Istoricul localitatii roata

ISTORICUL LOCALITATII ROATA

1. VESTIGII ARHEOLOGICE

Istoria societatii omenesti pe teritoriul localitatii Roata si imprejurimilor sale, similare numeroaselor asezari omenesti de pe teritoriul Romaniei, isi are originile in cele mai indepartate vremuri, inca din paleolitic. Odata cu confectionarea primelor unelte rudimentare, au aparut primele forme economice: culesul si vanatoarea. „ . Cele mai vechi unelte atestate pe teritoriul localitatii, care apartin asa-numitei <<culturi de prund>>, de la inceputul paleoliticului inferior (pietre de rau aschiate la un capat, rudimentare, folosite pentru lovit, taiat, cioplit si razuit) au fost pe valea Dambovnicului.[1]

Avand in vedere cadrul geografic, teritoriul localitatii Roata a dispus de conditii naturale dezvoltarii sedentare a vietii din cele mai vechi timpuri.

„Zona este strabatuta de paraul Dambovnic, care are o lunca larga, joasa – in descrestere spre Bucuresti – cu relativ putine meandre, marginita de platouri relativ joase: 3-7 m. Luca – are o largime variabila, intre 100 m – 5 km.

Boturile de deal, ce se formeaza la imbinarea dintre platou-lunca, sunt propice asezarilor preistorice – in special cand Dambovnicul este in apropiere – datorita apararii naturale asigurate pe una, doua sau trei laturi a asezarii antice (fie de apa propriu-zisa, fie de pantele repezi).[2]

Asa descrie avantajele naturale a asezarilor de pe Dambovnic, muzeograful din Giurgiu, Mircea Munteanu, in urma cercetarilor efectuate in zona cu cativa ani in urma.

Mediul prielnic din lunca Dambovnicului, din aripa apuseana a codrilor Vlasiei, vanatul bogat, lunca fertila, pescuitul, terenurile arabile cu soluri fertile, clima potrivita, au oferit conditii propice vietii comunitare din cele mai indepartate timpuri.

Afirmatia este intarita de descoperirile arheologice, nu indeajuns cercetate, facute pe raza comunei, dar si de informatiile scrise si orale si de toponimie. Multe dintre dovezi s-au pierdut. Obiectele care s-au descoperit de-a lungul anilor in raza localitatii Roata, si a celorlalte localitati de pe Valea Dambovnicului, apartin „culturii de prund”.

Istoricii Radu Florescu si I. Miclea, in lucrarea „Dacia preistorica”, mentionau: „Cultura de prund e caracteristica paleoliticului prin unelte confectionate de om obtinute prin amenajarea unor bolovani de silex culesi din apele raului sau din rape. Aria acestei culturi cuprinde o mica zona si anume Valea Oltului inferior si mijlociu cu afluentii sai, precum si valea catorva rauri cuprinse intre Olt si Dambovita, cum sunt Mozacul si Dambovnicul”[3].

Un alt studiu care prezinta o suita de piese arheologice din paleoliticul inferior, din acesta zona, este acela al cercetatorului Ion Nania „Unelte ale paleoliticului inferior descoperite pe vaile Dambovnicului si Mozacului (judetul Arges)”, publicat in anul 1972.

Facand trimiteri la comunicarile stiintifice ale altor cercetatori, acesta subliniaza, la randul sau, ca „zona cuprinsa intre Olt si Arges, zona in care sunt incluse vaile unor ape mai mari sau mai mici, cum ar fi, de pilda, Oltul, Darjovul, Tesluiul, Valea Muierii, Plapcea, Vedea, Teleormanul, Dambovnicul (subl.a.) cu afluentii sai Berevoaia si Mozacul, si, in sfarsit, Argesul cu afluentul sau de pe partea dreapta, Neajlovul (care colecteaza apele Dambovnicului, n. a.) a fost un puternic centru al activitatii umane in paleoliticul inferior.”

Materialul litic de pe valea Dambovnicului (cioplitoare unifaciale, bifaciale, aschii simple, „lucrate din bulgarasi naturali de silex de culoare cafeniu-galbuie, maroniu-galbuie [ . ] de forma ovala sau plat-ovala”), desenat si descris de autor este aproape identic cu cel descoperit in vatra localitatii Roata, pe care il prezentam in plansele urmatoare

Aceasta zona este nominalizata si in vol. I al tratatului de Istoria Romanilor, aparut in anul 2001, in care prestigiosul cercetator A. Paunescu, scrie, in capitolul referitor la paleolitic si mezolitic „Tot paleoliticului inferior ii sunt atribuite cele circa 1000 de piese litice, in marea lor majoritate de silex si foarte putine din alte roci (cuartit etc.), descoperite cu precadere in partea de vest – nord – vest a Munteniei, mai ales in zona cuprinsa intre raurile Arges si Olt [ . . Este de retinut faptul ca aproape toate aceste piese au fost culese din pietrisurile pluviatile ale vailor din zona amintita, ca de pilda: Valea Argesului (zona Pitesti – Budeasa – Merisani), Vaile Mozacului si Dambovnicului.”

Cu regretul ca nu se fac referiri exprese si la comuna Roata, aflata in aval de localitatile nominalizate, avem satisfactia ca unele piese arheologice descoperite pe raza localitatii au apartinut, indubitabil, unor inaintasi care traiau pe aceste locuri cu mii de ani inainte, inscriindu-se in tipologia celor la care se refera autorii citati. O atestare elocventa a afirmatiei o constituie descoperirile intamplatoare din diferite puncte ale comunei Roata.

Astfel in gradina fostei case a preotului Stan Negulescu, in apropierea bisericii Zgaia, s-au gasit fragmente de ceramica veche lucrata manual si cu roata olarului. De asemenea, s-au gasit foarte multe fragmente de ceramica pe malul stang al Dambovnicului, unde se tine, azi, targul saptamanal. Istoricul si arheologul Dumitru Tudor era de parere ca obiectele care s-au gasit in numar mare in bazinul hidrografic Neajlov – Dambovnic - Mozac datau din epoca bronzului timpuriu.

Pe izlazul oilor si la punctul numit de localnici Ududoi, s-au gasit aschii, varfuri de sageti si percutoare din silex. Batranii care fumau purtau in tecsila de la brau, pe langa iasca si amanar (amnar), si cremenea, care nu era altceva decat o bucata de silex, care cine stie de unde si de cand o aveau.

Pe langa ramasitele amintite, s-au gasit, in lunca, in gradinile Flaidarestilor, un topor de piatra cu gaura pentru coada, fusaiole, greutati pentru plase de pescuit.

La rascrucea drumului spre Cartojani, langa conacul Radulescu, s-au gasit, prin anii 1935 – 1936, oseminte omenesti carbonizate, in presupuse morminte de incinerare, de forma plata sau tumul, care s-au nivelat, cu timpul. Este regretabil faptul ca nu s-a insistat, in zona comunei Roata, cu sapaturile, pentru a descoperi si alte vestigii.

In ultimii ani, pe raza localitatii au mai aparut si alte urme materiale stravechi, conturandu-se doua noi zone de interes arheologic. „La Bold”, de pilda, punct situat in sudul satului Roata Mica (Zgaia), la circa 300 de metri de drumul judetean 601, pe partea stanga a unui brat al paraului Dambovnic, cu ocazia unor sapaturi pentru montarea unei conducte, cupa excavatorului a scos la lumina numeroase fragmente ceramice (cf. informatiilor oferite de locuitorul Stanciu Marin). De asemenea, in Valea Chiricanului, la marginea padurii Sf. Gheorghe („La Pusnicu”), au fost descoperite alte fragmente de vase din ceramica si un topor de piatra slefuita (informatia Stefan Marin - Manu).[6]

Multe dovezi ale vietii preistorice, pe meleagurile localitatii, le colectase si le pastrase in biroul parohiei, preotul Gheorghe Stanescu, care, cunoscand valoarea deosebita a acestor descoperiri pentru istoria nationala, le-a predat, in anul 1964, Institutului de Arheologie al Academiei Romane, prin Eugen Comsa, cercetator principal. La 4 martie 1964, acesta i-a trimis preotului o scrisoare de multumire, in care il ruga „Sa nu uitati arheologia si sa salvati de la distrugere si imprastiere toate obiectele de caracter arheologic ce se gasesc intamplator pe teritoriul comunei Roata”.

Odata cu scrisoarea, i-a fost trimisa si adresa oficiala din partea Institutului de Arheologie, prin care se confirma primirea pieselor respective. Deoarece prin aceasta se facea si dovada osardiei preotului Gheorghe Stanescu in salvarea valorilor arheologice si istorice de pe raza comunei, redam in intregime continutul adresei:

„Academia R.P.R.

Institutul de Arheologie Nr. 474/27 februarie 1964

Bucuresti-str.I.C.Frimu, 11

Catre Pr. Gheorghe Stanescu

Com. Roata, Raion Videle

Prin aceasta confirmam primirea unor piese arheologice printre care: topor de piatra plat, topor plat triunghiular, topor de piatra plat, topor perforat fragmentar, toate acestea din epoca neolitica; topor perforat din piatra din epoca bronzului; un percutor de silex, doua piese de silex din epoca neolitica; lama unui pumnal din bronz din epoca bronzului, un varf de sageata, de fier, din epoca feudala, un ciob dintr-un vas de provizie din sec. IV e.n., o fusaiola, predate Institutului prin tov. cercetator principal Eugen Comsa.

Va rugam sa primiti

multumirile noastre  Director adjunct

M. Popescu”.[7]

Adresa Nr.474/27.II.1964, a Institutului de Arheologie al Academiei Romane prin care se confirma primirea unor piese arheologice trimise de pr. Gheorghe Stanescu din Roata.

Om de exceptie, carturar erudit, traducator, cunoscator al limbilor clasice si a mai multor limbi moderne, preotul Gheorghe Stanescu, in afara gestului prezentat, a facut numeroase sesizari competente forurilor de specialitate, propunandu-le sa initieze sapaturi si cercetari, dar demersurile sale au ramas fara ecou, fie datorita lipsei de fonduri, fie dirijarii acestora catre alte zone ale tarii.

Abia in 1995, arheologul Mircea Munteanu, muzeograf la Muzeul Judetean de Istorie din Giurgiu, in urma cercetarilor proprii facute la fata locului, prezinta urmatoarele concluzii:

„1. Cele opt piese de piatra au fost desenate la scara 1/1 (vezi fig. 1-8 din Anexe). Sunt fragmente de topoare (nici o piesa intreaga) ce nu ridica probleme tipologice sau cronologice deosebite. ()

Nu se stie cu precizie de unde au fost aduse, nici de cine sau cand. Chiar daca initial s-a stiut, neexistand o evidenta scrisa, informatia s-a pierdut. Datare larga: neolitic - B.

Ceramica depozitata apartine culturilor Glina III si La Tčne. Ea a fost gasita in zona Roata Mica (Zgaia).

2. Discutiile purtate cu oamenii din partea locului au evidentiat 2 zone de interes arheologic: Zgaia si dealul de langa betoniera (la intrarea in sat dinspre Videle- Marsa), de unde, probabil, provin si topoarele.

Un al treilea punct ar fi dealul din spatele Bisericii Sadina(sau al caminelor de nefamilisti).

3. Periegheza executata a evidentiat:

a) Punctul Roata de Jos „La Sonda” – sursa de provenienta a fragmentelor ceramice Glina III si La Tene, am mai gasit fragmente ceramice Hallstatt, probabil B 3 – D (2 fragmente) si ceramica din pasta ciment – sec. IV d. Chr. Am numit punctul „La Sonda” pentru ca la baza botului de deal exista o sonda in productie cu nr.334.

b) Punctul „Betoniera” – la Scoala Generala nr. 1, exista un ciob neolitic, a carui provenienta este incerta – a aratat fragmente ceramice La Tene si silexuri (fragmente de lame) probabil neolitice, ca si cateva bucati de chirpic. Cum topoarele (fragmentare) par sa provina tot de aici, este probabil sa avem elemente din neolitic, eventual Glina III.

c) Tot pe „Dealul Neculii” – malul drept al Dambovnicului, cam la jumatate, ceramica atipica, probabil sec. II-IV. d. Chr.

d) Pe dealul din spatele Bisericii (Sadina n.a.) punctul numit de mine „La padure”, intre padure si camine, nu am reusit sa gasim nici ceramica, nici chirpici, nici silexuri sau alte artefacte de interes arheologic.

Piese arheologice din neolitic

descoperite pe raza localitatii Roata

Plansa 1

Piese arheologice din neolitic

descoperite pe raza localitatii Roata

Plansa 2

Periegheza s-a efectuat impreuna cu Stanciu Marin – angajat al Scolii Generale nr. 1, s-a batut atat marginea platourilor cat si bazele si (acolo unde s-a putut) pantele.

Anexam prezentului raport desenele materialului neolitic de la Scoala Generala nr. 1 Roata Mare, schita cu punctele cercetate” [8]

In post-scriptumul cercetatorului mai aflam ca:

„Preotul Stanescu Gheorghe – azi decedat – a predat la Muzeul National mai multe piese de interes arheologic. Ar trebui verificat ce a predat si din ce puncte. Tot preotul a preluat de la Arhivele Statului si fotocopia actului cel mai vechi ce atesta existenta satului din sec. XV etc. (Autorul are in vedere piesele arheologice predate la Institutul de Arheologie al Academiei, cf. documentului de la    pag.35-36; n.a.)

Obiectele gasite pe raza localitatii Roata dovedesc existenta pe aceste meleaguri a unei populatii preistorice cu un anumit grad de civilizatie, apoi a celor traco-getice si geto-dacice, care foloseau unelte si arme de fier, se ocupau cu agricultura, mestesugurile, olaritul, cresterea animalelor si comertul.

Se poate afirma cu certitudine ca societatea umana, pe teritoriul localitatii Roata, are o continuitate de milenii, in ciuda tuturor vicisitudinilor. In sprijinul tezei potrivit careia viata sedentara in Roata se intinde pe multe milenii se afla si descoperirea unor obiecte de cult precum: un vas complet, dar fragmentat, gasit in cimitirul bisericii Sadina, destul de mare, ornamentat cu un brau circular sub maner, sub forma de funie, specific civilizatiei dacice. Vasul continea fragmente de incineratie, care, probabil, apartinea unui mormant dacic. S-au mai descoperit obiecte de harnasament, scarite, varfuri de sageti si lance, o gheba si alte obiecte de cult mai vechi.

Deosebit de importante sunt descoperirile monetare. S-au gasit monede geto-dacice din faza de inceput si de tipul Rasa, precum si piese izolate din tezaure de tetradrahme postume Filip II si didrahme Histria, „denari romani republicani de argint, de la sfarsitul sec. III (probabil din anii 213-211 i.Chr. sau mai tarziu, de prin anul 187 i.Chr., fiind cea mai raspandita moneda din lumea antica, dinaintea epocii romane imperiale.” [10]

Istoricul Bucur Mitrea, in numeroasele sale studii numismatice, publicate in revistele de specialitate („Dacia”, „Studii si cercetari numismatice” etc) se refera la unele descoperiri monetare din zona Roata, nominalizand:

„ 1 tetradrahma tasiana, sec. II i. Chr. Rv. – sigla M. barat (), 1 tetradrahma geto-dacica, AR< ; 12,42 g; 25 x 23,5 mm; () 1 denar roman republican, D. Junius Silvanus, tip Sydenham, 644;90-89 i. Chr. (colectie particulara; inf. E. Comsa vazut de Bucur Mitrea);

1 denar roman, Hadrian, tip BMC, 863, () 1 antoninian, Severus Alexander, tip Cohen 171 (colectie particulara, inf. E. Comsa, vazut de B. Mitrea)[11], de care pomeneste si istoricul Gh. Bichir.

In urma comunicarilor facute de arheologul Bucur Mitrea, cercetatorul si muzeograful prof. Emil Paunescu, de la Muzeul Judetean de Istorie din Giurgiu e de parere ca: „De-a lungul timpului s-au descoperit monede din diverse perioade ale istoriei vechi, ramase in colectii particulare, dar – din fericire – publicate de specialisti.

Primele 3 (tetradrahmele si denarul republican) atesta probabil aceeasi asezare cu tezaurele Roata – Sadina. Celelalte doua monede imperiale romane vorbesc despre existenta unei asezari autohtone in perioada ocupatiei romane in Dacia (sec. II-III d. Chr)”

„Celalalt tezaur de monede republicane romane gasit in Roata, in 1910, si, probabil, alt tezaur gasit la Sadina, in 1912, descoperite, publicate si in revistele amintite, de cercetatorul Bucur Mitrea, unde se da lista celor 35 denari gasiti in 1910, (sf. Sec. II. I. Chr. – 49 i. Chr.) si de numismatul Const. Moisil, care a comunicat 18 denari din perioada 99 – 80 in. Chr. – care fac parte din tezaurul de monede republicane romane gasit la Sadina, in anul 1912, intr-un mal ce da in raul Dambovnic, vazuti la prof. Gr. Niculescu din Bucuresti, B. Mitrea, opineaza asupra posibilitatii ca tezaurele Roata (1910) si Sadina (1912) sa fie unul singur”.

Monede antice

descoperite pe teritoriul localitatii Roata

Schimburile comerciale intre populatia autohtona si popoarele vecine erau foarte dezvoltate si infloritoare, dovada fiind varietatea si numarul mare de monede descoperite in teritoriu.

Fig.1

Fig.1: Tetradrahma din Thasos(insula greceasca in Marea Egee).

- Pe avers: chipul lui Dionisos cel Tanar(367-334 i. Chr.) impodobit cu iedera;

- Pe revers: Heracle(Hercule) cu maciuca in mana stanga si cu pielea leului din Nemeea in dreapta, avand semnificatia: „Heracle salvatorul din Thasos”

Fig.2

Fig.2: Moneda dacica – imitatie dupa tetradrahma greceasca din Thasos. Era o practica curenta a dacilor de a imita monedele popoarelor vecine. Se vede clar ca chipul lui Dionisos si imaginea lui Heracle sunt mult deosebite de originale.

Fig.3

Fig.3: Denar republican (219 – 210 i. Chr.). Pe avers: chipul lui Jupiter (Zeus), iar pe revers: Diana (zeita vanatorii) in biga.

Fig.4

Fig.4: Denar imperial. Pe avers: chipul imparatului Hadrianus (Adrian 117 – 138 i. Chr.), care obisnuia sa-si imortalizeze vizitele in provincii prin emisiuni de monede speciale. De aceasta data, pe revers, este reprezentata provincia Egipt printr-un personj alegoric pe apele Nilului (pe margine este scris in relief „Nilus”)

In legatura cu acestea, cercetatorul prof. Emil Paunescu concluziona:

„Fie ca este vorba de doua descoperiri Roata (1910, publicata in 1947) si Sadina (1912, publicata in 1913), fie de una singura sau de doua fragmente ale unui acelasi tezaur, monedele romane republicane respective atesta existenta in zona Roata a unei importante asezari dacice din secolul I. i. Chr.”

Dupa retragerea aureliana a legiunilor si administratiei romane din Dacia, „in primavara lui 275”, timp de un mileniu, „pana la navalirea tatarilor, inaintasii nostri, la adapostul cetatii carpatice si al padurilor, au primit valurile succesive ale popoarelor migratoare, reusind sa-si pastreze fiinta etnica si sa-si intemeieze formatii politice proprii, atestate de cronici catre sfarsitul sec. al IX-lea”.[16]

Continuitatea populatiei romanice in tinutul carpato-danubiano-pontic nu a fost pusa la indoiala de nimeni. Ea era de altfel un fapt normal si logic, dovedita arheologic, lingvistic si prin izvoarele scrise si toponimice, aparute odata cu infiintarea voievodatelor lui Gelu, Glad, Monumerut, Ioan si Farcas, Litovoi si Seneslau s.a.

Lipsa unor documente sau inscriptii, timp de aproape un mileniu, in istoriografia romaneasca, care sa dovedeasca continuitatea romaneasca pe meleagurile patriei noastre, dupa retragerea romana, au condus la unele interpretari antiromanesti cunoscute, desi se stie ca au urmat navalirile popoarelor migratoare, din care unele au trecut pe teritoriul tarii si s-au raspandit aiurea, iar altele au ramas, convietuind cu populatia bastinasa si organizand formatiuni statale impreuna. C. C. Giurescu, in lucrarea Istoria Bucurestilor, presupunea existenta unui cnezat in Ilfov si Vlasca, intre Ialomita, Dunare, Baragan si Burnas, cu capitala la Bucuresti, contemporan cu voievodatul lui Ioan si Farcas, despre care se pomeneste in Diploma Ioanitilor, la 1247.

Despre miracolul romanesc s-au scris numeroase pagini frumoase. Pastrarea fiintei neamului, a limbii si obiceiurilor, ca o insula intr-o mare slava, cumano-turceasca sau mongola, nu se explica numai prin temperament si rezistenta, ci si prin elementele naturale de care a beneficiat: codrul, padurea si muntele, de care dusmanii se fereau, pentru ca „ tot ce misca-n tara asta, raul, ramul” e prieten numai romanilor, iar „iubirea de mosie e un zid”, cum zice, inspirat, poetul national, Mihai Eminescu.

Dintre popoarele migratoare cu care romanii s-au inteles mai bine si au convietuit, mentionam pe cumani, slavi, bulgari, crestinati si slavizati, care, dupa cum se stie, au fost asimilati de populatia autohtona. In limba slava, au fost scrise primele documente si acte de cancelarie care se pastreaza, hrisoave elaborate la curtile domnitorilor si la manastiri. Limba slava era limba logofetilor, limba bisericii, a primelor scoli si carti bisericesti pana la Coresi si Serban Cantacuzino, limba gramaticilor, iar scrierea chirilica ne-a incorsetat limba, pana prin vremea lui I. Heliade Radulescu si B. P. Hasdeu.

De aceea se considera, pe buna dreptate, ca trecerea la folosirea limbii romane in administratie si biserica si a alfabetului stramosesc, latin, a insemnat o adevarata renastere nationala, care a dat un nou avant culturii si spiritualitatii romanesti.

2. ATESTAREA DOCUMENTARA A LOCALITATII ROATA

La o suta douazeci si unu de ani de la intemeierea Tarii Romanesti, consemnata in Cronica pictata de la Viena, voievodul Vladislav al II-lea (1447 – 1456), in cetatea de scaun de la Targoviste, emitea un hrisov, scris de gramaticul Dragomir, in care sunt atestate, Roata, Marsa si Uiesti de pe Dambovnic si alte locuri.

Redam textul hrisovului scris in slavona si traducerea lui:

„† In Hristos Dumnezeu, binecredinciosul si de Hristos iubitorul, Io Vladislav voievod si domn, din mila lui Dumnezeu si cu darul lui Dumnezeu, stapanind si domnind in toata tara Ungrovlahiei si al partilor de peste munti, Amlasului si Fagarasului herteg. A binevoit domnia mea cu a sa bunavointa, cu inima curata si luminata si a daruit domnia mea acest atotcinstit si cu frumoasa fata si preacinstit, care este deasupra tuturor cinstelor si darurilor, hrisovul de fata al domniei mele lui Barbul cu fiii sai si cu nepotii sai peste jumatate din Mirsa <si O > haba, sub munte si Pestisani. Si iarasi lui Barbul deosebit cu fiii sai peste Gavanestii din Teleorman si inca Danciul si fiul sau Danciul peste jumatate din Mirsa si Scheai; Costea cu fiii sai, Manea si Radul, peste Roata; si Vilcan si Tatul si Serban si Neagoe si Musat peste Uiestii de la Dimbrovnic si Uiestii de la Batcov si jumatate din Ciestii de la Codmana, de ocina si de ohaba, lor si copiilor lor, nepotilor si stranepotilor lor, incepind de la vama oilor si de vama porcilor, de albinarit si de galetarit si de vinarici si de

Fotocopia Hrisovului emis de Voievodul Vladislav al II-lea,

in care apare mentionata pentru prima data localitatea Roata

(D.R.H. – B-Tara Romaneasca. vol I, E.A.1966, doc.105, p183-185

Hrisovul emis de Vladislav al II-lea in limba slavona

- transpunere tipografica -

dijme si de gloabe si de posade si de copaci si de talpe si de cositul finului si de caraturi si de podvoade si de toate slujbele si dajdiile, mari si mici, cite se afla in tara de sine statatoare si stapinirea domniei mele. Si sa nu cuteze sa-i turbure nici sudet, nici globnic, nici birari, nici nimeni dintre boierii sau dintre dregatorii domniei mele, trimisi dupa milostenii si trebile domniei mele. Cine s-ar incumeta sa-i impiedice chiar cu un fir de par, unul ca acela va primi mare rau si urgie de la domnia mea, ca un necredincios si calcator si batjocoritor al acestui hrisov al domniei mele.

Blestem pune domnia mea: dupa moartea domniei mele, pe cine va alege domnul Dumnezeu sa fie domn al Tarii Romanesti sau din rodul inimii domniei mele sau din rudele domniei mele sau, pentru pacatele noastre, din alt neam, daca va cinsti si va innoi si va pazi si va intari acest hrisov al domniei mele, pe acela domnul Dumnezeu sa-l cinsteasca si sa-l pazeasca si sa-l intareasca in domnia lui; daca va calca si va nimici si va risipi, pe acela domnul Dumnezeu sa-l ucida aici cu trupul, iar in veacul viitor sufletul lui sa si aiba parte cu Iuda si cu Arie si cu ceilalti care au strigat asupra domnului Dumnezeu si mintuitorului nostru Iisus Hristos, singele lui asupra lor si asupra copiilor lor, ceea ce este si va fi in veci, amin.

Martori: jupan Manea Udriste, jupan Tudor, jupan Stance vornic, jupan Mihail logofat, jupan Cazan al lui Sahac, jupan Stan al lui Negre, Stanciul spatar, Pahulea vistier, Balea paharnic, Neagoe stolnic, Manea comis.

Eu, Dragomir gramatic, care am scris, in luna august, 5, in orasul de scaun Tirgoviste, in anul 6959 <1451>, indiction 14.

+ Io Vladislav voievod, din mila lui Dumnezeu, domn.”

Asadar, 5 august 1451, reprezinta data cand este mentionata pentru prima oara intr-un document oficial existenta localitatii ROATA, precum si a satelor Marsa si Uiesti de pe malul Dambovnicului

Asa cum reiese din documentul amintit: voievodul Vladislav al II-lea „a binevoit” „cu a sa bunavointa” „si a daruit” in hrisovul de fata „ lui Barbul cu fiii sai si cu nepotii sai peste jumatate din Marsa ”, iar „COSTEA cu fiii sai, Manea si Radul, peste ROATA [ . ] de ocina si ohaba, lor si copiilor, nepotilor” etc, etc

Dupa ce parcurgem acest document, putem concluziona ca localitatea Roata se gaseste printre cele mai vechi asezari omenesti din Campia Romana, ca, la 1451, ea exista si ca avea o organizare sociala si economica bine stabilita, cu multe secole in urma.

Din document aflam si o parte din ocupatiile locuitorilor, ce atesta indeletnicirile lor mai vechi, ca: cresterea animalelor, apicultura, agricultura, cultivarea vitei de vie, a fanetelor etc, urmand ca, din practicarea acestor ocupatii, sa plateasca cu produse si sa presteze munca pentru noii stapani: Costea cu fiii sai.

Din framantatul veac al XVI-lea razbat pana la noi mai multe documente care pomenesc de ocina din Roata si de imprejurimi, despre Dambovnic etc.

In martie 1522, au avut loc o serie de confruntari intre Radu de la Afumati si turcii lui Mehmet beg, in localitatile care sunt consemnate pe lespedea de mormant: Stefeni (pe Neajlov), Clejani (pe Neajlov) etc. Cronicarul consemneaza:

„ peste putina vreme, Mehmet bey au venit cu multime de turci si au intrat in tara. Iar Radu Voda i-au iesit inainte cu oastea si s-au lovit la Clejani si au biruit pre Mehmet bei ca dintai si multi turci au pierit

Dupa razboiul din 1574 intre Alexandru al II-lea si Ioan Voda cel Viteaz, sunt impuse noi dari marii majoritati a populatiei, pe fondul unor mari lipsuri si boli necrutatoare. Citam dintr-un act din 5 febr.1587:

„ un Radul cumpara o ocina la Roata [] inca din zilele raposatului Alexandru Voievod cand a fost foamete mare [] moarte groaznica de ciuma [] moarte cumplita care se numeste ciuma [] moarte nepraznica de ciuma foarte rea si mare foamete

Alte marturii despre mosia si imprejurimile localitatii Roata le gasim in documentele urmatoare, care pomenesc despre un diacon Constandin din Roata, la 1598, dar si de un Pana, postelnic, la 1604, in legatura cu ocina din Cartojani:

„1598(7106) iulie 28, Tirgoviste

† In numele tatalui si fiului si sfantului duh, amin (in slavona)

Eu, Andreiu calugarul, carile amu fostu banu, scris-amu zapisul meu ca sa fii de mare credinta la mina jupinului Patru Oncescu si feciorilor lui, Oncei si lui Stance, cumu sa se stie ca le-mu vindutu satul Cirtojanii ot sud Vlas(ca) dreptu 34.000 aspri gata, care satu m-au fostu miluitu Mihaiu voevod. Si amu vindutu eu de a me bunavoia, fara da nici o nevoe, ca sa le fie lor satul statatoru si de mosii si ohabnicu, lui si feciorilor lui cum au fost si mai denainte vreme alu lor.

Si la tocmela nostra fostu-au si boiare marturie, anume: Stan logofatul Meres ot Catun si Oprea Postelnicu ot Prejva i Draghici star ot Gratie si Baico logofat ot Butesti i Constandinu diiacon ot Rota.

Si aceasta tocmeala facutu-seu in cetate in Tirgovisti.

Si pentru mai mare credenta, pusu-mi-mu si pecete.

Scris in luna iulie 28 zile, in anul 7106(in slavona)

Stan logofatu Meresu

Andrii banul

Oprea postelnic

Draghici

Constandin diiacon”[20].

Un alt document, din 1604, de pe timpul banului Andrei Calugarul, care a trait pe aceste locuri, consemneaza, ca martor, pe „popa Constandin din Roata”:

„Anul 1604 (7112) aprilie 10 (text prescurtat)

Adica eu Pana postelnic impreuna cu jupaneasa mea Melama si cu soacra-mea Samfira, scriu si marturisimu ca acesta al nostru zapis, ca sa fie da mare credinta la mana popei Stancului ca sa-i fie lui otcina – din Cartojani, da in plasa da sus, a patra parte din sat, []. Pentru ca aceasta parte de mosie [] fost-am dat de popa Stancul in mana Hrizei portarul si jupanesei Samfira si banului Andrei Calugarul, bani gata aspiri 20.000 ca sa-i fii lui mosie [..] Si s-au pus si boierii marturie anume: Stan Marsu, log. din Catunu si Oprea post. din Preajba si Stan lu Draghici, popa Constandin din Roata, Sarbu din Purani, Baico loc din Draghicesti.

A scris luna Ap. 10 zile valeat 7112-1604.

† Para post etc.   Popa Constandin”

Numele localitatii Roata apare si in urmatoarele documente, din timpul domniei lui Matei Basarab (1632-1654), din vremea in care mosiile se vindeau si revindeau:

„1641 (7149) iun. 5 – Radul paicul din Draghinesti, vinde Japei aga partea sa de mosie din Draghinesti, jud. Vlasca, cu 9 unghi si jumatate. Martori: Dobre, fiul lui Dobre, Mihaiu din Roata si altii”

”1643 (7151) apr. f.z. Vasile vataf si feciorii lui din Banesti vind lui Barbul paharnic 240 stj. din satul Mirsi, din cimp, apa, cu vad de mori in Bromnic si din saliste si padure, cu 50 de unghi, cu hotare: Gura Criveziurei, Nijnov, piatra in Gura Caiei, stejari, din sus de casa sa in jugastru, stejarul din curatura, Vadul Gabavilor, matca Glodnei, Calea, lacul cu Virtejul, semn batrin pina in comor, Milcov; au ramas nevinduti 120 de stj., care sint ai lui Danciul si ai nepotului sau, incepind hotarul din Comor in jos: Capul Prosiilor din jos pina in drum, in piatra, frasini, din jos de mori, intre anini, la deal in piatra, matca Nijnovului, Gura Crivedioarei. Mosia a fost hotarnicita in zilele lui Serban vv., cu boieri, hotarul de jos dinspre Mirsa si cel de sus dinspre Rota. Martori: Mihart clucer, Iane postelnic, Iurga negutator, Draghici vataf, Patrasco postelnic din Tomini, Leca postelnic, Miho postelnic din Rusi.

Mitrop. Tarii Romanesti, CLVII/148.

Orig. Difolio (32,8x19,8 cm), filigram, rupt la indoituri, lipsa 1/3 din fila a doua sigiliu inelar in tus.

„1643 (7152) nov. 29. Tirgoviste. – Matei Basarab vv. intareste lui Gheorghe fost mare aga mosie la Draghinesti, jud. Vlasca: partea lui Radul Pirlea si a nepotului sau Musat, din mosul Dragomirescul, cumparata de la acestia, cu 5500 aspri gata, iar ei sa fie rumani, cu martori din Draghinesti; partea lui Danciul, fecior popii Oprea, din mosul Romanesc, fiindu-i Danciul ruman din zilele lui Leon vv., si rascumparindu-se cu feciorii, in zilele lui Matei v v., fara mosie, cu 3000 aspri gata, si i-a dat lui Gheorghe partea lui de mosie din Ciungeasca, in pret de 5 galbeni si partea din Draghinesti, in pret de 2000 aspri, facind impreuna 30 galbeni; i-a mai dat Danciul pentru rumanie un loc din silistea satului, luat de la Valcan (ruman) pentru o vie, tot pentru rumanie, cu zapis de rascumparare cu martori: Mihalcea logofat de la Mirsa, popa Aldea din Trestenic, Fratila iuzbasa si Ursu din Poeni, Ion fustas din Tirgoviste, Sarbu paharnic din Salatruc, Radul logofat din Zlotesti si Stanimir, fecior lui Chiriac, din Stefoia; partea lui tatul Jambu, din mosul Romanesc, cumparata de la acesta cu 2000 aspri numai mosia, cu zapis din 1636 (7144), cu martori din Gratia, Ghimpeni, Draghinesti, Udeni; partea lui Micul Cramine, din mosul Romanesc, fiind Micul ruman agai Gheorghe, vindut cu mosia, cu 24 galbeni, si rascumparandu-si capul de rumanie, in zilele lui Matei vv, fara mosie, cu 12 galbeni, i-a ramas mosia pentru 12 galbeni, cu martori: Sima camaras din Liparesti, Stoica izbusa si Sima comis din Bodinesti si Vladila Iubusa din Bucuresti; partea unchiului sau, Stoica, data de acesta la moartea lui; partea lui Micul, la moartea caruia a ramas nepotului sau Tudosie, lui popa Radul si lui Buda din Draghinesti, care s-au rascumparat de rumanie, in zilele domnului, de la Gherghe aga cu 44 ughi, bani gata, dind si partea unchiului lor, drept 16 unghi, in total 60 de ughi, cu martori: Dumitru Dudescul mare vornic, Andreiu mare satrar, Voico al doilea vornic, Dobre al doilea stolnic. Ii mai intareste: mosie la Giungeasca, cumparata de Gheorghe aga cind era mare armas, in zilele lui Leon vv., de la Vilcan din Ciungeasca, cu 3500 (aspri) si cu „livada boereasca”, din jos de vii, aleasa deosebit. Satul Draghinesti a fost sat domnnesc, vindut lui Mihail vv. ca rumani domnesti, si s-au rascumparat de rumanie din domn in domn, de la Simion Moghila vv., Radul vv., fecior lui Mihnea vv., Alexandru vv., fecior lui Radul vv., si Alexandru vv. cel Mare, fecior lui Ilias vv., fiind oameni slobozi de rumanie, iar acum au avut pira in divanul cel mare cu Mihaiu postelnic de la Roata, fecior lui Nedelco capitan caci a fost miluit acesta din urma de Mihail vv. cu satul de mai sus pentru dreapta slujba, cu hrisov de mila, cu mare blestem; a luat satul legea tarii, 12 megiasi, sa jure ca n-au fost rumani lui Mihai vv., dar au ramas rumani lui Mihaiu postelnic de la Roata si s-au rugat de acesta de s-au rascumparat o parte din ei cu bani gata, iar altii n-au avut bani ci s-au vindut rumani lui Gheorghe aga, si din acestia unii s-au rascumparat cu mosie cu tot, iar altii au ramas rumani acestuia. Hotarul satului: in lung, de la Lacul Bratilovului, Valea Haidailor, mocirla la fintina Mierlei, vadul morii Petricai, apa Drambovnicului pana la Jirnov, satul Udenii, mijlocul lacului, Sirbii, Lacul cu Perii, Valea Popii, capul Popii, capul branistii, holda Mocanului, Valea de margine, putul Ciocirlii, Lacul Bratilovului. Mai intareste lui Gheorghe aga: o tiganca, fosta a lui Gheorghe Caridi vistier, de zestre de la jupineasa sa, Sofiica, si, luind tiganca un tigan al lui Gheorghe aga, au facut schimb de tigani, dind o tiganca cumparata de la Barbul capitan de la Poiana; mosie la Ciungeasca: partea lui Valcan, cumparata de la acesta de Bogdan, mosul lui Gheorghe aga, cu 2000 aspri de argint, in zilele lui Mihnea v.v.; partea cumparata de la Rada, jupineasa lui Radu Patriarh din Gurgueti, cu 1000 aspri, in zilele lui Gavril vv; o tiganca, cumparata de la Despa, fata lui Dumitru logofat, si barbatul ei Constandin din Tirgoviste, cu 3600 aspri, cu martori din Tirgoviste: popa Dumitru, fecior popii Naneciului, si popa Chirfotie de la biserica domneasca; un tigan, de la Dumitrasco Spineanul, frate lui Mihai sluger Cotofeanul, cu 38 ughi bani gata; un salas de tigani, de la Barbul capitan de la Poiana, cu 130 ughi bani gata, cu zapis din zilele lui Leon vv. Martori. Ispravnic, Radul mare logofat. Scrie Dima logofat, cu invatatura lui Lepadat logofat ”

Documentele prezentate pana aici se refereau indeosebi la localitatea Roata. Celelalte sate componente, desi au o vechime – atestata arheologic - la fel de indelungata, nu apar decat in putine relatari provenind din epoca medievala.

Totusi, in Documente privind istoria Romaniei – veacul al XVI-lea, B. Tara Romaneasca, gasim, la nr. 58, un document datat 2 august 1510 in care este nominalizata si asezarea Sadina, despre care, in capitolele urmatoare, vom prezenta si alte date importante, legate indeosebi de schitul cu acelasi nume din 1668.

Hrisovul pe care il prezentam integral a fost emis de domnitorul Vlad Voievod cel tanar, in cetatea de scaun Bucuresti, si intareste ocina lui Stan si Stanciul, cu fiii lor, la Sadina:

„1510 (7018) August 2, Bucuresti

Din mila lui dumnezeu, Io Vlad voevod si domn a toata tara Ungrovlahiei, fiul <marelui> si bunului Vlad voevod. Da domnia mea aceasta porunca a domniei mele slugilor domniei mele Stan si Stanciul si cu fiii lor, cati le va da dumnezeu, ca sa le fie ocina . si la Sadina. Si lui Visosav si lui Tatul sa le fie ocina la Bunestii de la Muscel. Si iar sa le fie ocina lui Voico si Oancea si Badea la Frasinet si la Bunesti si la Meris pe gura Valsanului, toate ocinele lor, pentruca le sunt vechi si despre ocine de mostenire. Si caruia dintre ei se va intampla mai intai moarte, iar cele mai sus zise sa nu fie la ei pradalice, ci sa le fie ale acelor ramasi.

De aceia, am dat domnia mea mai sus zisilor oameni mai sus numitele ocine si dedine, ca sa le fie ocina si de ohaba, lor si fiilor lor si nepotilor lor si stranepotilor lor si de nimeni neatins, dupa spusa domniei mele.

Iata martori punem domnia mea: jupan Barbul ban si Parvul Cralevski si Danciul mare vornic si Bogdan mare logofat si Simca spatar si Harvat vistier si Neagoe comis si Stanciul paharnic si Ivan stolnic si Marcea postelnic. Si ispravnic Danciul mare vornic.

Si eu, Varnava, am scris in cetatea de scaun Bucuresti, luna august 2 zile, si dela Adam pana acum, in anul 7018 <1510>.

† Io Vlad voevod, din mila lui dumnezeu, domn.”[25]

In ceea ce priveste satul ZGAIA, numele sau apare in doua zapise de vanzare, in 1681 si 1683, in care monahul Nichifor, feciorul Mogai logofatul de Targoviste si fratii sai, Neagoe si Valcu – logofatul din Targoviste - sunt pomeniti in legatura cu viile si mosia satului Zgaia, stapanite mai inainte de un oarecare Dobrus, din Bucuresti.

3. DENUMIREA LOCALITATII ROATA

Intrucat pentru perioadele geto-daca, daco-romana si post romana nu avem stiri precise despre numele asezarii, ne permitem sa facem o afirmatie pe baza ipotetica.

Istoricii C. C. Giurescu si Dinu C. Giurescu, cercetand vechile harti intocmite de geografii antici, au ajuns la urmatoarea concluzie: „si la triburi, si aici, la orase si sate, aceeasi observatie se impune: localizarile nu sunt sigure. Longitudinile si latitudinile indicate de Ptolemeu trebuiesc luate numai ca o orientare generala, iar nu ca date matematice. Asa incat fixarea precisa, pe teren a numeroaselor orase dacice, insirate mai sus, ramane inca in sarcina viitorului.”[26]

In ceea ce priveste numele localitatii Roata se pot desprinde cateva ipoteze:

1) Tinand cont de aceste informatii, putine, pe care le avem despre asezarea geto-daca de pe aria actuala a localitatii Roata, apreciem ca aceasta putea sa-si ia numele din limba latina „roata”, care inseamna, roata olarului, roata de car, roata de fantana etc. Daca analizam prima traducere, nu e exclus ca in perioadele amintite (daco-romana, post-romana) sa se fi numit astfel, pentru ca una din ocupatiile stravechi era si olaritul, si precum se stie, in confectionarea obiectelor ceramice se folosea roata olarului si de aici si denumirea localitatii. Presupunem ca pe aceste locuri exista o activitate intensa in confectionarea acestor obiecte casnice. Ne bazam afirmatia pe aceasta idee, intrucat si cadrul natural oferea conditii optime practicarii acestui mestesug, atestat arheologic. Pe aceste locuri, materia prima – apa si lutul – erau din abundenta, incat locuitorii puteau sa se ocupe cu confectionarea vaselor de pamant.

2) Tot asa putem spune ca localitatea Roata isi trage numele de la roata de caruta, presupunand ca o parte din locuitori se ocupau cu confectionarea rotilor de car, erau rotari, sau ca pe Valea Dambovnicului existau de foarte timpuriu roti de udat gradinile de zarzavat.

3) O alta ipoteza, sustinuta de documentele vremii, este aceea ca denumirea localitatii este Rota. Tot Rota figureaza atat in Harta Principatului Valahiei, din 1757, tiparita la Viena, cat si in planul topografic al mosiei Rota si Catun, din 1865.

In legatura cu etimologia cuvantului, dupa unii cercetatori, se opineaza ca este de origine slava, in care Rota inseamna in limba romana companie de soldati calareti, sau ca ar proveni din germanul Rotte, care se traduce la fel.

Cuvintele se pastreaza si astazi in limbile rusa, bulgara si germana. Aceasta traducere ne face sa credem ca, probabil, Costea cu fiii sai Manea si Radu vor fi fost capeteniile unor formatiuni de cavalerie, iar comportarea in lupte ar fi determinat recompensarea lor de catre domn, cu ocina de la Roata.

Important este ca si prima si a doua varianta etimologica a numelui localitatii dovedesc continuitatea permanenta pe aceste meleaguri a vietii comunitare, din antichitate si pana in zilele noastre.

4. ROATA SI CATUNELE EI IN DOCUMENTE CARTOGRAFICE

VATRA LOCALITATII. TOPONIMIE

O importanta deosebita in cunoasterea trecutului unui popor, a evolutiei civilizatiilor, a asezarilor omenesti si a mediului inconjurator, o au hartile, portulanele si jurnalele de calatorie, pe ape sau pe uscat.

Oricat de rudimentare erau mijloacele tehnice de intocmire, oricat de imprecise ar fi unele informatii cuprinse in ele, nu-si pierd importanta chiar si numai pentru a cunoaste ceea ce exista la un moment dat.

Cea mai veche harta in care figureaza localitatea Roata este cea a lui Gerhard Mercator din a doua jumatate a sec. al XVI-lea. In harta este trecuta Roda, pe aceeasi paralela cu Bucurestii, cum este in realitate, dar mult prea aproape de Olt. Localizarea este incerta, intrucat in harta, care se numeste Walachia – Servia – Bulgaria et ROMANIA, tara noastra e amplasata cam intre Dobrogea si vechea Macedonie. Dar avand lipsa de precizie in masurarea elementelor cartografice de intocmire a hartilor, din vremea aceea, e posibil ca Roda sa fi fost Roata.

Pe masura ce se inainteaza in timp, si pe masura ce se dezvolta tehnica in domeniul cartografiei, informatiile abunda, apar harti mai precise si mai multe.

Roata mai apare si in Mapa specialis Walachie din 1788, in care sunt trecute si judetele in cifre romane, cu legenda: Teleorman X, Vlasca XI, Dambovita XII, Ilfov XIII si altele, sub denumirea de districte si impartite pe provincii - Oltenia, Muntenia.

Roata este inconjurata de localitatile: Baciu, Purani, Butesti, Poeni, Cartojani, Crevedia si Marsa. De-a lungul vremii, unele localitati au disparut, altele s-au contopit cu alte sate(Ciupagea – Marsa, Cotorani - Baciu), sau si-au schimbat denumirea(Golasiei – Dealu, Preajba – Poeni

Zgaia - sau Sgaia in unele documente – a fost denumirea satului Roata de Jos, si in sec. al XIX-lea a fost dat Rudarilor – satul de tigani lingurari al mosiei Costache Buescu. Acum, vechiul Rudari se numeste Roata Mica. La randul sau, Roata-Catunu devine Roata de Sus.

Mosteni, sat de mosneni, tarani liberi, cu pamanturile lor, stapanite in devalmasie, nu se stie de cand este atestat in documente.

In planul topografic ridicat la 1835 de Karl Flexy, sfoara de mosie a mostenilor – Mosteanca - apare intre mosia manastirii Stavropoleos si mosia Zgaia „a dumnealui” Costane Buiescu. Sunt trecute pe harta puncte de reper si triangulatie cu topice de atunci care in parte se mentin si astazi.

Karl Flexy, inginer hotarnic, stabilit in Bucuresti, era tatal lui Scarlat, Alexandru si Ludovic Flexy (in alte semnaturi Flexu), care, impreuna cu ing. Boraczyn, au intocmit planul detaliat al Bucurestilor, in aproape 100 de planse.

In planul lui K. Flexy, raul „Drambovnic” taie mosia in doua, care era cu un capat in Valea Bratilovului iar celalalt capat in Valea Tarnovului si a Crividiei (Crevediei). Incepea de la Drumul Baciului si al Morii si tinea pana aproape de Schela. Cam aceeasi latime avea in valea Bratilovului, cu o gatuire pe Valea Glodinei, cu ceva mai mult de 500 m. In plan, mosia seamana cu un topor cu coada spre Valea Bratilov, securea spre Crevedia si taisul spre miazanoapte.

La miazazi, se marginea cu mosia Zgaia, a lui Kostane Buescu – pe distanta dinspre Valea Bratilov – Valea Crevediei – mosiile fiind despartite de o portiune destul de ingusta. Hotarul era lung de cca 8750 m. si avea trecute pe el urmatoarele puncte de reper: Movilele si pietrele de hotar in Bratilov, la primarie, intre Roata de Jos si Roata de Sus si Copaciul cu doi Craci, aproape de Crevedia.

La miazanoapte, se marginea cu mosia Stavropoleos, adica a manastirii Sadina, care era inchinata manastirii Stavropoleos din Bucuresti.

Cele doua mari mosii erau despartite de mosia Mostenilor, adica a mosnenilor, oameni liberi, proprietari. Mosia mostenilor tinea din Valea Bratilovului pana sub padurea de la Roata-Sadina, pana la Putul la Vineti, in Cotul Dionita – pe drumul de la biserica Sadina spre Roata de Sus, cu care se intretaia la cca 1400 m. In total, hotarul cu mosia Mosteni era de aproximativ 6750 m.

Ca puncte de reper, de hotar, sunt trecute: Movila si Piatra pe Tocsava, Movila la Garnita pe Glodina, si, cum s-a mentionat, Putul la Vineti. Fata de hotarul cu Stavropoleos, incepand cu Putul de la Vineti si pana in Valea Bratilovului, hotarul cu mostenii este aproape o linie dreapta. Hotarul cu Stavropoleos este mai intortocheat, urmeaza firul vaii Crevediei de la marginea padurii pana la Cotul Dionitei, hotar natural.

Putul Voicului, de pe izlazul oilor (spre Marsa),

reper istoric amintind de existenta unor asezari umane

in zona

Planul topografic al localitatii Roata

cu mosiile existente in octombrie 1835,

executat de Karl Flexy

Planul topografic al mosiei Roata si Catunu

realizat de ing. hotarnic Iorgu Scippion la data de 5 iunie 1865,

in vederea aplicarii Legii rurale a lui Alexandru Ioan Cuza

De acolo, din partile Sadinei, urmeaza o linie franta la Movila (23), la Garnita si Tufa unde se intersecteaza cu drumul de padure de la biserica (19) la Putul de la Vineti (21), care, dupa harta din 1865, ar merge la Lacul Ursului si de acolo in Valea Crividiei (a Tarnovului, dupa planul din 1865). Lungimea totala a hotarului cu Stavropoleos este de circa 3500 m.

Hotarul spre apus, este natural, notat, Valea Crevedia, de la punctul (12) bis, la Tandara, unde se intalnesc ambele brate ale Crevediei - punctul (7) bis - si pana la drumul Baciu – al Morii si al Bucurestilor, notat in 1865. Reamintim ca bratul de la 12 bis la 7 bis, in 1865, este denumit Tarnov.

Intre punctul Copaciul cu doi Craci (20) din drumul Baciu Crevedia si punctul (12) La Garnita si Tufa, pe hotarul Stavropoleos, in vecinatatea drumului care intersecteaza hotarul, este cotata o linie dreapta, probabil linia de baza luata pe triangulatie in urmatoarele segmente:

1. Intre – Copaciul cu doi Craci (20) – Valea Crividii (7) – 690 stanjeni;

2. Intre (7) V. Crividii si (25) un. brat al Crividii ce trece prin padure 840 - stanjeni;

3. Intre (25) si (12) Garnita si Tufa – 1360 stanjeni.

In total = 2890 stanjeni, adica 5683 m. Masurati pe harta si transformati, potrivit scarii, rezulta 2732 m., o diferenta de 2951 m. care nu se regaseste. Din ce motive? Nu stim. Nu s-a respectat scara? Era atat de denivelat terenul?

Desi cuprinde intregul teritoriu, satul Roata de Sus nu este figurat. Nu figureaza nici drumul de la primaria veche, prin Roata de Sus.

In padure, intre drumul (21-12) si Cotul Dionitei este scris mare, Catun, care se referea la locul unde a fost asezarea stramutata dupa 1835.

Satul Roata figureaza pe ambele maluri ale Dambovnicului: pe partea dreapta - 12 constructii, 3 in dreptul conacului si 9 de la cismeaua lui Neagu in amonte, la locul numit Ciair.

Pe malul stang al raului figureaza 22 de constructii, intre care biserica Sadina, specificata, hanurile lui Stoica Popescu si Ion Neagu, cu cate doua constructii, in anul 1865. Dintre constructiile totale specificate mai sus, 7 sunt trecute in portiunea de astazi: Primarie (sediul vechi) – Flaidaresti, cca 300 m., trei in dreapta raului si patru in stanga; acestea din urma, in majoritate, apartineau conacului Buescu.

Referindu-ne la drumuri, este foarte interesant vechiul drum care ducea la Giurgiu, specificat ca atare. Nu era cel de astazi, din care, de la pod, se desparte drumul spre Crevedia – Bolintin si coteste la stanga pe sub coasta si merge la Marsa. Drumul Giurgiului, care trece pe drumul Rotii, pe coasta, cca 500 m. de la albia raului, nu s-a schimbat. Venea probabil de la Cartojani – Gratia si mergea direct la Videle, ocolind Marsa si Goleasca. Se intretaia cu drumul Baciului si al morii, la punctul numit La Cruce, probabil „rascrucea de drumuri” si nu e exclus ca acolo sa fi fost si o cruce. In 1835, in partea dreapta a drumului, dupa ce traversa drumul Baciului, era o constructie denumita Carciuma Padurii, retrasa peste drumul Baciului. Padurea Branistea venea pana la marginea drumului, cu o poiana, deasupra coastei, unde au fost baracile SMT.

Raul Dambovnic era trecut in documentele vremii uneori Drambovnic, alteori Drubovnic sau Dubovnic. Mai sunt si alte paraie care uda imprejurimile. In afara de Crevedia, Tarnovul, mai sunt Bratilovul, Tocsava care se uneste cu Glodina si veneau din padurea Branistea, treceau prin Valea Mare, pe la Putul Gostanei, prin izlazul oilor si pe la Ududoi, ajungand in mocirla dintre Marsa si Roata.

Un alt plan mai elevat al localitatii este cel intocmit de Iorgu Scippion, „Radicat in anul 1865 Iunie 5”. Ca aspect si tehnica de realizare este superior celui realizat de Karl Flexy si reda situatia dupa Legea Rurala. Are acelasi contur, aceleasi hotare, in general aceleasi topice, dupa 30 de ani de prefaceri. Apar insa unele amanunte in definirea hotarelor si in interior, mai ales in ceea ce priveste vatra satelor. Are calitatea de a fi fost intocmit dupa reforma agrara a lui Cuza.

La rasarit, bratul din stanga al Crevediei poarta denumirea de Tarnov si serveste de hotar pentru trei mosii: Babeni – Gaiseni, Nae Priboeanu si parte din mosia Crevediei a manastirii Sf. Gheorghe Nou. In total, in linie dreapta, cca. 2 km. Incepe de la noul toponim din nord, comun la trei mosii, Stavropoleos, Gaiseanca – C. N. Alexandrescu Roata-Catunu, si coboara pana la intalnirea Crevediei propriu zis, care vine prin padurea Roata Catunu-Sadina de la Cotul Dionitei. La cca. 700 m., in amonte, pe Tarnov, de la confluenta, se afla punctul la Tandara, in padure, locul unde operau pe vremuri, hotii din Roata de Sus, Socarau – Macovei – dirijati de Macioala, o femeie energica, toti tigani si talhari de drumul mare. La cca. 200 m de Tandara si la cca 300 m. de Putul cu stejari, se intretaiau drumurile de la Cartojani si de la Roata spre Bucuresti, drumurile negustorilor, cu bani sau marfa cumparata de la Bucuresti, drumul taranilor care mergeau la Bucuresti sa-si vanda graul la morile: Hasan, Gagel si Herder din Soseaua Stefan cel Mare.

De la confluenta cu Tarnovul, in aval si spre sud, Crevedia continua, aproape un kilometru, sa fie hotar pentru mosia Crevedia – Sf. Gheorghe si Roata. De remarcat ca satul Sfantul Gheorghe Nou, suburbie a Crevediei, isi trage numele de la manastirea amintita, mica localitate fiind probabil un sat al manastirii.

Punctul cel mai de sud, din apropierea Crevediei, pe hotarul de „miazazi” este La Vizuini, iar in partea extrema, in apus, in Valea Bratilovului, este Piatra lui Catana. Intre cele doua puncte extreme, in 1865, apar schimbari. Carciuma Padurii este acum in stanga drumului Baciu – Roata de Sus, inaintea rascrucii cu Drumul Giurgiului, la aproximativ 120 m.

Podul figureaza pe locul actual. Moara, care figura pe plan, era probabil de apa, pentru ca si in vechime existau mori actionate de animale, prin mecanisme asemanatoare rotilor de udat.

In plan sunt trecute pietre de hotar si movile, la primarie (vechiul sediu) si intre Roata de Jos de acum si Roata de Sus, la vadul lui Pigalea, sau poate Tigae, in planul vechi, greu de descifrat corect. Din acest punct, drumul spre Crevedia – Bucuresti se modifica, face curba la stanga, avand traseul actual. Apare satul Roata de Sus, de-a lungul a cinci ramificatii, probabil cu cele actuale. Drumul principal ajunge la ramificatia actuala, la pravalia lui Petrica Stefanescu (la magazin) si de aici ramificatiile merg, una spre biserica Sadina, pana la hanul lui Stoica Popescu (cam 300 m. pe mosia Mostenilor), una spre locul unde mosia avea niste acareturi pana in timpul celui de-al doilea razboi mondial, si doua care se inchid spre rasarit sub forma de romb, si formeaza drumul Crevedia – Bucuresti, care-si schimba traseul: nu mai este o linie relativ dreapta de la Baciu la Crevedia.

Pe ambele parti ale fiecarei ramificatii sunt figurate casele si locurile de casa, in total 65, in afara de hanul lui Stoica Popescu. In camp si intre ramificatiile Sadina si cea din stanga spre Crevedia, casele sunt razlete; probabil aici erau bordeiele tiganilor.

Padurea C. N. Alexandrescu este foarte restransa acum si este prinsa intre movila (19) din apropierea Cotului Dionitei si La Lupoaica, numai in stanga drumului Cartojani – Crevedia, scazand cca. 60 ha. parcelate, defrisate si transformate in teren agricol pentru mosie. Padurea este taiata in doua de drumul spre Lacul Ursului, iar drumul Bucurestilor, din Roata de Sus, cu o continua si moderata curba la stanga, se intalneste cu drumul Cartojanilor, intre Tandara si Putul cu Stejari.. La jumatatea drumului, intre Tandara si Roata de Sus, la cca. 400 m. spre drumul Cartojani, apare punctul La Capaciul cu Doi Craci (Crace), cam pe aceeasi axa cu cel din planul din 1835, dar deplasat spre stanga cu cca. 1200 m., probabil alt copac.

La miaza-noapte, configuratia hotarului este absolut aceeasi cu urmatoarele semne de hotar: incepand din Valea Bratilov, Movila si Piatra la Bratilov, Movila si Piatra la Garnita pe Valea Glodinei, Boiangeria si Hanul lui Ion Neagu, Hanul lui Stoica Popescu, Piatra Cimnian (16), Putul la Vineti (21), Cotul Dionitei (19), Movila si Piatra de la drumul spre Lacul Ursului si La Lupoaica, piatra de hotar comuna mosiilor Stavropoleos, Badeni – Gaiseanca si C. N. Alexandrescu. Pe mosia Stavropoleos este trecuta biserica Sadina cu doua cladiri.

In partea de rasarit a mosiei, apar doua puncte noi de reper pe malul drept al Crevediei, la 250 m. in aval de confluenta si locul La Stejerica, topic ce s-a mentinut pana la colectivizare, si in amonte, la cca. 100 m. de confluenta, Osiacul.

Spre apus, hotarul este absolut acelasi, respectiv, Valea Bratilovului, dar sunt specificate cele trei mosii, Baciu –Cotorani a bisericii Sf. Gheorghe Nou si Purani.

Intre cele doua planuri cartografice, fie si intocmite la 30 de ani unul de altul, exista unele deosebiri esentiale, in ceea ce priveste vetrele satelor, care nu pot fi considerate simple omisiuni.

Precizam ca este vorba de Roata Catunu care, in 1835, in cea mai mare parte se afla situat in vale, pe lunca, si Roata de Jos, Zgaia, portiunea dintre primarie si schela – biserica Sadina, figurata precis cu constructiile pe ambele maluri ale Dambovnicului si fara un drum spre Sadina, care, in 1865, nu mai este reprezentat.

Se deduce, de aici, ca Roata – Catunu nu figura, in 1835, iar vechea Sgaia sa fi fost portiunea de la primarie spre Flaidaresti, practic pe mosia Sgaia a lui Costane Buescu.

Din ratiuni economice, satul Roata – Catunu a fost mutat si a devenit Roata de Sus, careia i se mai spunea, din cand in cand, si Catunu. Acest fapt a avut loc pentru ca vechea vatra ocupa portiunea cea mai expusa inundatiilor din lunca Dambovnicului.

In concluzie, planul lui Iorgu Scippion este conturat mai inginereste si mai artistic – parcelat, dupa clacasi, pe loturi, cu contururi precise, hotarnicite, frumos colorate, iar ca un amanunt semnificativ, sunt marcate si sensurile brazdelor la arat. Scrisul de mana, marunt pana la 2 mm. si ingrijit, combinat cu un scris mare cursiv, imprima, intr-adevar, valoare artistica acestei lucrari pur tehnice, fara a mai vorbi de valoarea sa istorica.

5. LOCUITORII COMUNEI ROATA

IN CONTEXTUL EVENIMENTELOR ISTORICE

DIN SECOLELE XIX - XX

Starea sociala a romanilor la inceputul secolului al XIX-lea, ca rezultat al domniilor fanariote, era dezastruoasa.

Mihai Cioranu, aghiotant al lui Tudor Vladimirescu, o descrie in cele mai sumbre nuante: „Lacuitorii satelor erau redusi la ultima extremitate a celei mai spaimantatoare mizerii; si limba omeneasca anevoie ar afla expresii spre a descrie grozaviile si muncile la care erau supusi acesti martiri, in acea epoca de sinistra memorie.” [27]

Revolutia de la 1821

Primii care s-au razvratit pentru ca nu mai puteau suporta regimul fanariot, mizeria si noile biruri care li se puneau, au fost pandurii lui Tudor Vladimirescu, carora li s-au alaturat clacasii si ceilalti nemultumiti din randurile diferitelor paturi sociale.

Nu avem documente din care sa rezulte modul de desfasurare a revolutiei la Roata.

Bazandu-ne pe traditia populara orala si pe discutiile purtate cu batranii satului, se confirma faptul ca oastea pandurilor lui Tudor ar fi trecut prin apropierea comunei Roata, „pe soseaua Blejesti – Videle spre Bucuresti”[28].

Se spune ca dupa inabusirea rascoalei, unele grupuri de panduri nu s-au mai intors la casele lor, de teama autoritatilor, ci s-au ascuns, facandu-si bordeie pe malurile Dambovnicului, in Roata si Cartojani, pentru ca, mai tarziu, dupa multi ani, sa se integreze in viata localitatilor amintite (aceasta am aflat-o de la invatatoarea Elena Stanescu, in varsta de 86 ani).

Desi a fost infranta, revolutia de la 1821, prin urmarile ei, a adus unele imbunatatiri in viata politica si sociala a Tarii Romanesti si anume: restabilirea domniilor pamantene, un program accentuat in viata culturala si in scolile romanesti, infiintarea intreprinderilor („fabricilor”), dezvoltarea comertului si mestesugurilor, dar mai raman multe probleme nerezolvate.

In urma razboiului ruso-turc (1828), a urmat Tratatul de la Adrianopol, care a avut o insemnatate deosebita pentru romani. Prin acesta se inapoiau cele trei raiale (Giurgiu, Braila si Turnu), se stabilea hotarul  tarii pe albia Dunarii, se asigura libertatea absoluta a navigatiei si comertului pe Dunare si pe Marea Neagra, elemente vitale, care vor determina dezvoltarea comertului.

Dupa aplicarea Regulamentului Organic (1831), obligatiile taranilor clacasi au crescut fata de proprietarii mosiilor, acutizandu-se starea de incordare a relatiilor dintre tarani si boieri.

Revolutia de la 1848

In aceasta situatie tensionata se gasea si comuna Roata, in momentul izbucnirii revolutiei din 1848. Documentele vremii arata ca, „ In februarie 1848, proprietarii mosiilor Roata –Vlasca, faceau cunoscut autoritatilor centrale ca satenii <<„nu se mai supun a le lucra boierescu>>”, fapt care le „provoaca pagube serioase”.[29]

Documentele ilustreaza totodata si relatia, uneori neobisnuita, dintre mosier si arendas, de incalcarea invoielilor dintre cele doua parti, arendasii facandu-se vinovati de abuzuri.

Un act datat: „Ante 25 noiembrie 1848”, cuprinde Comunicatul „privind punerea de sechestru in privinta lui Nita Bozianu, arendasul mosiei Roata”.[30]

Un altul, din 30 decembrie 1848, se refera la jalba paharnicului N. Alexandrescu, catre Departamentul Treburilor din Launtru, privind incalcarea contractului de arenda al mosiilor Roata si Catunu din judetul Vlasca, de catre Nita Bozianu:

„Cinstitului Departament al Trebilor din Launtru,

Plecata jalba

Desi prin canalul Cinstitei judecatorii Vlasca am infiintat secfestru lui Nita Bozianu, arendasul mosiei mele Roata si Catunu, din judetul Vlasca, drept despagubire de lei zece mii pentru neraspunderia a doua casturi arenzei si neurmaria curatitorii a optzeci pogoane loc da radacini din pamant pa doi ani din urma, asemanat contractului alcatuit intre noi din liat 1846, aprilie 23. Dar aceasta am facut-o prin pomenita cinstita judecatorie numai ca sa nu poata numitul instraina din venit si agonisirea mosiilor aflate acolo si pa urma sa n-am de unde a ma despagubi, nefiind alta stare de fata pana ma voi arata la Cinstita carmuire intr-acareia cadere si exista executarisiria unor asemenia contracturi de arenzi. Acum cu prilejul ducerii mele la Giurgiu dovedesc ca Cinstitului Departament al Dreptatii nu ingaduieste secfestru pus pa venit si agonisiri a numitei mosii zicand ca de vreme ca e contract sa-mi aflu impliniria si despagubiria da la Cinstitul Departament din Launtru.

De aceia plecat ma rog Cinstitului Departament sa binevoiasca a porunci ca mai intaiu sa nu poata numitul arendas a ridica nimic din productele mosii si din butile cu vin si alte venituri pana nu ma va despagubi, iar pa de alta sa porunceasca a mi se implini atat pomenita arenda cat si curatitu pomenitelor pogoane de pamant dupa contract.

Paharnic,

N. Alexandrescu

[Mentiune:] Primit dechem[vrie] 30”

Unirea Principatelor si reformele lui Cuza

Cu toate masurile represive luate prin interventia brutala a imperiilor vecine, revolutia de la 1848 a avut urmari benefice asupra constiintei oamenilor, dar si a starii lor sociale: ea a intarit si adancit ideea de unitate nationala; dorinta cea mare a romanilor, de unire a Principatelor Romane, avea sa se implineasca la 24 ianuarie 1859. Alegerea si domnia lui Alexandru Ioan Cuza au avut o insemnatate deosebita pentru Romania. Prin legea secularizarii averilor manastiresti, prin legea rurala, legea administratiei, a justitiei, organizarea armatei, a invatamantului, introducerea alfabetului latin s.a, Cuza, cu ajutorul ministrilor sai, mai ales al lui Mihail Kogalniceanu, a pus bazele statului modern al Romaniei.

Roata cu satele sale, cu mosiile sale, era o asezare destul de conturata. In jurul anului 1864, in lume, in Principatele Romane, in Vlasca, dupa vechea impartire, se petrecusera schimbari profunde, chiar si in viata oamenilor. Se scapase de fanarioti, Regulamentul Organic contribuise la organizarea Principatelor pe baze mai moderne, luasera fiinta primariile, iar intelectualitatea autohtona, instruita la vatra culturii pariziene, ajunsese la conducerea treburilor tarii. Patrunsa de un puternic simtamant patriotic, prin scoli, prin publicatii, in parlament, se faceau eforturi, sa aduca poporul de jos pe calea emanciparii, sa-l ridice in randul popoarelor europene.

In localitatea de resedinta a comunei Roata existau deja scoala si primaria. Pana atunci, se zice ca nu era alta biserica in afara de cea din Sadina. Asa cum se stie din istoricul bisericii Zgaia, pe care il vom prezenta in capitolul respectiv, mosiereasa Maria Buescu ridicase, pentru clacasii ei, o bisericuta de lemn care a ars in 1876.

Consideram ca cele trei mosii din Roata erau prospere la vremea respectiva, daca la Roata de Jos - Zgaia se putuse construi o biserica, la Roata - Catunu se putuse muta vatra satului, pe un teren mai bun, mai la adapost si ferit de revarsarile Dambovnicului.

Atat pe seama averilor manastiresti cat si a celor ale proprietarilor particulari, se pune la cale in parlamentul tarii improprietarirea taranilor clacasi. Lascar Catargiu propune o lege pentru improprietarirea taranilor. Parlamentul respinge legea. In consecinta, Parlamentul este dizolvat si, prin Decret Domnesc, se hotaraste improprietarirea. Aceasta s-a facut diferit in Muntenia fata de Moldova, unde era mai mult pamant. Totusi, diferentele nu au fost prea mari.

In comuna Roata, „ Desi prin legea lui Cuza au fost improprietarite 80 de familii () doi mosieri detineau o mare parte din pamanturi.”[32] Dupa G. I. Lahovari, fusesera improprietariti 122 locuitori cu o suprafata de 381 ha.

Despre modul cum a fost aplicata Legea rurala in comuna, exista extrase dupa procesele verbale de verificare a situatiei si de aplicare a anexei A, adica a locuitorilor prezenti in comuna in saptamana 14 – 20 august 1864. Prin continut si grafica, extrasele respective, cuprinse in trei file deteriorate, se recomanda a fi absolut contemporane cu reforma. Aceste documente se refera numai la cele petrecute pe mosia Zgaia, a doamnei Maria Buescu. Pentru mosia C. N. Alexandrescu exista o notita pe planul topografic  intocmit in 1865, iar pentru Sadina, pana acum, nu se cunoaste nimic. Este posibil ca unii sateni din Sadina sa fi primit pamant din mosia C. N. Alexandrescu pe care se gaseau lacasurile lor, sau poate chiar din mosia Stavropoleos. De asemenea, nu cunoastem daca au fost improprietariti sau nu, mostenii, care detineau pamant din mosi - stramosi. Daca au primit pamant, credem ca tot din mosia lui C. N. Alexandrescu sau poate chiar din Sadina – Stavropoleos.

In comuna au fost trimisi specialisti hotarnici si delegati ai fiscului care au semnat actele de intocmire. Primul hotarnic venit aici a fost inginerul Serghiade, urmat de inginerul Tocarschi, care, probabil, in urma plangerii taranilor sau a mosieresei, avea sa verifice lucrarea lui Serghiade.

Redam in continuare continutul celor 3 procese verbale, asa cum s-au descifrat, cu observatia ca unele parti au fost distruse. Cuvintele subliniate ne apartin, ca explicatii, sau banuite in text. Textul este dat pe randuri, iar linia punctata indica portiuni lipsa in text:

„Sa verifica tabelul de la litera A, adica a lacuitorilor prezenti in comuna la 14/20 august 1864, adeca 114 lacuitori (cu tot cu preotu)

-1 preot

-22 sateni cu 4 vite

-45 sateni cu 2 vite

-19 sateni cu manile

-5 vaduve si nevolnici

Total 113 si au dreptul la 740 pogoane si 1190 stanjeni patrati”

Nota noastra: numai pentru cei din Roata de Jos – Zgaia, de pe mosia Buiescu.

„Anexa A (partial distrusa)

Pozitiile 1-10 inclusiv lipsa din text

Poz. 11 Radicu

12. .re .Moise

13. .. a Duta

14. ..e Duta

15. Tudor Checiu

16. Nic. Paun

17. Dobre Boroi

18. Stan Floritaru (probabil Falaitaru, n.n.)19. Marin Boroi

20. Gh. Voicu

21. Marin Mirea

22. Gh. Iacob

Lacuitori cu doua vite de munca improprietariti cu – 7 pog. 19 prajini si 498 stinj. p. –

23. Nica Barbon

24. Ilie Chivu

25. Ion Nedelea

26. Mihai Paian

27. Neacsu Pescaru

28. Dima Vatasescu

29. Gheorghe Moraru

30. Dobre Croveanu

31. Ion Croveanu

32. Paraschiv Dicu

33. Sandu Paraschiv

34. Matei Bobaru

35. Stan Baluta

36. Paun Gheorghe

37. Sandu Roman

38. Badea Vatasescu

39. Ion Mihaila

40. Cristea Ciobanu

42. Constantin Chivu

43. Ilie Baron

44. n Ursea (Ion?)

45. Savu Ursea

46. Ene Cracan

47. Nae Ana

48. Dobre Haita

49. Andrei Bilidaru

50. Dumitru Ciocu

51. Dumitru Sandi

52.Stoica Cascioreanu

53. Stan Stana

54. Stancu Stana

55. Manea Radu

56. Dtru Avram

57. Neagu Voicu

58. Sandu Gheorghe

59. Ioan Zamfir

60. Ion Radu

61. Dragusin Tanase

62. Marin Iacob

63. Radu Paun

64. Gheorghe Vladu

65. Chirita Vaduva

65. Chiria V

66. Badea Gheorghe

67.Dumitru Iugea

Clacasi cu miinile, toporasi improprietariti cu 4 pogoane, 15 prajini, 498 stanjeni p.

68. Stancu Dobre

69. Ion Vladu

70. Iordache Pescaru

71. Paian Dicu

72. Ene Zamfir

73. Ion Tanase

74. Paun Florica

75. Serban Radu

76.Vladu Toader

77. Radu Vatasescu

78. Avram Baidan

79. Marin Gheorghe

80. Dobre Zamfir

81 - 82 lipsa text (distrus)

83. Sandu I Moraru

84. Dumitru Preda

85. Badea Creveac

86. Ana Ursuleasa

Improprietariti cu 498 stinjeni p.

87. Stancu Bobaru

88. Mihaila Rotaru

89. Constantin Ciungu

90. Stan V-da-Calin V-da

91. Ilinca Barboasa

92. Radu Cuiculescu (Ciuculescu?)

93. Iorgu Blaga

94. D-tru Paun

95. Dinu Blaga

96. Ctin Radoi

97. Constantin Bazavan

98. Constantin Stoicea

99. Dumitru Stoica

100. Dragomir Stoica

101. D-tru Dima

102. Cristea Tita

103. Sandu Calin

104. Dumitru Tante

105. Dinu D. Ganea

106. Stan Anghelina

107. C-tin Anghel

108. Manea Dopu

109. Radu Muta

110. Anghel Sandu

111. C-tin Radu

112. Gh Belega

113 Preotul Stan

114. D-tru Dima

Improprietariti:

1 preot

22 sateni cu 4 vite

45 sateni cu 2 vite

19 manuali

5 vaduve si nevolnici

21 cu deosebite invoeli

740 pog. 1190 stinj.p.”

Nota: Asa cum se prezinta extrasele de pe trei procese verbale, in file format A-4, rezulta ca ele cuprind numai ceea ce a interesat pe cineva la un moment dat, care este necunoscut.

Din cuprinsul lor se mai pot extrage urmatoarele texte si fractiuni de text, intrucat, asa cum am mentionat, partial, sunt distruse. Le redam pe randuri cu lipsurile respective.

Primul (Apreciat ca primul redactat):

.din satul Zgaia

.cu (sau poate in) prop. curtea, gradina si circiuma din lunci

..induse fata 68 stj. si fundul 110 stj. (pogoane

.100 stj.)

.(10) cul din deal care ca pe pamantul ce s-a dat (sa)tenilor si s-a conservat pentru Dna proprietareasa.pog. casa gradinarului mos Radu fiind a Dnei proprietarese 400 stj. In total face 17 pogoane si 408 stinjeni.

Pentru dupa apa Drimb(ovnicului) Valceaua Glodinei si lacul din deal al lui Chivulete si lacul Grofului, nefiind cultivabil si care cad in trupul lacuitorilor satului 10 pog. 994 stinjeni, care impreuna cu pogoane 740 si 1190 stj. si impreuna cu pogoane 17,408 stinjeni formeaza total 769 pogoane”.

Al doilea extras (probabil):

„ 24 din legea rurala, pentru constatarea clacasilor (de pe) proprietatea Dnei Marita Buiescu si avindu in(vedere lista)nominala pentru toate individele domiciliate pe aceasta proprietate ce ni s-a infatisat de Dl. Primar al (.comunei) si osebiti dupa cum au lacuitu fiecare bileteleca si dupa aste osebite cercetari ce mai facindu(sint) domiciliati pe aceasta proprietate individidele aceste;

22 lacuitori cu cite patru vite

45 idem cu doua vite

19 idem cu bratele

28 idem numai cu lacul de casa si gradina

114 peste totu, una suta si pai spre zece.

Din care lacuitori carora li se cuvine pamintu de hrana citi adica s-au gasitu lacuindu in ziua de 14 august anul 1864 conform Decretului Domnesc suntu acestia;

22 lacuitori cu patru vite li se cuvine pamintu 11 pogoane.

45 idem cu doua vite li se cuvine pamintu 7 pog. si 19 praj.

19 idem cu bratele carora li se cuvine pamintu 4 pog.  15 praj.

86 peste totu optzeci si sase – carora in total li se cuvine pamintu 680 pogoane si doua spre zece prajini. Pog. 680,12 praj.

Urmeaza considerentele proprietaresei. Dna M. Buiescu a primit despagubiri pt. pamint suma de lei 100.654 etc.

Semnat delegatu proprietaresei T. Barcanescu

„ „ comunelor N. Istratescu

„ „ fiscului Al. Trandafil”

In alt proces verbal se arata ca in satul Roata de Jos sint:

„ 1 preotu

22 sateni cu patru vite

45 sateni cu doua vite

19 sateni cu miinile

5 vaduve si nevolnici

113 – socotindu-se numarul pogoanelor ce se cuvin locuitorilor sateni conf. Articolului 1 din legea rurala si dupe categoriile aratate s-au gasitu ca au dreptu la 740 pogoane si 1190 stinj.p. atit pentru pogoanele legiuite de hrana, cit si pentru case

se delimiteaza hotarele in cele patru puncte cardinale.

Semneaza proprietareasa M. Buiescu

C. Steriade inginer,

Procesul verbal al inginerului Tocarschi. (Probabil ultimul, n.a.).

„Se verifica tabelul la litera a impreuna cu procesul verbal al Dlui ing. Steriadi si arata ca se cuvine peste tot 769 pog. Si 3 prajini adica:

1 preotu si 22 lacuitori cu 4 vite cite 11 pog. 498 stj.p.

45 lacuitori cu doua vite cite 8 pogoane 228 stinj. p.

21 lacuitori cu osebite invoieli, tot cite 498 stinjeni p. Ce face o suma de 740 pog. 1190 stj. p-, afara de aceasta s-au adaugat/urmeaza cit la biserica, primarie, scoala etc./

Semneaza inginer Tokarschi”

In ceea ce priveste improprietaririle din celelalte mosii si sate nu se cunoaste decit ca din mosia C. N. Alexandrescu, conform unei note ulterioare, pe planul din 1865, s-ar fi dat taranilor 877 pogoane:

„Total Mosii2133 pog. 3 praj.

Raman pentru padure   415 pog.

Ramine    1718 pog.

Pamint taranilor cedat dupa Legea rurala  877 pog.

De pamantul cedat taranilor vor fi beneficiat clacasii de pe mosia Roata si Catunu, cei din dreapta drumului schela – Roata de Sus si, probabil, Mostenii (daca au fost improprietariti). Situatia de pe mosia Stavropoleos se cunoaste deoarece, dupa secularizarea din decembrie 1863, au fost cuprinse in domeniile statului, iar apoi in proprietatea unor localnici.

Ca delimitare, mosia Zgaia avea hotarul comun, la sud cu mosia C. N. Alexandrescu, si tot la sud se va fi marginit cu Marsa, adica linia V. Bratilovului, Ududoi, mocirla din hotarul Marsa, la capatul izlazului Roata de Jos si, la rasarit, pana aproape de podul Neajlov, la Palanca.

Reforma nu s-a facut fara contestatii. Mosiereasa Maria Buescu reclama casa gradinarului, a lui Mos Radu, ca fiind a ei, ca si carciuma din lunca. Probabil, in stanga si in dreapta Dambovnicului. Satenii reclamau, la rindul lor, ca in terenul ce li s-a dat au fost incluse portiunile neproductive, Lacul lui Chivulete, Lacul Grofului, terenul de dupa Dambovnic si Valea Glodinii.

In afara de lacuri va fi fost vorba de izlazul oilor si al vacilor, care, pana la urma, au fost trecute la comuna.

„Lacuitorii” harnici, cu vite de munca, pe care numai ei stiau cum le puteau tine, au urmasi destoinici si astazi in comuna. Cei care beneficiau de invoiri speciale, erau meseriasii (fierari, rotari, dulgheri, morari, gradinari), oamenii in jurul conacului si tigani rudari pe care, in parte, ii putem identifica dupa nume: Ciungu, Barboasa, Ganea, Dopu, Mutu, Bloga si altii. Rudarii, cioplitorii in lemn, locuiau in bordeie, in deal, la Zgaia, langa cimitir. Alti tigani din Sadina si Roata de Sus traiau din munca lor si se bucurau de oarecare respect.

Dupa reforma, este posibil ca mosiile sa fi intrat intr-o oarecare recesiune. Pentru Stavropoleos, vorbeste chiar istoricul bisericii Sadina. Despre celelalte doua mosii putem crede ca, in mare parte, au ramas nelucrate, improprietaritii ocupandu-se cu ridicari de case si acareturi proprii. Batranii din comuna mosteneau casele de la parintii lor, facute dupa 1864. Nici nu era prea greu sa se faca o casa, din paianta si din chirpici, invelita cu paie: casa – tip din Campia Romana, cu doua camere, tinda, celar si duvar. Pe urma, lucrurile au intrat in normal, taranii devin invoitori pe mosie, lucrau in parte, cum se zice, jumatate - jumatate, la secerat, la arat etc. Dovada este si faptul ca, in 1876, dupa ce a ars biserica de lemn inaltata dupa 1835, proprietareasa Buescu incepe, in 1883, constructia unei biserici din caramida cu mesteri italieni. N-a apucat s-o termine. A facut doar zidaria. Nu era numai o evlavioasa, era si o persoana care se intelegea cu invoitorii. Mai mult, povestea, prin 1934 – 1935, Braghia, o batrana a satului, ca ea a invatat sa coasa, sa toarca, sa urzeasca si sa teasa in casa la Buiasca. Era analfabeta, dar urzea si tesea, tinandu-si socotelile pe raboj, pe betisoare si pietricele. Dupa Buiasca a urmat Busuiocescu, un batranel bun, cu masina mica. Apoi Slavu si ultimii, Monica si sotul ei, Dragotescu, din Targoviste. El era inginer petrolist. Nu locuiau in sat, ca de altfel si Busuiocescu.

Dupa infaptuirea Unirii, apoi dupa abdicarea lui Cuza si aducerea la tronul Romaniei a principelui Carol I de Hohenzollern – Sigmaringen, poporul roman dorea faurirea independentei de stat fata de Imperiul Otoman.

Acest deziderat s-a implinit in anul 1877, cand a izbucnit razboiul ruso-romano-turc.

Pe timpul domniei regelui Carol I, ia avant agricultura, se dezvolta industria, noua Constitutie (1866) era cea mai buna la acea vreme si mult timp dupa aceea. Era o constitutie de tip european, care acorda multe drepturi cetatenilor. Incepea o noua perioada in istoria Romaniei, de infaptuire a statului modern roman.

Rotenii – in timpul razboiului de independenta

Revenind la anul 1877 – nu avem documente prea multe, dar o dovada certa a participarii la razboiul de independenta este ca, in 1915, in cinstea eroilor, s-a ridicat in centrul comunei, vizavi de vechiul sediu al Primariei, un monument pe care se afla inscris numele eroului Paraschiv Marin. Acesta este un obelisc inalt de 3 m, de forma piramidala, montat pe un soclu de beton, in trei trepte, si ornamentat, in terminatie, cu o serie de elemente simbolice stilizate, avand in centru, sculptata in relief, o coroana de lauri. Sub aceasta se afla, daltuita in piatra, dedicatia:

„PARASCHIV MARIN

MORT PENTRU TARA

IN RAZBOIUL DE INDEPENDENTA

Rotenii au contribuit la victoria ostasilor romani si pe alte cai.

Asa cum reiese din tabelul intocmit de prof. Ancu Damian, directorul Arhivelor Nationale filiala Giurgiu, acestia au contribuit cu „rechizitiile pentru armata romana” si cu transportul de cereale pentru armata romana” astfel:

„ Rechizitii pentru armata:

Roata – Catunu:   - 3 cai a 120 lei

- 3 cai a 120 lei

- 1 postalion a 30,5 lei

Cartojani: - 65 banite grau a 211,15 lei

- 54 ocale alimente a 32,40 lei

Transporturi pentru armata romana, cu cereale de la Toporu la Stolnici si Toporu – Turnu Magurele:

Cartojani: 55 transporturi din care:

- 32 cu 2 vite

- 23 cu 4 vite

S-au parcurs in total 5470 km.

Valoarea muncii efectuate a fost de 1060 lei (20 lei/transport).

Monumentul ridicat in memoria eroului Paraschiv Marin,

cazut in Razboiul de Independenta din 1877-1878.

Brevetul seria F-2, Nr. 1466, din 10 mai 1906, pentru „Medalia Jubiliara Carol I”, acordata veteranului Iacob Gheorghe Stancu, in baza Decretului Regal Nr. 5384 din 28 decembrie 1905, in semn de inalta pretuire a participarii sale la razboiul de independenta din 1877-1878.

Taranii din Roata si din localitatile vecine

in timpul Rascoalei din 1907

Dupa castigarea independentei de stat, taranimea, desi adusese jertfe grele in luptele de pe redutele din Bulgaria, continua sa aiba o viata destul de grea. Problema agrara n-a fost rezolvata nici dupa razboiul de independenta, si taranii, nemultumiti, se agitau mereu, producand chiar rascoale locale in anii 1888, 1904, culminand cu marea rascoala din anul 1907.

Dezlantuita la 8 februarie 1907, in satul Flamanzi, judetul Botosani, pe mosia arendata de fratii Fischer, rascoala s-a intins cu repeziciune si in restul tarii, mai ales in judetele Vlasca, Teleorman, Olt, Dolj s.a.

Cauzele acesteia erau de natura sociala. La baza rascoalei se aflau, asa cum arata marele aparator al taranilor, Constantin Stere, doua sute de ani de mizerie, nedreptati si umilinte.

In 1907, situatia detinatorilor de pamant din comuna Roata, care avea in componenta sa satele: Roata de Jos, Roata – Catunu, Roata Mosteni si Sgaia, se prezinta astfel:

Sursa: Tablou sintetic pe comune intocmit de Prefectura jud. Vlasca, privitor la repartitia proprietatii funciare in judetul Vlasca. In Documente privind rascoala taranilor din 1907 in jud. Giurgiu, Giurgiu, 1982, pag. 34.

Din datele statistice ale vremii rezulta ca, in fostul judet Vlasca, 192 de mari proprietari, care detineau mai mult de 500 pogoane fiecare, stapaneau, in total, 462.277 pogoane de pamant, precum si 26.125 pogoane de izlazuri, din cele 28.061 existente, fata de numai 1936 pogoane de izlaz detinute de tarani.

Aflata in centrul fenomenului, comuna Roata nu putea face, deci, exceptie. Razvratitii, impreuna cu studentii veniti de la Baciu – Posta, com. Blejesti – Vlasca, in noaptea de 13 martie 1907, au incendiat conacele arendasilor Take Constantinescu si Alexandru Bellu (Cuvica), au devastat magaziile, insusindu-si inventarul agricol, „bucate” si animale.

Capii razvratitilor localnici au fost: Matei Ion (Ontalau al lui Tarlau), Albita D. Marin(Palalau), Voicu M. Ivan (Cioran), Purcea Manole (Manila), Serban Tanase si Paraschiv Cracan (care, in 1922, a fost primar din partea P.N.L.)

Ontalau si cu Palalau au fost judecati si condamnati, ceilalti au stat ascunsi prin padurile din imprejurimi, pana au fost iertati de stapanire. Paraschiv Cracan, de teama autoritatilor, a stat ascuns in turla bisericii Sadina. De la Roata, rasculatii, impreuna cu studentii au mers la Marsa unde impreuna cu localnicii razvratiti au incendiat conacul lui Genica Lazarovici. Astazi, cladirea adaposteste dispensarul comunei. Pe arcadele cladirii se vad inca urmele incendiului.

Fara prea multe comentarii, intrucat vorbesc de la sine, redam mai jos copii sau extrase din documentele vremii, privitoare la amploarea rascoalei pe raza comunei Roata si in imprejurimi, aflate in arhivele fostului judet Vlasca:

„1907 martie 13/26. Crevedia. Telegrama dirigintelui oficiului postal Crevedia catre Oficiul Telegrafic Central Bucuresti, prin care informeaza despre izbucnirea rascoalei in mai multe comune din judetul Vlasca si cere ca, pentru mentinerea linistii, unitatea militara ce se afla la Crevedia sa nu plece din aceasta localitate.

TELEGRAMA

Prezentata la Crevedia Nr. 0/0 cl..gr..data 26/3 ora 4 md1190.

Sosita la.data..ora..m. 10 ttransmisa de

Off. Telegrafic Central

Bucuresti

Toate comunele care sunt in preajma Crevediei, ca comunele Gratia, Roata, Mirsa, Goleasca, Udeni, precum si comunele Copaciu, Catunul, Crovu si Naipu au fost devastate si incendiate in timpul acestei nopti; am trimis chiar un factor la Goleasca, de unde mi-a adus veste inspaimintatoare, care misca pina la lacrimi. In localitate se afla o companie de geniu din Bucuresti chiar astazi si care are ordin ca miine sa paraseasca localitatea. Fiindca oficiul ramine in nesiguranta, cum si avutul populatiei locale la voia intimplarii, va rog sa binevoiti a interveni ca compania aflatoare aci sa nu paraseasca localitatea pina la inlaturarea pericolului. In acest moment aflu ca s-a incendiat catunul Baraceni din Dimbovita, care este la 2 kilometri de comuna Petresti Vlasca.

Diriginte, Paunescu”

„1907 martie 13/26, Giurgiu. Telegrama Prefecturii judetului Vlasca, adresata Ministerului de Interne, prin care informeaza despre izbucnirea si desfasurarea rascoalei in mai multe comune ale judetului.

TELEGRAMA

Prezentata la Giurgiu No.250 cl. S. Cuv. 487 gr. C. Data 26/3 ora 6 m. 15 t 190.

Sosita la.data. ora 6 m. 25 ttransmisa de..

Ministru de Interne

Buc.

Din informatiunile ce am putut capata, deoarece comunicatia cu judetul este aproape toata intrerupta, situatia este urmatoarea: Pina in prezent:

Instigatorii veniti din Teleorman, din comunele invecinate cu Vlasca, au intrat in comuna Grosu si rasculat pe sateni, au distrus si dat foc caselor proprietatii si patulelor cu producte, distrugind totul.

De la Grosu au pornit la Magura, distrugind tot ce au gasit la Sabareanu si colonel Badulescu, apoi au luat comunele de-a rindul dinspre partea Teleormanului, distrugind si dind foc proprietatilor la Babaita, Frasinet, Galateni, Cosmesti, Talpa Peret, Scurtu si Negreni.

Odata cu instigatorii teleormaneni intrati in judet prin Grosu, au intrat altii pe la Bujoru si venind la Petrosani, impreuna cu locuitorii de aci, au distrus si dat foc proprietatilor Stirbey, iar de aci la Gaujani si Arsache, proprietatea Al. Em. Lahovary.

Au fost aci intimpinati de trupe, care le-au oprit inaintarea. Alti locuitori razvratiti din Gogosari au dat foc curtii si magaziilor cu producte ale arendasului, indreptindu-se de aci la Cacaleti, Putineiu si Vieru, unde asemenea au devastat si dat foc. La Vieru, fiind intimpinati, au fost respinsi de trupe, care au arestat 90 razvratiti, dupa ce au impuscat 5 si au ranit citiva din ei. Locuitorii din Stanesti, razvratindu-se, au devastat curtea proprietatii si a arendasului. Razvratitii, surprinzind trupa trimisa in localitate pe cind comandantul ei, capitanul Mares, ii indemna la liniste, au ranit grav pe capitan si au omorit cu lovituri de ciomege si topor locotenentul Nitulescu. La Stanesti s-au trimis trupe noi pentru reprimare.

Asemenea s-au razvratit si au facut mari pagube prin distrugere si incendiere locuitorii din comunele Tirnavele si satele Comoara si Calugaru, Vida Cartojani, Vida Furculesti, Blejesti, Purani, Goleasca, Crevenicu Mare, Crevenicu Radulesti, Roata, Mirsa Tamasesti, Ghimpati, Copaciu, Rasuceni, Trestenicu de Sus, Prunaru si Cucuruzu. Acum chiar sunt lupte la Clejani si Obedeni.

La Toporu, miscarea a fost reprimata de trupe. Razvratitii din Ghimpati au fost pusi pe goana astazi de trupele de infanterie de sub comanda d-lui colonel Lambru. Trupele au pus stapinire pe sat, raminind in localitate pentru a pazi depozitul Regiei si a reprima tulburarile din comunele invecinate.

Tulburarea ce era aproape sa izbucneasca la Fratesti a fost reprimata de trupe. Cu multe comune nu putem comunica, fiind firele telefonice rupte.

Azi am rugat pe d-nii Pascal, fost deputat, Petre Ghe. Stoian, comerciant, si Ionescu Bujor, avocat, ca sa se duca in comunele Slobozia, Malu si Arsache. Satenii in aceste comune s-au linistit si au primit delegatia cu bucurie. Masurile guvernului au produs foarte buna impresie. Am dispus tiparirea in zece mii exemplare a manifestului pe care-l voi raspindi diseara chiar in tot judetul. Am si telefonat manifestul. Azi dupa amiaza se observa in tot judetul o potolire a razvratitilor, gratie masurilor energice si hotarite ce le-am luat impreuna cu autoritatile militare.

Prefect  Nr. 1700

Vlasca Ghica    Sosit Bucuresti

25 mar. 1907

(Insemnare)    Comunicat”

„Raport asupra mersului razvratitilor la sudul judetului Dambovita Teleorman.

Sunt precis informat ca la Roata, au intrat in primul rand in casa arendasului 6 - 7 oameni mascati, imbracat tot taraneste dar mai curat, care dupa ce si-au insusit partea leului a chemat si pe tovarasi sa ia cea mai ramas punand foc la urma. .

Primarul urbei Gaiesti

ss M. Cornescu

Nr. 231”

„(1907) septembrie 27 (octombrie 10, Roata de Sus). Actul de evaluare a pagubelor provocate de taranii rasculati pe mosia Roata de Sus (subl.ns.), judetul Vlasca, proprietatea lui Alexandru Bellu.

ACT DE EXPERTIZA

Subscrisul dr. Ciru Iliescu, agricultor, domiciliat in Bucuresti, str. Cantacuzino 80, numit expert prin jurnalul onoratului Tribunal Vlasca din 27 iunie 1907, spre a estima pagubele cauzate la conacul mosiei Roata de Sus, acel judet, prin incendii si distrugere, cu ocazia rascoalelor taranesti din luna martie a.c., la proprietatea d-lui Alexandru Bellu.

Astazi, 27 septembrie 1907, ora 7 p.m., fiind prezent in localitate, dupa ce am prestat juramintul, conform legii, in pretoriul comunei Roata inaintea d-lui judecator Procopiu, asistat de d-l grefier Bacaloglu, primarul comunei Roata si obstea locuitorilor acelei comune, lipsa Ministerul de Interne, procedura completa pentru cercetare, si dupa ce, cu ocazia ascultarii martorilor, ni s-a aratat si dat relatii despre fiecare imobil in parte distrus, am constatat urmatoarele pagube, in prezenta partilor si chiar astazi:

In afara de aceste pagube, mai sunt inca din acele care nu s-au mai putut constata si nici aprecia; asa este coridorul care unea casa mare cu bucataria, din care nu au mai ramas urme, lucruri aflate prin poduri ale proprietatii, usi, ferestre, lemnarii etc., etc. pentru a completa si aranja imobilele.

Totalul pagubelor suferite si constatate de noi sunt in suma de 45.480 lei – patruzeci si cinci de mii patru sute optzeci.

Pentru care am dresat prezentul act de expertiza facut la localitate.

Expert

Dr. Ciru Iliescu

80. Str. G. C. Cantacuzino”

In Roata, „invatatorul (Constantin Florescu, n.a.) intr-un raport amanuntit, descrie cum s-a intamplat rascoala in sat, panica produsa in locuitori si neputinta in care s-a aflat de a putea stavili navala rasculatilor ce veneau din alte sate.

Arata ca a doua zi dupa trecerea rasculatilor, toti au aratat cainta, aducand singuri tot ce luasera arendasilor. Acum staruie de tarani sa se invoiasca la munca si sa iasa la camp”.

Mosiereasa Maria Buescu se prapadise, dar se pare ca si urmasii ei se intelegeau bine cu invoitorii, si lucrurile s-au linistit de la sine, probabil tot datorita interventiilor taranilor.

Trebuie sa mentionam ca, in timpul rascoalei, in majoritatea satelor, primarul, preotii si invatatorii au fost alaturi de tarani. Iata un exemplu, din documentele vremii:

„30 aprilie 1907 – Giurgiu – Domnului ministru de Interne.

Am onoarea a va ruga sa binevoiti a aproba revocarea d-lui Mihalache Chiricuta din functiunea de primar al comunei Cartojani, fiind implicat in revoltele taranesti si arestat.

Prefect de Vlasca, Ghica.”

Cu foarte multi ani in urma, din discutiile purtate cu batranii pe care i-am mai apucat in viata, am retinut ca, in realitate, in Roata s-a dat foc unui patul de porumb si cativa tarani au luat cate ceva de la mosie. Parjolul a fost mai mare prin alte parti ale judetului.

Inceputa sub guvernarea conservatorilor, rascoala fusese dur reprimata sub noua guvernare liberala, asternandu-se peste intreaga tara un fel de „pace” sociala cladita pe jertfele a mii de tarani.

Incet, incet, situatia s-a domolit, taranii invoitori si-au mai capatat unele drepturi si multe gospodarii s-au mai indreptat. Functionarii si meseriasii au mai prosperat. Salariile se plateau chiar in aur, in poli, carora, popular, li se mai spunea „cocosei”. Moneda romaneasca era egala cu Napoleonul francez. Leul era mai mare decat francul francez. Mai circulau inca, din secolul trecut, monedele de 1, 3 si 5 lei din argint.

Intr-un memoriu intocmit la 16 iulie 1907, privind spiritele locuitorilor din satele judetului Vlasca, se spunea ca la Roata de Jos, „locuitorii linistiti; din razvratiti, unul s-a condamnat cinci ani si altul nejudecat, iar la Cartojani, „spiritele linistite, parte din locuitori muncesc la Babaita si dupa doua saptamani de lucru nu le-a dat nici un ban, spunandu-le ca le va plati dupa terminare, si aici ar urma o cercetare.”[41]

Ce puteau sa mai faca bietii tarani? Aflati la „talpa tarii”, ei aveau sa treaca prin noi si grele incercari si in anii care au urmat.

Comuna Roata

in timpul primului razboi mondial

Dupa un oarecare ragaz si un trai ceva mai bun, si dupa o „neutralitate” de doi ani, la 14 august 1916, Romania este atrasa in primul razboi mondial. Armatele inamice, foarte bine dotate cu armament si superioare numeric, au silit armata romana sa se retraga, ocupand Capitala. Nici Roata nu a fost ferita de razboi. Armatele de ocupatie germane si ungare, prin rechizitiile si abuzurile pe care le faceau, au inasprit viata taranilor. Pana si clopotul din clopotnita bisericii din Zgaia l-au luat, pentru a fi topit si transformat in munitie.

Greutatile ocupatiei au intalnit rezistenta si spiritul de solidaritate al romanilor.

Redam unele marturii din aceasta perioada, care culmineaza cu jertfa suprema a celor 116 eroi din Roata.

„In preajma primului razboi mondial cadrele didactice din Roata, ca si colegii lor din tot judetul, organizau serbarea din 11 aprilie 1916, la care au participat toate notabilitatile comunei, avand un scop de solidaritate patriotica”. In programul acesta se preciza: „din beneficiul rezultat vom ajuta la toamna viitoare copiii saraci ce urmeaza la aceasta scoala. Daca se va intampla o campanie, se va da preferinta copiilor celor cazuti in lupta, iar de nu va fi, se va ajuta copiii celor concentrati si numai dupa aceea se vor avea in vedere si ceilalti copii.”

Ordinul de chemare Nr. 159 la Mobilizarea Anului 1916-1917, a soldatului Anghel Marin, din Roata, contingentul 1897, emis de Regimentul 45 Infanterie.

Sergentul Alexandru Stanescu (1882-1952) participant si decorat in primul razboi mondial.

Brevetul Nr. 14684 din 16 iunie 1936, emis de Ministerul de Razboi „Din Inaltul Ordin al Majestatii Sale Regelui Ferdinand I”, pentru decorarea soldatului Boroi Marin, contingentul 1913, din Regimentul M.V.Nr. 6, cu medalia „Victoria” a „marelui razboi pentru civilizatie 1916-1921”.

Programul cuprindea doua piese de teatru: Dacii si Unde duce lenea, considerandu-se ca „ambele piese sunt instructive cea dintai este si patriotica, tinzand la unirea romanilor in vechea Dacie.”[42]

In anii 1916-1918, la Marasesti, Marasti, Oituz si Dragoslavele cad multi luptatori din Roata, din regimentele 5 Vlasca, 10 Obuzieri, 6 Infanterie „Mihai Viteazul” si din alte unitati.

A suferit si populatia civila ramasa la vatra: batrani, femei, copii. Bulgarii, care erau aliati cu nemtii, s-au purtat foarte urat. Au jefuit, au violat femei, au produs pagube materiale in gospodariile locuitorilor. Nemtii i-au judecat si condamnat.

Au ramas multe vaduve cu copii, care, ulterior, au primit pensii IOVR. Majoritatea nu s-au mai recasatorit, pentru a nu-si pierde pensia si a-si putea creste copiii. Astfel, multe au reusit sa-si tina copiii la scoli in Bucuresti.

In Roata nu au avut loc lupte. Trupele inamice au marsaluit pe directia Giurgiu – Videle – Targoviste, trecand prin Bolintin, Crevedia – Potlogi. Roata a fost putin mai ferita, dar nu si de manevrele armatei inamice; astfel, in zilele de 17-18 nov. 1916,

„. Divizia 41 (germana n.n.), care ajunsese la Selaru, pe apa Dambovnicului, pe soseaua Pitesti – Draganesti – Giurgiu, primi ordin sa se intoarca oblic spre N-E, sa treaca Argesul si sa cada in spatele armatei I-a romane, care se retragea de-a lungul liniei ferate.”

In luptele din 1916-1918, de la Marasti, Marasesti, Oituz si Dragoslavele s-au jertfit „116 roteni”.[44] Memoria lor este cinstita printr-un monument ridicat in centrul comunei, in anul 1936, (autori: N. Kagheorghis si Gr. Oprescu din Pitesti) in apropierea monumentului eroilor din razboiul de independenta.

Acesta este un obelisc sub forma unui trunchi de piramida, inalt de 5,50 metri si montat pe un soclu de beton in trei trepte, cu latura bazei de trei metri.

Compozitia plastica prezinta trei registre suprapuse, pe care sunt amplasate o serie de elemente sculpturale, dedicatia si numele eroilor.

Astfel, pe primul tronson, de sus in jos, intr-un medalion , in bazorelief, este figurat un ostas in tinuta de razboi, cu arma in pozitie de ochire, sub care este montata o placa de marmura in care sunt sapate numele unui grup de eroi;

- pe tronsonul median, unit de cel superior printr-un brau de piatra avand in centru, in relief, o casca militara si doua spade incrucisate, este montata a doua placa de marmura,in care sunt sapate numele celorlalti eroi;

- pe ultimul tronson, aflat la baza obeliscului este sculptata o scena de lupta la baioneta, inconjurata de celebra deviza a luptatorilor romani de la Marasesti: „PE AICI NU SE TRECE !”

In varful monumentului, pe cornisa caruia sunt inscrise cuvintele:

MARASESTI, MARASTI, OITUZ, DRAGOSLAVELE, este amplasat vultu-rul cruciat, simbol al avantului si victoriei.

Cele doua monumente ale eroilor, de langa

Caminul Cultural, asa cum erau amplasate in anul 1962

Monumentul Eroilor din comuna Roata cazuti in primul

razboi mondial. Amplasamentul actual

(autori: N. Kaghiorghis si Gr. Oprescu, Pitesti)

Pe placile de marmura ale monumentului sunt inscrise

numele urmatorilor eroi:

COMUNA ROATA RECUNOSCATOARE

EROILOR SAI MORTI IN CAMPANIA 1916-1919

Au cazut la datorie, oameni in floarea varstei, intre 21-39 ani, din contingentele 1902 si 1918.

Cei mai multi au fost din contingentele 1912, deci in varsta de 27-28 de ani, participand la luptele cele mai grele, si de 21-22 ani, contingentul 1918, insuficient instruiti, care au luptat la Marasesti si Oituz. Cu exceptia serg. Stanescu Stefan – agronom, toti ceilalti sunt tarani.

Dupa cum se stie, in urma primului razboi mondial, s-au prabusit marile imperii europene, ceea ce a permis faurirea statelor nationale, independente si suverane.

In 1918, se implinea dorinta sacra a romanilor de infaptuire a reintregirii neamului prin Unirea cea Mare: in martie, Basarabia,in noiembrie, Bucovina, iar la 1 decembrie Transilvania, se uneau cu Patria – mama, Romania.

Pe plan international, Unirea din 1918 si-a gasit consacrarea in sistemul tratatelor de pace de la Versailles - Franta, care recunoaste statutul de stat national unitar al Romaniei.

Astfel, in tratatul de pace dintre Austria, pe de o parte, si Puterile Aliate si Asociate, pe de alta parte, incheiat la Saint Germain la 10 sept. 1919, se consfintea unirea Bucovinei cu Romania. La fel, tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920, stabilea conditiile de pace ale Puterilor Aliate si Asociate cu Ungaria, confirmand unirea Transilvaniei cu Romania.

Dupa terminarea primului razboi mondial, Romania Mare a intrat intr-o noua faza de dezvoltare economica, sociala si politica. A avut loc o inviorare a gospodariilor taranesti si a situatiei intelectualilor de la sate. S-au intemeiat familii, s-au ridicat case si s-a pornit pe o cale a civilizatiei si modernizarii tuturor structurilor sociale.

Au fost infaptuite reforme de importanta majora pentru poporul roman. Prin decretul din 15 dec. 1918, s-au expropriat marile proprietati, iar la 2 aprilie 1920 aparea decretul de improprietarirea taranilor. „ Reforma legiferata in 1917-1920 a facut predominanta proprietatea taraneasca (cca. 67,8% din suprafata totala a tarii)”[45]

Documentul „Prajini in poiana satului, loc viran dat locuitorilor mostenitori ai improprietaritilor din anul 1864 sub Cuza Voda”, datat 15 martie 1925 si semnat de primarul P. Cracan, „spre tinere de minte”.

Cetatenii din Roata, care au efectuat serviciul militar in perioada interbelica, s-au achitat cu cinste de misiunile incredintate. Unul dintre ei, fruntasul Oprea V. Vasile a fost decorat, la 9 Mai 1939, cu Medalia Centenarului Regelui Carol I (Brevetul Seria litera Q, Nr. 23147, emis de Ministerul Regal al Afacerilor Straine).

Diploma de onoare cu medalia comemorativa „ARPA” conferita lui Gheorghe V. Postelnicu din Roata, in 1933, de Asociatia Romana pentru Propaganda Aviatiei. Acesta a participat la cele doua razboaie mondiale. In 1941-1945, a facut parte din formatiunile de observatie ale aviatiei.

Reforma a improprietarit pe cei care au participat si pe urmasii celor disparuti in primul razboi mondial.

A doua reforma a fost introducerea votului universal, direct si secret. Aceasta insemna un mare progres sub raport politic taranimea, marea majoritate a populatiei, avea astfel posibilitatea sa participe direct la viata publica.

Constitutia din 1923, cu modificarile efectuate in acea perioada, a fost una dintre cele mai moderne Constitutii ale Romaniei.

In plan cultural, la sate, a avut loc o adevarata emulatie spirituala. Din dorinta de cultivare a valorilor patrimoniului stiintific si artistic, au aparut caminele culturale, unde aveau loc serbari, conferinte, sezatori literare si artistice.

Anii de criza, de dupa 1930, curbele de sacrificiu, au destabilizat situatia economica, starea materiala a cadrelor didactice, a functionarilor primariilor si a altor paturi sociale. Recesiunea a lovit si pe tarani; bancile le-au vandut pamanturile, mosierii si le-au recuperat, in parte, prin imposibilitatea taranilor de a-si plati datoriile.

In perioada 1934-1938, situatia s-a stabilizat. S-a putut respira mai usor, recoltele au fost bune si viata ceva mai ieftina. S-au putut tine copiii la scolile din orase, la scoli normale, seminarii, licee, scoli de arte si meserii, la ucenicie etc, s-a ridicat o veritabila intelectualitate sateasca ai carei urmasi sunt si astazi oameni de vaza in comuna.

Dar, din pacate, aceasta stare de relativa normalitate nu avea sa dureze prea mult.

Politica de reimpartire a lumii si de dominatie mondiala promovata de puterea nazista instalata in Germania si de alte state europene revizioniste a dus la dezlantuirea celui de al doilea razboi mondial, care „a constituit prin amploarea, distrugerile uriase si pierderea a zeci de milioane de vieti omenesti, cea mai neagra, mai grea si distrugatoare perioada din istoria omenirii.“ [46]

Acesta a marcat profund si istoria si existenta poporului roman, nevoit sa lupte pe doua fronturi diferite, soldate cu imense jertfe umane si pierderi materiale.

Practic, nu exista comunitate si familie din tara noastra, inclusiv din satele comunei Roata, care sa nu cunoasca ororile si distrugerile acestui macel diabolic.

Tributul de sange al rotenilor

in cel de al doilea razboi mondial

Pe fondul marilor contradictii continentale si al declansarii celui de al doilea razboi mondial, care, in ceea ce ne priveste, se soldase deja cu ruperea Basarabiei, Bucovinei de Nord si a partii de Nord-Vest a Ardealului, din trupul Tarii, in vara anului 1940, prin Pactul Ribbentrop-Molotov si Dictatul fascist de la Viena, in urma presiunilor politice asupra regimului de dictatura, instaurat de Carol al II-lea, acesta abdica. Este adus la conducerea Statului generalul Ion Antonescu (5 sept. 1940), care a format un guvern alcatuit din militari, civili si din legionari. Legionarii se compromit repede.

Monstruozitatile si asasinatele se tineau lant. Terorii legionare i-au cazut victime personalitati de seama ale tarii, printre care savantul Nicolae Iorga, Virgil Madgearu, I. G. Duca, Armand Calinescu si altii.

In cele cateva luni cat au participat la conducere au continuat teroarea, provocand „rebeliunea din 21-23 ianuarie 1941”, atacand presedintia Consiliului de Ministri si alte institutii publice. Intelegand pericolul grav pentru tara, Antonescu a inabusit cu fermitate rebeliunea.

In Roata au fost foarte putini legionari, se puteau numara pe degete: un singur invatator, un alt intelectual, cativa certati cu munca, indeobste saraci, inselati de lozinca „omul si pogonul”. In functia de primar, ajunsese vataselul, omul de serviciu, care sta numai prin carciuma, cerand de baut un „dorobant” de tuica, trecand pe la fiecare masa. Acesti cativa legionari intocmeau asa-zise „liste ale mortii” trecand in ele oameni cinstiti si de vaza ai comunei Roata, pe care ar fi urmat sa-i execute!

Situatia europeana si mondiala se agraveaza continuu. In aceasta conjunctura nefericita, Romania a trecut de partea Germaniei si a participat la razboiul cu URSS, incepand din 22 iunie 1941, pentru a-si recupera teritoriile smulse cu forta in blestematul an, 1940.

Au inceput concentrarile, mobilizarile pe zona, se faceau rechizitii de animale de tractiune, atelaje si harnasamente. Rotenii nu erau defetisti, isi iubeau tara si au plecat la datorie de cate ori au fost chemati. Nu au avut dezertori si nici tineri care sa se sustraga indatoririlor militare. Intelectualitatea, ofiterii rezervisti si „teteristii” au fost tot timpul sub arme, si au dat cea mai mare jertfa de sange, aflandu-se in liniile intai, cum au fost eroii Alex. I. Stan - invatator, Stanescu Nicolae - student, veteranii invatatori Gogu Florescu, Ilie Boroi, Stelian Stefanescu si Ion Stanescu.

Unitatile militare, cu pierderile cele mai mari, au fost Regimentul 5 Vlasca – fostul 5 Dorobanti, 10 Artilerie grea, ambele din Giurgiu, 6 „Mihai Viteazul”, 1 Transmisiuni din Bucuresti, unitati in care rotenii erau incorporati in cea mai mare parte.

Fiecare ostas potential si mobilizabil, inclusiv P.S.-ul, partea sedentara, care putea fi chemat la servicii auxiliare, avea un ordin de chemare in buzunar pentru urgente, cu o initiala in colt – A U 1 – A U 2 – A U 3 etc. Initiala indica esalonul si termenul in care trebuia sa se prezinte la unitate. Cand nu erau chemati toti, se primeau ordine de mobilizare – concentrare prin postul de jandarmi care facea inmanarea. Cand s-a declansat razboiul, cei mai multi erau deja mobilizati, fie in unitati militare, fie pe zona, pe granita.

Celebrele Ordine de chemare la razboi inlacrimau familiile celor mobilizati. Cel de fata a apartinut soldatului Oprea Vasile (A.U.-1 cu 3 stele-„extrema urgenta”).

Cand s-a auzit la radio ordinul: „Ostasi, Va ordon Treceti Prutul !”, fiecare a reactionat potrivit situatiei in care se gasea si puterii sale de intelegere a gravitatii momentului.

Batranii, care mai traisera un razboi si aveau copii sub arme sau viitori incorporabili, plangeau. Stiau ce urmeaza, ca nu va fi un „razboi fulger”, iar victoria deloc sigura.

Tinerii se gandeau la ce lasa in urma lor: sotii, copii, averea si posibilitatea de a nu se mai intoarce. Femeile, dezorientate, nu stiau ce se va intampla. Trebuiau sa munceasca, sa tina copiii si sa inlocuiasca sotii inclusiv la plug.

In ziua declansarii razboiului, pe la amiaza, notarul, Alexandru Stanescu, a primit fonograma la primarie prin care se cerea sa se trimita curier la Clejani pentru ridicarea ordinelor de chemare, bisericile sa fie deschise tot timpul, ca omul sa se poata ruga si spovedi, iar la primarie sa se asigure serviciul telefonic permanent.

Mijloace de transport nu erau. Vitele fusesera rechizitionate sau se aflau la munca campului, care era in toi. In acest context, a fost desemnat Iancu Alexandru (Lincu), vatasel, un marsaluitor foarte bun.

Din fata Primariei Roata, plecau grupuri-grupuri la datorie si, de fiecare data, Mierlescu, omul de serviciu, executa cu trompeta in cinstea lor, „masa” si „onoarea la general”. Stia sa execute si „Marsilieza” pe care, spunea el, o cantase si generalului francez Berthelot. Dragomir Nedelea (Mierlescu) veteran de razboi din 1913 – 1916, analfabet, dotat cu o inteligenta sclipitoare, un comic spontan desavarsit, stia sa-si dozeze gluma dupa pregatirea fiecarui om. Fusese gornist in armata si si-a pastrat goarna.

Au cazut multi pe front, la Cotul Donului, la Stalingrad (azi Volgograd), la Tiganca, Odessa si la Sevastopol, iar cand s-a intors frontul spre vest, in Ungaria si, mai ales, in muntii Tatra din Cehoslovacia.

Erau case in care mama era vaduva din primul razboi, si fiica sau nora din ultimul razboi mondial.

Primul rotean care a cazut in razboi (14 septembrie 1941), a fost Morarescu Anton, din Regimentul 2 Vanatori de garda nr. 9. Era cantaretul bisericii din Roata de Jos, un baiat minunat si apreciat.

Ostasi din Roata pe fronturile celui de al doilea razboi mondial

(fotografii trimise familiilor in perioada 1941-1945)

Invatatorul Ion Stanescu de straja pe malul Nistrului

Gheorghe Postelnicu participant la cele doua razboaiemondiale din secolul XX.

Din jertfele fiilor comunei Roata

Soldatul Morarescu Anton, primul erou din Roata

cazut la Dalnic (Transnistria), in ziua Inaltarii Sfintei Cruci (14 sept. 1941).

Este inmormantat in cimitirul aflat la 1 km. sud-est de Dalnic

   

	Caporal Popescu Gheorghe (1916-1942), cazut la Cotul Donuluiin octombrie 1943		Serg. maj. Ghita Marin, cazut la Cotul Donului in 1943.

 

Sold. Anghel Aurel,   Serg. Iorga Constantin,

cazut pe frontul din est   Reg. 27 Infanterie,

in anul 1942. disparut in 1942.

Sold. Cracan Tudor,  Serg. Ilie Constantin,

mort pe frontul din est,  Reg.5 Dorobanti, cazut

in anul 1943. la 11 august 1943.

Cartea de student, anul II (1941-1942) a sergentului T.R. Stanescu Nicolae, cazut in octombrie 1943, la Cotul Donului.

   

Sold. Iordache R.Ion, Serg. Moise Voicu,

Reg.38 Art., mort pe  cazut pe frontul

front in anul 1943. de est.

Brevetul Nr. 42884/7 august 1943, prin care se confera Medalia „Sericiul Credincios” clasa a III-a caporalului Anghelin Ilie.

 

Stanica I. Stelian   Slt. Stan Alexandru, invatator

(1921-1945), cazut    ultimul erou cazut in Muntii

pe frontul de vest.  Tatra, la 6 mai 1945.

Brevetul Medaliei „Eliberarea de sub jugul fascist”, Nr. 1161/40754, din 3 decembrie 1949, conferita de Prezidiul Marii Adunari Nationale fostului luptator pe fronturile celui de-al II-lea razboi mondial-Andrei M.Ion.

Serg. Boroi Alexandru (Tila) ranit grav in luptele din Muntii Tatra (28.II.1945) si decorat cu „Virtutea Militara” (fotografie din 1940) si Brevetul prin care presedintele Romaniei il decoreaza cu Medalia „Crucea Comemorativa a celui de al doilea razboi mondial” (Decretul 110/1995).

Panoul comemorativ din cimitirul parohiei Sadina, dedicat eroilor din cel de al doilea razboi mondial.

Intr-o scrisoare de pe front, din 13 oct. 1941, caporalul Flaidar Vasile scria despre acesta preotului Gheorghe Stanescu:

„Taica parinte Gheorghita, am primit vestea cea trista, despre finul meu Anton Morarescu si am trecut o clipa de suparare nespus de mare, dar totusi pe aceste morminte se vor cladi Romania Mare si puternica pe care nici portile iadului nu o vor darama!”

Iata cat de inaltatoare era constiinta patriotica a ostasilor care, aflati sub ploaia de bombe si de gloante, in linia intai, sfidau cu eroism moartea, visand la reintregirea neamului! Aceasta era starea de spirit a romanilor, care i-a tinut demni la datorie pana in ultimele clipe ale monstruosului macel mondial.

Cum sosea cate o telegrama la primarie se stia ca cineva cazuse la datorie. Tot satul era cuprins de jale. Cand cineva era dat disparut, se nutreau sperante ca va fi cazut prizonier si ca se va intoarce dupa razboi.

Pe frontuRILE CELUI DE AL II-LEA RAZBOI MONDIAL

au murit eroic urmatorii ostasi ROTENI,

cu gandul la familie si la Tara,

pENTRU UNITATEA SI LIBERTATEA NEAMULUI.

Poate sa fi cazut mai multi morti, disparuti sau capturati. Lista lor a fost intocmita cu ajutorul veteranilor de razboi: Boroi A. Alexandru (Tila), Cristea N. Cristea si Radoi Stoica (fost prizonier). Cu sprijinul lor, am reusit sa intocmim tabelul urmator cu ostasii din Roata care au indurat calvarul prizonieratului si s-au intors acasa intre 1945-1948.

In prezent, mai sunt in viata 26 de veterani si 7 vaduve de razboi.

   

Doi dintre fostii prizonieri detinuti in lagarele din URSS in perioada 1944-1948: stanga- serg. Grigore Luca (n.1921), din Reg. 2 Vanatori-Garda Nr. 9; dreapta- sold. Stan St. Radu, cel care s-a impotrivit colectivizarii.

Din pacate, pentru cei cazuti la datorie, autoritatile locale care s-au succedat de-a lungul anilor nu au intreprins mai nimic, multi eroi au fost dati uitarii. Numai in cimitirul parohial Sadina sunt trecuti pe un panou o parte din cei ce s-au jertfit.

Ultimul rotean cazut la datorie a fost invatatorul sublocotenent Stan I. Alexandru – din regimentul 95 Infanterie Turnu Severin, la 6 mai 1945, la Zenovice (Cehoslovacia), unde se odihneste in cimitirul ostasilor romani.

Lor, eroilor din Roata, in semn de profund omagiu, Marin Stanescu le-a inchinat, din adancul sufletului, urmatoarele versuri:

„In cimitirul de pe deal,

Freamate plutesc prin ramuri.

Peste plopi, lespezi si flori,

Lacrimi picura din nori,

Siruri de margaritare,

Ce se sparg cazand pe ramuri.

Printr-o lespede crapata,

Un narcis a rasarit:

Este alb, plapand crescut

Din ce piept a strabatut

Si ce inima curata

I-a dat seva si-a-nflorit?!”

Pana in anul 1948, comemorarea eroilor cazuti pe campul de lupta se facea in fiecare an la ziua „Inaltarea Domnului”.[47]

La monumentul eroilor din localitate se depuneau coroane de flori, se oficia un serviciu religios – Te Deum – se rosteau cuvantari si se recitau poezii patriotice, iar corurile scolii intonau Imnul Regal, Imnul Eroilor, Pui de Lei, Desteapta – te Romane etc. Desfasurarea unor asemenea manifestari patriotice este descrisa riguros in doua procese verbale, care s-au pastrat, in original, in arhivele scolare.

In primul dintre acestea, datat 9 mai 1929, se arata „Scoala primara din comuna Sadina–Vlasca, sub conducerea subsemnatului, a luat parte la serviciul divin din comuna Roata. Dupa savarsire, a vorbit pr. Nicu Enescu despre Inaltarea lui Iisus la ceruri. Dupa dansul a vorbit subsemnatul despre insemnatatea acestei zile. Am mers apoi la marginea comunei Roata unde exista un monument din 1877 si s-a facut iarasi slujba.

Dupa aceasta s-a recitat poezia „Scrisoarea unei orfane de razboi” de elevul Sandu Anghel din clasa a IV-a a acestei scoli. Corul scoalelor Sadina, Roata si Zgaia au cantat cantece patriotice.

Dupa masa a fost serbare la Scoala din Sadina, unde au participat si elevii din cls. I de la Roata, sub conducerea D-rei. Ecat. Coman.

Serbarea s-a dat in curtea scoalei, din cauza multimii neincapatoare.

S-au cantat coruri, dialoage, recitari, jocuri nationale si apoi s-a jucat piesa „Cand calci juramantul” de Cap. Popescu.

La ora 6 ˝ Serbarea s-a terminat, iar primarul comunei a adus multumiri invat[atorilor pentru munca depusa [ .

Am redat in intregime continutul acestui document, deoarece il consideram pilduitor pentru generatiile actuale. Cu mijloace modeste, dar cu multa daruire, scolarii, dascalii lor, cetatenii,preotimea, autoritatile locale aduceau omagiu lor, eroilor neamului.

Mai mult, erau capabili sa prezinte o piesa de teatru!

Dar manifestarile au continuat si in ziua urmatoare - 10 Mai – avand semnificatia de „Zi nationala”.

Elevii din toate scolile – Sadina, Roata si Zgaia – insotiti de invatatori, impreuna cu multi locuitori, in frunte cu autoritatile locale, au luat parte la Te Deum-ul oficiat la biserica, dupa care s-au deplasat la scoala Sadina, unde, pe fondul unor cantece patriotice, au plantat „Stejarul Unirii”.

Dupa amiaza, au mers cu totii la padure, la punctul „Lacul Babii”, unde s-au prezentat cantece patriotice, poezii si s-au organizat alergari, oferindu-se premii in bani.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, comemorarea eroilor s-a facut la 9 mai „Ziua Victoriei”[48], care a fost mai mult politizata, decat comemorata.

Revolutia din 1989 a creat conditii pentru reluarea traditiilor, astfel incat, comemorarea eroilor se face la Inaltarea Domnului, sarbatoare incarcata de semnificatii sacre.

Dupa 3 ani de razboi dur, alaturi de trupele germane, dupa evenimentele de la 23 august 1944, Romania a intors armele si a trecut de partea coalitiei antihitleriste. Astfel, se incheiase si al doilea razboi mondial cu urmari grave pentru tara noastra.

„ Istoria s-a napustit bezmetic in Romania”, spunea marele scriitor Marin Preda. Dupa evenimentele de la 23 august 1944, sub presiunea tancurilor sovietice, tavalugul comunismului incepuse salbatic sa schimbe destinele romanilor. Prigoana impotriva marilor patrioti, a oamenilor politici si de cultura, lichidarea lor in inchisorile comuniste si la Canal, cotele impuse taranilor si datoriile imense de razboi fata de „marele aliat”, pe care le-am platit inmiit, ne-au secatuit tara. Rezistenta multor patrioti romani, retrasi in munti, care sperau sa mai schimbe totusi ceva in tara, pana la urma a fost lichidata. Nu s-a scris nimic pana in prezent despre acesti eroi – de aceea istoria trebuie rescrisa; rezistenta intelectualilor de la sate impotriva colectivizarii fortate si a industrializarii cu orice pret, dezradacinarea multor tarani plecati la orase pentru a munci in fabrici si uzine si a locui la blocuri „tipizate”, intr-un mediu nefiresc lor, a dus la formarea unor mentalitati straine de firea romanului.