Organele abilitate sa aplice dispozitiile art. 85 si art. 86 CEE

Organele abilitate sa aplice dispozitiile art. 85 si art. 86 CEE

Constituind o politica de baza a Uniunii Europene in materia asigurarii functionarii pietei unice in conditii de eficienta si comportament normal, reglementarile comunitare analizate fac obiectul competentelor mai multor organe UE, cunoscut fiind faptul ca in cadrul acestei structuri competentele se intrepatrund, sunt de regula complementare, pentru a asigura functionalitatea optima instituindu-se un control riguros.

Pe de alta parte, o serie de principii ce guverneaza insasi ansamblul constructiei comunitare se regasesc in aceasta materie, intrucat ea este de esenta functionarii normale a pietei unice, adica asigurarea integrarii europene.

Datorita atributiilor sale executive si de gestiune economica, cele mai importante competente revin Comisiei, rolul sau fiind completat de cel al Curtii in interpretarea si aplicarea dreptului comunitar.

Realizarea efectiva a politicii antimonopoliste este o problema ce tine de armonizarea legislatiilor nationale cu cea a Uniunii Europene, scop atins in mod direct sau indirect prin aplicarea principiului subsidiaritatii.

Cat priveste raportul dintre reglementarea comunitara si cea nationala intalnim si de aceasta data prioritatea celei dintai, astfel incat putem considera ca toate aceste aspecte satisfac aplicarea corespunzatoare a art. 85 si art. 86 CEE.

1. Atributiile Comisiei

Colegiu independent alcatuit din comisari, Comisia este raspunzatoare atat de punerea in viata a regulilor comunitare ale concurentei, cat si de asigurarea respectului acestora.

Unul dintre comisari, asistat de cabinetul sau de consilieri este responsabil de departamentul 'concurenta' iar serviciile Comisiei pentru acest domeniu sunt grupate in cadrul Directiei Generale IV (DG IV este alcatuit din 200 de functionari avand un rol operativ) care are ca rol gestionarea miilor de dosare, in curs, relative la intelegerile si abuzul de pozitie dominanta, al controlul concentrarii, monopoluri si ajutoarele acordate de state.

Procedura de aplicare a art. 85 si 86 din Trata este enuntata in Regulamentul 17/62 al Consiliului din 6 februarie 1962 relativ la punerea in aplicare a art. 85 si 86. Conform regulamentului Comisia poate fi sesizata de o plangere a unui tert pentru violarea dreptului comunitar, sau ea insasi se poate sesiza din oficiu pentru constatarea infractiunii.

Toata procedura este supusa aprecierii Comisiei, care este libera sa decida daca este sau nu cazul sa conduca o ancheta impotriva intreprinderilor suspectate.

In cazul in care decide ca se impune o verificare, Comisia va mandata pe functionarii sai, in localurile intreprinderii, fara avertizare prealabila, pentru a cerceta la fata locului dovezile unei infractiuni.

Iata ce ar putea fi un indreptar (ghid) al unei intreprinderi ce primeste o vizita surpriza a agentilor Comisiei, cu privire la conduita din primele minute dupa sosirea agentilor.

La ajungerea agentilor sau dupa anuntarea (telefonica) venirii lor, urmatoarele etape trebuie sa fie respectate:

- anuntarea imediata a persoanelor considerate ca responsabile de acest tip de dosare in sanul intreprinderii (sau persoanele care le tin locul);

- anuntarea avocatului intreprinderii pentru a putea sa asiste la ver ificare. Agentii Comisiei nu pot sa se opuna ca avocatul intreprinderii sa fie prezent pentru asistare, consiliere si reprezentarea responsabilului intreprinderii. In cazul in care venirea agentilor n-a fost anuntata, ceea ce este frecvent, intreprinderea este in drept sa ceara un termen (ex. o ora), inainte ca verificarea sa inceapa, pentru ca avocatul sa poata sa asiste de la inceput. Acest lucru este posibil cu doua conditii:

- responsabilul intreprinderii se angajeaza ca registrele si alte documente profesionale ale intreprinderii nu vor fi deplasate;

- agentii pot sa intre si sa lase, in local sau birou, lucrurile lor.

Daca intreprinderea dispune de un serviciu juridic in masura sa-l asiste pe responsabil, agentii pot sa decida inceperea verificarii fara sa astepte avocatul intreprinderii. Inainte de a lasa pe agenti sa procedeze la verificare, responsabilul trebuie sa se asigure ca ei sunt in posesia urmatoarelor acte:

- actul de identitate ce are numarul mentionat pe mandatul Comisiei;

mandatul de autorizare a efectuarii verificarii care sa contina urmatoarele mentiuni:

1) indicarea scopului si a obiectului verificarii;

2) numele si numarul actului de identitate al agentilor abilitati sa procedeze la verificari;

3) semnatura comisarului DG IV sau semnatura certificata a secretarului general al Comisiei.

Mandatul prezentat la intreprindere poate sa caracterizeze doua tipuri de verificari:

- o verificare simpla, caz in care intreprinderea poate sa refuze ca agentii sa procedeze la o verificare fara riscul unei amenzi; un atare refuz nu este chiar util cata vreme Comisia poate sa hotarasca o verificare ordonata prin decizie;

- o verificare ordonata prin decizie, ca in cazul in care intreprinderea are obligatia de a se conforma deciziei, in lipsa careia ea poate fi obligata sa plateasca o amenda (amenzile cerute in caz de refuz de prezentare a documentelor, de prezentare incompleta sau de refuz al accesului in intreprindere a agentilor DG IV sunt intre 100 si 5000 ecu plus o dauna de 500-1000 pe zi de intarziere).

O copie de pe decizie trebuie sa fie prezentata de agenti responsabilului intreprinderii, decizie care permite sa se stie daca verificarea care constituie obiectul este o verificare simpla sau una ordonata prin decizie. Comisia trebuie sa indice obiectul si scopul verificarii. Responsabilul intreprinderii trebuie sa semneze o atestare relativa la modificarea acestei decizii.

Inainte de a-i lasa pe agenti sa procedeze la verificarea dosarelor (registrelor), responsabilul intreprinderii trebuie sa semneze mandatul si sa obtina o copie: semnatura de pe mandat nu aduce atingere dreptului intreprinderii de a contesta validitatea verificarii in fata autoritatii judiciare pe motiv ca a fost arbitrara sau disproportionata.

Responsabilul intreprinderii poate cere agentilor explicatii diferite conform tipului de verificare. Astfel daca este vorba de o verificare simpla, explicatiile pot privi obiectul, scopul verificarii si aspecte legate de procedura si confidentialitate iar in cazul unei verificari ordonate prin decizie, aplicatiile privesc aspecte legate de procedura de confidentialitate si consecintele refuzului de a se supune verificarii

Regulamentul prevede totodata - in art. 15 si art. 16 - doua tipuri de sanctiuni - ambele pecuniare - anume amenzile si penalitatile.

Astfel, art. 15 prevede: '(1) Comisia poate, prin decizie, sa impuna intreprinderilor si asociatiilor de intreprinderi amenzi in cuantum de la 100 la 5000 de unitati de cont cand, cu intentie ori din neglijenta:

a) furnizeaza informatii incorecte sau inselatoare intr-o cerere prezentata in aplicarea art. 2 sau intr-o notificare in aplicarea art. 4 sau 5;

b) furnizeaza informatii incorecte in raspunsul la cerere facuta conform art. 11, par. 3 sau 5 ori art. 12 sau nu furnizeaza informatiile in termenul prevazut prin decizia luata in baza art. 11 par. 5;

c) pune la dispozitie, intr-o forma incompleta, registrele si celelalte documente cerute, in timpul investigarii sau refuza sa se supuna unei investigari ordonate prin decizia luata in aplicarea art. 14 par.

(2) Comisia poate, prin decizie, sa impuna intreprinderilor si asociatiilor de intreprinderi amenzi in cuantum de la 1000 la 1.000.000 unitati de cont sau intr-un cuantum mai mare, dar nedepasind 10% din cifra de afaceri realizata in cursul exercitiului comercial al anului precedent al fiecareia dintre intreprinderile participante la incalcare, in cazul in care, fie cu intentie, fie din neglijenta:

a) incalca art. 85 par. 1 sau art. 86 din Tartat;

b) savarsesc o incalcare a unei obligatii impuse conform art. 8 par. 1.

In determinarea cuantumului amenzii se va tine seama atat de gravitatea, cat si de durata incalcarii.

Din simpla lectura a acestui text rezulta:

- art. 15 se aplica deopotriva atat in cazul nerespectarii regulilor ce privesc procedura de constatare a incalcarilor regulilor de concurenta (care sunt in cuantum mai redus decat celelalte) cat si in cazul incalcarii efective a art. 85 si 86 (prin acordurile si abuzul incriminate de acestea);

- amenzile pot fi aplicate pentru mai multe incalcari (de exemplu, abuz de pozitie dominanta si intelegeri prohibite)[4];

- abaterile prevazute de cele doua paragrafe ale art. 15 trebuie savarsite 'cu intentie sau din neglijenta'. S-a considerat ca este suficient ca intreprinderea respectiva sa nu fi fost in ignoranta in legatura cu natura anticoncurentiala a comportamentului sau pentru ca elementul culpa sa fie  indeplinit si aceasta indiferent daca intreprinderea cunostea, sau nu, ca incalca regulile de concurenta din Tratat ;

- pentru stabilirea cuantumului amenzii - prevede art. 15 - Comisia are in vedere gravitatea si durata incalcarii. Dar, asa cum am vazut din mai multe dosare, (Tetra Pak, Volkswagen s.a.) Comisia poate sa ia in considerare durata exceptionala a unei incalcari, numarul si diversitatea incalcarilor care au privit toate sau aproape toate produsele grupului si dintre care unele au afectat statele memebre, gravitatea deosebita a incalcarilor ce constituie parte a unei strategii deliberate si coerente, prin practici eliminatorii fata de concurenti si printr-o politica de sprijinire a clientilor pentru a mentine artificial sau a intari pozitia dominanta a intreprinderii pe pietele unde concurenta era deja limitata, efectele foarte daunatoare ale abuzurilor in conditii de concurenta si beneficiile obtinute de reclamant din aceste incalcari

In cat priveste penalitatile - ele pot sa fie fixate in cuantum de 50 la 1000 unitati de cont pentru fiecare zi de intarziere incepand de la data mentionata in decizie, si au ca scop sa oblige pe cei in cauza:

a) sa puna capat unei incalcari a art. 85 si 86 potrivit deciziei luate in aplicarea art. 3 din regulament;

b) sa se abtina de la orice act interzis conform art. 8 par. 3;

c) sa furnizeze informatiile complete care le-au fost cerute prin decizia luata in aplicarea art. 11, par. 5;

d) sa se supuna unei investigatii care a fost ordonata prin decizia luata in aplicarea art. 14 par.

Fata de amenda care se aplica unui fapt consumat - avand prin urmare un rol mai mult sanctionator, decat preventiv - penalitatile isi dezvaluie prioritar natura preventiva, caci perspectiva platii, unei sume din ce in ce mai mari, determina intreprinderea sa se abtina de la orice conduita contrara, art. 16.

Avand roluri si temeiuri diferite penalitatile se pot cumula cu amenzile; aplicarea penalitatilor nu impiedica sau nu exclude aplicarea sanctiunii privind plata unei amenzi conform art. 15 par. 2 pentru incalcarea art. 85 par. 1 si art. 86 din Tratat sau pentru incalcarea unei obligatii impuse in caz de exceptare individuala[7].

2. Jurisdictia comunitara si jurisdictia nationala.

Este competent - in prima instanta -  pentru afaceri de concurenta Tribunalul de prima instanta (TPI) care a fost creat in 24 octombrie 1988 printr-o decizie a Consiliului de ministri. El poate fi sesizat cu un recurs in anulare a unei decizii luate de Comisie (in baza art. 173 din Tratat). Curtea de Justitie a intervenit, in cadrul puterilor, contra hotararilor T.P.I. doar pentru chestiuni de dreapt, si asemenea, este competenta (in baza art. 177 din Tratat) cand este vorba de interpretarea regulilor comunitare in virtutea unei chestiuni prejudiciale puse de un judecator national.

Procedura, atat in fata Tribunalului de prima instanta cat si a Curtii este esential scrisa prin schimburi de memorii, dar in afacerile relative la concurenta unde mizele economice sunt considerabile timpul de cuvant al partilor este limitat (adesea 30 minute). La audiere unul dintre judecatori - judecatorul raportor pentru respectiva afacere va prezenta raportul sau care prezinta un rezumat al faptelor, petentiilor si argumentelor partilor; pentru a obtine clarificari judecatorii pot pune intrebari partilor.

Curtea de Justitie este asistata de 6 avocati generali, care conform art. 166 alin. 2 din Tratat, sunt insarcinati sa prezinte public, cu toata impartialitatea si independenta, concluzii motivate in afacerile supuse Curtii de Justitie si sa o asiste pe aceasta in indeplinirea misiunii sale. La sfarsitul procedurii orale avocatul general prezinta concluziile sale in care comenteaza si analizeaza diferite aspecte ale litigiului si la final sugereaza o solutie in litigiu, care nu obliga Curtea de Justitie (desi, in practica, in marea majoritate a cazurilor, Curtea urmeaza parerea avocatului general)[8].

Deoarece art. 85 si 86 din Tratat sunt direct aplicabile in ordinea juridica nationala - astfel ca intreprinderile pot sa se prevaleze de ele in fata judecatorului contra altor intreprinderi sau contra altor state - jurisdictiile nationale sunt competente sa aplice regulile comunitare ale concurentei (o intreprindere care se simte lezata de exploatarea abuziva a pozitiei dominante a altei intreprinderi poate cere judecatorului national care este si judecator comunitar sa aplice art. 86 din Tratat)

Regula partajului intre Comisie si jurisdictille nationale pentru aplicarea art. 85 si 86 prezinta riscul ca pot fi luate decizii contradictorii in acelasi dosar . Curtea, in acest sens, a formulat mai multe principii privind aplicarea dreptului comunitar de jurisdictiile nationale:

- cand jurisdictiile nationale cunosc acordurile sau practicile ce pot face obiectul unei decizii a Comisiei in baza art. 85 si 86, ele trebuie sa statueze si sa ia masuri provizorii adaptate si sa astepte Comisia sa pronunte o decizie;

- in nici un caz, judecatorul national nu poate sa acorde beneficiul art. 85 alin. 3;

- judecatorul national are posibilitatea de a sesiza Curtea de Justitie cu o chestiune prejudiciala in baza art. 177 din Tratat sau sa informeze Comisia asupra starii procedurii in care ea va fi angajata;

- Comisia nu are competenta exclusiva de a sanctiona intelegerile si abuzurile de pozitie dominanta care produc efecte in mai multe state membre si care afecteaza schimbarile comunitare; si autoritatile nationale pot sa aplice dreptul intern acestor infractiuni;

- doar Comisia are puterea de a acorda exceptii individuale in baza art. 85 alin. 3

Principul subsidiaritatii si al prioritatii

Principiul subsidiaritatii a fost introdus de Tratatul Maastricht (art. 33) conform caruia 'in domeniile care nu sunt de competenta sa exclusiva Comunitatea nu intervine decat daca si in masura in care obiectivele actiunii avute in vedere nu pot fi realizate de o maniera satisfacatoare de statele membre si care obiective pot, datorita actiunii avuta in vedere, fi mai bine realizate la nivel comunitar.

Pentru aplicarea acestui principiu, Comisia, care favorizeaza aplicarea art. 85 si 86 din Tratat, de jurisdictiile si autoritatile nationale a plublicat o serie de comunicari in 13 februarie 1993 si 15 octombrie 1995 - privitoare la cooperarea cu jurisdictiile nationale si cu autoritatile administrative nationale

Conform comunicarii din 13 februarie 1993 Comisia a aratat ca ar fi indicat ca jurisdictiile nationale sa asigure deplinul efect al regulilor comunitare ale concurentei pentru ca ea (Comisia) sa poata sa se limiteze la aplicarea articolelor 85 si 86 cazurilor avand un interes comunitar.

Nu au interes comunitar, conform Comisiei, cazurile in care reclamantii pot obtine deplina satisfactie la cererea lor in fata judecatorului national (judecatorului comunitar).

Comisia estimeaza, conform comunicarii din 1997, ca in afara de cazurile in care are competenta exclusiva (cazurile de exceptie prevazute de art. 85 alin. 3, cazurile in care ea se sesizeaza din oficiu sau dosarele care fac obiectul unei modificari) va reveni tratarea dosarelor acelei autoritati nationale sau comunitare mai bine plasate din punct de vedere geografic. Pentru a nu se pierde efectul util al regulilor comunitare este necesara cooperarea intre autoritatile nationale si cele comunitare.

Autoritatile au delicata misiune de a determina intr-o anumita afacere, care drept al concurentei - comunitar sau national - se aplica (regulile comunitare si cele nationale coexista ca intr-un sistem federal). In caz ca se intampla ca amandoua sa se aplice autoritatea nationala va respecta identitatea dreptului comunitar, altfel zis, autoritatea trebuie sa se asigure ca aplicarea regulii nationale nu intra in contradictie, ori nu determina ineficacitatea regulii comunitare. Nu se poate ca autoritatea nationala sa autorizeze comportamentul unei intreprinderi condamnata in baza art. 85 sau 86 de Comisie sau, din contra, autoritatea nationala nu poate condamna un acord ce a  facut obiectul unei exceptii in baza art. 85 alin.

4. Necesitatea colaborarii in conditiile globalizarii

Viata economica ce se caracterizeaza prin intensificarea schimburilor comerciale, prin globalizarea si cresterea rapida a nivelului tehnic al produselor si serviciilor, impune Uniunii Europene o permanenta schimbare.

In acest sens, mai ales datorita dosarelor in materie de concurenta cu miza internationala determinata de prezenta companiilor multinationale (Coca-Cola, Microsoft) Comisia favorizeaza acordurile cu analogi din statele dezvoltate. Astfel, la 10 aprilie 1995, Consiliul de Ministri, a aprobat Acordul de cooperare relativ la aplicarea regulilor de concurenta intre comunitatea europeana si guvernul american. Acordul a dus la intarirea relatiilor bilaterale in sensul: notificarilor mutuale in cazul operatiilor ce ating concurenta, schimburilor de informatii, acordurilor bilaterale, tentativelor de coordonare a procedurilor cand aceleasi operatiuni fac obiectul urmaririi, de o parte si de cealalta a Atlanticului.

Comisia favorizeaza si cooperarea multilaterala. Astfel, ea a propus, pe baza raportului unui grup de experti ( raportul Van Miert) relativ la politica de concurenta in noua ordine comerciala, in vederea intaririi cooperarii si a regulilor la nivel mondial, in comunicarea din 18 iunie 1986 Consiliului, ca Organizatia Mondiala a Comertului (OMC) sa instituie un grup de lucru in vederea stabilirii unui cadru international de reguli in domeniul concurentei, dezbaterile putand sa aiba urmatoarele subiecte:

- angajamentul membrilor OMC de a stabili o structura nationala a concurentei care sa aiba un rol activ;

- definirea si adaptarea de principii de concurenta comuna la nivel international;

- creearea unui instrument de cooperare intre autoritatile privind concurenta;

- adoptarea unui sistem comun de reglementare a diferendelor in domeniul concurentei.

Un domeniu cu o solutie tehnologica rapida, in care Comisia e  chemata sa intervina este domeniul informatic in care Comisia a luat primele hotarari in anii '80 (intr-un caz privind IBM). Comisia avea angajata o procedura contra acestuia (in decembrie 1980) in baza art. 86. Ea a sustinut ca IBM, care avea la acel moment un avantaj tehnologic considerabil asupra concurentilor sai, detinea o pozitie dominanta in Piata comuna pentru oferta a doua produse cheie din sistemul (370 - gama cea mai puternica a aparatelor sale la acea data - unitati centrale si sisteme de exploatare).

Aceasta i-a permis sa controleze aprovizionarile tuturor produselor compatibile cu acest sistem si deci a profitat prin nefurnizarea, in timp util, altor concurenti a informatiilor tehnice necesare pentru utilizarea de produse concurente; prin stabilirea unei discriminari pentru vanzarea si utilizarea de software IBM intre utilizatorii de unitati centrale IBM si utilizatorii de marfuri concurente. La 1 august 1984, IBM - fara a recunoaste existenta unei pozitii dominante sau un abuz al sau s-a angajat unilateral sa modifice practicile relativ la sistemul 370, iar Comisia a suspendat procedura

Dupa aceasta data, Comisia a strans contactele cu sectorul informatic - in scopul unui mai bun control al aplicarii acordului - ceea ce a avut ca efect  nu numai ameliorarea sensibila a pozitiei concurentilor IBM pe piata in cauza, dar si o mai buna cunoastere a sectorului respectiv.

Un alt domeniu cu care se confrunta Comisia este cel al dezvoltarii internet-ului si activitatile comerciale legate de acesta. Comisia desfasoara o politica ce vizeaza in special evitarea ca operatorii dominanti pe un segment al pietei de telecomunicatii sau de materiale informative sa nu profite de situatie pentru a-si intinde dominatia pe accesul la Internet. Aceasta politica a fost prevazuta de comisarul pentru concurenta Karel van Miert intr-o alocutiune in fata Biroului european al Uniunii de consumatie de la Bruxelles la 12 noiembrie 1997.

De asemenea, Comisia este interesata de intreprinderea Microsoft - care face obiectul unor proceduri pentru abuz de pozitie dominanta in Statele Unite ale Americii, care cunoaste o dezvoltare rapida datorita faptului ca intreprinderea practica vanzarea cuplata la sistemul sau de exploatare Windows '95, Windows '98 , Internet Explorer[12].