 |  |
|
Miorita este un poem folcloric romanesc, raspandit in peste 1500 de variante in toate regiunile Romaniei. Este o creatie populara specific romaneasca, nefiind cunoscuta la alte popoare. Cantecul a fost zamislit in Transilvania, avand la baza un rit de initiere si interpretat sub forma de colinda, in timpul sarbatorilor de iarna. S-a transformat in balada (in regiunile din sudul si estul tarii), in aceasta versiune fiind socotit un text literar desavarsit din punct de vedere compozitional si stilistic. A fost analizat si comentat de cei mai de seama oameni de cultura romani. Motivul mioritic a constituit sursa de inspiratie pentru scriitori, compozitori si artisti plastici romani si straini. A fost tradus in peste 20 de limbi straine . Este socotit unul din cele patru mituri fundamentale ale literaturii romanesti , iar in prezent este un brand cultural national.
Cadrul epic initial
Episodul testamentar
Regim metric: 7/8 silabe; interpretare - grup de colindatori;
Circulatie: Transilvania, Banat, Crisana, Maramures;
Nota: In unele variante, colinda se incheie cu episodul maicutei, compus din trei secvente (coborarea de la munte si intalnirea cu maicuta; motivatiile oferite maicutei pentru neintoarcerea sa; maicuta il asteapta pe fecior, cu masa pusa); In zona Salaj - Nasaud - Cluj, circula tipul 'fata de maior' (regim metric 5/6 silabe). Episodul 'oaia nazdravana' este atipic pentru versiunea colind.
Cadrul epic initial
Episodul 'oaia nazdravana'
Episodul testamentar
Episodul maicutei
Regim metric: 5/6 silabe; interpretare - individuala (rapsod);
Circulatie: Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova;
Trei pacurari urca cu oile la munte ('Sus in varfu muntelui, / Sub crucita bradului, / Margu-si trei pacurarei / Cu oile dupa ei'), primavara, dupa Ruptu Sterpelor (Sambra oilor, Masuris), pentru a constitui stana de vara. Doi dintre pastori sunt mai mari si intre ei exista o relatie de rudenie ('Cei mai mari is veri primari'). Al treilea este mai mic si este strain - de grupul profesional, de neamul celor doi ('Cel mai mic ii strainic'). Cel mic este supus unor probe de initiere prefesionale, potrivit cutumelor pastorale stravechi ('Pe cel mai mic l-o manat / Cu galeata la izvor'). Cei mari fac sobor (judecata) si decid sa-l omoare pe cel mai mic, fara a se preciza motivatia (proba mortii initiatice), lasandu-i libertatea sa decida modalitatea prin care va fi omorat ('Ce mortita tu poftesti? / Ori din pusca impuscat, / Ori din sabie taiat?').
Replica celui mic (episodul 'testamentar') indica: moartea prin decapitare ('Nici o moarte nu-mi poftesc / Fara capu mi-l taieti'), dorinta de a fi ingropat in preajma stanii ('Pe mine ma ingropati / In strunguta oilor'), cu mentiunea de a nu fi inhumat in cimitirul din sat ('Pa mine nu m-astupati / Nici in verde tintirim / C-acolo mi-oi fi strain'), invelit doar in scoarta de brad batran, iar alaturi de el sa fie asezate trambita, fluierul, tilinca, toporul etc.; este invocata plangerea oilor ('Oile cele cornute / Mindru m-or canta pa munte').
In unele variante, 'testamentul' pacurarului continua cu prefigurarea sfarsitului anului pastoral ('Si-a zini Ziua Crucii, / Voi la tara-ti cobori'). Mama pastorului va intreba de soarta fiului sau ('Maicuta v-a intreba / Coborasc si eu ori ba?'), insa aceasta trebuie sa stie doar ca a ramas mai inapoi cu oile ('C-am ramas mai inapoi / Cu cele schioape de oi') si va intarzia la cina ('Cina-n masa s-a raci, / Apa-n vasa s-a-ncalzi, / Eu la mama n-oi zini / Batar cit m-ar agodi').
Trei ciobani coboara cu oile la vale ('Pe-un picior de plai, / Pe-o gura de rai') - tema transhumantei. Fiecare dintre ei este reprezentatul unei regiuni istorice romanesti : 'Unu-i moldovan, / Unu-i ungurean (transilvanean) / Si unu-i vrancean (sau muntean)'. Doi dintre ei se sfatuiesc sa il omoare pe al treilea (tema complotului) pentru a-si insusi averea acestuia ('Ca-i mai ortoman / S-are oi mai multe, / Mandre si cornute'). Oaia nazdravana ii dezvaluie ciobanului intentiile celor doi tovarasi, sfatuindu-l totodata sa isi ia masuri de precautie ('Stapane, stapane, / Iti cheama s-un cane / / Ca l-apus de soare / Vreau sa mi te-omoare').
Replica ciobanului vizeaza indicatii testamentare: dorinta de a fi ingropat 'in dosul stanii', iar la cap sa-i fie asezat un fluier. Intuind bocetul oilor ('S-oile s-or strange, / Pe mine m-or plange / Cu lacrimi de sange') si durerea maicutei ('Maicuta batrana, / Cu braul de lana, / Din ochi lacrimand'), ciobanul ii cere mioarei nazdravane sa le ascunda faptul ca a fost ucis ('Iar tu de omor / Sa nu le spui lor') si sa le ofere drept pretext al disparitiei sale, casatoria sa cu o fata de crai (Sa le spui curat / Ca m-am insurat / C-o mandra craiasa, / A lumii mireasa') - tema alegoria nunta-moarte.
La baza cantecului mioritic (versiunea colind) sta un ritual de initiere a tinerilor, ritual specific societatii arhaice. Raportul dintre personaje (tema marilor vs. tema micului), corvoada muncilor la care e supus 'cel mic si strainic', soborul pastorilor si simulacrul judecatii (omor nemotivat, ipotetic), definesc episodul testamentar ca o prefigurare a probei supreme (moartea initiatica), dupa vechi cutume pastorale.
De-a lungul istoriei exegetice, s-au distins trei filoane principale din care cercetatorii au presupus ca s-a zamislit Miorita: mitic, religios si etnografic.
Cantecul mioritic s-a zamislit in regiunea intracarpatica a Romaniei, in Transilvania, fiind interpretat sub forma de colinda, pe parcursul sarbatorilor de iarna (25 decembrie-6 ianuarie). Contaminat cu alte motive folclorice, in regiunea centrala a Transilvaniei a dezvoltat tipul 'fata de maior', iar in Muntenia si Moldova s-a transformat in balada.
Abordarile despre localizarea obarsiei Mioritei au fost marcate de subiectivism si patriotism local. Cea mai longeviva teorie a impus obarsia vranceana, motiv pentru care a colectat cel mai mare numar de interventii. Din a doua jumatate a secolului al XX-lea s-a vorbit tot mai insistent despre originea transilvaneana. In cele din urma, toate aceste dispute s-au focalizat pe opozitia dintre colind si balada, pe intaietatea uneia in defavoarea celeilalte.
Spatiul romanesc nu a fost un centru de iradiere euroregional, balcanic sau continental a cantecului mioritic, desi se cunoaste existenta unui repertoriu destul de vast de creatii populare migratoare, care au penetrat barierele lingvistice si culturale. Era de asteptat o difuzare a prototipului mioritic cel putin la popoarele invecinate, chiar si in forme usor alterate sau modificate, dar nu s-a semnalat circulatia cantecului in folclorul altor comunitati decat romanesti. "Folclorul romanesc e original, intre altele, prin Miorita, care - se stie - nu e cunoscuta la alte popoare' .[9]
Explicatie se intemeiaza pe teoria evolutiei si circulatiei textului, potrivit careia cea mai mare parte din istoria acestui cantec se identifica cu versiunea-colind (in Transilvania), din vremuri (pre)medievale si pana prin secolul al XVII-lea sau al XVIII-lea. In aceasta perioada cantecul a fost prea putin cunoscut chiar si in provinciile istorice extracarpatice. Colindele, spre diferenta de doine si balade, au un puternic caracter conservator, gratie unor stravechi cutume si interdictii de interpretare in afara unui interval de timp consacrat (12 zile pe an). Dupa savarsirea procesului de metamorfoza (saltul in balada), a aparut un context istoric, prielnic aspiratiilor unioniste, care i-a transformat pe cei trei eroi in exponenti ai celor trei provincii. Din acest moment, specificitatea a ingradit definitiv orice potentiala evadare in spatii extraromanesti.
Studiul lui Adrian Fochi (Miorita, 1964) semnaleaza prezenta Mioritei, in fragmente sau texte alterate, in unele zone ce depasesc granitele administrative ale tarii: zona macedoneana, sarbeasca, moldoveneasca, ucraineana si maghiara. Dar s-a mentinut exclusiv in comunitatile vechi romanesti.
Ritualul de initiere care sta la baza cantecului mioritic dateaza din perioada preistorica sau antica. In comunitatile pastorale din Transilvania, traditiile stravechi s-au pastrat nealterate pana in zorii mileniului III. O forma rudimentara a cantecului mioritic putea sa ia nastere in primele secole ale mileniului II. Cristalizarea versiunii colind, conservate pana in zilele noastre, dateaza din perioada medievala. Versiunea balada dateaza de la sfarsitul secolului al XVIII-lea sau chiar inceputul secolului al XIX-lea.
Miorita este o productie folclorica, succesiva, socotita, deci, o creatie anonima, transmisa pe cale orala din generatie in generatie.
Date fiind calitatile exceptionale ale acestei creatii-unicitatea, paradoxul si valentele artistice ale versiunii finale-problema creatorului a trezit un interes aparte in randul celor preocupati de subiect. S-a afirmat ca Miorita, la fel ca toate creatiile literaturii populare, este opera colectiva a poporului. Aceasta conceptie a fost exemplar definita de Vasile Alecsandri, atunci cand a gasit de cuviinta sa afirme, intr-un elan de entuziasm facil, ca "romanul e nascut poet". In scurt timp a aparut o alta teorie, situata la extrema celei dintai: balada Miorita nu poate fi decat o creatie individuala, opera unui ins inzestrat cu un talent nativ iesit din comun. In aceasta categorie s-au grupat toti admiratorii baladei si sustinatorii obarsiei extracarpatice. Dintre ei s-a desprins un grup de radicali care au mers pana la nominalizarea unor pseudo-creatori. Cea de-a patra directie, dezvoltata din teoria evolutiei, a pledat pentru o creatie succesiva.
Cea mai veche varianta cunoscuta a Mioritei [10] este o colinda din nord-estul Transilvaniei. Ea a fost consemnata, pe la 1792-1794, intr-o garnizoana din Bistrita Nasaud, de catre ofiterul Ioan Sincai, fratele lui Gheorghe Sincai. Manuscrisul a fost descoperit abia la sfarsitul secolului al XX-lea in Arhivele din Tirgu Mures si publicat in 1991, in revista Manuscriptum.[11] Dar cea mai cunoscuta varianta literara este varianta Alecsandri (versiunea balada).[12]
Prima varianta publicata este o balada din zona Vrancea, culeasa, se pare, de Alecu Russo (in Muntii Sovejei) in perioada februarie - aprilie 1846. Intr-o scrisoare catre A. Hurmuzachi, Vasile Alecsandri marturiseste ca "aceasta balada mi-a fost adusa din Muntii Sovejii de D. A.Russo, care o descoperise.". Dar dupa stingerea din viata a lui A. Russo (1859), Vasile Alecsandri isi schimba opinia (vezi nota la balada 'Dolca' din volumul "Poesii populare ale romanilor" (1866), unde il indica drept informator al baladelor Dolca si Miorita pe un "anume Udrea", un baci de la o stana de pe Ceahlau). Subiectul a fost tratat pe larg in mai multe studii.[13][14][15]
Balada a fost publicata pentru prima data de catre Vasile Alecsandri, in sectiunea Cantece poporale romanesti din gazeta 'Bucovina' din Cernauti (an III, nr. 11, sambata, 18 februarie 1850) cu titlul 'Mieoara'. Textul este republicat, in 28 august 1850, de Vasile Alecsandri, in bisaptamanalul 'Zimbrul' (Iasi). In 1852, Vasile Alecsandri include balada Miorita si in volumul Poesii poporale. Balade (Cantece pastoresti). In anul 1854, Jules Michelet publica prima traducere a baladei intr-o limba straina, la Paris, in Légendes démocratique du Nord. In 1859, la Pesta, apare culegerea Poezia populara. Colinde, culese si corese de A. M. Marienescu. Una dintre aceste colinde poarta titlul Judecata pastorilor[16], fiind o varianta a Mioritei si se dovedeste a fi similara cu textele care circula in partea de nord-vest a Transilvaniei (Nasaud - Lapus).
Varianta Alecsandri (versiunea balada) este socotita o varianta virtuala, deoarece in aceasta formula si alcatuire textul nu a fost niciodata intalnit in spatiul consacrat al performarii; este reprezentativ pentru ca este alcatuit din fragmente autentice, tipice versiunii balada; contine aproape toate episoadele, temele, motivele si secventele ce o defineste din punct de vedere tipologic. Exista si o varianta virtuala a versiunii colind, de factura livreasca, specifica tipului nord-maramuresean.
Este unanim acceptata ideea ca Vasile Alecsandri a 'indreptat' aceasta creatie folclorica, in spiritul ideilor care circulau, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, printre folcloristii romani (vezi cap. Creatorul Mioritei). Dumitru Caracostea, Ovid Densusianu, Ion Diaconu, Adrian Fochi, Gheorghe Vrabie s-au referit la aceasta problema in studiile lor, analizand textele din perspectiva comparatista si constatand un proces succesiv de indreptare a variantelor pe traseul 1850-1852-1866. Suspiciunea e intemeiata, cu atat mai mult cu cat se stie ca Vasile Alecsandri a nascocit «cantece» intregi, precum Movila lui Burcel si Cantecul lui Mihai Viteazul, determinandu-i pe unii sa considere ca varianta mioritica publicata de Vasile Alecsandri este o opera a acestuia (Duiliu Zamfirescu, 1909), iar pe altii sa se indoiasca de "autenticitatea folclorica a primei versiuni a baladei".[17]
In general s-a acreditat ideea ca Vasile Alecsandri "a extras din numeroasele variante ale Mioritei (..) forma perfect cristalizata",[18] cu atat mai mult cu cat "nu exista nici un tablou sau vers din Miorita lui Alecsandri care sa nu se gaseasca in una din numeroasele variante culese de atunci incoace pe intinsul tarii, unele fiind prezente si in forma transilvaneana de colind, care are probabil o vechime mai mare decat balada".[19]
Istoria exegetica a Mioritei a fost marcata de aparitia unor culegeri, studii, carti sau publicatii (reviste) socotite decisive in impulsionarea cercetarilor din domeniu. Aceste lucrari au impus directii noi de interpretare, au emis ipoteze si teorii privind istoria si geneza Mioritei, au tratat intr-un mod original atitudinea paradoxala a pastorului in fata mortii sau, in unele cazuri, au indus antologii ample ale variantelor mioritice - acestea devenind o baza solida pentru noi asertiuni.
Tema fatalismul mioritic se constituie intr-un capitol decisiv al istoriei exegetice, insumand totodata raspunsurile semnificative la una dintre intrebarile fundamentale: de ce pastorul isi accepta soarta cu atata seninatate?; de ce, in aceste conditii, Miorita s-a bucurat de "adeziunea" fara precedent a romanilor practic din toate colturile tarii?
"Cercetatorii de pana acum s-au lasat fascinati in primul rand de comportamentul ciobanului amenintat cu uciderea; ei au cautat raspunsuri la intrebarea daca felul in care reactioneaza pastorul in fata mortii iminente reprezinta o dovada de optimism sau pesimism? Daca poporul roman e un spirit resemnat sau unul luptator?". [20] Aceasta istorie a interpretarilor, cu evidente conotatii filosofice, e marcata de cateva puseuri acuzatoare urmate de fiecare data de replici justificative. Dupa Al Doilea Razboi Mondial, aceste excese isi pierd din intensitate, remarcandu-se, in schimb, o ampla ofensiva a conceptiei nonfataliste - George Calinescu, Constantin Brailoiu, Adrian Fochi si Mircea Eliade fiind repere solide ale acestui curent.
Lucrari ce contin antologii de texte mioritice:
Poetii si scriitorii romani si-au manifestat deschis o admiratie neconditionata fata de acest poem al literaturii populare, valorificandu-i valentele prin filtrul talentului si al modului personal de percepere a mesajului.
Nichita Stanescu (1983) a marturisit, in numele generatiei sale si al celor anterioare: "Fara Miorita n-am fi fost niciodata poeti. Ne-ar fi lipsit aceasta dimensiune fundamentala" [21] Mihail Sadoveanu (1923) pledeaza pentru 'arta ei fina', incat 'ne putem intreba daca i se poate gasi pereche in alte literaturi populare si daca chiar literatura culta, in infinitele variatii, a realizat vreodata un mic poem asa de armonios si de artistic' [22] Iar aprecierile lui Alecu Russo - care traia cu convingerea ca balada reprezinta doar ramasitele unei vaste epopei nationale, chiar si asa socotind-o "cea mai frumoasa epopee pastoreasca din lume" - aveau sa devina obsesii. Dovada ca in 1982 Nichita Stanescu defineste Miorita ca fiind 'Iliada si Odiseea genetica a poporului nostru" [23]
Vezi si: Motivul mioritic reflectat in opere artistice culte
Primul pas pentru a intelege Miorita este de a patrunde in specificul etnic, cultural si mai cu seama spiritual al poporului roman. Acest demers porneste de la premisa unicitatii ei. Pe de alta parte insa temele si motivele (in sens conceptual si etnografic) conservate in aceasta balada sunt comune spatiului cultural indo-european. Al doilea pas impune o analiza in relatie cu specificul popoarelor ce ne inconjoara, atat vest-europene, cat si orientale, caci exista afinitati cu culturile marginale indo-europene, de tip major.
Miorita apartine culturii continentale / europene in masura in care aceasta civilizatie o intelege si o asimileaza. Francezii, de exemplu, au fost primii care au ridicat un semn de intrebare in dreptul baladei (J. Michelet, 1854), acuzand resemnarea ciobanului in fata mortii, ceea ce ar defini o "trasatura nationala". In schimb, George Calinescu a fost de parere ca folclorul romanesc valorificat in literatura culta a intrunit aprecieri favorabile din partea britanicilor. Miorita suporta o paralela cu riturile de initiere (sacerdotiala), respectiv conceptia despre moarte si nemurire a tibetanilor.
Mircea Eliade, prin studiul Mioara nazdravana este un precursor al celor care au contribuit la integrarea Mioritei intr-un context global, european, prin definirea acestei creatii drept un efect al "crestinismului cosmic", de sorginte sud-est europeana.
Gratie calitatilor sale cu totul exceptionale, ce o individualizeaza, Miorita poate fi privita ca o "fereastra spre cultura, personalitatea si realitatea romaneasca," ce se deschide spre staruinta celor straini de neam si limba de a ne cunoaste si a ne intelege.
Monografii si studii decisive
Studii si articole
Alte studii (referinte despre Miorita)
Monografii si studii decisive
Acest document nu se poate descarca
| E posibil sa te intereseze alte documente despre:
|
| Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com | Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site. { Home } { Contact } { Termeni si conditii } |
Documente similare:
|
Cauta document |