Formele Constitutiei

Formele Constitutiei[1]

Constitutiile cuprind reglementari care se pot prezenta sub doua forme ce nu se exclud reciproc, si anume:

- norme cutumiare, alcatuind impreuna o constitutie cutumiara;

- norme codificate intr-un document oficial si solemn, formand constitutia scrisa .

A. Constitutia cutumiara. Este constitutia nescrisa care se impune prin uzante, obiceiuri, precedente cu privire la constituirea, competenta si functionarea organelor puterii, inclusiv sub aspectul raporturilor dintre aceste organe, precum si dintre ele si cetateni.

In literatura de specialitate exista un curent formalist exclusivist care neaga atat 'cutuma constitutionala' cat si 'constitutia cutumiara'.[3] Realitatea istorica impune insa un alt adevar. Pana in sec.XVIII, cand s-a cristalizat conceptul de constitutie si s-a impus elaborarea ei in forma scrisa, organizarea politica a diferitelor state s-a realizat mai mult prin cutume. Este adevarat ca acum modelul constitutiei cutumiare apartine unei perioade apuse, dar norma constitutionala cutumiara continua sa coexiste cu cea scrisa, indeplinind o functie completiva. Cu alte cuvinte, relatia dintre dreptul scris si dreptul cutumiar nu este una de oponenta, ci de completare. Cel mai bun exemplu, in acest sens, il constituie dreptul constitutional cutumiar englez.

Pentru a fi in prezenta unei norme constitutionale cutumiare, trebuie indeplinite cateva conditii:

a) repetarea constanta, ceea ce inseamna multiplicarea identica a acelorasi atitudini, avand acelasi sens, cand sunt intrunite aceleasi conditii (repetitio);

b) durata; repetarea aceleeasi atitudini trebuie sa se intinda pe o perioada de timp relativ indelungata. Ex. pentru formarea regimului parlamentar englez a trebuit sa treaca un secol si jumatare.

c) claritatea; aceasta impune ca atitudinile, faptele sa nu fie susceptibile de mai multe interpretari sau de echivocuri;

d) consensul; din punct de vedere subiectiv, atitudinea respectiva trebuie sa fie perceputa ca legala, conforma cu o norma juridica, atit de catre autoritati, cit si de catre corpul social (opinio necessitatis).

Constitutia cutumiara este o constitutie flexibila, in continua miscare de adaptare la cerintele vietii sociale, dar, uneori, si greu de determinat si de aceea incomoda. In fapt, este greu de pastrat, perioade indelungate, sensul originar al cutumei si este greu, de asemenea, de stabilit cand anume o cutuma a cazut in desuetudine sau cand s-a format o noua cutuma.

In legatura cu normele constitutionale cutumiare, exista doua reguli cu valoare de principii:

1) Cutuma nu poate modifica sau abroga o norma constitutionala scrisa, pentru ca daca am admite o asemenea situatie am ajunge la un rezultat absurd: regula constitutionala cutumiara se poate forma prin violarea repetata a constitutiei scrise;

2) Cutuma completeaza constitutia scrisa si sprijina interpretarea acesteia, cu conditia ca rolul completiv si interpretativ sa se manifeste la modul exigent si consecvent (altminteri s-ar ajunge la denaturarea constitutiei scrise)

B. Constitutia scrisa. Aceasta este forma moderna de constitutie si isi propune sa substituie unor fapte disparate, uneori fara o coerenta evidenta, o ordine juridica clara, sistematica, rationala si, declarat, voluntara.

Originile notiunii moderne de constitutie, ce semnifica o manifestare de vointa sub forma de act scris, oficial, sistematic, solemn, relativ rigid, clar si precis, adoptat de regula, cu respectarea unui ritual legislativ distinct, se afla in miscarea constitutionalista aparuta in Franta secolului XVIII, cu toate ca prima constitutie scrisa a fost Constitutia statului Virginia din 1776. In contextul starii de spirit a Revolutiei franceze a aparut evidenta necesitatea inlocuirii cutumelor vagi si incerte, generatoare de abuz, prin constitutia scrisa, vazuta ca instrument eficient de protectie in fata puterii, dar si ca un important mijloc de educatie morala si politica, prin intermediul caruia individul este ridicat la rangul de cetatean.

Constitutiile "nescrise" reflecta traditii bogate si o experienta dintre cele mai notabile, in special de ordin parlamentar si a organelor justitiei, dar ele nu pot sa suplineasca existenta unui corp de reguli precise, reunite intr-un sigur document sistematic si integrator, de natura sa ofere prezentarea structurii politice a tarii in ansamblul sau, a drepturilor cetatenesti, a modalitatilor si practicilor prin care se infaptuiesc rapoturile dintre puterile statului[4].

In concluzie,

- constitutia cutumiara are o flexibilitate care ii permite continua adaptare la realitate, insa, uneori, este greu de determinat, ceea ce faciliteaza abuzul;

- constitutia scrisa are incontestabilul avantaj al preciziei si coerentei, si este mai eficace decat cea cutumiara daca respecta doua conditii esentiale: de a exprima cu adevarat vointa suprema a natiunii si de a fi perceputa ca atare; de a urma dinamica sociala. In caz contrar, constitutia scrisa devine o fictiune sau un anacronism.