Memorialistica este genul de scrieri care cuprinde memorii. Asadar, memoriile sunt scrieri care inregistreaza o experienta proprie, actiunile traite de autorul insusi. Insa cronica memorialistica nu cuprinde numai intimplari la care autorul este martorul timpului sau, ci si experienta altora.
Scriitorii memorialisti imbina frumos placerea de a povesti cu cea de a-si aminti faptele relatate.
Memorialistii sustin theoretic superioritatea povestirii vazute direct fata de aceea a faptelor auzite de la altii.
Cronicarii nostri au scris despre evenimentele desfasurate sub ochii lor. Ei nareaza fapte la care au fost uneori martori oculari, actori sau simpli spectatori, transcriind verosimil, faptul trait.
G. G. Ursu stabileste principiul conform caruia rezulta ca sfera memorialistica nu contine compilatia din alti autori, fara experienta directa, (gen cronica lui Grigore Ureche) nici informatia din traditia populara invaluita in miraculos.
Criticii literari s-au referit deseori asupra faptului ca Grigore Ureche, avind darul cercetarii morale nu ne-a lasat memorii, ca si urmasii sai si ne-a relatat foarte putin din amintirile tatalui sau si nimic din experienta sa directa.
D. Pacurariu afirma ca: "Memorialistica presupune o viziune mai exacta, o perspectiva veridica asupra evenimentelor evocate."
Cronicarii nostri memorialisti au declarat superioritatea cronicarilor bastinasi fata de cei straini, asa cum a facut-o Neculce sau superioritatea simtului vazului fata de cel al auzului ca Miron Costin.
Pentru ei evocarea evenimentelor traite de autor insemna o mai mare garantie de exactitate si adevar. Cronicarii nostri memorialisti oscileaza, insa intre subiectiv si obiectiv, caracterul pasionat al operei lor reiese doar din specificul eului memorialistic, ce evoca evenimente concrete.
Insusi Miron Costin, mai impartial ca alti cronicari, amesteca in aprecierea oamenilor si evenimentelor, resentimentele familiei (exemplu: ura impotriva lui Stefan Tomsa - portret negru in cronica).
Nu este intimplator faptul ca Ion Neculce consacra aproape o treime din letopisetul sau domniei Cantemirestilor, cind se stie ca el, atasat politicii acestora, urmareste cu multa antipatie pe adversarii lor, in frunte cu Constantin Brincoveanu.
In cronicile - memorii se confrunta adesea datele trecutului cu cerintele prezentului. Cronicarii retin ceea ce pentru ei are o semnificatie deosebita.
In momentul cind au scris, unele lucruri au putut ramine indiferente, altele insa, treceau pe primul plan al memoriei, faptele colorindu-se cu conditiile prezentului.
Este evident ca personalitatea lui Dimitrie Cantemir se deosebea in memoria si constiinta lui Ion Neculce, in momentul cind isi scria letopisetul, de aceea din timpul strinsei lor colaborari.
Cronicile memorialistice reflecta, deci acest proces dinamic al memoriei.
"Cronica memorialistica poate fi arta si document, literatura si istorie, dar poate avea numai valoare documentar - istorica, atunci cind nu se poate inalta de la contingent la universal si nu poate sugera o filosofie de viata" .
Cronicarii n-au fost artisti in sensul de azi al cuvintului, pentru ca le-a lipsit intentia clara de arta. Scopul lor a fost de a scrie lucrari de istorie. Valorile literare sunt remarcabile in rezultat, chiar daca unora dintre ei le-ar fi lipsit "efortul artistic constient". Aceasta se explica prin faptul ca unii dintre cronicarii nostri au avut calitati care apartin artisticului: intuitie lucida, adincime psihologica, fantezie originala, sensibilitate pentru expresie si nu in ultimul rind har dumnezeiesc.
Ca arta narativa,cronica memorialistica se impune in primul rind prin tehnica portretului si a personajului literar. Anume prin aceasta trasatura se face diferentierea valorica dintre cronici, unele verosimile realizari artistice, altele fiind simple documente istorice. Galeria de siluete, de portrete, personaje este de o bogatie si varietate dintre cele mai impresionante in cronica memorialistica a lui Ion Neculce, Miron Costin etc.
Este elocventa comparatia dintre diferiti cronicari care, povestind despre aceleasi evenimente la care au participat, fac portretul acelorasi personalitati cunoscute.
Este foarte interesanta comparatia intre structura portretelor la Grigore Ureche, cronicar nememorialist si aceea a unui cronicar predominant memorialist ca Ion Neculce. Ureche face in portretul lui Stefan cel Mare sinteza istorica si folclorica a insusirilor morale ale unui stralucit domn, Neculce resimte mult mai pregnant impresia insusirilor fizice a unor personalitati pe care le-a cunoscut. E de ajuns sa citam figurile lui Constantin Cantemir, Gheorghe Duca, Dumitrascu Cantacuzino, Constantin Mavrocordat, Grigore Ghica.
Atunci cind memorialistii au avut posibilitatea de a cunoaste in adincime framintarile unui personaj, imbina portretul cu analiza. Astfel, cronicarii romani au putut realiza uneori sondaje adinci in sufletul personalitatilor cunoscute.
Descrierile se remarca prin precizie cind au o sursa memorialistica.
"Exista o traditie orala bazata pe informatia din familie si o traditie folclorica, a unui trecut mai indepartat, o transmitere din generatie in generatie. Traditia orala memorialistica are timbrul contemporanietatii si al autenticitatii, traditia folclorica se coloreaza cu fantezie si se imbraca in legenda" .
E mult mai grea delimitarea dintre legenda si memorii.
Cronicarii memorialisti retin zvonurile publice; reproduc scrisori,discursuri si mai ales expresii memorabile. Scriind o opera cu dubla valoare documentara, dar si artistica, memorialistii nareaza nu numai evenimente, impinsi de resortul amintirii, ci exploreaza si viata morala, interioara a contemporanilor.
Fluxul memoriei ii face sa resimta viu impresia fizica. Valoarea artistica a cronicilor memorialistice in functie de talentul de evocare, de imaginatia creatoare a autorilor. Se intimpla ca un Neculce sau Anonimul Brincovenesc au avut si darul de povestitor artistic si au fost, in acelasi timp, contemporani, martori ai evenimentelor narate.
Serban Cioculescu, scriind despre valoarea artistica a cronicii anonime Brincovenesti, despre imaginatia dramatica a autorului, noteaza:"Unui asemenea mare auditiv cum a fost Anonimul, nu-i sunt necesare nici prezenta, nici relatarea veridica a unui martor ocular, nici reproducerea mai tirzie, brodata cu amanunte. Ii e suficient un nucleu anecdotic, ca imaginatia sa scenica sa lucreze in voie si mina sa transcrie ceea ce ii dicteaza auzul."
,,Memorialistica, suprapusa adinc pe realitate, e viabila pe plan artistic numai daca reprezinta o oglindire care implica generalizarea''
Cronica memorialistica este prima etapa a evolutiei unei anumite literaturi memorialistice, care si-a aflat in Ion Ghica una din culmile ei, de la Ion Neculce, din prima jumatate a secolului al XVIII-lea, la E. Lovinescu si N.Iorga in prima jumatate a secolului XX. Fata de istoriografia memorialista, memorialul lui Ion Ghica e mai aproape de arta decit de document. Ion Ghica e memorialist artist, cu o "imaginatie araba ", cum spune G. Calinescu, cu o memorie vizuala si auditiva deosebit de vie.
Momentul "Junimea" si al marilor clasici a stirnit interesul unor scriitori memorialisti. Sunt cunoscute amintirile despre "Junimea"ale lui Iacob Negruzzi, secretarul de redactie al revistei "Convorbiri literare" si ale oratorului, George Panu. Memoriile lui Iacob Negruzzi sunt mai exacte, pe cind cele ale lui George Panu sunt mai vii. Ibraileanu spunea ca amintirile lui Iacob Negruzzi n-au solicitat fantezia, ci numai memoria scriitorului.
E. Lovinescu considera naïve memorialele,totusi ramin interesante amintirile lui Ioan Slavici despre Eminescu, Caragiale, Creanga, Cosbuc.
E.Lovinescu reprezinta un moment principal in evolutia memorialisticii romanesti , prin efortul incununat de succes de a elibera memoriile, tot mai mult, de document, pentru a le include artei. Ceea ce il caracterizeaza pe Lovinescu este maiestria cu care zugraveste portretele. Ironia, fiind un element caracteristic portretului fizic din care se detaseaza ce moral, sunt trasaturi definitorii ale memorialisticii lovinesciene.
Un artist al memorialisticii a fost Nicolae Iorga, marele istoric inzestrat cu o memorie vasta si un rar spirit de sinteza artistica. El concepea istoria ca o reconstituire de figuri folosite cu scopul de a reinvia trecutul. A lasat cinci volume de "Memorii", caracterizindu-se prin simple si scurte notatii zilnice, tabloul exact al primului razboi, patru volume de "Oameni care au fost" si alte trei din "O viata de om, asa cum a fost", pagini memorialistice de vadita poezie, "reinviind tehnica cronicii neculceiene, cu vaietarile si violentele ei biblice", cum spune G. Calinescu.
Asadar, s-ar parea ca oricui ii este dat sa scrie niste memorii. Au incercat multi, dar adevarata opera memorialistica au creat doar cei care, pe linga faptul ca au relatat evenimente la care au fost martori oculari, au trait cu toata fiinta cele relatate.
Un lucru trait cu intensitate, sensibilizeaza.
Talentul cu care au fost inzestrati marii cronicari memorialisti, face posibil sa traim si sa simtim si noi trecutul dureros, dar in cele din urma glorios.
Pentru a fi integrala, cronica memorialistica trebuie sa fie arta si document, literatura si istorie, suflet si obiectivitate. Doar prin intermediul acestor minunate file de memorialistica mai reinviem trecutul neamului romanesc.
