Abuzul in serviciu contra intereselor publice
Infractiunea de abuz in serviciu contra
intereselor publice este reglementata de art. 248 C. pen. Abuzul in
serviciu contra intereselor publice consta in fapta functionarului public care, in exercitiul
atributiunilor sale de serviciu, cu stiinta, nu
indeplineste un act ori il indeplineste in mod defectuos si prin
aceasta cauzeaza o tulburare insemnata bunului mers al unui organ sau
institutii de stat ori al unei alte unitati din cele la care se
refera art. 145 C. Pen., sau o paguba patrimoniului acesteia. Obiectul juridic special il
formeaza relatiile sociale a caror normala
desfasurare si dezvoltate nu este posibila fara o
corecta indeplinire a indatoririlor de serviciu de catre
functionarii publici (sau functionari). Obiectul material. Abuzul in serviciu contra intereselor publice
nu are, de regula, un obiect material. Daca insa neindeplinirea
sau indeplinirea defectuoasa a actului s-a facut in
legatura directa cu un anumit bun, acel bun sau lucru devine
obiect material al infractiunii. Subiectul activ al infractiunii de
abuz in serviciu contra intereselor publice este calificat - el trebuie sa
aiba calitatea speciala de functionar public sau
functionar. Participatia penala este posibila in oricare
din formele sale. Pentru existenta coautoratului este necesar ca toti
faptuitorii sa aiba calitatea speciala ceruta de lege.
Instigator sau complice poate fi insa orice persoana care indeplinite
conditiile generale ale raspunderii penale. Subiectul pasiv este institutia sau orice alta
unitate din cele aratate in art. 145 C. pen. care a suferit o tulburare
insemnata a activitatii sau o paguba adusa
patrimoniului sau prin savarsirea faptei. Elementul material se poate realiza fie printr-o inactiune
- neindeplinirea unui act; fie printr-o actiune - indeplinirea defectuoasa
a unui act privitor la indatoririle de serviciu. Prin "act" se
intelege operatiunea care trebuia efectuata de functionarul
public (sau functionar) potrivit solicitarilor facute de o
persoana si conform cu atributiunile sale de serviciu.
"Neindeplinirea unui act" presupune omiterea, neefectuarea unui act care
trebuie indeplinit in virtutea indatoririlor de serviciu, adica a unui act
a carei indeplinire cadea in atributiunile functionarului
public (sau functionarului). Prin "indeplinirea actului in mod defectuos"
se intelege indeplinirea lui in alte conditii, termene, modalitati
decat cele reglementate de lege. Neindeplinirea sau indeplinirea
defectuoasa a actului, adica actiunea sau inactiunea prin
care se realizeaza elementul material al infractiunii, trebuie
sa fie savarsita de
faptuitor in exercitiul atributiilor sale de serviciu. Urmarea
imediata poate consta intr-o tulburare a bunului mers al unui organ
sau institutii de stat ori al unei alte unitati din cele
prevazute in art. 145 C. pen. ori intr-o paguba adusa
patrimoniului acesteia. Tulburarea
bunului mers consta in orice fel de atingere adusa
functionarii ireprosabile a acestora. A doua urmare consta
in producerea unei pagube patrimoniului unui organ, unei institutii de
stat sau unei alte unitati din cele prevazute in art. 145
C. pen. prin fapta abuziva a subiectului. Este necesara stabilirea
legaturii de cauzalitate intre actiunea sau inactiunea
functionarului public (functionarului) si una dintre
urmarile prevazute de textul de incriminare (tulburarea
insemnata a bunului mers al unitatii ori pagubirea
patrimoniului acesteia). Abuzul in serviciu contra intereselor publice se
savarseste numai cu intentie, care poate fi directa
sau indirecta. Tentativa nu se pedepseste. Infractiunea se
consuma in momentul savarsirii conduitei abuzive a
functionarului public (functionar) in exercitarea atributiilor
de serviciu, urmata de producerea rezultatului. Infractiunea de abuz
contra intereselor publice poate fi savarsita in forma
continuata. Infractiunea se epuizeaza, in aceste situatii
in momentul savarsirii ultimei actiuni sau inactiuni. Infractiunea
de abuz in serviciu contra intereselor publice are doua
modalitati normative: prima modalitate normativa consta in
neindeplinirea cu stiinta a unui act de catre un
functionar public; a doua modalitate normativa consta in
indeplinirea in mod defectuos a unui act de catre un functionar
public in exercitiul atributiilor sale de serviciu. Infractiunea
de abuz in serviciu contra intereselor publice se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.