Istoricul expertizei judiciare. Aparitia si dezvoltarea balisticii judiciare

Istoricul expertizei judiciare. Aparitia si dezvoltarea balisticii judiciare

Diferite aspecte ale unora din formele expertizei se intalnesc tinca din antichitate, bineinteles limitate la nivelul respectiv de dezvoltare a cunoasterii stiintifice.

Cele mai vechi date sunt cele despre expertiza medicala, intalnita la aproape toate popoarele. Documentele vremii atesta consultarea, in materie de specialisti, a medicilor si moaselor in cursul desfasurarii activitatii judiciare inca de la inceputul sclavagismului si chiar in timpul vechilor civilizatii orientale (la babilonieni - "Codul lui Hamurabi"). La babilonieni, ca si la asirieni si fenicieni, istoria evoca cercetari efctuate cu precizie la animale.

In Egipt legile lui Menos prevedeau obligatia ca o femei condamnata la moarte, ce pretinde ca e insarcinata sa fie examinata de o matroana.

La grecii antici medicina cunoaste o ampla dezvoltare, si se pare ca nici medicina legala nu era total necunoscuta. In cetatile grecesti medicul era in general functionar municipal, fapt ce indreptatea participarea lui la infaptuirea operei de justitie.

La romani, unii autori semnaleaza ca, in procesul civil extraordinem, in cazurile de divort, era cunoscuta folosirea expertizei obstetrice, numite "inspectio centris". Cunoscutele "leges regiae" prevedeau examinarea cadavrelor de catre medici, iar potrivit "Digestelor" lui Justinian, medicii erau socotiti mai importanti decat martorii, deoarece in fata explicatiilor acestora marturiile obisnuite deveneau secundare, judecatorul calauzindu-se dupa elementele de convingere stabilite de specialisti. In "Digeste" erau, de altfel, prevederi exprese ce recomandau  judecatorilor sa se prevaleze de avizul medicilor in materie de casatorie, impotenta, separatie de corp, etc. De asemenea, la romani era cunoscuta si expertiza psihiatrica, existand legi ce pedepseau familia pentru fapte comise de copii sau de bolnavi. In "Legea celor 12 table", in partea referitoare la tutela smintitilor, era stabilita o gradare in stabilirea liberului arbitru, prevazandu-se obligatia stabilirii gradului de iresponsabilitate a individului cercetat de catre un om de stiinta si nu de judecator.

Expertiza criminalistica isi are si ea inceputurile din vremea romanilor, prin aparitia expertizei scrisului. In anul 539, Justinian, prin doua nuvele, se refera la un act care initial a fost declarat fals de catre experti, pentru ca ulterior sa se dovedesca autenticitatea lui.

In Franta, primele date in legatura cu expertiza criminalistica se gasesc in dreptul autumian ( un decret al lui Carol al-V-lea din anul 1370, care se refera la cercetarea unui fals in care era implicat chiar sambelanul regelui, de la Rivière). Prima informatie privind expertiza scrisului o avem din anul 1569, cand s-au intreprins cercetari asupra modului in care fusese falsificata semnatura regelui Carol al-IX-lea.

Balistica judiciara are drept punct de plecare descoperirea metodelor de identificare individuala a armelor de foc dupa gloantele si tuburile arse. Istoria balisticii judiciare este strans legata de perfectionarea si dezvoltarea armelor de foc, de raspandirea acestora pe toate teritoriile lumii, de folosirea armelor de foc la comiterea diferitelor infractiuni.

Prima incercare de a gasi, cu ajutorul glontului, calea spre arma cu care a fost tras, a fost a lui Henry Saddard*(VASILE MACELARU - "Balistica judiciara"), din politia judiciara londoneza, care, in 1835, a urmarit si prins un infractor care comisese un omor cu ajutorul unei arme de foc. Pe glont, el a descoperit o excrecenta care s-a potrivit cu tiparul pentru gloante gasit la banuit.

Mai tarziu, in 1860, in Anglia, un politist a identificat un infractor care isi impuscase pritenul, folosindu-se de dopul de hartie cu ajutorul caruia, pe vremea aceea, pulberea si gloantele erau fixate in teava.

In Statele Unite, in 1879, un judecator a chemat drept martor pe un armurier pentru a stabili daca s-a tras sau nu de curand cu arma invinuitului.

Primii care au evidentiat valoarea criminalistica a striatiilor au fost, paradoxal, nu criminalistii, ci medicii legisti, care au descoperit ca profilul interior al tevii armei de foc lasa pe gloantele trase anumite dungi ce pot folosi la identificarea armelor de foc. Astfel, profesorul in medicina Alexandre Lacassagne, la Lyon, in urma examinarii unui glont scos dintr-un cadavru, a observat pe acesta sapte dungi longitudinale, pe care apoi le-a comparat cu armele create de interiorul tevilor armelor prezentate, identificand astfel exemplarul armei folosite.

In anul 1898, chimistul judiciar din Berlin Paul Jeserich a folosit o metoda noua de identificare criminalistica, efectuand o tragere experimentala cu arma banuita, obtinand astfel ceea ce noi mai numim astazi model de comparatie. Jeserich a fotografiat la microscop glontul corp delict si glontul experimental, observand aceleasi stritii produse de profilul interior al tevii pe ambele gloante.

In anul 1902, in Massachusetts, Statele Unite, Oliver Wendel Holmes, care trebuia sa judece o persoana invinuita de omor prin impuscare, a apelat la un armurier, care a tras cateva cartuse cu arma invinuitului, a captat gloantele intr-un cap cu bumbac si apoi le-a studiat cu lupa si microscopul, ajungand la concluzia ca glontul corp delict a fost tras cu acceasi arma.

Punctul hotarator in dezvoltarea balisticii judiciare avea sa apara in Statele Unite, in timpul primului razboi modial. La 21 martie 1915, in localitatea West-Shelly din statul NewYork a fost comis un dublu asasinat. Invinuit pentru asasinat a fost un anume Stielow care, in urma unei expertize false a fost condamnat la moarte. Cazul a prezentat un interes deosebit in special pentru Charles E.Waite care, obsedat de aceasta condamnare la moarte a unui nevinovat, in 1919 a cautat sa gaseasca o cale stiintifica de a ajunge de la glontul corp delict la arma cu care a fost tras acesta. El a colindat in perioada 1919-1923 fabricile de armament atat din Statele Unite cat si din Europa, strangand date precise in legatura cu toate modelele de arme fabricate dupa anul 1850, colectionand un numar de 1500 de modele diferite de arme de foc. Charles E. Waite a fost ajutat de fizicianul John Fisher si chimistul Phillip O. Gravelle (specialist in microscopie si fotografie). Phillip O. Gravelle a inventat in 1925 microscopul de comparare, instrument care a facut posibil ca doua gloante sa poata fi vazute simultan, intr-o singura imagine.

Munca inceputa de Charles E. Waite a fost continuata de Calvin Goddard, ale carui realizari au asigurat Statelor Unite primatul in domeniul criminalisticii stiintifice, America devenind astfel tara de nastere a balisticii judiciare.

Si in Europa necesitatea de a se cerceta omorurile comise cu arme de foc a silit organele de politie sa se ocupe temeinic de balistica judiciara. In Luxemburg, Pierre Mediger a reluat in 1919 cercetarea urmelor de pe tuburile de cartus. Doctorul G. de Rochetar, care a preluat in 1920 conducerea nou-infiintatei scoli de criminologie si politie stiintifica, si locotenent-colonelul Mage, profesor la scoala militara de razboi belgiana, au lucrat an de an amprentand si fotgrafiind tuburi de cartus. La Paris, profesorul Balthazard, la Lyon Locard, la Atena grecul Georgiades, rusii Matvejev si Suskin, precum si multi altii s-au evidentiat in lucrari stiintifice in domeniul balisticii judiciare.

Tehnica moderna a ajuns mai greu in Europa, englezul Robert Churchill fiind primul european care a vazut utilitatea microscopului de comparare. El a comandat un asemenea exemplar, a luat legatura cu Goddard la New York si arezolvat cu succes o crima impotriva politistului Gutteridge (26-27 noiembrie 1927).

Continuand pe calea pe care pornise Churchill, au fost construite microscoape de comparare de catre Soderman in  Suedia, Locard la Lyon, Mezger la Stuttgart si Kraf la Berlin. Se observa astfel ca dezvoltarea balisticii judiciare este strans legata de inventarea, perfectionarea si folosirea acestui aparat de stricta necesitate in expertiza balistica, microscopul comparator.

Domeniu distinct al tehnicii criminalistice, balistica judiciara s-a conturat ca ramura de sine statatoare in ultimii 60 de ani "prin elaborarea si perfectionarea unor metode proprii de examinare, indeosebi de identificare a armelor dupa urmele formate pe tub si proiectil"[1]

Balistica judiciara este destinata examinarii armelor de foc si a urmelor acestora, prin metode si mijloace tehnico-stiintifice specializate, in scopul determinarii circumstantelor in care a fost folosita o arma de foc la comiterea unei infractiuni si al identificarii sale.

Desi foloseste o serie de date din balistica generala (cunoscuta si sub denumirea de balistica militara), cum ar fi cele referitoare la traiectorii (balistica exterioara) sau la impactul asupra tintei (balistica tintei), se detaseaza de aceasta prin obiectivele urmarite si prin metodele la care apeleaza, propunandu-si de exemplu identificarea armei dupa urmele lasate de aceasta pe elementele de munitie (tuburi, proiectile), distanta de la care s-a tras si directia de tragere sau timpul aproximativ al producerii impuscaturii (pe baza urmelor secundare ale tragerii), etc.

Sarcinile balisticii judicire sunt:

Descoperirea si studierea urmelor create prin intrebuintarea armelor de foc;

Descoperirea armelor de foc si munitiilor

Stabilirea orificiilor de intrare si de iesire a gloantelor ce au patruns prin diferite obiectesau prin corpul uman si stabilirea ordinii impuscaturilor;

Stabilirea distantei si directiei de tragere in scopul lamuririi unor imprejurari precum si pentru descoperirea locului de unde s-a tras si a altor urme lasate de infractor;

Examinarea gloantelor, tuburilor, alicelor si burelor, a compozitiei lor chimice si a modului de fabricare a acestora, in scopul stabilirii tipului de munitie precum si a faptului daca tubul si glontul au format acelasi cartus.

Stabilirea vechimii relative a impuscaturii;

Stabilirea timpului relativ scurs de la ultima folosire a armei;

Verificarea tehnica a armei, stabilirea starii de functionare, a posibilitatilor de tragere cu o arma defecta si a posibilitatii declansarii accidentale a armei;

Stabilirea faptului daca arma are in componenta pise straine de forma de fabricatie initiala;

Restabirea seriei de pe unele din partile componente ale armei;

Identificarea generala si individuala a armelor cu teava ghintuita si a celor cu teava lisa. Precum si identificarea unor piese sau parti componente ale armelor de foc.

Cea mai importanta si frecvent intalnita dintre sarcinile balisticii judiciare este identificarea generala si individuala a armelor cu teava ghintuita, cu ajutorul gloantelor si tuburilor trase.