Organisme financiar-monetare internationale si regionale

ORGANISME FINANCIAR-MONETARE INTERNATIONALE SI REGIONALE

1. Unele considerente cu privire la incercarile de a se institui o noua ordine financiara internationala.

Partea finala a capitolului II reliefa, printre altele, exigentele de expresie recenta ale Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei, sugerand necesitatea instituirii unei noi ordini economice mondiale. O noua ordine guvernata de acelasi spirit de cooperare care a animat candva Conferinta Natiunilor Unite de la Bretton Woods si, evident, o ordine articulata la

actualul context al relatiilor internationale, caracterizate de adancirea interdependentelor si vizibil dominate de controversatul vector al globalizarii. Demersul, in sine, nu incearca sa prospecteze un teren arid, ci urmareste "fertilizarea" campului actiunilor economice cu idei generoase, precum democratismul, ca esenta a dialogului interstatal, repartitia echitabila a veniturilor, investigarea unor sanse reale de afirmare a valorilor din majoritatea covarsitoare a statelor lumii, situate azi departe si foarte departe de cele, cateva, asezate statornic in empireul

economiei mondiale.In domeniul cel mai dinamic al economiei extinse la scara planetara - cel al relatiilor

financiar-monetare - , deschiderea catre noi orizonturi ale evolutiei s-a facut simtita de mai multa vreme, dar fenomenul continua sa se extinda cu atata vigoare, incat poarta inca amprenta specifica oricarei ofensive: mai mult dominatoare si severa, decat democratica si toleranta. Primele semnale referitoare la extinderea rapida a zonelor de influenta dominate de marile banci din tarile dezvoltate au fost cuprinse in Raportul anual - 1983 al Bancii Mondiale. Se constata acolo ca, in anul 1980, ponderea institutiilor financiare particulare in sursele de credit orientate catre tarile in curs de dezvoltare ajunsese la 50 la suta - cu observatia: "in prezent, ridicandu-se probabil la peste 60 de procente" - , fata de numai 23 la

suta, in anul 1970. Fara indoiala, era vorba despre o crestere extraordinara a acestei influente si, mai mult, a unei expansiuni fara precedent, in conditiile in care serviciul datoriei externe(anuitatile, adica dobanzile plus achitarea ratelor scadente) al categoriei de tari mentionate se ridicase de la 7,4 miliarde U.S.D., in 1970, la peste 100 de miliarde, in anul 1982.

Este de la sine inteles ca un asemenea grad de proliferare a influentelor si actiunilor principalelor institutii bancare impunea si un cadru organizatoric adecvat. In acest sens,ultimele doua decenii au insemnat pentru sistemele bancare ale tarilor dezvoltate nu doar o perioada de initiative si tatonari - ca raspuns la noile provocari, determinate atat de "foamea" de capitaluri a tarilor in curs de dezvoltare, cat si de modificarea esichierului politic si economic de pe continentul european si din Asia Centrala -, ci, mai cu seama, o perioada de schimbari concrete, structurale si de atitudine, in cadrul unui proces care s-a manifestat pe mai multe planuri.In primul rand, s-a produs o accentuata concentrare a activitatii bancare. Acest proces a fost cauzat de mai multi factori, printre care: amploarea operatiunilor derulate;imprumuturile tot mai mari solicitate de clienti; riscurile de insolvabilitate a debitorilor -

situatia incompatibila cu dorinta bancilor de a-si mari castigurile, forta de penetrare pe alte piete si, ca urmare, ocuparea unui loc dominant in viata valutar-financiara a lumii.Concentrarea activitatii bancare a capatat diverse forme si dimensiuni, in raport cu puterea si obiectivele noilor structuri: monopoluri, consortii si/sau sindicate bancare. Ca o consecinta directa a acestor reasezari, consemnam existenta in interiorul fiecarui stat dezvoltat a catorva grupari bancare care, practic, domina si controleaza intreaga activitate in domeniu.In al doilea rand, se manifesta pregnant un proces de internationalizare a sistemelor bancare din tarile dezvoltate. Prin practicarea unei politici agresive de implantare in noi

puncte financiare de pe glob, aceste banci considera extinderea pe alte piete ca facand parte integranta din politica lor de dezvoltare. O astfel de atitudine, deloc condamnabila si in perfecta concordanta cu actualele tendinte pe plan economic (totusi, cu tenta imperialista),este justificata de actiunea unor factori, cam in egala masura perturbatori sau favorabili: pe

de-o parte, restrictiile impuse bancilor, pe plan national, in ceea ce priveste marimea ratei profitului ori dezvoltarea activitatii; pe de alta parte, posibilitatea ca, prin expansiunea in alte tari, noile structuri bancare sa-si diversifice sursele active si de imprumut, cu alte cuvinte sa-si largeasca atat debuseele, cat si modalitatile de a controla mai indeaproape destinatia creditelor si disciplina rambursarilor. Ca metoda, actiunea defensiva sau, dupa caz, ofensiva poate fi

considerata ori ca un raspuns in favoarea intereselor propriilor clienti, ori ca o reactie la concurenta bancilor straine etc.

A aparut, astfel, binomul "concentrare-internationalizare", avand ca efect crearea in statele dezvoltate, reprezentante ale puterii economice si financiare, a unor sisteme de creditare si decontare corespunzatoare actualelor cerinte determinate de schimburile economice externe, monedele acestor state ocupand un loc important in platile internationale.Caracteristica principala a acestui proces a fost crearea centrelor valutar-financiare-bancare

internationale din Londra, Paris, New York, Zürich, Frankfurt pe Main, Tokyo - centre care s-au transformat in poli de convertire, atragere si plasare a fondurilor la nivel mondial,deservind atat firmele nationale, cat si pe cele internationale.

Dar dorinta de a obtine profituri cat mai mari si fuga de reglementarile bancare nationale prea stricte a dus la amplasarea de agentii si sucursale, ale unui numar tot mai mare de institutii bancare, in teritorii cu legislatii bancare mai permisive, cum ar fi cartierul Manhattan din New York, insulele Marshall, Cayman si Bermude, Gibraltar, Liban, precum si

alte zone considerate, mai mult sau mai putin eufemistic, "paradisuri fiscale". Acestea au devenit noi centre financiare - denumite generic "off shore" -, care nu sunt intotdeauna situate in afara tarii de origine.

Tot dorinta de a-si asigura venituri certe si sporite a dus la aparitia celei de-a treia tendinte, care a avut ca efect disparitia treptata a deosebirilor dintre operatiunile diferitelor institutii bancare de tip clasic si ale celor moderne, preocuparea de baza a acestor institutii fiind diversificarea serviciilor oferite clientilor, cu o evolutie spre bancile globale,multifunctionale. Marile grupuri bancare, astfel constituite, ofera clientilor lor (indiferent ca sunt rezidenti ori nerezidenti) o gama larga de servicii bancare, incepand de la simple schimburi valutare si mergand pana la acordarea unor imprumuturi imense.In privinta metodelor de administrare a angajamentelor, a crescut preocuparea bancilor in legatura cu plasarea propriilor instrumente de credit, pe piata internationala, fapt ce a condus la o modificare radicala a resurselor bancilor, la o segmentare a pietei prin aparitia unor noi tipuri de titluri de valoare si, in final, la o majorare considerabila a posibilitatilor institutiilor bancare de a pune noi credite la dispozitia eventualilor solicitanti.

2. Cadrul organizatoric actual al activitatii financiar-monetare internationale

Asa cum s-a precizat mai sus, functionarea sistemului institutionalizat al activitatii financiar-monetare a fost conceputa in cadrul unor organizatii internationale guvernamentale,care, in functie de numarul tarilor participante si de misiunile ce le-au fost atribuite, pot fi grupate in agentii specializate ale O.N.U. si organisme financiare regionale.

2.1. Agentiile specializate ale Organizatiei Natiunilor Unite

A. Fondul Monetar International

B. Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (Grupul Bancii Mondiale)

2.2. Institutii financiar-valutare (monetare) regionale

A. Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare

B. Banca Europeana de Investitii

C. Banca Reglementelor Internationale

D. Banca Africana pentru Dezvoltare

E. Banca Americii Centrale pentru Integrare Economica

F. Banca Araba pentru Dezvoltare Economica in Africa

G. Banca Interamericana de Dezvoltare

H. Fondul Monetar Arab si

I. Sistemul Monetar European

Institutiile financiar-monetare internationale

Problema reglementarii relatiilor monetare s-a pus pentru prima data dupa cel de-al doilea razboi mondial, la nivelul intregii comunitati internationale.Se viza, in primul rand, gasirea unul etalon valutar solid sau a unei valute

internationale precum si a unei institutii internationale care sa o emita, drept pentru care se impunea o cooperare monetara intre toate tarile.Dar aceasta cooperare implica cedarea unei parti din suveranitatea nationala, fapt greu

de acceptat in contextul socio-economic din anii '45.Prin statutele noilor organisme financiar-monetare internationale s-a asigurat garantarea exercitarii atributelor de suveranitate si de independenta ale tarilor care ar fi fost interesate sa adere la aceste organisme. Astfel, cu toate ca initial hotararile acestor noi organisme financiar-monetare erau adoptate in mod democratic, prin consens, ele aveau mai mult caracter de "recomandare". Ulterior au fost gasite metode democratice de conditionare a activitatii tarilor interesate, angajate in dorinta de rezolvare a propriilor lor probleme.

Sub egida ONU, in cursul anului 1944, au fost puse bazale noului sistem monetar international, cu ocazia Conferintei de la Bretton Woods, care a schimbat radical conceptia de pana atunci in domeniul relatiilor financiar-monetare, prin introducerea unui spirit de intelegere mutuala si printr-o cooperare largita. Conferinta de la Bretton Woods a marcat

trecerea de la relatii exclusiv bilaterale la relatii financiar-monetare multilaterale, bazate pe consens, intre toate tarile participante.Sarcinile noului sistem financiar-monetar constau, in linii mari, in alegerea etalonului monetar, mentinerea cursului de schimb al monedelor nationale ale tarilor interesate,asigurarea convertibilitatii, crearea rezervelor monetare, asigurarea lichiditatilor internationale, echilibrarea balantelor de plati.In ciuda eforturilor specialistilor in domeniu, nu s-a putut gasi etalonul monetar ideal,drept pentru care s-a ramas la etalonul clasic, aur-devize (de fapt, aur-valute), in care

rolul-cheie revenea dolarului.Conferinta de la Bretton-Woods a avut efecte remarcabile: au fost puse bazele celor

doua organisme financiar-monetare internationale, Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (B.I.R.D.) si Fondul Monetar International (F.M.I)