Treptat, munca industriala schimba puternic intregul continut al vietii omului, educatia fiind nevoita sa se prelungeasca peste virsta copilariei. Chiar dezvoltarea puternica a invatamintului universitar la sfirsitul secolului trecut si inceputului secolului al XX-lea, arata ca era necesara continuarea instruirii si educatiei in perioada adulta.
Definirea educatiei azi se face in mai multe: "transformare a constiintei psihologice a individului" (J. Piaget); "a finaliza si promova schimbari in organizarea comportamentala a omului" (P. A. Osterrieth); "a schimba sensul sensul experientei umane" (A. Quellet); "modificarea valorii pozitive in comportarea rationala umana" (I. Cerghit); "proces de asimilare si practicare a informatiilor, valorilor si actiunilor specifice omului" (N. Vintanu) etc. In fapt, educatia este constructia si reconstructia continua a unui model interior de cunoastere, apreciere si actiune in raport cu lumea in care traim. Ea este totodata un proces de umanizare prin care indivizii dobindesc noi calitati umane cu ajutorul carora pot stabili un echilibru relativ stabil cu mediul social, cultural, profesional, natural etc.
Cauzele educatiei adultilor deriva din marile dezechilibre ce s-au produs in a doua jumatate a secolului al XX-lea, mai ales intre om si lume. Introducind schimbarea ca mijloc de adaptare, omul se vede nevoit sa se schimbe si el. astfel intre ceea ce gindeste, apreciaza si face practic si rezultatele acestora se instituie grave dereglari,grave conflicte. Depasirea nu se poate face decit modificindu-se propria cunoastere, sistemul judecatilor de apreciere si capacitatile de actiune.
Dificultatea conceptului educatiei adultilor deriva atit din ruptura epistomologica produsa in zilele noastre, cit si din relativ slaba cunoastere a adultului si am spune chiar a copilului si tinarului. Adesea, intemeierea educatiei s-a facut doar pe bazele fiziologiei, anatomiei si psihologiei si nu pe cele ale antropologiei. Teoria educatiei, se pare ca nu a incorporat in sine inca ideea ca in fiecare individ exista o istorie a speciei.
Din punctul nostru de vedere, educatia este forma de adaptare esentiala a omului la lume si a lumii la om. Adaptarea se face insa primtr-un model interior tridimensional de cunoastere, de apreciere, de actiune. Intreaga noastra activitate de la nastere pina la 18-20 de ani consta in constructia unui astfel de model interior al lumii, cu ajutorul caruia gindim, actionam, apreciem. Cum acest model este al unui timp dat, schimbarea cunoasterii, a valorilor si a modurilor de actiune din jur ne obliga la revizuire lui aproximativ din 15 in 15 ani. Educatia adultilor credem ca ar consta tocmai in acele schimbari majore din modelul interior al lumii noastre, sub presiunea evolutiei evenimentelor din afara si din launtrul nostru.
Specific adultilor, ceea ce contine chiar definitia lor, este angajarea variata intr-o multitudine de roluri in munca, familie, activitati politice sau obstesti. Contrar parerilor de pina acum, s-a constatat ca aceasta angajare in multiple roluri sociale nu faciliteaza schimbarea, ci duce la o inertie in raport cu schimbarea. Adultul deci, nu accepta usor schimbarea, deoarece aceasta implica modificarea structurala a intregului model explicativ, valoric si actional. Ca atare, sa nu ne inchipuim ca schimbarea, modificarea unei asimilari culturale anterioare, o putem realiza facil si rapid. Schimbarea este posibila numai plecind de la cimpul de aplicatie al cunoasterii, aprecierii si actiunii de la ceea ce e util si accesibil.
Deosebit de importanta este luarea in considerare a caracterului de participare in intelegerea educatiei adultilor. Adica nu o educatie ce se face unor mase caracterizate prin absenta totala a acesteia, ci una care se naste prin participarea maselor de indivizi, aflate pe diferite trepte de dezvoltare sociala, profesionala etc. operand cu anumite simboluri si semnificatii culturale. Acceptia de mai sus reliefeaza un inteles mai profund al insusi actului de educatie, sensul major al acestuia constind in expansiunea mediului uman valoros, a activitatii umane valoroase in raport cu omul. Exista aici una din paradigmele fundamentale ale epocii noastre: nevoia de mediu uman, de activitate valoroasa se poate realiza numai prin crearea si receptarea si receptaea noii civilizatii la nivelul maselor; dar ceea ce ne cere practica, munca, viata cotidiana, nu este inteles deodata, spontan, in mod clar si distinct, insasi intelegerea fiind si avind sensuri multiple; convergenta intelegerilor este data de progresul de invatare, de nivelul de rezolvare si contradictiei dintre ceea ce ne cere practica si nivelul aptitudinilor noastre de intelegere si participare la creatie si receptarea civilizatiei noi. De aici, imperativul major al epocii noastre: sa invatam, sa gindim, sa simtim si sa lucram intr-un mod nou, creator.
