Notiuni introductive privind ecoturismul

U1.3. Conceptul de ecoturism

Adunarea Generala a Natiunilor Unite a adoptat in anul 2001 Codul Global de Etica pentru Turism. Planul de Implementare a fost adoptat la Summitul Mondial pentru Dezvoltare Durabila (World Summit on Sustainable Development) care a avut loc la Johannesburg in Africa de Sud in 2002. Atunci au fost identificate masuri de promovare a dezvoltarii durabile a turismului  avand in vedere cresterea beneficiilor comunitatilor locale din zonele vizitate, mentinerea integritatii culturale a acestora si conservarea naturii. Acest Plan de Implementare face referiri si la activitati realizate in cadrul Anului International al Ecoturismului declarat de Organizatia Natiunilor Unite, in 2002. Acest eveniment a oferit o oportunitate pentru promovarea unor experiente ecoturistice pe plan international dar si pentru promovarea necesitatii dezvoltarii durabile a turismului.

Ecoturismul este o forma de turism in care principala motivatie a turistului este observarea si aprecierea naturii si a traditiilor locale legate de natura si care trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii (definitia consacrata a Organizatiei Mondiale a Turismului):

conservarea si protejarea naturii;

folosirea resurselor umane locale;

sa aiba un caracter educativ, respect pentru natura si sa realizeze constientizarea turistilor si a comunitatilor locale;

. sa aiba un impact negativ minim asupra mediului natural si socio-cultural.

Sunt des intalnite confuzii intre turismul durabil si ecoturism insa acesta din urma desi respecta principiile de dezvoltare durabila se refera la turismul practicat in general in arii naturale protejate, cu grupuri de dimensiuni mici, valorificand atat patrimoniul natural cat si cel cultural aducand beneficii comunitatilor locale.

Obiectivele, principiile, cerintele dezvoltarii turistice durabile se regasesc in diferite forme ale turismului cum ar fi: ecoturismul, turismul rural sau turismul cultural. Aceste forme sunt expresia dorintei ca turismul sa reprezinte un factor pozitiv si dinamic de dezvoltare si o solutie practica de pastrare nealterata a mediului. Nu toate formele de turism care au ca principala motivatie vizitarea naturii sunt incluse in ecoturism asa cum nu toate activitatile turistice care se desfasoara in natura fac parte din aceasta categorie. Ecoturismul presupune in plus fata de aceste alte forme de turism conservarea naturii si aducerea de beneficii comunitatilor locale.

Pe piata turistica internationala ecoturismul a inceput sa se dezvolte din anul 1980. Incepand cu anii '90 ecoturismul a cunoscut o crestere anuala de 20% pana la 34%. In 2004 ecoturismul avea o rata de crestere de 3 ori mai mare decat turismul global. De asemenea Programul ONU pentru Mediu (UNEP) a apreciat ca cea mai rapida crestere a fluxurilor turistice se atinge in interiorul si in apropierea zonelor naturale.

Sub presiunea prevederilor legislative ale Uniunii Europene numeroase companii de turism au inceput sa initieze activitati de ecoturism in Europa, ca de pilda:

Oferirea de pachete turistice ecologice - turism rural, turism combinat cu programe ecologice, turism cu organizare de conferinte pe teme ecologice.

Oferirea de pachete turistice in extrasezon la preturi convenabile, insotite de diverse alte mijloace de atractie, pentru a descongestiona aglomerarea zonelor turistice in plin sezon si implicit pentru a reduce efectul negativ asupra mediului produs de turismul excesiv in aceste perioade ale anului.

Activitatea ecoturistica pe plan international este reglementata in cadrul unei tipologii ce cuprinde stilurile de eco-experiente, precum si forme de eco-activitati in functie de eco-produsele de pe piata si consumatorii acestora. Principalele tari emitatoare de turisti sunt cele dezvoltate datorita, pe de o parte nivelului de trai ridicat ce le permite achitarea costurilor destul de ridicate ale unor astfel de programe turistice, iar pe de alta parte datorita ofertei autohtone destul de limitate sau chiar inexistente.

In prezent, ecoturismul este forma de turism cu unul dintre cele mai ridicate ritmuri de crestere pe plan international, in special ca urmare a faptului ca nu se supune intr-o masura la fel de mare ca celelalte forme de turism regulilor conventionale de dezvoltare economica. Prin urmare, dezvoltarea produselor ecoturistice presupune in primul rand existenta resurselor naturale si a biodiversitatii mediului natural, in timp ce infrastructura turistica nu presupune investitii atat de mari ca in cazul turismului clasic. Aceasta a facut posibila implementarea acestei forme de turism si in tarile in curs de dezvoltare sau in tarile lumii a treia. De altfel, printre cele mai cunoscute destinatii pentru practicarea ecoturismului, se afla o serie de tari in curs de dezvoltare cum ar fi: Kenya, Costa Rica, Nepal, Madagascar.

Datorita cresterii atentiei acordate pe plan international dezvoltarii durabile in domeniul economic, cultural si social, guvernele, asociatiile de comert, institutiile academice precum si organizatiile nonguvernamentale au constientizat faptul ca nu se poate realiza un progres real, care sa aduca beneficii tuturor partilor implicate, fara o abordare ecologica.    Dezvoltarea durabila poate rezolva problema saraciei sau a degradarii si reducerii resurselor naturale. In acest context, sectorul turistic nu poate ramane indiferent si trebuie sa urmeze calea unei dezvoltari durabile, cu atat mai mult cu cat resursele turistice sunt atat de vulnerabile.

Dezvoltarea ecoturismului la nivel local trebuie sa se faca cu sprijinul autoritatilor locale, care trebuie sa tina cont de faptul ca, pe langa efectele pozitive, turismul genereaza si o serie de efecte negative. Printr-o planificare atenta si un management inteligent, beneficiile pot fi maximizate iar problemele minimizate. Astfel, se poate realiza dezvoltarea durabila a sectorului turistic prin protejarea mediului inconjurator si a culturii locale.

U1.4. Ecoturismul ca segment de piata

Ecoturismul este o industrie mica, dar care se extinde rapid, in cadrul unei nise guvernate de fortele si de legile pietei. El a fost promovat initial ca fiind echivalent cu turismul in arii naturale, iar lipsa politicilor sociale si de mediu din unele tari, firme si destinatii a condus la o confuzie generala in privinta sensului ecoturismului ca segment de piata. Astfel s-a simtit nevoia unor linii directoare specifice si a unor sisteme de acreditare bazate pe criteriile dezvoltarii durabile, iar discutiile referitoare la aceste probleme sunt in plina desfasurare. Intrucat tot mai multi turisti si-au manifestat dorinta de a-si petrece timpul liber in mijlocul naturii, segmentul de piata a devenit suficient de vast pentru a permite fragmentarea sa in patru nise distincte: ecoturism, turism de aventura, turism in medii salbatice si camparea, diferentiate in functie de motivatia principala a calatoriei. Fiecare dintre aceste segmente are un echipament specializat, necesitati informationale distincte, impact diferit asupra mediului.

Turismul de aventura (cel mai putin orientat spre principii ecologice) este calatoria in locuri noi si palpitante cu intentia de a cauta aventura. Turistii care practica aceasta forma de turism nu urmeaza un program fix, preferand spontaneitatea si incertitudinea. Turismul de aventura include adesea activitati cum ar fi: alpinism, scufundari sub-acvatice, ciclism extrem, kayak-canoe, etc., necesitand rezistenta si abilitati fizice. Desi acest tip de turism se desfasoara de obicei in mijlocul naturii, el implica putin sau deloc protejarea si conservarea mediului.

Turismul in medii salbatice inseamna calatoria in locuri neatinse de om, nepoluate, pentru a cunoaste si a te bucura de natura, pentru a observa animalele, pasarile si pestii in mediul lor natural. Aceste calatorii implica utilizarea unor mijloace de locomotie nepoluante ca mersul cu bicicleta, cu barca, cu animale de tractiune, pe jos. Acest tip de calatorie trezeste interesul pentru frumusetile naturii, dar contribuie putin la conservarea echilibrului fragil al naturii.

Camparea presupune calatoria intr-un spatiu aflat undeva intre civilizatie si salbaticie, de cele mai multe ori cu familia sau prietenii si folosind uneori ca mijloc de locomotie automobilul (carcamping). Motivatia principala este relaxarea in mijlocul naturii, dar utilizarea automobilului indica o lipsa a preocuparii pentru protejarea mediului.

Ecoturismul se deosebeste de turismul in natura prin accentul pus pe conservare, educare, responsabilitate si implicarea activa a comunitatii locale. Un turist in arii naturale poate merge sa observe comportamentul pasarilor, insa un ecoturist va merge sa priveasca pasarile insotit de un ghid local si va sta in cabana unui localnic, contribuind astfel la prosperitatea economiei locale.

Realizarea unui profil general valabil al ecoturistului este dificila insa se poate spune ca media de varsta a ecoturistilor este mai ridicata decat in alte forme de turism, ecoturistii au in general studii superioare, dispun de timp liber, au venituri medii si mari si petrec mult timp inainte de realizarea unei calatorii pentru organizarea acesteia si planificarea diverselor activitati.

Conform lui Chipkin spre deosebire de alte categorii de vizitatori, ecoturistii au venituri ridicate, un nivel inalt de educatie si sunt dispusi sa cheltuiasca mai mult intr-o destinatie pe durata unui sejur extins. Ecoturistii sunt interesati sa participe activ in diferite sporturi desfasurate in natura si doresc experiente in comunitatile locale pentru descoperirea culturii traditionale, preferand servicii turistice oferite de localnici (de exemplu, gustarea specialitatilor gastronomice locale).

Pana in prezent, un studiu amplu realizat pe piata turistica nord americana ne ofera o caracterizare a turistului in arii naturale.

Caracteristici sociodemografice:

Varsta - 35-54 ani, variind in functie de activitatile desfasurate si de alti factori cum ar fi costul calatoriei.

Sexul - 50% femei si 50% barbati, dar s-au constatat diferente clare in functie de activitatile desfasurate.

Ecoturistii tind sa aiba un nivel al venitului mai ridicat decat cel al turistilor in general.

Educatia - nivel ridicat de educatie, 82% fiind absolventi de studii superioare

Afiliere - multi ecoturisti sunt suporteri sau membri ai unor organizatii bazate pe natura.

Publicatii - ecoturistii sunt interesati de publicatiile orientate spre natura si activitati in aer liber.

Caracteristici ale calatoriei:

Durata calatoriei - variaza in functie de destinatie, activitati desfasurate, dar durata preferata de 50% dintre turistii experimentati (care au fost in cel putin o calatorie "ecoturistica") este de 8-14 zile

Cheltuieli - Ecoturistii tind sa cheltuiasca mai mult decat turistul mediu, platind sume considerabile pe echipamente, cotizatii, reviste, donatii. 26% dintre ei au declarat ca ar fi dispusi sa cheltuiasca 1000 - 1500 USD pentru o calatorie in care sa beneficieze de servicii de calitate.

Componenta grupului - o majoritate de 60% dintre turistii experimentati au declarat ca prefera sa calatoreasca in cuplu, 15% cu familia, iar 13% prefera sa calatoreasca singuri.

Surse de informare - Ecoturistii acorda mare incredere recomandarilor celorlalti (prieteni, familie), dar si diferite forme de materiale scrise reprezinta surse importante de informatii. De asemenea, experienta proprie din calatorii anterioare joaca un rol decisiv in alegerea destinatiei. Internetul devine tot mai utilizat pentru planificarea vacantelor ecoturistice, dar multi ecoturisti sunt suficient de experimentati pentru a-si organiza singuri calatoria.

Motivatii si preferinte:

Motivatiile calatoriei - Natura (flora, fauna, relieful) este principala motivatie a ecoturistilor. Ei nu vor numai sa o vada, ci si sa o experimenteze si sa invete despre ea. Ei sunt interesati si de istorie, de alte culturi, le place sa participe la diverse activitati in aer liber si apreciaza oportunitatea de a intalni oameni noi.

Activitati preferate - Ecoturistii participa la o gama foarte larga de activitati, de la observarea si intelegerea naturii (vizitarea parcurilor nationale, observarea vietii salbatice), la activitati orientate mai mult sau mai putin spre aventura si activitati cu specific cultural - istoric. Ei sunt in cautarea noului, a unor experiente care sa le imbogateasca viata.

Modalitati de cazare - Ecoturistii prefera facilitati de cazare cu confort mediu sau chiar de baza, cum sunt cortul, cabana, motelul, pensiunea sau hanul.

Ecoturistii au nevoie de informatii detaliate si specializate atat inainte cat si pe parcursul calatoriei, sub forma brosurilor, pliantelor, ghidurilor de calatorie, hartilor, centrelor de interpretare, ecomuzeelor, indicatoarelor si potecilor, precum si prin intermediul ghizilor specializati. Furnizarea de informatii complete este unul dintre elementele de diferentiere a ecoturismului fata de turismul traditional.

1. Care dintre urmatoarele conditii trebuie sa fie indeplinite de ecoturism?

a) conservarea naturii si caracterul educativ

b) folosirea resurselor umane locale

c) impactul negativ minim asupra mediului natural si socio-cultural

d) toate raspunsurile sunt corecte

2. Anul International al Ecoturismului a fost declarat de Organizatia Natiunilor Unite:

a)

b)

c)

d)

3. Cele mai puternice agentii turistice specializate in ecoturism sunt cele din:

a) Romania, Bulgaria, Ungaria

b) Marea Britanie, SUA, Germania

c) Nepal, Madagascar, Guatemala

d) Asia

5. Ecoturismul este:

a) calatoria in locuri neatinse de om, nepoluate, pentru a cunoaste si a te bucura de natura, pentru a observa animalele, pasarile si pestii in mediul lor natural

b) calatoria intr-un spatiu aflat undeva intre civilizatie si salbaticie, de cele mai multe ori cu familia sau prietenii si folosind uneori ca mijloc de locomotie automobilul

c) calatoria in locuri noi si palpitante cu intentia de a cauta aventura

d) o forma de turism care pune accentul pe conservare, educare, responsabilitate si implicarea activa a comunitatii locale

6. O caracteristica sociodemografica a ecoturistilor este:

a) varsta medie sub 20 ani

b) multi ecoturisti sunt suporteri sau membri ai unor organizatii bazate pe natura

c) majoritatea ecoturistilor sunt barbati

d) 22% dintre ecoturisti sunt absolventi de studii superioare

7. Activitatile preferate ale ecoturistilor sunt:

a) vizitarea obiectivelor turistice religioase

b) observarea si intelegerea naturii

c) practicarea sporturilor extreme

d) vizitarea centrelor urbane

U2.1. Introducere 30

U2.2. Obiectivele unitatii de invatare. 30

U2.3. Experienta internationala in dezvoltarea ecoturismului. 31

U2.4.Caracteristicile destinatiilor ecoturistice. 36

U2.5. Rezumat. 38

M1.U2.6. Test de evaluare a cunostintelor.. 39

U2.3. Experienta internationala in dezvoltarea ecoturismului

Ecoturismul isi trage radacinile din miscarea de conservare a biosferei, el dovedindu-se o sursa importanta de venituri pentru ariile naturale care aveau nevoie de protectie. Cercetarile intreprinse in Kenya in anii 70 au aratat ca beneficiile economice ale turismului in arii salbatice au depasit cu mult vanatoarea, activitate care a si fost interzisa in anul 1977. La inceputul anilor 80, padurile tropicale si recifele de corali au devenit subiectul unor nenumarate studii stiintifice si filme documentare. Acest interes a condus la aparitia unor mici afaceri locale axate mai ales pe ghidarea cercetatorilor si reporterilor in zone salbatice. Treptat, aceste afaceri au devenit prospere in tari ca Ecuador si Costa Rica, si o adevarata industrie a inceput sa se dezvolte pentru a satisface nevoile unor grupuri mici de turisti, in principal naturalisti si iubitori ai vietii salbatice.

La inceputul anilor 80, intreprinzatorii din turismul bazat pe atractii naturale au inceput sa prospere in intreaga lume, odata cu interesul tot mai mare pentru mediu si pentru calatoriile in aer liber. Aparitia unor echipamente de calatorie si campare tot mai performante a favorizat acest fenomen. Unele companii si-au dat seama ca ar putea avea initiativa de a conserva mediul prin sponsorizarea unor grupari locale de conservare sau prin colectare de fonduri. Curand, ei au invatat ca instruind si angajand localnici pentru a conduce afacerea aveau numai de castigat si in acelasi timp puteau oferi populatiei locale beneficii importante.

Intrucat ecoturismul a fost initial doar o idee si nu o disciplina, multe organizatii l-au promovat fara a-i cunoaste principiile de baza. Eforturi pentru stabilirea unor principii si criterii de acreditare recunoscute pe plan international au fost initiate inca din anul 1990, dar procesul a evoluat foarte incet, data fiind diversitatea domeniilor, experientelor, regiunilor implicate. Este recomandat ca fiecare regiune in care se practica ecoturismul sa dezvolte propriul sistem de principii, linii directoare si criterii de certificare, bazate pe materialele disponibile pe plan international. Societatea Internationala de Ecoturism a sintetizat rezultatele tuturor dezbaterilor din 1991 pana in prezent intr-un set de principii care au fost acceptate si preluate de tot mai multe organizatii, guverne, firme private, universitati si comunitati locale.

Societatea Internationala de Ecoturism a publicat in 1993 un set de recomandari: "Ecotourism Guidelines for Tour Operators", care au fost acceptate de catre reprezentanti ai industriei turistice, ONG-uri si specialisti din intreaga lume. Urmatorul pas si cel mai dificil in atingerea standardelor ecoturismului este implementarea unui sistem de acreditare. Acreditarea in industria ecoturistica presupune colectarea de la firme a datelor privind performanta sociala si de mediu si apoi verificarea acestora. Dificultatea provine din specificul operatorilor din ecoturism, care sunt de dimensiuni reduse si foarte dispersati in spatiu. Multi dintre ei sunt situati in tari sau regiuni slab dezvoltate, unde serviciile de monitorizare si chiar sistemele de comunicatii sunt ineficiente sau lipsesc.

Eforturile de acreditare au fost initiate de Australia, care a lansat in anul 1994 un program de cercetare, iar in 1996 un program de acreditare cu specific ecoturistic la nivel federal, singurul de acest fel din lume.

Cea mai importanta actiune legata de Anul International al Ecoturismului a fost Summitul Mondial de Ecoturism care s-a desfasurat in orasul canadian Québec in perioada 19-22 mai 2002 cu sprijinul Oficiului de Turism local si al Comisiei Canadiene de Turism, sub egida Organizatiei Mondiale a Turismului (WTO si a Programului Natiunilor Unire pentru Mediul Inconjurator (UNEP . In intervalul 19-22 mai 2002, aici s-au reunit peste 1000 de participanti din 132 de state din sectorul public, privat sau neguvernamental. Summitul a reprezentat incununarea cu succes a celor 18 intalniri preparatorii desfasurate in anii 2001 si 2002, care au implicat peste 3000 de participanti reprezentand guvernele nationale sau locale, incluzand administratori de turism, mediu sau oameni de afaceri din domeniul ecoturismului si parteneri ai acestora, precum si organizatii neguvernamentale, institutii de invatamant, consultanti, organizatii interguvernamentale si reprezentanti ai comunitatilor locale.

Participantii la Summit-ul Mondial al Ecoturismului , desfasurat la Quebec in mai 2002, au recunoscut faptul ca ecoturismul respecta principiile turismului durabil referitoare la impactul economic, social si de mediu, formuland in plus cateva principii specifice:

Ecoturismul contribuie activ la conservarea patrimoniului natural si cultural.

Ecoturismul include comunitatile locale in activitatile de planificare, dezvoltare si operare si contribuie la bunastarea lor.

Ecoturismul implica explicatii complete si interesante pentru vizitatori, privind resursele naturale si culturale.

Ecoturismul este destinat in special vizitatorilor individuali precum si grupurilor organizate de mici dimensiuni.

Pe masura extinderii ecoturismului, s-a simtit nevoia organizarii unor structuri bine definite, care sa poata permite o cat mai buna penetrare a acestuia in randul comunitatilor. In consecinta, au luat nastere o serie de organisme care se ocupa strict de aceasta problematica. Pe langa acestea, in cadrul unor organizatii deja consacrate au inceput sa se inregistreze preocupari distincte vizand ecoturismul.

Cea mai importanta organizatie este Societatea Internationala de Ecoturism (TIES

Aceasta a luat fiinta in 1990, urmarind, inca din prima zi, "sa asiste cat mai multe asociatii profesionale care se straduiesc sa faca din ecoturism un mijloc util in activitatea de conservare si dezvoltare durabila" (Megan Wepler Wood - presedinte si fondator). TIES numara in prezent circa 1600 de membri din 110 tari (fie persoane fizice, fie asociatii, organizatii etc. avand inscrise urmatoarele obiective pe termen lung: desfasurarea unor programe educationale si traininguri, furnizarea de informatii tuturor celor interesati, elaborarea unor coduri in domeniu, crearea unei retele internationale institutionale si profesionale, cercetarea si dezvoltarea unor modele economice.

Ecoturism Australia (EA a fost fondata in 1991, ca o asociatie non-profit, incluzand

societati care administreaza spatii de cazare, tour operatori, agentii de turism, manageri ai ariilor protejate, studenti si profesori, consultanti, asociatii regionale si locale, toate avand punct comun preocuparea pentru dezvoltarea si promovarea industriei ecoturismului. Este remarcabil faptul ca, in viziunea statului Australian, ecoturismul insusi poate fi vazut ca o ramura economica distincta.

Obiectivul general al EA este "de a fi lideri in asistarea activitatilor de ecoturism pentru a deveni durabile, viabile economic si responsabile din punct de vedere social si cultural". Pe langa aspectele care tin de desfasurarea generala a turismului de tipul eco in sfera durabilitatii (obiectiv prioritar pentru orice organizatie de acest tip , Ecoturism Australia si-a concentrat activitatea si pe elaborarea unor programe de acreditare. Este vorba despre NEAP - Programul de Acreditare pentru Ecoturism si Turism in Natura si Programul de Atestare Ecoguide. Aplicat initial doar in Australia, programul vizeaza identificarea si etichetarea adevaratului turism de tipul eco si in natura. Actualmente el este exportat in intreaga lume sub denumirea de Standardul International pentru Ecoturism. Scopul acestui program este de a certifica produse care se bazeaza pe principiile ecoturismului, fiind o garantie pentru o prestatie corespunzatoare si din punctul de vedere al durabilitatii. NEAP acrediteaza produse si nu companii, circumscrise unuia din urmatoarele trei domenii: cazare, circuite, obiective turistice. Programul Ecoguide are un domeniu de activitate mai restrans, el atestand anumite capacitati ale ghizilor care deservesc programe din sfera ecoturismului sau turismului in natura. Este o completare a NEAP dar cu centrarea pe persoane fizice.

Aparitia si dezvoltarea in ultimii ani a Internetului a permis aparitia unui nou model de

colectare si distribuire a informatiilor din orice domeniu. Astfel, iubitori ai naturii din Europa s-au reunit si au creat un site cuprinzator numit Eco-Tour, sub girul Comisiei Europene. Site-ul este extrem de util pentru cei interesati de lumea ecoturismului: produse oferite, tipuri de obiective, materiale scrise. Acestea se regasesc in mai multe limbi si sunt accesibile pentru toata lumea. Eco- Tour se defineste ca un centru al informatiilor pentru toti utilizatorii de Internet care doresc sa-si planifice o vacanta respectand cerintele de conservare si protejare a mediului inconjurator. Site-ul reuneste informatii despre ofertantii de locuri de cazare (hoteluri si alte forme , regiuni si statiuni turistice, produse turistice si numeroase modele intalnite in diferite tari.

In cadrul Uniunii Europene, ecoturismul este vazut ca un factor economic important in special in zonele rurale si de aceea, interactionand cu agricultura, poate contribui cu succes la dezvoltarea comunitatilor locale. Eco-Tour este pe de o parte interesat sa ofere micilor intreprinzatori din acest domeniu o posibilitate reala de promovare la nivel mondial si pe de alta parte sa arate consumatorilor interesati diferite variante pentru petrecerea unor vacante de tip eco.

Preocupari in aria ecoturismului sunt inregistrate si la nivelul Organizatiei Mondiale a Turismului (WTO , cea mai puternica organizatie din turism. Aceasta numara peste 130 de membri si a participat la 511 misiuni si 126 proiecte pe tot globul. De cea mai mare sustinere au beneficiat continentele Africa si Asia39. Daca se va urmari aceeasi structura continentala a interesului OMT si in sfera ecoturismului acest lucru va fi un factor pozitiv deoarece continentele mentionate au un imens potential in acest domeniu. Pe de alta parte ar constitui un mijloc palpabil de ridicare a nivelului de trai in special in zonele extrem de sarace.

Implicatii in activitatea ecoturistica la nivel mondial se mai inregistreaza din partea Natiunilor Unite prin Programului Natiunilor Unite pentru Mediul Inconjurator (UNEP

Pe langa aceste organisme exista in cadrul politicilor guvernamentale ale statelor anumite strategii care vizeaza domeniul ecoturismului. Multe dintre directii au avut o stransa legatura cu Anul International al Ecoturismului.

U2.4. Caracteristicile destinatiilor ecoturistice

Destinatiile ecoturistice sunt caracterizate printr-un patrimoniu natural si cultural special dar si printr-un "capital ecologic", fiind de multe ori incluse sau in vecinatatea unor rezervatii naturale sau alte tipuri de arii protejate. Aceste destinatii includ atat potentialul natural cat si cultural al zonei si sunt diferite de alte statiuni turistice printr-o planificare urbanistica mult mai atenta si durabila. Autoritatile locale au un rol vital in orientarea dezvoltarii turistice pentru a evita deteriorarea mediului natural si patrimoniului cultural al destinatiei. Pentru o exploatare durabila a potentialului ecoturistic sunt necesare politici si strategii de dezvoltare locala, Agenda Locala 21, stabilirea unor reguli cu privire la activitatile turistice dar si a unor limite maxime ale circulatiei turistice.

Principalele caracteristici ale unei destinatii ecoturistice sunt urmatoarele:

• Potential turistic natural, de obicei conservat in cadrul unei arii protejate.
• Densitate redusa a constructiilor astfel incat potentialul natural sa fie mai prezent decat potentialul antropic.
• Existenta afacerilor mici, detinute de localnici, care ofera servicii de cazare si masa dar si produse de artizanat.
• Existenta zonelor de recreere in aer liber, care protejeaza ecosistemele fragile (poteci, piste pentru biciclete etc.).
• Ospitalitatea personalului din cadrul unitatilor de cazare si alimentatie.
• O varietate de festivaluri locale si alte evenimente culturale care demonstreaza perpetuarea traditiilor.
• Facilitarea interactiunii dintre turisti si populatia locala in zonele naturale.

Planificarea durabila in destinatiile ecoturistice trebuie sa includa:

un master plan pentru dezvoltarea turistica din zona care sa sepcifice clar spatiile verzi, aleile de promenada, potecile turistice, zonele de acces public, precum si reguli clare cu privire la densitatea dezvoltarii urbanistice permisa in zonele rezidentiale si comerciale;

un plan de management al vizitatorilor;

consultarea actorilor locali cu privire la tipul de turism care se doreste a fi dezvoltat in zona, folosind intermediari neutri care inteleg punctul de vedere al comunitatii locale;

planificarea integrata a resurselor naturale in vederea oferirii mai multor alternative de dezvoltare economica durabila rezidentilor alaturi de ecoturism.

Dezvoltarea industriei ecoturistice la nivel international se constituie intr-un important si potential factor pozitiv pentru ariile naturale protejate si comunitatile acestora. Din ce in ce mai multe persoane aleg destinatiile ecoturistice, cauta sa se implice in activitatile de conservare a naturii, promoveaza si apreciaza culturile traditionale si stilurile de viata. Ecoturismul ofera turism natural durabil si responsabil care se ghideaza dupa reguli etice si practici specifice: respect fata de valorile naturale (calatorii responsabile prin natura), sprijin in conservarea pe termen lung a naturii (un flux de venituri care sa ajute la conservarea biodiversitatii si culturii) si contributii la imbunatatirea bunastarii comunitatii locale (prin participarea la activitatile turistice).

Doua elemente cheie in dezvoltarea destinatiilor ecoturistice sunt: managementul fluxului de vizitatori si interpretarea produselor ecoturistice.

Managementul fluxului de vizitatori este un mecanism care indruma tipul potrivit de vizitatori in zonele potrivite, oferind cele mai bune oportunitati pentru satisfacerea experientei in natura a fiecarui vizitator, producand un impact negativ minim asupra naturii si comunitatilor locale si creand cele mai bune sanse pentru dezvoltarea de mici afaceri locale care respecta principiile ecoturismului.

Interpretarea naturii si culturii este una din caile prin care aspectele de interes, semnificatia valoarea si sensul mostenirii naturale sau culturale se comunica turistilor. Interpretarea este un instrument important pentru managementul vizitatorilor si poate fi aplicata sub urmatoarele forme:

Personala -fata in fata - plimbari cu ghid, ture, personal din centrele de vizitare sau punctele de informare turistica;

Ne-personala - publicatii, trasee care permit orientarea fara ghid, centre de vizitare, panouri de interpretare;

Bazata pe arta - sculptura, arta dramatica, povestiri;

New media - ghiduri ce se pot descarca de pe internet, trasee cu ghid audio.

1. Care dintre urmatoarele principii sunt specifice ecoturismului:

a) contributia activa la conservarea patrimoniului natural si cultural

b) comunitatile locale nu sunt incluse in activitatile de planificare turistica

c) turistii primesc putine explicatii privind resursele naturale si culturale ale zonelor vizitate

d) grupurile de ecoturisti sunt de dimensiuni mari

Cea mai importanta organizatie internationala din domeniul ecoturismului este:

a) Ecoturism Australia (EA

b) Programului Natiunilor Unite pentru Mediul Inconjurator (UNEP

c) Societatea Internationala de Ecoturism (TIES

d) Eco-Tour

3. Ce asociatie internationala a propus Programul de Acreditare pentru Ecoturism si Turism in Natura (NEAP):

a) Programului Natiunilor Unite pentru Mediul Inconjurator (UNEP

b) Organizatiei Mondiale a Turismului (WTO

c) Societatea Internationala de Ecoturism (TIES

d) Ecoturism Australia (EA

4. Care dintre urmatoarele principii sunt incluse in Programul de Acreditare pentru Ecoturism si Turism in Natura (NEAP):

a) contributia la conservarea naturii

b) implicarea comunitatilor locale

c) marketing responsabil

d) durabilitatea de mediu

e) toate raspunsurile sunt corecte

5. Destinatiile ecoturistice sunt caracterizate prin:

a) potential turistic cultural

b) existenta zonelor de recreere in aer liber

c) densitate mare a constructiilor

d) evitarea interactiunii dintre turisti si populatia locala in zonele naturale

6. Planificarea durabila in destinatiile ecoturistice trebuie sa includa:

a) un plan de management al vizitatorilor

b) restaurarea patromoniului cultural

c) Agenda Locala 21

d) strategia de dezvoltare regionala

Managementul fluxului de vizitatori este un mecanism care:

a) indruma vizitatorii catre zonele naturale

b) produce un impact negativ asupra naturii si comunitatilor locale

c) indruma tipul potrivit de vizitatori in zonele potrivite

d) indruma vizitatorii catre centrele de informare turistica

8. Interpretarea ne-personala a naturii si culturii se poate face prin:

a) plimbari cu ghid

b) sculptura

c) arta dramatica

d) panouri de interpretare