BILANTUL - SURSA DE INFORMATII PENTRU EVALUAREA INTREPRINDERII

Prezentarea structurii bilantului patrimonial

Bilantul este documentul contabil de sinteza care reflecta pozitia financiara a intreprinderii, prin care se prezinta elementele de activ, datorii si capital propriu ale intreprinderii la incheierea exercitiului financiar, precum si in celelalte situatii prevazute de lege, cuprinzand toate aceste elemente grupate dupa natura, destinatie si lichiditate, respectiv natura, provenienta si exigibilitate.

Activele, datoriile si capitalul propriu, legate in mod direct de evaluarea pozitiei financiare, sunt definite astfel:

a) un activ reprezinta o resursa controlata de catre entitate ca rezultat al unor evenimente trecute, de la care se asteapta sa genereze beneficii economice viitoare pentru entitate si al carui cost poate fi evaluat in mod credibil;

b) o datorie reprezinta o obligatie actuala a entitatii ce decurge din evenimente trecute si prin decontarea careia se asteapta sa rezulte o iesire de resurse care incorporeaza beneficii economice;

c) capitalurile proprii reprezinta interesul rezidual al actionarilor in activele unei entitati dupa deducerea tuturor datoriilor sale.

Elementele bilantului sunt structurate astfel:

A. Active imobilizate

B. Active circulante

C. Cheltuieli in avans

D. Datorii ce trebuie platite intr-o perioada de un an

E. Active circulante nete, respectiv datorii curente nete

F. Total active minus datorii curente

G. Datorii ce trebuie platite intr-o perioada mai mare de un an

H. Provizioane pentru riscuri si cheltuieli

I. Venituri in avans

J. Capital si rezerve

2. Bilantul financiar

Notiunea de "bilant financiar" sau "bilant lichiditate-exigibilitate" sta la baza analizei lichiditatii si solvabilitatii intreprinderii. Solvabilitatea, definita ca fiind capacitatea intreprinderii de a face fata angajamentelor sale, depinde de valoarea lichidativa a activelor si de marimea angajamentelor acesteia, luand in considerare ipoteza intreruperii activitatii intreprinderii si a lichidarii sale. Lichiditatea, care reflecta capacitatea intreprinderii de a face fata datoriilor scadente cu activele curente, are la baza ipoteza continuarii activitatii de exploatare si ia in considerare valorile contabile ale activelor.

Constructia acestui tip de bilant specific analizei financiare statice se bazeaza pe clasificarea elementelor de activ in ordinea stricta a lichiditatii (mai mare sau mai mica de un an) si a elementelor de pasiv dupa exigibilitate (mai mare sau mai mica de un an).

Structura bilantului financiar poate fi redata simplificat astfel:

Se poate urmari respectarea destinatiei resurselor din pasiv in sensul acoperirii mijloacelor din activ, precum si evolutia ratelor de structura, de lichiditate, solvabilitate si finantare.

Bilantul functional

Bilantul functional are la baza conceptia economica asupra bilantului, potrivit careia activul bilantului cuprinde toate bunurile utilizate in scopuri economice de catre intreprindere si nu numai bunurile asupra carora ea are dreptul de proprietate, iar pasivul indica sursele de finantare a utilizarilor, delimitandu-se pentru fiecare categorie de utilizari sursa de finantare.

Activele sau alocarile aciclice stabile cuprind imobilizarile, deci activele cu lichiditate mai mare de un an, luate in calcul la valoarea bruta (deci inclusiv amortizarea).

Activele ciclice din exploatare cuprind elementele legate direct de activitatea curenta a intreprinderii:

stocuri;

avansuri si aconturi platite legate de exploatare;

creante clienti;

alte creante din exploatare;

cheltuieli inregistrate in avans legate de activitatea de exploatare.

Activele ciclice in afara exploatarii cuprind creante din afara exploatarii:

creante legate de plata unor impozite si taxe care nu sunt aferente activitatii de exploatare;

creante legate de vanzarea unor imobilizari, incasarea unor dobanzi cuvenite etc, care nu sunt legate de activitatea de exploatare;

cheltuieli inregistrate in avans in afara exploatarii;

decontari fata de grup si asociati;

Trezoreria de activ cuprinde:

disponibilitati banesti;

investitii financiare pe termen scurt, daca sunt suficient de lichide pentru a fi considerate elemente de trezorerie.

Resursele aciclice stabile cuprind:

sursele proprii, inclusiv amortizarea;

datoriile pe termen mediu si lung.

Resursele ciclice din exploatare cuprind obligatiile legate de activitatea curenta a intreprinderii:

furnizori si conturi asimilate;

avansuri si aconturi primite pentru exploatare;

obligatii fiscale si sociale legate de exploatare;

venituri inregistrate in avans pentru activitatea de exploatare;

provizioane aferente activelor circulante de exploatare.

Resursele ciclice din afara exploatarii cuprind:

obligatiile fiscale si sociale din afara exploatarii;

datorii legate de active imobilizate;

datorii fata de grup si asociati;

varsaminte ramase de efectuat pentru titluri de plasament achizitionate;

venituri inregistrate in avans in afara exploatarii;

provizioane aferente activelor circulante in afara exploatarii.

Trezoreria de pasiv cuprinde:

credite bancare pe termen scurt;

soldul creditor al contului de disponibil la banca.

4. Bilantul economic

Bilantul contabil sau patrimonial constituie punctul de pornire in orice evaluare de activ sau de intreprindere, dar numai punctul de pornire, deoarece, fiind intocmit dupa anumite reguli si principii referitoare la evaluare, face ca elementele patrimoniale sa nu fie exprimate in valori de piata, iar performantele sa nu fie cele care s-ar fi obtinut in conditiile normale ale pietei.

Din acest considerent, evaluarea unei intreprindei sau unui activ se realizeaza pe baza bilantului economic, care este un bilant teoretic, de calcul, un bilant abstract, elaborat exclusiv in scopul evaluarii.

Bilantul economic cuprinde patrimoniul exprimat in valori economice si nu contabile, precum si rezultatul net al exercitiului determinat tinand seama de contiile normale ale pietei din cadrul careia face parte intreprinderea sau activul ce se evalueaza.

Intocmirea bilantului economic se realizeaza cu ocazia elaborarii a doua lucrari indispensabile oricarei activitati de evaluare, si anume determinarea activului net corijat al intreprinderii si determinarea profitului net mediu estimat pentru anii urmatori sau a capacitatii beneficiare pentru intreprinderea evaluata.

CAP. IV:   ANALIZA DIAGNOSTIC

4.1. Consideratii generale

Termenul de diagnostic apare in domeniul economic ca o metoda de cunoastere avand drept scop descrierea functionarii si a tendintelor de evolutie a activitatii agentului economic, luand in considerare mediul dinamic in care acesta isi desfasoara activitatea si factorii perturbatori interni sau externi.

Analiza - diagnostic poate avea grade diferite de detaliere, se poate referi la perioade diferite (pe termen scurt, mediu sau lung) si poate avea diferite finalitati:

constatarea deficientelor de functionare si a cauzelor acestora (puncte slabe), minimizarea riscurilor la care este supusa intreprinderea tinandu-se seama de acestea;  

constatarea avantajelor competitive ale intreprinderii (punctele tari), utilizarea acestor avantaje in fructificarea oportunitatilor oferite de mediul societatii comerciale

identificarea directiilor de crestere a profitabilitatii;

orientarea strategica a dezvoltarii;

estimarea impactului modificarilor din intreprindere.

Din punct de vedere al evaluarii, diagnosticul este necesar deoarece, cunoscand o intreprindere, se stabilesc premisele evaluarii si un set de valori ale sale in functie de diferite scenarii de dezvoltare ulterioara sau de diferite scopuri, carora aceasta evaluare trebuie sa le raspunda. Acest set de valori va permite negociatorilor - vanzatori sau cumparatori - sa ajunga la un pret acceptat de ambele parti.

In functie de gradul de extindere a analizei diagnostic, se poate elabora:

diagnosticul general, care urmareste analiza principalelor functii ale intreprinderii: juridic-patrimoniala, de personal, comerciala, tehnic-operationala;

diagnosticul special, care urmareste analiza de detaliu a situatiei financiar-contabile.

Fazele diagnosticului 

Principalele faze ale realizarii unui diagnostic orientat spre evaluare sunt :

a) - pregatirea diagnosticului;

b) - analiza documentelor si informatiilor;

c) - elaborarea concluziilor diagnosticului prin ANALIZA SWOT (Strenghts - Puncte tari, Weaknesess - Puncte slabe, Oportunities - ­Oportunitati, Threats - Amenintari (Riscuri))

Pregatirea analizei-diagnostic urmareste:

stabilirea documentelor necesare:

bilantul si contul de profit si pierderi intocmite pe ultimii (trei) ani;

chestionare specifice, care permit atat pregatirea discutiilor, cat mai ales participarea directa si activa a personalului din intreprindere la culegerea datelor;

colectarea de informatii sectoriale, zonale sau general-economice care au influenta asupra intreprinderii sau se refera la aceasta.

Analiza documentelor si informatiilor este partea cea mai importanta a unui diagnostic, care permite evaluatorului sa cunoasca cat mai exact posibil functionarea detaliata a intreprinderii si a situatiei acesteia. Pe aceasta baza se pot considera cele mai veridice scenarii de evaluare si se pot calcula valorile asociate acestora.

Concluziile diagnosticului trebuie elaborate in scris. Este posibila elaborarea unui raport intermediar caruia, dupa prezentarea si analizarea impreuna cu clientul, i se poate da forma finala.

Metode de abordare

Principalele metode cu ajutorul carora evaluatorul obtine un diagnostic competent asupra unei intreprinderi sunt :

a) vizitarea si inspectia la fata locului;

b) studierea documentelor financiar-contabile si juridice;

c) interviu cu factorii de decizie care isi desfasoara activitatea in cadrul diferitelor compartimente, pe baza unor chestionare anterior pregatite;

d) analiza structurii organizationale si a fluxului de informatii;

e) analiza comparativa cu alte intreprinderi.

In functie de specificul sarcinii si de evaluator, acesta din urma isi defineste o anumita combinatie de metode de abordare.

Exista trei nivele de analiza:

1. Analiza mediului extern

2. Analiza industriei (ramurii)

Analiza firmei

4.2.Diagnosticul intern al firmei

I. Diagnosticul general

1. Diagnosticul juridic

Diagnosticul juridic are ca scop verificarea aspectelor legale privind activitatea intreprinderii, in general, si a capitalului sau activului ce urmeaza a fi evaluat, in special, urmarind relatiile intreprinderii cu proprietarii, salariatii si tertii sub aspectul conformitatii cu actele legislative. Realizarea acestuia presupune analiza elementelor specifice in urmatoarele domenii:

a) legea societatilor comerciale, cand se verifica:

constituirea: actele de constituire (contract de societate si statut) - daca acestea corespund intreprinderii;

functionarea:

- registrele Adunarii generale a actionarilor/asociatilor - cum s-au indeplinit hotararile acestora de catre Consiliul de administratie;

registrele sedintelor Consiliului de administratie - daca s-a realizat ceea ce a hotarat managerul;

registrul actionarilor - daca reflecta componenta si structura capitalului la zi;

registrul actiunilor - daca reflecta toate modificarile in detinerea proprietatii asupra actiunilor;

asocierea: contractele de asociere in participatie.

b) Dreptul comercial - se analizeaza drepturile si obligatiile izvorate din raporturile cu partenerii comerciali, verificandu-se:

contractele de inchiriere, locatie de gestiune, concesiune si leasing - daca exista si sunt valabile;

acte si contracte privind finantarea pe termen lung, mediu sau scurt, garantiile constituite, existenta creditelor nerambursate la scadenta si consecintele acesteia;

contractele cu partenerii de afaceri - daca se respecta si au fost incheiate in conditii avantajoase pentru intreprindere;

actiuni juridice in curs pentru litigii cu caracter comercial - daca exista si ce vechime au.

c) Dreptul civil. Sub acest aspect se verifica:

acte si contracte privind drepturile de proprietate sau drepturile de folosinta asupra bunurilor intreprinderii;

situatia juridica a imobilizarilor necorporale de natura brevetelor, licentelor, marcilor inregistrate

situatia imobilizarilor financiare;

situatia asigurarii societatii prin efectul legii (imobiliara si de raspundere civila) si in temeiul unor contracte de asigurare, impotriva unor riscuri, situatia achitarii primelor de asigurare etc.

d) Drept fiscal. Se verifica :

inregistrarea intreprinderii la organele abilitate de administratie financiara si respectarea reglementarilor fiscale;

situatia obligatiilor legale si a platilor restante, in raport cu termenele exigibile;

documentele ultimului control fiscal si rezultatele sale.

e) Dreptul muncii. Se verifica si se analizeaza:

existenta contractelor colective si individuale de munca, a regulamentului de ordine interioara;

actele privind protectia muncii;

evidentele privind personalul;

plata salariilor si contributiilor aferente;

existenta unor conflicte de munca si a unor revendicari ale salariatilor sau sindicatelor;

datele ultimului control al organismelor de asigurare si protectie sociala;

implicatiile vanzarii asupra fortei de munca aferenta intreprinderii ce urmeaza a fi vanduta.

f) Dreptul mediului - se verifica daca activitatea intreprinderii se desfasoara conform legislatiei de mediu:

existenta autorizatiilor de mediu;

eventuale litigii pe probleme de mediu cu alte intreprinderi sau cu autoritatea statala;

existenta unor daune interese de plata sau a unor cheltuieli viitoare de depoluare.

Finalitatea diagnosticului juridic consta in formularea concluziilor sub forma punctelor forte si a punctelor slabe ale cadrului juridic, acestea constituindu-se ca parte componenta a raportului de evaluare.

Ca puncte forte ale diagnosticului juridic pot fi exemplificate urmatoarele:

contract si statut corespunzator marimii intreprinderii;

relatii contractuale cu tertii corecte si de lunga durata;

absenta imprumuturilor restante;

absenta litigiilor contractuale si a litigiilor de munca;

absenta amenzilor si penalitatilor.

Puncte slabe

contract si statut necorespunzator situatiei reale;

inexistenta unor contracte pe termen lung cu clientii si furnizorii;

existenta unor imprumuturi sau datorii fiscale restante;

existenta unor litigii cu partenerii de afaceri si a unor conflicte de munca;

lipsa contractelor de asigurare etc.

2. Diagnosticul resurselor umane si al managementului intreprinderii

A. Diagnosticul resurselor umane

Diagnosticul resurselor umane ale unei intreprinderi in vederea evaluarii presupune folosirea unui sistem de indicatori privind dimensiunea, structura si comportamentul, precum si eficienta folosirii lor.

Dimensiunea potentialului uman se poate aprecia cu ajutorul indicatorilor:

numarul mediu de salariati (cu contract de munca) - se calculeaza ca o medie aritmetica simpla a efectivului zilnic de salariati;

numarul mediu de personal - obtinut prin adaugarea la numarul mediu de salariati a numarului mediu de colaboratori pe baza de contracte de prestari servicii, colaborare;

numarul maxim de personal - exprima numarul de personal necesar obtinerii volumului efectiv de activitate in conditiile mentinerii nivelului prevazut al productivitatii muncii, reprezentand limita superioara a numarului de personal;

numarul mediu de personal calculat pe baza celui prezent la lucru - care reflecta situatia la un moment dat.

Structura resurselor umane se poate analiza folosind urmatoarele criterii de structurare:

structura pe principalele categorii de salariati, respectiv:

muncitori (direct productivi, indirect productivi, de deservire generala);

personal ethnic-ingineresc;

personal de administrare si conducere.

structura personalului pe meserii - permite aprecierea daca in raport cu profilul de activitate, unitatea are asigurat personal in meseriile specifice domeniului sau.

structura pe sexe - criteriu ce trebuie interpretat tinand seama de: profilul de activitate al unitatii, specificul proceselor tehnologice, raportul dintre solicitarea fizica si intelectuala, dintre munca de creatie si cea de executie etc.

structura personalului pe categorii de varsta, putand fi utilizate grupele: pana la 30 de ani; intre 31-40 de ani; 41-50 de ani; peste 50 de ani. In general se considera piramida corespunzatoare daca se asigura preponderenta personalului intre 30 si 45 ani.

structura personalului dupa vechimea in munca, personalul putandu-se structura in urmatoarele grupe: sub 1 an, intre 2-5 ani, intre 6-10 ani, intre 11-15 ani; intre 16-20 ani; peste 20 ani.

structura dupa nivelul de calificare, ce presupune gruparea personalului pe nivele de pregatire (superior, mediu, profesional) si pe categorii.

Comportamentul personalului se caracterizeaza cu ajutorul urmatoarelor aspecte si indicatori:

1. Indicatorii circulatiei si fluctuatiei fortei de munca

a) coeficientul intrarilor de personal - arata ponderea personalului nou angajat in total personal.

b) coeficientul iesirilor de personal - masoara ponderea in totalul personalului a celor plecati din unitate intr-o anumita perioada

c) coeficientul miscarii totale de personal - stabilit ca raport dintre suma intrarilor si iesirilor de salariati si numarul mediu al acestora

d) coeficientul fluctuatiei - calculat ca raport intre numarul de personal fluctuant (iesit din motive nejustificate) si numarul mediu de salariati.

2. Gradul (coeficientul) de utilizare a fondului de timp maxim disponibil - scoate in evidenta rezervele privind folosirea timpului de lucru ca urmare a timpului neutilizat din cauze justificate sau nejustificate.

unde:

Tef - fondul de timp efectiv lucrat

Td - fondul de timp maxim disponibil   

Tn - fond de timp nelucrat (neutilizat)

Tc - fond de timp calendaristic

Trs,sl - fondul de timp afectat repausului saptamanal si sarbatorilor legale;

Tco - fondul de timp afectat concediilor de odihna

Indicatori de comportament individual

De asemenea, se are in vedere structura timpului nelucrat pe cauzele care l-au provocat: boli, accidente, maternitate, absente aprobate, absente nemotivate, concediu fara plata.

4. Indicatori de conflictualitate

In cazul in care conflictualitatea a luat o forma colectiva, se utilizeaza indicatorii:

numarul de greve in cursul anului;

numarul de zile greva = durata grevei x numar de grevisti

Eficienta utilizarii resurselor umane se realizeaza cu ajutorul indicatorilor de reflectare a productivitatii muncii, utilizandu-se in principal indicatorii valorici, construiti ca raport efect/efort.

Concluziile diagnosticului resurselor umane pot fi:

Puncte forte:

personal existent la nivelul necesarului sub aspectul numarului, structurii, calificarii;

cresterea stabilitatii personalului;

nivel ridicat al productivitatii muncii cu tendinta de crestere;

absenta grevelor;

protectia muncii corespunzatoare, reflectata prin reducerea accidentelor de munca.

Puncte slabe:

folosirea incompleta a potentialului resurselor umane (personal supradimensionat, utilizare necorespunzatoare a timpului de lucru);

productivitatea muncii in scadere;

existenta conflictelor de munca;

neasigurarea protectiei si securitatii muncii;

B. Diagnosticul managementului intreprinderii

Referitor la conducerea intreprinderii analizate, incadrul diagnosticului se prezinta urmatoarele aspecte:

caracterizarea echipei de conducere: nume, prenume, functia, varsta, formare, experienta in domeniu;

baza legala in virtutea careia ocupa functia de conducere, atributii si competente;

pozitia echipei de conducere, relatiile de dependenta fata de un grup sau de actionarii majoritari, banci, stat;

aprecieri asupra stilului de conducere (colegial sau autoritar, centralizat sau descentralizat, pe obiective);

obiectivele negociate si prevazute in contractul de management care vizeaza strategia intreprinderii;

gradul de realizare a criteriilor de performanta stabilite prin contractele de management. In acest sens, in unele norme metodologice se recomanda utilizarea indicatorilor:

In final evaluatorul formuleaza concluziile privind diagnosticul managementului intreprinderii:

Puncte forte:

echipa manageriala dinamica, cu bune rezultate in ultimii ani;

realizarea si depasirea criteriilor de performanta negociate;

imbunatatirea pozitiei intreprinderii pe piata;

colaborarea buna cu sindicatele.

Puncte slabe:

nerealizarea unor criterii de performanta de catre manageri;

slabirea pozitiei firmei in cadrul mediului ei concurential;

insuficienta preocupare pentru stimularea salariatilor;

tensiuni in relatiile cu sindicatele.

Diagnosticul potentialului tehnic-operational

Diagnosticul potentialului tehnic are ca obiectiv aprecierea masurii in care mijloacele de productie raspund nevoilor actuale sau viitoare ale intreprinderii, urmarindu-se in principal aprecierea mijloacelor fixe si a procesului de exploatare.

Nu exista o structura fixa a acestui diagnostic care sa fie valabila tuturor intreprinderilor. Aceasta se adapteaza in functie de particularitatile fiecarei intreprinderi in parte.

Criteriile urmarite in cazul unei intreprinderi productive sunt:

a) Capacitatea de productie si gradul de utilizare a acesteia

Va fi prezentata evolutia productiei fizice in ultimii 3-5 ani, daca este posibil, defalcata pe principalele grupe de produse.

b) Tehnologiile. Nivelul tehnologic

Se vor trece in revista principalele tehnologii utilizate si gradul de uzura fizica si morala a acestora.

c) Structura pe categorii de imobilizari corporale

Se urmareste incadrarea mijloacelor fixe pe categorii, conform reglementarilor contabile in vigoare sise calculeaza ponderea fiecarei grupe in total.

d) Performanta sau eficienta utilizarii activelor fixe

e) Caracteristicile productiei - se urmaresc aspecte legate de tehnologia utilizata si organizarea productiei: organizarea generala, fluxul de productie, nivelul de automatizare;

f) Asigurarea calitatii produselor

Se vor prezenta aspectele legate de: controlul calitatii, tipurile de controale, pocentajul refuzurilor si returnarilor in perioada de garantie;

g) Activitatea de cercetare-dezvoltare

In cadrul diagnosticului va trebui prezentata organizarea acestei activitati, rezultatele obtinute, personalul care deserveste activitatea, gradul de informatizare al acesteia, programe de perspectiva.

h) Informatizarea societatii

Avand in vedere implicarea tot mai semnificativa a tehnicii de calcul in majoritatea compartimentelor functionale ale intreprinderilor se analizeaza gradul de informatizare, activitatile principale derulate cu asistenta calculatorului, perspective, programe utilizate etc.

Pentru caracterizarea sintetica a potentialului tehnic se recomanda urmatorii indicatori:

gradul de folosire a capacitatii de productie (GF_Cp)

compozitia tehnologica - ponderea masinilor si utilajelor in total active fixe (ct):

gradul de uzura a activelor fixe (Gu)

gradul de reinnoire a activelor fixe (Gr)

cifra de afaceri la 100 lei active fixe

rezultat din exploatare la 100 lei active fixe

Concluziile diagnosticului tehnic pot fi:

puncte forte:

echipamentele intreprinderii se situeaza la un nivel ridicat de performanta;

grad optim de folosire a capacitatilor de productie;

intretinere preventiva a utilajelor, intreruperile neprogramate fiind accidentale;

fluiditate a procesului tehnologic;

programarea si urmarirea productiei realizata punctual;

randament ridicat al mijloacelor fixe, comparabil cu al concurentei;

capacitate de cercetare-proiectare a noilor produse la un nivel ridicat.

puncte slabe:

echipamentele din dotarea intreprinderii sunt in stare avansata de uzura fizica si morala;

intretinerea utilajelor se face la "avarie";

mod defectuos de planificare si organizare a productiei;

intreprinderea se confrunta cu probleme de calitate.

4. Diagnosticul comercial

In cadrul diagnosticului este important sa fie prezentate elementele care influenteaza activitatea comerciala a societatii, elemente care reprezinta factori de influenta asupra pietei si a pozitiei pe piata a intreprinderii: produse, clienti, furnizori, concurenta, retele de distributie.

In functie de tipul societatii analizate, diagnosticul comercial poate contine urmatoarele aspecte:

a) Evolutia vanzarilor

Pentru a stabili concluzii fezabile, evaluatorul trebuie sa opereze cu date care exprima evolutia reala a vanzarilor, luand in considerare si evolutia ramurii sau sectorului de activitate din care face parte intreprinderea, pentru a putea face aprecieri asupra pozitiei intreprinderii pe piata.

  

a) Produsele comercializate. Politica de produs

Produsele comercializate vor fi prezentate pe principalele grupe, scotandu-se in evidenta ponderea pe care acestea o detin in totalul produselor si a vinzarilor, precum si caracteristicile principale fizice si tehnice ale acestora.

Politica de produs se refera la deciziile pe care le ia conducerea intreprinderii cu privire la gama comercializata, marimea ei, strategia de produs aplicata, diferentierea si pozitionarea produselor, innoirea gamei de produse, abandonarea unor produse invechite, etc.

b) Piata de desfacere a societatii

Dimensiunea pietei de desfacere prezinta piata pe care activeaza societatea comerciala in cauza, identificand piata potentiala a firmei si cea reala, cu caracteristicile sale, modul de segmentare a pietei (dupa diferite criterii: geografice, pe tipuri de consumatori, dupa venit, etc.) si segmentele tinta, precum si segmentele pe care intentioneaza sa le abordeze.

Pozitia ocupata pe piata de intreprindere exprima nivelul patrunderii si ocuparii anumitor segmente de piata in functie de volumul desfacerilor, calitatea produselor vandute, raportul calitate-pret.

c) Relatiile cu clientii

Pornind de la structurarea pietei, se va prezenta structura clientelei societatii (clienti interni si externi), pe tipuri de clienti si ponderea pe care acestia o detin in cifra de afaceri. De asemenea, se vor prezenta principalii clienti, nominalizati, intr-o situatie care sa contina valoarea contractului si produsele contractate.

Important de analizat sunt si:

existenta si importanta unor clienti "strategici";

modalitatile de incasare;

intervalul de timp la care se realizeaza incasarile;

masura in care o parte mai mare sau mai mica din clienti nu isi onoreaza obligatiile contractuale.

Tipul si numarul clientilor este un aspect important. Astfel, o intreprindere care are doar un numar restrans de clienti, are un punct slab pentru ca daca o parte dintre acestia au dificultati financiare sau daca renunta la colaborarea cu intreprinderea analizata, aceasta poate avea probleme in desfaceri, fiind chiar nevoita sa-si reduca activitatea.

d) Concurentii societatii

Avand in vedere ca pentru o mare varietate de produse si servicii concurenta se poate realiza la nivel de produs sau generic, la nivelul implinirii unei anumite cerinte a consumatorilor, se vor analiza atat concurentii directi si produsele acestora, cat si produsele substituibile, tendintele in domeniu, produsele importate si conditiile in care se realizeaza importul.

Analiza concurentei trebuie sa urmareasca aspectele:

enumerarea principalilor concurenti;

stabilirea cotei de piata detinute de intreprindere in raport cu principalii concurenti;

raportul pret-calitate la produsele concurentei;

durata si service-ul garantie si postgarantie asigurate de concurenti;

retelele de distributie a produselor utilizate de concurenti.

e) Reteaua de distributie

Reteaua de distributie a produselor reflecta modul in care acestea ajung la cumparatori. Aspectele urmarite se refera la:

existenta sau nu a unei retele proprii de distributie;

strategia aplicata in cazul distribuitorilor;

durata contractelor cu distribuitorii;

drepturile si obligatiile intreprinderii fata de distribuitori;

alte aspecte privind distributia produselor.

f) Promovarea produselor si serviciilor intreprinderii

In legatura cu aceasta se analizeaza:

participarea la targuri si expozitii;

activitati promotionale, reclama;

ponderea cheltuielilor cu reclama si publicitatea in cifra de afaceri in ultimii trei ani;

imaginea intreprinderii creata prin publicitate si posibilitati de imbunatatire a acesteia;

fonduri alocate activitatii de marketing.

g) Relatiile intreprinderii cu furnizorii

Principalele aspecte urmarite vizeaza:

criteriile care au stat la baza alegerii furnizorilor (furnizori traditionali, distanta etc.);

structura furnizorilor in raport cu cantitatea si valoarea aprovizionarilor;

sistemul de aprovizionare practicat;

caracteristicile aprovizionarilor: pret, calitate, termene de garantie;

posibilitati de inlocuire a unor materii prime si materiale;

aprecierea dependentei fata de anumiti furnizori si implicatiile acesteia;

durata creditului comercial primit din partea furnizorilor.

Concluziile diagnosticului comercial pot fi:

puncte forte:

pozitie buna a intreprinderii pe piata, fiind competitiva in raport cu principalii concurenti;

produse de calitate oferite, cu raport performanta-pret corespunzator;

clienti stabili, traditionali;

retea de distributie bine pusa la punct, asigurand o livrare rapida a produselor;

exporturi in crestere;

se ofera garantii de calitate, iar serviciile post-vanzare sunt prompte;

activitate de marketing de buna calitate

puncte slabe:

pozitie modesta a intreprinderii pe piata, fara perspective de imbunatatire;

produse scumpe in raport cu nivelul calitatii;

activitate de marketing ineficienta;

deficiente in aprovizionare;

dezinteres pentru promovarea de noi produse;

lipsa de contracte.

Diagnosticul special (Diagnosticul financiar)

Scopul diagnosticului financiar elaborat in cadrul raportului de evaluare este:

cunoasterea cat mai amanuntita a societatii comerciale de evaluat, avand in vedere ca activitatea acesteia din punct de vedere juridic, comercial, operational, organizational (resurse umane si management) a fost analizata in cadrul diagnosticului general, si confirmarea prin performantele financiare a concluziilor acestuia;

stabilirea principalelor premise privind activitatea viitoare a societatii comerciale supuse evaluarii, de care se va tine seama la aplicarea metodelor financiare de evaluare.

Altfel spus, scopul diagnosticului financiar este analiza prezenta a unor situatii financiare inregistrate in trecut si extragerea tendintelor de evolutie in viitor.

In conformitate cu standardele internationale de evaluare, principalele scopuri ale diagnosticului financiar (denumit si diagnostic special) sunt:

determinarea gradului de incredere in sistemul de evidenta contabila a firmei prin auditul acestui sistem;

intelegerea relatiilor existente in bilant si in contul de profit si pierdere, inclusiv tendintele care s-au manifestat de-a lungul timpului, pentru stabilirea riscurilor inerente in activitatile firmei, precum si perspectivele de performanta in viitor;

compararea cu firme similare pentru a stabili parametri de risc si parametri de valoare;

ajustarea situatiilor financiare istorice pentru a estima abilitatile firmei precum si perspectivele acesteia.

La baza analizei stau documentele financiar-contabile intocmite pe o perioada anterioara intocmirii analizei de 3 - 5 ani. Pentru a facilita intelegerea situatiei economice si a riscurilor unui drept de participatie, situatiile financiare trebuie analizate in termeni monetari, termeni procentuali si in termeni de rate financiare.

Analiza in termeni monetari - asa cum apare in situatiile financiare - este utilizata pentru a stabili tendintele si relatiile intre elementele bilantului si ale contului de profit si pierderi de-­a lungul timpului pentru a stabili fluxul de venit asteptat a se produce in viitor, precum si necesarul de capital care sa permita firmei sa genereze acel flux de venit.

Analiza in termeni relativi sau procentuali este utilizata pentru a compara tendintele relatiilor existente, cum ar fi elementele de venituri si cele de cheltuieli, sau intre cifrele din bilant, pentru firma in cauza de-a lungul timpului, sau cu cele ale afacerilor similare.

Analiza in termeni de rate financiare este utilizata pentru a compara riscul relativ al firmei in cauza de-a lungul timpului cu cel al afacerilor similare.

Procesul parcurs in analiza este inversul evolutiei reale a fenomenului. Analiza porneste de la rezultatele procesului incheiat (sau previzionat) catre elemente, factori de influenta.

Continutul procesului de analiza este urmatorul:

Prelucrarea informatiilor contabile, grupari si regrupari de informatii, calculul indicatorilor financiari;

Interpretarea si aprecierea indicatorilor din punct de vedere al potentialului economico­ financiar, al performantelor financiare, a riscului si explicarea rezultatelor obtinute;

Stabilirea punctelor tari si a punctelor slabe a activitatii trecute a intreprinderii din punct de vedere economico-financiar precum si a oportunitatilor si riscurilor aferente activitatii viitoare. Aceste elemente vor fi continute in cadrul analizei SWOT.

Stabilirea premiselor privind activitatea viitoare, necesare la elaborarea previziunilor in cadrul metodelor de randament.

Sintetic, semnificatia si modul de calcul al principalilor indicatori utilizati in cadrul diagnosticului financiar se prezinta astfel:

I Indicatori ai situatiei patrimoniale

II Indicatori ai echilibrului financiar

III. Indicatori de activitate

IV. Indicatori de gestiune

V. Indicatori de rentabilitate sau profitabilitate

VI. Indicatori sau metode de analiza a riscului

pragul de rentabilitate si intervalul de siguranta

   (se recomanda un nivel minim de 20 - 30%).

analiza riscului de faliment prin metoda scorurilor

Modelul Altman - are la baza urmatoarea functie:

unde:

;   ;

  

Din continutul informational al indicatorilor, rezulta ca nivelurile lor sunt cu atat mai bune cu cat inregistreaza o valoare absoluta mai mare. De aceea, scorul "Z" este inregistrat astfel:

- cand Z este mai mic sau egal cu 1,8 starea de faliment este iminenta;

- cand Z aste mai mare decat 2,9 situatia financiara este buna, intreprinderea este solvabila;

- cand Z este cuprins intre 1,8 si 2,9 situatia financiara este dificila, cu performante vizibil diminuate si apropiate de pragul starii de faliment.

Modelul J. Conan si M. Holder - are la baza urmatoarea functie:

sau

unde:

 

Riscul de faliment depinde de valoarea scorului, astfel ca incadrarea intreprinderii in zona de risc in functie de valoarea scorului se poate face astfel:

Cu cat valoarea lui Z este mai mica, cu atat mai mult intreprinderea este mai vulnerabila.

Modelul I. Anghel

unde:

  

Interpretarea valorilor functiei scor este urmatoarea:

A< 0: falimentul intreprinderii este iminent;

0<A<2,05: intreprinderea se afla intr-o situatie de incertitudine, impunandu-se o analiza suplimentara;

A>2,05: riscul de faliment este improbabil, intreprinderea avand o situatie financiara buna.

Modelul Gh. Bailesteanu

Functia scor are urmatoarea forma:

unde:

   

Interpretarea valorilor functiei scor este urmatoarea:

B< 0,5: falimentul intreprinderii este iminent;

0 ≤ B < 1,1: riscul de faliment al intreprinderii este ridicat;

1,1 ≤ B ≤ 2: intreprinderea se afla intr-o stare de incertitudine;

A >2,05: riscul de faliment este improbabil, intreprinderea se gaseste intr-o zona favorabila..

Stabilirea concluziilor pentru analiza SWOT

Avand in vedere interpretarea indicatorilor, concluziile diagnosticului se vor sintetiza in puncte tari (pentru atuurile activitatii), puncte slabe ( pentru valori necorespunzatoare), oportunitati (pentru ocazii favorabile pe care le va oferi mediu extern) si riscuri (influente nefavorabile ale mediului extern). Ele vor urmari confirmarea prin performantele financiare a concluziilor diagnosticului general. Acestea pot fi redactate la sfarsitul diagnosticului sau in cadrul analizei SWOT intocmita ca si capitol distinct dupa definitivarea analizei diagnostic.

puncte forte:

cifra de afaceri in curs de stabilizare sau crestere;

nevoia de fond de rulment echilibrata, cu o perioada de reinnoire optima;

indicatori financiari (autonomie financiara, lichiditate, solvabilitate, rentabilitate) ale caror valori se incadreaza in media sectorului de activitate a intreprinderii sau sunt conforme obiectivelor fixate;

raport favorabil intreprinderii intre durata medie de incasare a creantelor si durata medie de achitare a obligatiilor;

puncte slabe:

cifra de afaceri fluctuanta sau in scadere;

fond de rulment insuficient pentru acoperirea nevoii de fond de rulment;

grad de indatorare mare;

rentabilitate financiara nesatisfacatoare;

raport nefavorabil intreprinderii intre durata medie de incasare a creantelor si durata medie de achitare a obligatiilor;

alti indicatori financiari cu valori neacceptabile.

4.8. Sinteza diagnosticului de evaluare

Elaborarea diagnosticului intreprinderii isi propune sa reuneasa intr-un tot unitar aspectele ce rezulta din diagnosticele partiale.

Pentru a obtine un punctaj in cadrul fiecarui diagnostic partial se ierarhizeaza domeniile specifice prin acordarea unor coeficienti de importanta (c_i) cuprinsi intre 1 si n, n reprezentand numarul domeniilor urmarite. Pentru fiecare domeniu de diagnostic, functie de situatiile intalnite, se acorda note cuprinse intre 1 si 10 sau intre 4 si 10.

Diagnosticul juridic

Diagnosticul resurselor umane

Diagnosticul managementului

Diagnosticul tehnic

Diagnosticul comercial

Diagnosticul financiar

Prin insumarea punctajelor totale ale fiecarui tip de diagnostic se obtine punctajul global, pe baza caruia se poate stabili categoria de bonitate unde se incadreaza intreprinderea diagnosticata.

Sinteza diagnosticului intreprinderii

Astfel, intreprinderile se pot grupa, in functie de valoarea diagnosticului, in urmatoarele categorii de bonitate:

diagnostic slab, punctaj sub 1200 puncte;

diagnostic precar, punctaj 1200 - 1500 puncte;

diagnostic satisfacator, punctaj 1500 - 1800 puncte;

diagnostic bun, punctaj 2100 - 2400 puncte;

diagnostic solid, punctaj 2700-3040 puncte.