Donatiile simulate, indirecte si darurile manuale

Donatiile simulate, indirecte si darurile manuale

I.1.1.   Donatiile simulate

Simulatia in materie de donatii se intilneste sub forma donatiei deghizate, ascunsa sub aparenta unui contract cu titlu oneros, si sub forma interpunerii de persoane, prin care se ascunde persoana adevaratului beneficiar al liberalitatii.

Deoarece metodele de simulatie folosite in cele doua ipoteze sint diferite, problemele de drept care se pun sint si ele, in parte, diferite. In rest se aplica regulile care guverneaza simulatia in materia actelor juridice (art. 1175 Cod civil).

A.      Donatiile deghizate

Notiune. Reguli aplicabile

Donatia este deghizata cind conform actului public apare incadrata intr‑o operatiune juridica cu titlu oneros; deci in acest caz actul public este simulat, neadevarat, si ascunde o donatie (deghizare totala, prin care se ascunde natura gratuita a contractului secret); de exemplu vinzare-cumparare in care pretul nu este datorat (contraprestatie simulata), recunoasterea unei datorii care nu exista in realitate etc.

Donatiile deghizate ascunse sub aparenta unui contract cu titlu oneros sint, in principiu, valabile; deghizarea - simulatia, in general - nu este sanctionata cu nulitatea. Deci donatia deghizata, care intruneste conditiile generale de validitate ale contractelor - in special se pune problema cauzei licite - este valabila.

Pentru ca donatia deghizata constituie o adevarata donatie, ea este supusa si regulilor de fond prevazute special pentru donatii (capacitate, irevocabilitate de gradul II, reductiune, raport, revocare in cazurile prevazute de lege). Deci pentru donatia deghizata se aplica aceleasi reguli de fond care s‑ar aplica si daca donatia ar fi aparenta.

Forma

Controversata este problema ce forma trebuie sa imrace aceste contracte: forma autentica ceruta de lege pentru validitatea donatiilor (sub sanctiunea nulitatii absolute) sau forma contractului care deghizeaza donatia (ceruta de lege, de regula, numai ad probationem)? De exemplu contractul prin care se transmite cu titlu gratuit dreptul de superficie asupra unei case sub aparenta unei vinzari-cumparari urmeaza sa fie incheiat in forma autentica (prevazuta de lege pentru donatii) sau poate fi incheiat sub forma unui act sub semnatura privata, stiut fiind ca pentru instrainarea cu titlu oneros a constructiilor (fara instrainarea terenului aferent) legea nu prevede cerinta formei autentice?

Potrivit unei solutii adoptate constant in practica judiciara, pentru validitatea acestor donatii nu se cere respectarea formei autentice, ci numai a formei prevazuta de lege pentru contractul care deghizeaza donatia. Dar nerespectarea acelei forme se sanctioneaza cu nulitatea absoluta a donatiei deghizate, desi acea forma este prevazuta de lege numai ad probationem. Deci forma se imprumuta de la contractul care deghizeaza donatia, iar sanctiunea care se aplica este aceea prevazuta pentru donatii.

In majoritate, doctrina critica jurisprudenta, solicitind respectarea formei autentice a donatiilor. Renuntarea la cerinta formei autentice este in contradictie cu art. 813 Cod civil care prevede categoric: "toate donatiile se fac prin act autentic", deci atit donatiile sincer intervenite intre parti, cit si cele deghizate. Fata de o dispozitie atit de imperativa, nu se poate admite validitatea unor donatii efectuate prin procedee care au scopul de a ocoli formele strict impuse de lege in materie de donatii intre vii; validitatea donatiilor deghizate ar echivala cu desfiintarea de fapt a formelor solemne.

Dovada

Proba deghizarii (indiferent de forma in care s‑a incheiat actul aparent) se supune regulilor din materia simulatiei, deci partile si succesorii lor universali sau cu titlu universal (art. 1175 Cod civil) o pot dovedi prin contrainscris sau inceput de dovada scrisa (art. 1197 Cod civil), care poate fi completata cu martori si prezumtii (potrivit regulilor de dovada a contractelor), in schimb tertii (inclusiv succesorii cu titlu particular si creditorii chirografari ai partilor) prin orice mijloace de proba. In aceasta materie, mostenitorii rezervatari sint terti, pentru ca se prezinta in apararea unui drept propriu, iar nu dobindit prin mostenire de la defunct, deci nu actioneaza ca succesori universali.

Pentru a usura dovada deghizarii, legea (art. 845 Cod civil) prevede in favoarea mostenitorilor rezervatari o prezumtie relativa potrivit careia instrainarea cu titlu oneros facuta unui succesibil in linie dreapta (ruda in linie directa descendenta sau ascendenta, inclusiv rudenia civila rezultind din adoptie) reprezinta o donatie deghizata (supusa reductiunii), dar numai daca instrainarea s‑a facut cu rezerva uzufructului sau cu sarcina unei rente viagere, iar deghizarea nu este invocata de un mostenitor in linie dreapta care sa fi consimtit la incheierea actului.

B.       Donatiile cu interpunere de persoane

In cazul donatiei prin interpunere de persoane, simulatia nu vizeaza natura gratuita a contractului, ci persoana adevaratului donatar (de exemplu in cazul in care adevaratul donatar este incapabil sa primeasca liberalitati de la donator sau gratificarea sa ar provoca ecouri nafavorabile in familia donatorului). Contractul aparent se incheie cu o persoana interpusa, prin contrainscris precizindu‑se persoana adevaratului donatar.

In aceasta varietate a simulatiei nu se pun probleme in legatura cu forma contractului; deoarece contractul care se incheie cu persoana interpusa este o donatie, neindoielnic trebuie sa fie incheiat in forma autentica, realizindu‑se astfel scopul ocrotirii donatorului si a familiei sale. Sint aplicabile si conditiile de fond prevazut pentru donatii, care urmeaza sa fie apreciate si avute in vedere in raport cu adevaratul donatar (capacitatea, revocarea pentru cauzele prevazute de lege, reductiunea etc.).

Datorita dificultatilor de dovada a simulatiei (la care se recurge mai ales pentru a ocoli incapacitatile speciale prevazute in materie de donatii) legea (art 812 Cod civil) prezuma absolut ca sint persoane interpuse parintii, descendentii si sotul persoanei incapabile (de exemplu a tutorelui, medicului, cetateanului strain etc.) si care devin - prin intermediul prezumtiei - persoane incapabile de a primi donatii de la donator.

I.1.2.   Donatiile indirecte

A.      Notiune. Conditii de fond si de forma

Donatiile indirecte sint acte juridice incheiate (nesimulat) cu intentia de a gratifica (de aceea sint supuse regulilor de fond prevazute pentru liberalitati), dar infaptuite pe calea unui act juridic diferit de contractul de donatie. Prin urmare, spre deosebire de donatia deghizata (care este o adevarata donatie, deoarece contractul aparent nu are o existenta reala, necorespunzind vointei reale a partilor), in cazul donatiei indirecte actul care se incheie (altul decit donatia) este real, voit de parti, dar prin intermediul lui se realizeaza indirect o gratificare, o liberalitate.

Pentru aceasta categorie de acte juridice, in care aparenta este conforma cu realitatea, nu se cere respectarea formei autentice, dat fiind ca nu sint contracte de donatie, ci liberalitati efectuate pe calea altor acte juridice pentru care, de regula, nu se prevede aceasta cerinta de forma. Caracteristic in aceasta privinta este, de exemplu, art. 1642 al. 2 Cod civil, care precizeaza ca daca renta viagera s‑a constituit in favoarea unei terte persoane (stipulatie pentru altul facuta cu intentia de a gratifica), desi este o liberalitate, totusi nu este supusa formelor stabilite pentru donatie; tot astfel, art. 1138 Cod civil, care permite dovada remiterii de datorie prin predarea titlului constatator ale creantei.

Rezulta ca donatiile indirecte sint supuse numai regulilor de fond - nu si de forma - ale donatiilor. In schimb, actul prin intermediul caruia se realizeaza indirect liberalitatea trebuie sa fie incheiat cu respectarea conditiilor de forma (daca este cazul) si de fond prevazute de lege pentru acel act.

In cazul acestor acte nu sint aplicabile nici dispozitiile art. 814 Cod civil referitoare la acceptarea donatiei facuta prin act separat. In masura in care acceptarea este necesara pentru realizarea donatiei indirecte, ea urmeaza regulile prevazute pentru actul care‑i serveste drept suport juridic.

Actele cele mai intrebuintate pentru realizarea unei donatii indirecte sint: renuntarea la un drept, remiterea de datorie si stipulatia in folosul altuia.

B.       Renuntarea la un drept

Nu este prin ea insasi o liberalitate (poate fi si cu titlu oneros), dar daca este facuta cu intentia de a gratifica (ex animo donandi), atunci are ca rezultat o liberalitate. Prin urmare, numai existenta intentiei de a gratifica da nastere unei donatii indirecte. Donatia este de fapt un accesoriu al operatiei principale care este renuntarea si de care va profita persoana chemata in puterea legii de a beneficia de dreptul respectiv (de exemplu renuntarea la o mostenire de care va profita comostenitorul sau mostenitorul subsecvent; renuntarea la uzufruct de care va profita nudul proprietar; renuntarea la legat de care va profita colegatarul sau mostenitorul grevat de executarea legatului etc.).

Fara intentie liberala, prin renuntarea la un drept nu se realizeaza o donatie indirecta (de exemplu daca mostenitorul renunta la mostenire pentru a nu suporta sarcinile si datoriile succesiunii). In acest sens se spune ca renuntarea la un drept este un act juridic neutru; pentru a o califica drept donatie indirecta se cere stabilirea intentiei de a gratifica. Aceasta intentie poate fi dovedita prin orice mijloace de proba, fiind vorba de interpretarea unei vointe juridice.

Renuntarile gratuite sint scutite de forma prevazuta pentru donatii numai daca sint pur abdicative de drepturi, iar nu translative, cum sint cele facute in favorem. De exemplu renuntarea la o mostenire in favoarea unei persoane constituie o acceptare urmata de o transmitere cu titlu gratuit, care este supusa conditiilor prevazute de art. 813 si 814 Cod civil.

C.      Remiterea de datorie

Prin remiterea de datorie, un creditor - cu acordul debitorului - renunta, total sau partial, cu titlu gratuit la valorificarea unui drept de creanta (art. 1138-1142 Cod civil), aceasta constituind o donatie indirecta. In acest caz, debitorul realizeaza un folos gratuit, o imbogatire, care corespunde cu valoarea creantei ce ar fi trebuit sa plateasca creditorului.

D.      Stipulatia in favoarea unei terte persoane

Facuta cu intentia de a gratifica (donandi causa), reprezinta tot o donatie indirecta scutita de formele prevazute pentru donatii.

Donatia indirecta realizata pe calea stipulatiei pentru altul prezinta si alte particularitati fata de regulile generale ale donatiilor:

Se realizeaza independent de acceptarea donatiei de catre donatar (tertul beneficiar) si de notificarea acceptarii donatorului-stipulant, intrucit dreptul stipulat in favoarea tertului beneficiar (donatar) se naste direct si nemijlocit in patrimoniul sau din momentul incheierii contractului intre stipulantul-donator si promitent.

Acceptarea donatiei - avind drept efect numai consolidarea (iar nu nasterea) dreptului in patrimoniul tertului beneficiar (donatar) - poate fi facuta nu numai de catre donator, dar si de catre succesorii sai in drepturi, si nu numai in timpul vietii, dar si dupa moartea donatorului (ori dupa ce a devenit incapabil).

Donatia devine irevocabila numai din momentul acceptarii. Pina la consolidarea prin acceptare a dreptului in patrimoniul donatarului, donatorul-stipulant (nu si succesorii sai in drepturi) poate revoca donatia ad nutum. Inseamna ca pina la acceptare nu opereaza forta obligatorie a contractului (irevocabilitatea de gradul I). In schimb, pricipiul irevocabilitatii donatiilor (irevocabilitatea de gradul II) trebuie sa fie respectat; dreptul stipulat in favoarea donatarului se naste valabil in patrimoniul sau din momentul incheierii contractului intre stipulant si promitent numai daca stipulatia nu contine clauze incompatibile cu principiul irevocabilitatii donatiilor.

Daca donatia indirecta (stipulatia facuta donandi causa) este prevazuta in cadrul unei donatii directe (donatie cu sarcini) - donatie dubla facuta printr‑un singur act juridic - donatia directa va fi guvernata de regulile aplicabile donatiilor (forma autentica sau dar manual, principiul irevocabilitatii, acceptarea de catre donatarul direct si notificarea acceptarii etc.). Numai in privinta sarcinii stipulate - care este o donatie indirecta grefata pe o donatie directa - se aplica regulile specifice stipulatiei pentru altul.

In ce priveste capacitatea de a face si de a primi donatii, urmeaza a fi examinata, in acest caz, atit in raporturile dintre partile donatiei directe (stipulant si promitent), cit si in raporturile dintre donatorul-stipulant si donatar (tertul beneficiar). In schimb, in raporturile dintre promitentul-donatar direct si tertul beneficiar-donatar indirect - fiind vorba de executarea unei obligatii - problema capacitatii de a face sau de a primi donatii nu se pune. De exemplu medicul curant al promitentului poate cere executarea sarcinii stipulate in favoarea sa (daca nu este medicul curant al stipulantului-donator).

Prin exceptie de la regula necesitatii capacitatii donatarului-tert beneficiar de a primi donatii, se recunoaste validitatea sarcinii stipulate in favoarea unei persoane viitoare (neconcepute), cu conditia existentei ei la data executarii sarcinii; de exemplu sarcina stipulata in favoarea copilului care se va naste din casatoria pe care o va incheia nepoata donatorului.

I.1.3.   Darurile manuale

A.      Notiune

Darul manual reprezinta o categorie speciala de donatie pentru validitatea careia se cer doua elemente:

acordul de vointa pentru a transfera si a dobindi un drept cu titlu gratuit;

traditiunea, predarea efectiva si reala (materiala) a bunului daruit.

Deoarece darul manual este un act (iar nu un fapt) juridic, acordul partilor constituie temeiul juridic al transferarii valorii din patrimoniul donatorului in patrimoniul donatarului. Iar "traditiunea" este exteriorizarea acordului, inlocuind (dupa unii autori reprezentind) forma solemna prevazuta de lege pentru donatii si de natura a atrage atentia donatorului asupra gravitatii contractului pe care il incheie.

Singura conditie speciala ce trebuie indeplinita in cazul darurilor manuale este predarea, traditiunea reala a bunului (de manu ad manum), fiind deci contracte reale. Nici acceptarea unui dar manual nu este supusa unei forme speciale, ci ea consta in primirea (preluarea) bunului daruit.

Validitatea darurilor manuale este consacrata prin art. 644 Cod civil care, la modurile de dobindire a proprietatii (prin exceptie de la art. 971 Cod civil), prevede si traditiunea.

A.      Reprezentarea in cazul darului manual

Darurile manuale facute persoanelor care au capcitatea de a primi o donatie, insa nu au exercitiul acestui drept, sint valabile prin traditiunea bunurilor facute reprezentantilor lor legali, respectiv cu incuviintarea ocrotitorilor, iar daca contine si element oneros - cu autorizatia autoritatii tutelare. Predarea-primirea se poate face siprintr‑un reprezentant conventional, mandatar, caci posesiunea se poate transmite sau dobindi prin intermediul altuia.

B.       Reguli de fond aplicabile

Darul manual deroga de la regulile de forma ale donatiilor, insa este supus acelorasi reguli de fond ca si celelalte donatii (liberalitati), inclusiv principiul irevocabilitatii. Darul manual poate fi insotit si de clauze accesorii, sarcini ori conditii, scutire de raport etc.

C.      Obiectul darului manual

Datorita faptului ca traditiunea reala este un element esential al darului manual, numai bunurile mobile corporale susceptibile de traditiune pot forma obiectul darurilor manuale. Nici imobilele, nici mobilele incorporale (drepturi de creanta, drepturi de creatie intelectuala, fond de comert etc.) nu pot fi transferate si dobindite printr‑o predare si primire efectiva.

Fac exceptie titlurile la purtator - asimilate mobilelor corporale - si biletele de banca, pentru ca transmiterea acestora are loc de la mina la mina.

Nu pot forma obiectul darului manual nici bunurile viitoare, deoarece predarea presupune detinerea materiala (corpus) a bunului, deci existenta lui actuala.

D.      Notiunea de "traditiune"

Traditiunea reala este un element esential al darului manual, iar nu un mod de executare a contractului; o simpla oferta verbala sau chiar constatata prin inscris sub semnatura privata a unui dar manual, acceptata - fie si in scris - de donatar, nu constituie un dar manual. O asemenea intelegere este nula absolut ca donatie (din lipsa formei autentice). Daca oferta si acceptarea s‑au facut in forma autentica, sintem in prezenta unei donatii obisnuite (avind ca obiect, de exemplu un autoturism), iar nu de dar manual. Prin urmare, darul manual se poate realiza numai prin traditiune. Daca insa obiectele pe care donatorul voieste sa le daruiasca se afla deja in miinile donatarului (de exemplu cu titlul de depozit, imprumut etc.), darul manual se poate perfecta prin declaratia donatorului ca intelege sa le daruiasca, acceptata de donatar (traditio brevi manu).

Instanta suprema a mai precizat ca prin "traditiunea" bunului nu trebuie sa se inteleaga neaparat o deplasare fizica a bunului (cum ar fi preluarea din mina donatorului), efectele sale juridice putind fi realizate si printr‑o traditiune implicita. De exemplu cind donatorul ar inmina donatarului cheile unei casete ori a unui depozit in care se afla lucrul sau cheile de contact ale autoturismului (traditio longa manu) in nici un caz daruirea autovehiculului nu se poate realiza prin predarea numai a cartii de identitate (certificatului de inmatriculare), acesta nefiind un titlu reprezentativ al bunului; predarea actului trebuie sa fie insotita, pe baza acordului realizat, de predarea cheilor, incit donatarul sa poata intra in posesiunea efectiva a vehiculului.

De asemenea, predarea unei sume de bani - direct sau prin virament - unitatii care construieste sau vinde donatarului o locuinta are caracterul unui dar manual pentru a carui validitate nu este necesara forma autentica si nici inminarea efectiva a sumei in miinile donatarului.

Constituie dar manual si depunerea unei sume de bani la CEC sau alta unitate bancara pe numele uneialte persoane, daca aceasta depunere nu s‑a facut cu un alt titlu (plata unei datorii, acordarea unui imprumut etc.).

Tot astfel, poate constitui dar manual depunerea de catre parinti a unei sume de bani la CEC pe numele copilului lor minor (sau major) astfel incit - devenind fara nici o alta formalitate proprietatea copilului (chiar daca in libret s‑a prevazut o clauza de imputernicire in favoarea unuia dintre parinti) - nu mai fac parte din bunurile comune ale sotilor si nu formeaza obiectul partajului la incetarea comunitatii, afara numai daca se dovedeste ca depunerea pe numele copilului nu s‑a facut cu intentia ca suma in cauza sa iasa din patrimoniul comun al sotilor si sa intre in patrimoniul copilului. Prin urmare, sarcina probei revine celui care contesta intrarea sumei in patrimoniul copilului (minor sau major). Pina la dovada contrara, caracterul de liberalitate (donatie) a depunerii se prezuma, copilul fiind titularul libretului.

Retragerea unei sume de bani de pe carnetul CEC si transferarea ei pe carnetul CEC al altei persoane, fiind recunoscuta ca donatie valabila - chiar daca se savirseste doar prin comunicare telegrafica intre agentii - se justifica tot prin ideea de dar manual, intr‑o acceptiune noua a notiunilor de lucru corporal si de traditiune, acceptiune care are in vedere realitatea unor procedee curente de transferare rapida si sigura a bunurilor mobile, a sumelor de bani in special.

Prin urmare, producindu‑se o asa-numita "dematerializare" a traditiunii bunurilor, darul manual se poate realiza prin forme moderne, care nu implica o predare efectiva, materiala a bunului donat, dar asigura totusi transferul efectiv al valorilor dintr‑un patrimoniu in altul.

In schimb, nu constituie dar manual (si nici donatie, in general) predarea unui libret nominalizat pe numele donatorului ori al altei persoane, dar netransferat pe numele donatarului, pentru ca simpla predare a unui titlu nominativ nu implica transferul dreptului asupra sumelor. Dreptul nu poate fi considerat transmis cita vreme donatarul nu are nici o posibilitate legala sa dispuna de sumele inscrise in libret.

Nici predarea unui libret nominativ, in care primitorul este inscris in clauza testamentara, nu constituie dar manual, pentru ca drepturile sale - in calitate de legatar, iar nu de donatar - se vor naste numai la moartea titularului de libret. In schimb, daca primitorul este inscris la clauza de imputernicire, poate fi vorba de un dar manual, daca inscrierea clauzei si predarea-primirea s‑au facut cu intentia de a face si de a primi o liberalitate. Darul manual se poate realiza in acest caz prin simpla predare, deoarece donatarul poate dispune de sumele inscrise in libret.

E.       Problema darurilor de nunta

Asa-numitele "daruri de nunta" - notiune neprevazuta in legislatie - reprezinta aplicatii frecvente ale darului manual. Acestea urmeaza a fi considerate bunuri comune ale sotilor in cote egale, chiar daca ele urmeaza a fi facute de parintii unuia dintre soti, deoarece sint dobindite in timpul casatoriei si pentru ca se presupune intentia (mentiunea) dispunatorului ca ele sa devina comune. Numai daca donatia se face (de parintii unuia dintre soti) nu cu ocazia serbarii nuntii, ci ulterior, bunul se considera ca fiind propriu.

Pe de alta parte, s‑a decis ca, in principiu, bunurile dobindite de catre soti in timpul casatoriei prin donatie sint bunuri proprii, afara numai daca dispunatorul a aratat (expres sau cel putin exprimat neechivoc) ca a inteles sa gratifice pe ambii soti. In solutionarea acestei probleme controversate, trebuie avute in vedere numai dispozitiile legale existente si numai diferentierile cuprinse in texte.

Astfel, prin derogare de la regula comunitatii bunurilor dobindite de catre oricare dintre soti in timpul casatoriei (art. 30 Codul familiei), sint calificate bunuri proprii ale fiecarui sot "bunurile dobindite in timpul casatoriei prin . donatie, afara numai daca dispunatorul a prevazut ca ele vor fi comune" (art. 31 Codul familiei). Legea excepteaza de la regula comunitatii donatiile, fara a distinge forma lor de realizare (act autentic, donatie simulata sau indirecta ori dar manual). Tot astfel, legea nu distinge in functie de momentul realizarii donatiei: cu ocazia serbarii nuntii sau la o alta data (dar, evident, in timpul casatoriei); daca s‑ar face exceptie (de la exceptie) pentru "darurile de nunta", de ce nu s‑ar excepta si darurile facute cu ocazia aniversarii casatoriei? Legea nu distinge in functie de persoana donatorului (parinti sau alte rude mai apropiate sau mai indepartate in grad - frati, surori, unchi, matusi - ori persoane fara legatura de rudenie cu unul dintre soti).

Rezulta ca asemenea diferentieri nu se justifica in drept, caci ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Astfel fiind, bunurile dobindite prin donatie - inclusiv darurile de nunta - devin bunuri proprii ale fiecarui sot, daca dispunatorul nu a dispus ca ele sa devina comune; in practica Curtii Supreme de Justitie "bunurile dobindite prin donatie sint proprii, pentru a fi respectata vointa donatorului care, daca nu a dispus altfel, nu poate fi presupus ca a inteles sa avantajeze si sotul celui gratificat".

Se impune sa avem in vedere o distinctie care este prevazuta de lege: darurile obisnuite. Potrivit art. 759 Cod civil: "prezenturile (darurile) obisnuite nu sint supuse raportului". Unii autori considera ca aceste daruri (facute nu numai la nunti, dar si cu alte ocazii, de exemplu aniversari, botezuri etc.) nu sint supuse raportului fiindca "nu alcatuiesc donatii". Alti autori considera ca si darurile obisnuite reprezinta donatii, dar nu sint supuse regimului liberalitatilor. Oricum, ele sint exceptate de la raport. Mai mult, se admite unanim ca aceste daruri obisnuite, nesupuse raportului, nu intra nici in alcatuirea masei de calcul in vederea stabilirii liberalitatilor excesive supuse reductiunii in caz de incalcare a rezervei succesorale. Iar daca, in materie de mostenire, aceste daruri obisnuite nu sint supuse regimului donatiilor (liberalitatilor), nu pot fi supuse regimului donatiilor nici in materia raporturilor patrimoniale dintre soti.

In concluzie, numai darurile obisnuite - indiferent de forma sau momentul realizarii ori de persoana donatorului - nu intra sub incidenta exceptiei prevazuta de art. 31 lit. b din Codul familiei, ci devin bunuri comune potrivit regulii prevazute de art. 30 Codul familiei (daca nu exista alte motive legale pentru care ele sa devina bunuri proprii ale unuia dintre soti, de exemplu vointa neechivoca a donatorului in acest sens). In schimb, toate celelalte donatii, care nu sint daruri obisnuite (sume mari de bani, autoturisme sau alte bunuri de mare valoare), devin bunuri proprii potrivit art. 31 lit. b, chiar daca sint facute cu ocazia serbarii nuntii si de catre persoane care nu sint parintii (alte rude apropiate) unuia dintre soti, afara numai daca dispunatorul nu a prevazut ca bunurile donate sa devina comune.

F.       Dovada darului manual

Cu toate a darul manual se perfecteaza prin faptul predarii si, ca atare, fiind o chestiune de fapt, poate fi dovedit prin orice mijloace de proba, pentru donator si succesorii sai, in vederea dovedirii actului juridic al darului manual, ad probationem se cere existenta unui inscris sau inceput de dovada scrisa care poate fi completata cu martori sau prezumtii, conform regulilor generale in materie de probe (art. 1191 si urm. Cod civil); astfel, daca donatorul cere revocarea pentru neexecutarea sarcinii sau pentru ingratitudine ori daca intervine revocarea de drept pentru survenienta de copil si se cere restituirea bunului donat; la fel, daca succesorii sai in drepturi cer revocarea donatiei. In schimb, daca mostenitorii rezervatari sau cei indrepatiti la raport cer reductiunea ori raportul donatiei, prezentindu‑se cu un drept propriu, iar nu in calitate de succesori in drepturi, ei pot dovedi darul manual cu orice mijloc de proba, la fel ca orice alti terti.

Donatarul posesor, fiind prezumat proprietar in baza art. 1909 Cod civil, nu are nevoie de dovada scrisa. Dar persoanele interesate (de exemplu mostenitorii) pot dovedi cu orice mijloc de proba fie ca lucrul n-a fost donat, ci a fost furat sau pierdut de catre proprietar, fie caracterul echivoc sau viciile posesiei, fie contractul din care rezulta natura precara a detentiunii (in conditiile art 1191 si urm.).