea mai puternica economie in secolul al XXI-lea, iar Asia este de așteptat sa aiba șapte dintre cele mai puternice economii dintr-un "Top Ten" pana in 2020. In concepția lui Huntington, civilizația sinica se afirma deja datorita dezvoltarii economice rapide. El crede ca scopul Chinei este acela de a-și reafirma statutul de hegemon regional. In acel moment, statele din zona i se vor subordona datorita tradiției istorice și a confucianismului. Aceste valori sunt opuse pluralismului și individualismului vestic. Cu alte cuvinte, statele din zona, ca de pilda Coreea sau Vietnamul, vor accepta cererile chineze și vor deveni mult mai receptive la nevoile Chinei. Astfel Huntington crede ca ridicarea Chinei prezinta una dintre cele mai importante amenințari pentru Vest. In ceea ce priveste civilizația islamica autorul susține ca ea a cunoscut o creștere exploziva a populației care a alimentat insa instabilitatea in interiorul ei, cat și la granițe.

Pe fondul acestei situații, mișcarile fundamentaliste au devenit din ce in ce mai populare. Manifestari pe care el le numește "Renașterea islamica" cuprind revoluția islamica din Iran din 1979 și primul razboi din Golf (1991). Autorul vede civilizația musulmana ca un potențial aliat pentru China. Ambele au scopuri revizioniste și impart o istorie comuna a conflictelor cu alte civilizații, in special cu Vestul. Interesele celor doua civilizații sunt comune in ceea ce priveste dezvoltarea armamentului, drepturile omului și democrația și opuse Vestului. Astfel se dezvolta o "conexiune sino-islamica" ; China va colabora indeosebi cu Iranul și cu Pakistanul. Conflictele dintre civilizații vor avea loc "intre musulmani și ne-musulmani", si autorul identifica astfel "granițele insangerate" dintre civilizația islamica și cea non-islamica. Primele conflicte dintre cele doua civilizații dateaza inca de la inceputul Evului Mediu, odata cu invazia araba in Europa și continua cu cruciadele, cu expansiunea otomana și cu diviziunea lumii islamice de catre imperiile europene in secolele al XIX-lea și al XX-lea. In istoria recenta, factorii care au contribuit la ciocnirea celor doua civilizații sunt: Renașterea islamica, explozia demografica in lumea islamica, la care se adauga pretențiile universaliste ale Vestului. Toți acești factori, istorici și moderni, vor conduce la ciocnirea dintre civilizația musulmana și cea occidentala. Aceasta va fi cel mai sangeros conflict al secolului al XXI-lea. Astfel atacurile de la 11 septembrie și acțiunile ulterioare din Afganistan si Irak au fost vazute ca o dovada a teoriei lui Huntington. In accepțiunea lui Huntington, conflictele dintre civilizații pot avea doua forme: "conflicte de-a lungul liniei de contact" și "conflicte intre state-nucleu". Primul tip de conflict se desfașoara la nivel local și are loc intre state cu granița comuna dar care aparțin unor civilizații diferite sau in interiorul aceluiaș stat dar care are populații care apartin unor civilizații diferite. Al doilea tip de conflict se desfașoara la nivel global intre state importante aparținand unor civilizații diferite.

O alta interesanta delimitare facuta de autor este aceea intre modernizare, occidentalizare și "state sfașiate" (ambivalente). Huntington face o distincție intre modernizare și occidentalizare. Criticii tezei sustin ca nu este posibila modernizarea fara occidentalizare. Ca replica, cei care dau dreptate tezei lui Huntington aduc ca argument situația Japoniei. Dupa ei, ea a adoptat tehnologia occidentala, democrația parlamentara, capitalismul, dar a ramas distincta din punct de vedere cultural fața de Occident. Aceeași situație o are și China sau "tigrii asiatici". Probabil cel mai bun exemplu al unei modernizari fara occidentalizare este Rusia, statul cheie al lumii ortodoxe. Huntington susține ideea ca Rusia este un stat ne-occidental chiar daca impartașește cu Vestul o buna parte din moștenirea sa culturala. In acelaș timp Occidentul se deosebește de civilizația "ortodoxa" prin faptul ca a cunoscut Renașterea, Reforma și Iluminismul. Autorul se refera la statele care incearca sa se afilieze la alte civilizații ca "state sfașiate". Turcia, a carei lideri politici au incercat sa occidentalizeze țara inca de la 1920, este cel mai bun exemplu. Istoria, tradițiile și cultura Turciei sunt derivate din civilizația islamica, dar elita pro-occidentala a imprimat țarii o alta orientare, impunand instituții occidentale, alfabetul latin, a aderat la NATO, și cauta sa adere la Uniunea European Australia este catalogata la fel, datorita civilizației sale vestice și orientarii economice spre Asia. Un "stat sfașiat" trebuie sa implineasca trei cerințe pentru ca sa iși redefineasca identitatea: elitele trebuie sa suporte tranziția; masele trebuie sa accepte redefinirea; elitele civilizației careia "statul sfașiat" incearca sa alature trebuie sa accepte aceasta țara.

Din momentul apariției in 1993, teza lui Huntington a fost foarte criticata. In primul rand, cartea lui se bazeaza pe dovezi de o evidența amuzanta. Studii riguroase au aratat ca nu exista o accentuare a frecvenței conflictelor dintre civilizații in perioada de dupa razboiul rece. De fapt, razboaiele regionale, s-au accentuat imediat dupa sfarșitul Razboiului Rece, insa pe masura ce timpul a trecut ele au devenit din ce in ce mai puține. In orice caz, ramane de vazut in ce masura razboaiele care au avut loc pot fi atribuite "conflictelor intercivilizaționale". Alții au aratat ca civilizațiile identificate de autor sunt dezbinate și nu au unitate interna. Lumea musulmana este puternic fracturata de-a lungul granițelor etnice. Arabii, turcii, pakistanezii sau indonezienii au fiecare viziuni diferite asupra lumii. Ce mai importanta critica este aceea ca autorul nu folosește un criteriu clar de delimitare a civilizațiilor. De exemplu, diferențele culturale dintre China și Japonia nu sunt mai mari decat cele dintre China și Vietnam, dar cu toate acestea Vietnamul este alaturi de China in cadrul civilizației "sinice", in timp ce Japonia se afla alaturi de cea occidentala. O alta problema este aceea ca civilizația "vestica" nu ține cont de: ramura catolica și protestanta, de diferențele culturale dintre lumea germanica și cea latina etc.

Amartya Sen a scris lucrarea "Identitate și violența: Iluzia unui destin" , o critica la adresa tezei lui Huntington dupa care va izbucni un inevitabil conflict civilizațional. El argumenteaza ca principala cauza a violenței este data de momentul cand oamenii se privesc reciproc din perspectiva unei singure afiliații: hinduiști sau musulmani, catolici sau ortodocși etc. și nu au o perspectiva multipla ca de exemplu: hinduist, femeie, soție, mama, artist, fiica, etc, toate putand fi o sursa de identitate pentru o persoana. Paul Berman, in cartea sa "Teroare și liberalism" susține ca in ziua de azi nu exista o granița culturala clara, astfel ca nu exista o civilizație islamica și nici o civilizație occidentala, iar dovezile pentru o ciocnire a civilizațiilor nu sunt convingatoare, mai ales cand luam in considerare relațiile deosebite dintre SUA și Arabia Saudita. Valorile se transmit mult mai ușor decat lasa Huntington sa se ințeleaga. Națiuni precum India, Turcia, Japonia și cea mai mare parte a statelor est-europene au devenit democrații, iar Vestul insuși a fost dominat de dictatura și fundamentalism in cea mai mare parte a istoriei sale. Edward Said in lucrarea "Ciocnirea ignoranței" , spunea ca Huntington definește civilizația ca un concept fix, lipsit de dinamism și interacțiune culturala. Teoria conform careia fiecare lume este autarhica, inchisa este aplicata intregii societați umane. Scopul ei, dupa Said, este acela de a legitima anumite politici, de a menține o stare de razboi pe timp de pace. Dupa el, Huntington continua Razboiul Rece prin alte mijloace și nu face nici un efort in a ne face sa ințelegem lumea contemporana sau sa ajute la reconcilierea a mai multor culturi. O alta critica la adresa carții este lansata de defunctul Papa Ioan Paul II : "O ciocnire va urma numai cand islamul si creștinismul sunt interpretate greșit sau sunt manipulate in scopuri politice sau ideologice." In concluzie, lucrarea lui Huntington, in ciuda caracterului inedit, este o lucrare periculoasa, intrucat deformeaza realitatea. Ea sufera de faptul ca e prea vaga, iar abordarea amuzanta, nesistematica a unui subiect sensibil a creat o serie de tensiuni. Ea a contribuit la accentuarea temerilor Vestului fața de islam care a fost perceput ca o mișcare antioccidentala. Aceasta este puterea unui text bine scris și convingator; aceea de a distorsiona percepția individuala asupra unor civilizații".