In mod normal oamenii empatizeaza unii cu ceilalti. Isi inteleg trairile, gandirea, modul de actiune unii altora. Dar exista si fiinte care nu pot empatiza, care nu dispun de un organ mental. Acesti oameni se numesc autisti. Ei nu pot comunica. Prin urmare nu se pot integra in societate. Daca nu pot lega prietenii pentru ca nu pot fi capabili sa empatizeze sau sa interpreteze reactiile, atitudinile celorlalti atunci se pune intrebarea daca devin anxiosi, daca traiesc sentimente de insingurare, de alienare, de angoasa.
Comunicarea este esenta sociabilitatii. Ea reprezinta actul prin care oamenii si alte vietiutoare isi fac cunoscute existenta, intentiile, dau stiri, informeaza, schimba mesaje transmitand intr-un sens sau mai multe sensuri in scopul convietuirii si uneori doar informarii.
Autistii nu sunt parte integranta a societatii. Dificultatea lor de intelegere a celorlalte minti ii plaseaza in exteriorul grupurilor, asociatiilor. In varianta Asperger, autistii nu pot interactiona social, dar pot stapani limbajul si pot trece testele de inteligenta la nivel mediu si peste medie.
In varianta Rett, autistii si-au pierdut deprinderile dobandite intre unu si patru ani si deprinderea de a folosi mainile, prin dereglarea semnificativa a unor comportamente.
Dezvoltarea mentala a unui individ care traieste in afara unei ambiante lingvistice datorita stransei legaturi dintre limba si gandire este imposibila. Cel ce beneficiaza de un astfel de mediu poate evolua normal chiar si atunci cand el nu vorbeste.
Situatia autismului demonstreaza contrariul acestei prepozitii ca individul care traieste intr-un mediu lingvistic se dezvolta mental. Autistii nu pot adopta o atitudine intentionala.
Atitudinea intentionala este modul de interpretare comportamental al unei entitati, tratand-o ca si cum ar fi un agent rational, care a determinat "alegerea actiunii" , luand in "considerare" , "convingerile" si "dorintele" sale.
Organismul este un sistem intentional asupra caruia se pot face predictii. Autistul nu poate face predictii. El nu poate explica ce se intampla in mintea sa, nu poate introspecta, nu poate analiza nici trairile proprii nici pe cele ale celorlalti.
Autistii sunt un model de virtute. Ei nu pot minti, insela, pretinde. Ei se instraineaza, nu pot comunica, nu se pot amuza, flecari , sau juca.
Individul dispune de mijloace de exprimare sonora nearticulata ca rasul, oftatul, tusea semnificativa precum si foarte multe semnale acustice cu inteles bine determinat pentru care nu exista o denumire.
Bataia pe umar, strangerea mainii, imbratisarea, palmuirea, sarutul si altele constituie elemente de limbaj tactil tot asa cum putem descoperii elemente de comunicare cromatica in exteriorizarea sentimentelor de rusine sau manie, prin modificarea culorii obrazului.
Desi mult mai putin constientizate, exista si la om forme de comunicare chimica si electrica, pe unele dintre acestea bazandu-se multe afinitati si antipatii neexplicate dintre indivizi , rase si populatii.
Importanta mijloacelor de comunicare gestuala a fost subliniata inca din antichitate in contextul oratoriei, care a acordat o atentie deosebita functiei persuasive a gesticii.
Autistii nu intelg semnele, limbajul non-verbal al oamenilor normali sau a celor ce nu sufera de aceasta deficienta.
In teatru, relatia fundamentala este cea dintre personaj si spectator. Buna functionare a mijloacelor kinezice si proxemice de exprimare joaca un rol esential. Actorul este obligat, pe de o parte, sa-si supradimensioneze gestica si mimica spre a le face perceptibile de la distanta si pe de alta parte sa-si subordoneze jocul de scena unui cod al expresiei faciale si corporale accesibile publicului in conditii socio-istorice determinate.
Autistii nu pot interpreta gesturile, mimica acestora. Ei nu pot simula faptul ca sunt altcineva.
