Tipurile structurilor manageriale

TIPURILE STRUCTURILOR MANAGERIALE

Din punctul de vedere teoretic exista cateva sisteme de clasificare pe tipuri a structurilor manageriale. Cele mai utilizate sunt urmatoarele tipuri de structuri: structura ierarhica, structura functionala si structura mixta.

Structura ierarhica. Acest tip de structura, care absolutizeaza principiu unicitatii conducerii si raspunderii, se caracterizeaza prin aceea ca printr-un sistem de delegari de autoritate, conducatorul situat pe un anumit nivel ierarhic poate da dispozitii, conducatorilor, sefilor subunitatilor de productie sau a compartimentelor functionale de la nivelele de conducere inferioare, acestia fiind situati pe aceeasi linie ierarhica. Ca atare, la orice nivel ierarhic un subordonat nu primeste dispozitii decat de la un singur conducator; in fata caruia raspunde pentru intreaga sa activitate (figura 2.6). Intrucat acest tip de structura are elemente organizationale simple si reduse, ea poate fi inteleasa si aplicata usor in mecanismul conducerii. Intotdeauna in varful unei astfel de piramide se afla conducatorul colectiv si cel individual, care exercita conducerea operativa, iar la baza ei executantii. Legat de aceasta apare posibilitatea ca un conducator sa coordoneze subordonatii sau din toate punctele de vedere: tehnic, economico - organizatoric, administrativ.

Avantajele organizarii conducerii dupa sistemul liniar (pur) sunt urmatoarele:

sistemele de comunicatii, avand canale de legatura relativ scurte, sunt rapide in sens ascendent si descendent, actionand cu destula eficienta;

prin numarul redus de membrii (fiind excluse cazurile de delegare de atribuirii), autoritatea si raspunsurile sunt bine definite;

prin prezenta unui numar mic de conducatori care au dreptul de a lua decizii, exista o operativitate mai mare a activitatilor intreprinse, ca urmare a faptului ca raspunderile se stabilesc pe obiective concrete;

posibilitatea elaborarii operative a celor mai corespunzatoare decizii, cultivand si promovand spiritul de sinteza, constituind prin aceasta o buna scoala de formare a cadrelor de conducere;

nu apare necesitatea solicitarii specialistilor in stabilirea schemelor organizatorice, acestea fiind destul de simple.

Fig.2.6 Structura ierarhica

B₃₁, nu poate lua legatura cu A₃₂ deecat prin sefii ierarhici

C - conducerea

In acest sistem de organizare a conducerii, fiecare sef este obligat, prin raspunderile sale, sa cunoasca, sa coreleze si sa optimizeze toate activitatile cerute de realizarea unui obiectiv, acumuland tocmai experienta de care are nevoie un conducator superior. O intreprindere organizata liniar reprezinta un ansamblu al unitatilor de productie, unde de fapt fiecare sef este conducatorul unitatii. Pentru aceste motive, structura ierarhica constituie o schema de baza a multor variante imbunatatite, preferabile mai ales la organizarea subunitatilor componente intreprinderii. Cu cat insa intreprinderea este mai dezvoltata, cu

ramuri de productie mai intensive, mai eterogena ca profil, in aplicarea unei structuri ierarhice se semnaleaza si o serie de dezavantaje:

o circulatie greoaie a informatiilor in plan orizontal, intrucat legaturile intre compartimentele situate la aceleasi nivele ierarhice nu se pot realiza decat prin intermediul sefului ierarhic superior;

nu se permite atragerea personalului in activitatile specializate, fundamentale, neasigurandu-se in acelasi timp conditia competentei multilaterale a sefilor. Se ajunge la necesitatea colectivelor de conducere si la problemele ridicate de functionarea eficienta a acestora;

Deoarece organizarea liniara asigura doar nevoile unui numar restrans de unitati de productie, a aparut necesitatea utilizarii si a altor forme structurale.

Structura functionala. Acest sistem de organizare a conducerii, preconizat de

F. Taylor, cauta sa remedieze unele dezavantaje ale sistemului liniar. Prin structura functionala se creeaza totodata unele avantaje mai ales prin modificarea principiului unicitatii conducerii, dar si anumite dezavantaje, prin extragerea diviziunii si specializarii muncii. Principala caracteristica a structurii functionale o constituie faptul ca in cadrul nivelurilor ierarhice atributiile sunt divizate intre conducatori specializati in anumite domenii; fiecare dintre acesti conducatori, pentru domeniul de activitate atribuit, au autoritate deplina asupra nivelurilor ierarhice inferioare. Astfel, un subsistem nu este condus de catre o singura persoana ci de mai multe, fiecare in specialitatea sa. In cadrul sistemului functional apare o singura relatie de conducere, cea functionala, prin care se conecteaza toate partile componente ale structurii intreprinderii (figura 2.7). Aceasta structura este denumita conducere functionala, intrucat sefii iau decizii referitoare la activitatea unei singure functiuni organizatorice (tehnica, organizare, programare, contabilitate etc.). Sefii respectivi conduc aceste functiuni si nu obiective ale productiei. Ei raspund direct si integral numai de buna desfasurare a activitatii unei singure functiuni si numai indirect si partial de realizarea obiectivelor intreprinderii.

Fig.2.7 Structura functionala

O,C,S . B₄  organe si posturi de conducere

Conducatorilor functionali li se cere in primul rand o competenta profesionala superioara ca nivel, dar limitata ca domeniu si numai in subsidiar calitati de conducere si cunostinte de sinteza.

Se pot semnala ca avantaje ale acestui sistem, o punere in valoare a specializarii, care atrage dupa sine o si mai mare elasticitate in organizarea lucrului si evitarea "timpilor neocupati".

Dezavantajele pot fi concretizare in urmatoarele:

retelele structurii functionale sunt nefavorabile circuitelor informationale prin comunicarile separatiste si complicate, atat pe verticala intre nivelele structurii, cat si pe orizontala. Rapoartele de productie sunt greu de intocmit si in mod frecvent responsabilitatile pentru realizarea de ansamblu a obiectivelor sunt discutabile;

favorizeaza formarea in intreprindere a unor cadre de conducere cu experienta generala, cu pregatire si vederi de sinteza;

la aplicarea sistemului functional se observa imposibilitatea de a-l respecta fara exceptie pe toata scara ierarhica. Pe treptele superioare trebuie sa intervina in mod obligatoriu sinteza tuturor functiunilor; pe cele imediat urmatoare (tot superioare) separarea functiunilor se impune in mod normal ca singura solutie; pe treptele intermediare, sistemul functional nu se poate aplica in mod direct, intrucat pe aceste trepte nu avem in toate cazurile sefi functionali, pentru ca in ultimele trepte (de executie) dispozitiile de specialitate, interpretative, date pe linie ierarhica de sefii functionali sa-si dovedeasca utilitatea, sistemul devenind practic si util.

Ambele tipuri de structuri - ierarhica si functionala -, sub forma lor clasica, sunt considerate ca depasite. Structura liniara si functionala pot constitui baza de discutie sau termen de comparatie pentru orice proiect de organizare a structurii de conducere.

Structura mixta. Cele doua tipuri de structuri analizate anterior nu se exclud reciproc, ci din combinarea multiplelor variante ale acestora, reies noi variante de structuri pentru cele mai diferite si complexe intreprinderi. Pentru structurile combinate pot exista noi relatii ce reglementeaza anumite dependente, care le conditioneaza reciproc atat natura cat   si continutul. In acest fel se pot ivi si alte categorii de relatii, mai complexe, care conditioneaza deciziile de anumite avize prealabile ale unor conducatori specializati.

O