Ideea europeana - Europa - de la mitologie la etimologie

Ideea europeana

Europa - de la mitologie la etimologie

Prof. Viorel Faur[1] considera ca Europa nu este un continent nici prin dimensiuni , nici prin structura, nici chiar prin populatia sa. Ea este o vasta regiune, aproape comparabila cu India sau China. Limitele care o separa de Asia sunt atat de arbitrare incat insusi Herodot - supranumit si "parintele istoriei" - se intreba care fusese fundamentul lor si in ce vremuri indepartate le poate fi gasita originea: "Nu pot sa ma dumiresc pentru ce pamantul, unul singur fiind, poarta trei nume care sunt nume de femei[3] . ; de asemenea, nu pot afla cum ii cheama pe cei care au statornicit aceasta impartire si de unde le-or fi pus aceste nume" (sec V i.H.).

In aceeasi opera, in cartea a-II-a, capitolul 16, Herodot scrie ca grecii "spun ca intreg pamantul are trei parti: Europa, Asia si Lybia", iar mai departe, in capitolul 33, comparand Nilul cu Dunarea noteaza: "Fluviul Istru (Dunarea), izvorand din tara celtilor . , curge, taind Europa in doua."

Herodot ne transmite informatii despre diferite regiuni ale Europei si despre locuitorii lor, inclusiv despre getii de la sud de Dunare. Insa despre limitele continentului el are o imagine destul de neclara. Sudul, strabatut de greci era bine cunoscut. Despre Nord insa, marele istoric nu poate sa scrie nimic sigur, si nici despre Vest. O marturiseste cu sinceritate in Cartea a III-a, Capitolul 115: "Despre ultimele tinuturi ale Europei care se intind spre apus, nu pot spune nimic cu temei".

Etimologia cuvantului

Nu avem pana in prezent o explicatie sigura, de natura etimologica, a cuvantului. Unii autori i-au atribuit origine orientala, intr-una din limbile semitice vorbite in vechime in vestul Asiei: feniciana sau akkadiana.

Astfel, in limba akkadiana "erib" sau "erebu" inseamna "seara" sau "apus" Se presupune ca de aici  ar putea deriva "Europa", tinutul din apus". Explicatia era, in mod firesc, completata de faptul ca in aceeasi limba "asu" sau "acu" inseamna "rasarit" si de aici provenea probabil numele celuilalt continent: Asia, "tinutul din rasarit". Totusi, intre cuvantul semit "erebu" si numele "Europei", deosebirea este prea mare si nu s-a identificat nici o veriga de legatura in Orient sau in Grecia, pentru a explica tranzitia.

A doua explicatie de natura etimologica a continentului nostru porneste de la constatarea ca in limba greaca cuvantul "opia" inseamna "pamant". De altfel, in piesele lui Sofocle si Euripide, cei mai cunoscuti autori de tragedii din Grecia Antica, numele continentului este ortografiat "Europia".

Exista insa si o a treia explicatie etimologica a cuvantului. Desi este mai complicata, aceasta este preferata uneori ca o prefigurare a destinului deosebit pe care l-a avut continentul Europa. Analiza aceasta se bazeaza pe posibilitatea ca numele Europei - "Europia", sa fie format din cuvintele grecesti "eurus"= amplu, larg si "ops"= ochi. "Euruope" semnifica deci, in limba elina (greaca veche) "cu ochi mari" sau "care vede departe". "Se pare ca forma feminina europa insemna o femeie cu fata frumoasa si senina si cu ochii mari" (Heikki Mikkeli). La Homer se intalneste deja acest adjectiv legat de numele lui Zeus - "Zeus europé" adica, "Zeus care vede departe".

Mitologia legata de Europa

Este cert oricum ca prima mentiune scrisa a cuvantului este in sens mitologic si se afla in versul

357 din Theogonia lui Hesiod. In acest poem genealogic, poetul grec o prezinta pe Europa drept fiica a lui Oceanos si a sotiei sale Tethys. Europa era deci una din cele 3000 de Oceanide, dintre care Hesiod nu aminteste decat aproximativ 40, printre ele fiind Asia ti Metis ("Ratiunea"). Interesant este ca, desi nu la Hesiod ci mult mai tarziu, in tragedia lui Eschil "Rugatoarele"apare si al treilea continent cunoscut de greci in antichitate, Libya (Africa) ca nume al uneia dintre Oceanide, sora cu Europa.

Textul lui Hesiod este, totusi, numai o varianta a "mitului Europei", cunoscut de grecii antici si preluat apoi de scriitorii latini. O alta varianta este prezenta in opera literara pe care grecii o respectau atat de mult incat invatau sa citeasca dupa ea, iar Alexandru Macedon o considera atat de reusita incat a luat-o cu el in lungile expeditii de cucerire: Iliada lui Homer.

In cantul XIV, versurile 320- 321, din vestita epopee, este inserata o referire la Europa, fara sa existe insa cuvantul. Ispitind-o pe Hero, Zeus ii spune ca nu a fost atat de indragostit niciodata si prezinta lunga lista a iubitelor sale in care apare si frumoasa fiica a lui Fenix "care pe Minos nascu si pe cel ca un Zeu, Radamantis". Ca era Europa, nu era nici o indoiala, si talentatul traducator in romaneste al Iliadei (George Murnu) trece dincolo de textul lui Homer scriind "Nici de frumoasa Europa copila vestitului Fenix". Se impun deci doua observatii in legatura cu opera lui Homer. Mai intai, ca nici in Iliada, nici in Odiseea nu apare, explicit, cuvantul Europa, nici in sensul mitologic si nici in sensul geografic (cu toate ca Asia este mentionata in Iliada si Libya (Africa) in Odiseea). Apoi, ca Homer cunostea alta varianta a mitului Europei in care tatal ei era Fenix.

Scurtele referiri la mitul Europei din Hesiod si Homer sunt amintite de cercetatorii de azi pentru vechimea lor si celebritatea autorilor. In secolul II i.Chr. un autor aproape ignorat astazi, Moschos, grec din Sicilia, a scris un lung poem etic, Europa, in care eroina este tot fiica lui Fenix si a Telephassei. In acest poem este prezentata, in detaliu, scena "rapirii Europei". Printesa a Tirului, Europa se juca pe tarm cu prietenele ei cand Zeus, care se indragostise de ea, apare sub forma unui splendid taur alb. Vrajita, Europa urca pe spatele taurului, care se avanta in mare si o duce pe insula Creta. Luand forma umana, Zeus ii declara dragostea si Europa are cu el trei fii. In poemul lui Moschos este prezenta si tema visului, avand valoarea unei anticipari a viitorului. Inainte de intalnirea cu Zeus, Europa viseaza ca pentru ea se lupta doua femei, reprezentari ale celor doua continente: Asia si "pamantul din fata"; lupta este castigata de cea din urma care, evident, va primi numele de la Europa.

Exista variante ale mitului Europei, care ii confera eroinei alta origine. In Metamorfoze de Ovidiu, ea este fiica regelui Agenor din Tir, care, la randul lui, era fiul lui Neptun (Poseidon la Greci) si al Libyei. Iar Pindar (in oda IV din Pythicele) si Apollonius din Rodos (in Argonauticele, cartea I, versul 181) o considera pe Europa iubita lui Poseidon si mama unui dintre Argonauti: Euphemos. Desigur ca nu am incheiat nici lista identitatilor atribuite miticei Europa si cu atat mai putin a autorilor care inregistreaza legenda.