QReferate - referate pentru educatia ta.
Cercetarile noastre - sursa ta de inspiratie! Te ajutam gratuit, documente cu imagini si grafice. Fiecare document sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Documente economie

Elaborarea bugetelor la nivel national



Elaborarea bugetelor la nivel national

Proiectele legilor bugetare anuale ale bugetelor stabilite la nivel national se elaboreaza de catre Guvern, prin Ministerul Finantelor Publice.

In vederea armonizarii alocarilor cu utilizarea eficienta a resurselor bugetare, elaborarea proiectului de buget are la baza

o  prognozele indicatorilor macroeconomici si sociali pentru anul bugetar in cauza si pentru urmatorii 3 ani;



o  politicile fiscale si bugetare;

o  prevederile memorandumurilor de finantare, sau ale altor acorduri cu organisme si institutii financiare internationale, semnate si/sau ratificate

o  politicile si strategiile sectoriale, a prioritatilor stabilite in formularea propunerilor de buget, prezentate de ordonatorii principali de credite;

o  propunerile de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite

o  programele intocmite de catre ordonatorii principali de credite in scopul finantarii unor actiuni sau ansamblu de actiuni, carora le sunt asociate obiective precise si indicatori de rezultate si de eficienta; (programele sunt insotite de estimarea anuala a performantelor fiecarui program, care trebuie sa precizeze: actiunile, costurile asociate, obiectivele urmarite, rezultatele obtinute si estimate pentru anii urmatori, masurate prin indicatori precisi, a caror alegere este justificata);

o  propunerile de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum si de transferuri consolidabile pentru autoritatile administratiei publice locale;

o  posibilitatile de finantare a deficitului bugetar.


1 Calendarul desfasurarii etapei de elaborare


martie Indicatorii macroeconomici si sociali  pentru anul bugetar pentru care se elaboreaza proiectul de buget, precum si pentru urmatorii 3 ani, se elaboreaza de organele abilitate pana la data de 31 martie a anului curent. Acesti indicatori se actualizeaza pe parcursul desfasurarii procesului bugetar.

mai Ministerul Finantelor Publice inainteaza Guvernului, pana la data de 1 mai, obiectivele politicii fiscale si bugetare pentru anul bugetar pentru care se elaboreaza proiectul de buget si urmatorii 3 ani, impreuna cu limitele de cheltuieli stabilite pe ordonatorii principali de credite, urmand ca acesta sa le aprobe pana la data de 15 mai si sa informeze comisiile pentru buget, finante si banci ale Parlamentului asupra principalelor orientari ale politicii sale macroeconomice si ale finantelor publice.

iunie Ministrul Finantelor Publice transmite ordonatorilor principali de credite, pana la data de 1 iunie a fiecarui an, o scrisoare-cadru, prezinta contextul macroeconomic pe baza caruia se vor intocmi proiectele de buget, metodologiile de elaborare a acestora, precum si limitele de cheltuieli aprobate de Guvern.

iulie - Ordonatorii principali de credite au obligatia ca pana la data de 15 iulie a fiecarui an sa depuna la Ministerul Finantelor Publice propunerile pentru proiectul de buget si anexele la acesta, pentru anul bugetar urmator, cu incadrarea in limitele de cheltuieli, si estimarile pentru urmatorii 3 ani. Ministerul Finantelor Publice examineaza proiectele de buget si poarta discutii cu ordonatorii principali de credite asupra acestora, iar in caz de divergenta hotaraste Guvernul.

august - Proiectele de buget si anexele la acesta, definitivate, se depun la Ministerul Finantelor Publice pana la data de 1 august a fiecarui an.

septembrie - Ministerul Finantelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite si a bugetului propriu, intocmeste proiectele legilor bugetare si proiectele bugetelor, pe care le depune la Guvern pana la data de 30 septembrie a fiecarui an.

Proiectul legii bugetului de stat este insotit de un raport privind situatia macroeconomica pentru anul bugetar pentru care se elaboreaza proiectul de buget si proiectia acesteia in urmatorii 3 ani. Acest raport va cuprinde un rezumat al politicilor macroeconomice in contextul carora au fost elaborate proiectele de buget, precum si strategia Guvernului in domeniul investitiilor publice. Raportul si proiectele legilor bugetare anuale vor exprima politica fiscal-bugetara a Guvernului, precum si alte informatii relevante in domeniu.

octombrie - Dupa insusirea de catre Guvern a proiectelor legilor bugetare,  acesta le supune spre adoptare Parlamentului cel mai tarziu pana la data de 15 octombrie a fiecarui an.


Aprobarea bugetului de catre Parlament


Institutia publica imputernicita prin Constitutie sa aprobe proiectul de buget este Parlamentul.

Bugetele se aproba de Parlament pe ansamblu, pe parti, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum si alineate, dupa caz, si pe ordonatorii principali de credite, pentru anul bugetar, precum si creditele de angajament pentru actiuni multianuale. Estimarile pentru urmatorii 3 ani reprezinta informatii privind necesarul de finantare pe termen mediu si nu vor face obiectul autorizarii pentru anii bugetari respectivi.

Aprobarea bugetelor se face in functie de natura acestora, astfel:

a) bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele creditelor externe contractate sau garantate de stat si bugetele fondurilor externe nerambursabile, prin lege;

b) bugetele institutiilor publice autonome, prin legi speciale;

c) bugetele institutiilor publice finantate partial din bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetul fondurilor speciale, ca anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite;

d) bugetele institutiilor publice finantate integral din bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetul fondurilor speciale, de catre ordonatorul de credite ierarhic superior al acestora;

e) bugetele institutiilor publice care se finanteaza integral din venituri proprii, de catre organul de conducere al institutiei publice si cu acordul ordonatorului de credite ierarhic superior;

f) bugetul trezoreriei statului, prin hotarare a Guvernului.

Bugetele institutiilor publice finantate din bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetul fondurilor speciale se aproba in termen de 15 zile de la data publicarii legii bugetare anuale sau a legii de rectificare in Monitorul Oficial al Romaniei.

Daca legile bugetare nu au fost adoptate cu cel putin 3 zile inainte de expirarea exercitiului bugetar, Guvernul indeplineste sarcinile prevazute in bugetul anului precedent, limitele lunare de cheltuieli neputand depasi de regula 1/12 din prevederile bugetelor anului precedent, cu exceptia cazurilor deosebite, temeinic justificate de catre ordonatorii principali de credite, sau, dupa caz, 1/12 din sumele propuse in proiectul de buget, in situatia in care acestea sunt mai mici decat cele din anul precedent.

Institutiile publice si actiunile noi, aprobate in anul curent, dar care incep cu data de 1 ianuarie a anului bugetar urmator, vor fi finantate, pana la aprobarea legii bugetare, in limita a 1/12 din prevederile acestora, cuprinse in proiectul de buget.


3 Repartizarea pe trimestre a veniturilor si cheltuielilor bugetare


Veniturile si cheltuielile aprobate prin bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele creditelor externe contractate sau garantate de stat, bugetele fondurilor externe nerambursabile si bugetele institutiilor publice autonome se repartizeaza pe trimestre, in functie de termenele legale de incasare a veniturilor, de termenele si posibilitatile de asigurare a surselor de finantare a deficitului bugetar si de perioada in care este necesara efectuarea cheltuielilor.

Repartizarea pe trimestre a veniturilor si cheltuielilor aprobate in bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de sanatate, bugetul fondurilor speciale se aproba de catre:

a) Ministerul Finantelor Publice: pe capitole de cheltuieli si in cadrul acestora, pe titluri, la propunerea ordonatorilor principali de credite; pe capitole si subcapitole la venituri si pe capitole si in cadrul acestora, pe titluri de cheltuieli, pentru bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetele fondurilor speciale, la propunerea ordonatorilor principali de credite; pentru sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si pentru transferurile din bugetul de stat catre bugetele locale, la propunerea ordonatorilor principali de credite ai bugetele locale, transmise de directiile generale ale finantelor publice ale Ministerului Finantelor Publice;

b) ordonatorii principali de credite, pentru celelalte subdiviziuni ale clasificatiei bugetare, pentru bugetele proprii si pentru bugetele ordonatorilor secundari de credite bugetare sau ale ordonatorilor tertiari de credite, dupa caz;

c) ordonatorii secundari de credite, pentru bugetele proprii si pentru bugetele ordonatorilor tertiari de credite bugetare


Nu se poate descarca referatul
Acest document nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte documente despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }