Succesul romanului epistolar sentimental

Succesul romanului epistolar sentimental

Elaborat in timpul exilului pasoptist si publicat in anul 1855, in Moldova, unde cenzura era mai blanda decat in provincia natala, Manoil evita orice referiri la viata politica si sociala din Tarile Romane. Autorul isi focaliza interesul asupra eroului principal, poetul Manoil, un alter ego, si facea consideratii despre conditia creatorului roman si starea culturii in epoca. Imaginea despre Tarile Romane si despre romani coincide cu cea proiectata la acea data in Occident: amestecul de feudalism oriental si inovatiile cosmopolite, discrepantele jenante dintre urban si rural, frumusetea si bogatiile naturale in antiteza cu saracia majoritatii populatiei, imoralitatea si senzualitatea levantina a aristocratiei in contrast cu simplitatea si sinceritatea sufleteasca a taranimii.

Romanul are o compozitie relativ simpla: este structurat in doua parti a cate 19 epistole, toate scrise de Manoil, la un interval de doi ani, catre prietenul sau B. (probabil chiar scriitorul Bolintineanu). Fiecare serie de scrisori consemneaza evenimente derulate pe parcursul a doua luni: primele prezinta impresiile din timpul sederii la mosia de la Petreni (mai-iunie); ultimele scrisori evoca doua luni de viata bucuresteana in timpul iernii (ianuarie-februarie).

Romanul urmareste drama sufleteasca a unui personaj exceptional, poetul Manoil, cu date civile precise: orfan, fara avere, instruit, talentat, sentimental si romantic. Lipsit de ambitia de a aduna averi sau titluri, el traieste intr-o lume fantasta, a iluziei creatoare, care il face o victima usor de prins in latul experimentatei Marioara. Personaj negativ, ea reprezinta tipul feminitatii provocatoare care abuza de farmecele sale fizice pentru a se cufunda in mlastina lumii interlope. Femeia poseda arta disimularii si experienta din inalta societate ii permite sa-si mascheze decaderea. Ea se adreseaza iubitului naiv cu nerusinarea celui care se stia protejat de propria minciuna: "Manoile! Tu ai inima buna si nobila; dar esti copil si lesne crezator! Osandesti fara a gandi indestul. Nu, tu nu cunosti inima mea; nu stii ce amor are ea pentru tine! Nu cunosti inca ce sunt oamenii; biletele acestea nu pot fi scrise nici de mine nici de Alexandru . gandeste-te bine . adu-ti aminte! Smarandita te iubeste: ea poate vrea sa puie raceala intre noi . gelozia este demna de orice intreprindere". Dupa doi ani Marioara, ruinata material, adopta fata de fostul admirator un limbaj de mahala: "Stii ce, neiculita? Inchipuieste-ti ca ai castigat aste doua mii de ducati care-i ai; si, daca esti hotarat sa-i imparti cu mine, da-mi acum o mie".

Un alt personaj negativ al romanului era Alexandru C., prietenul Marioarei, si care, lipsit de scrupule, isi trimisese surorile la manastire pentru a nu imparti averea familiei cu ele. Josnicia morala si-o etala cu ingamfare in fata lui Manoil caruia ii oferea lectia reusitei in viata: "cand intrai in lume, credeam ca am a face cu ingerii, mai tarziu vazui ca ma inselam; lumea mi se arata ceea ce era: o societate de nerozi si de talhari. Unii ma inselara, altii ma dispretuira! [ . ] atunci a trebuit sa iau o rola si iata ce zisei: Oamenii sunt rai; daca m-oi asemana lor, voi merge inainte, si ei vor intinde mana; de nu, ma vor zdrobi [ . ] oamenii ma inselara, ii inselai si eu [ . ] cel ce are puterea in mana si-ti vorbeste de fericirea altora te inseala; femeia care iti zice ca te iubeste te inseala; cel ce-ti strange mana te inseala; cel ce vorbeste ca tine din vise si din morale te inseala. Ce mai astepti dar?".

Receptarea de catre critica literara a primului roman al lui D. Bolinteanu urmeaza destinul operei sale in general: in timpul vietii Manoil a fost remarcat si elogiat, iar dupa 1867 intra in conul de umbra al negarii. Prima recenzie publicata inainte chiar de aparitia romanului este semnata de George Sion care aprecia ca Manoil, subintitulat Caderea sau inaltarea omului prin femeie, "descrie societatea, caracterizeaza virtutea si viciul, magnetizeaza inimile" 1. In anul 1863, Mauriciu Flugel comenta interferentele proyei bolintinene cu Suferintele tanarului Werther de Goethe: "Werther este cantecul amorului, in timp ce Manoil este apoteoza omniputerii femeilor. Personajele din Manoil sunt ca infectate de moravuri urate si diferentele dintre Werther si Manoil nu se datoreaza societatilor pe care le reprezinta. Scopul celor doua opere este diferit: Goethe si-a scris opera cu un scop estetic, in timp ce Bolintineanu cu un scop moral" . Pana la reeditarea romanului din 1903, Manoil a fost intampinat cu rezerve de critica literara. Primul istoric literar care a efectuat o serioasa si completa evaluare a rolului prozei lui D. Bolintineanu in destinul romanului romanesc modern este G. Ibraileanu.