Tratatul de la paris (1951)

TRATATUL DE LA PARIS (1951)

Comunitatea Europeana a avut la baza constituirii sale Declaratia Schuman din 9 mai 1950. Aceasta relua o sugestie deja avansata de Winston Churchil in discursul sau de la Universitatea din Zürich din 19 septembrie 1946, cand a propus crearea Statelor Unite ale Europei, subliniind necesitatea unei apropieri urgente intre Franta si Germania. Robert Schuman preconiza "plasarea ansamblului productiei franco-germane de carbune si otel sub o inalta autoritate comuna, in cadrul unei organizatii deschise participarii si altor tari din Europa".

Planul Schuman a fost primit foarte bine atat de Germania, cat si de Belgia, Olanda, Luxemburg si Italia.

Negocierile pentru constituirea organizatiei propuse de Schuman, au fost rapide. In iunie 1950 expertii celor sase state s-au reunit la Paris, pentru negocieri, iar in martie 1951 a fost semnat un proiect de tratat pentru 50 de ani de catre ministrii de externe ai celor sase state participante.

La 18 aprilie 1951, la Paris, cele sase tari fondatoare au semnat Tratatul CECO, intrat in vigoare la 23 iulie 1952. CECO a fost considerat "prima schita efectuata de unitate europeana" si a avut de indeplinit trei obiective:

reconcilierea Frantei si Germaniei;

testarea posibilitatii unei Piete Comune;

punerea bazelor unei noi Europe.

De asemenea, Tratatul prevedea infiintarea institutiilor acestei organizatii - Consiliul de Ministri - care reprezenta interesele statelor, Adunarea si Curtea de Justitie care judeca litigiile; toate acestea puse sub egida Inaltei Autoritati a Otelului si Carbunelui. Primul presedinte a acesteia a fost Jean Monnet.

Tratatul de Paris a fost definitivat in perioada septembrie 1951 - iunie 1952, pentru ca la 25 iulie 1952 sa intre in vigoare. Organismele prevazute in Tratat au fost instalate la Luxemburg si Strasbourg.

Incepand din anul 1953, "piata comuna" a carbunelui si otelului a inceput sa functioneze. Din punct de vedere economic, acesta constituie un factor incontestabil de crestere a productiei si a schimburilor intereuropene. Din punct de vedere politic, duce la o reconciliere franco-germana, baza a viitoarei Europe politice.