Definitia si obiectul dreptului securitatii sociale

Definitia si obiectul dreptului securitatii sociale

1. Definitia ramurii dreptului securitatii sociale

Dupa cum este cunoscut deja, securitatea sociala (solidaritatea sociala, dupa unii autori) a devenit un fenomen de masa. Acest lucru este dovedit de numarul tot mai mare de persoane care au nevoie de siguranta sociala pentru a duce un mod de viata decent in conditiile in care legile "activitatii sociale" au fost "inlocuite" cu cele ale economiei pietei libere. Este suficient sa aratam numai faptul ca la ora actuala sunt peste 6.300.000 de pensionari, ceea ce reprezinta peste 50% din populatia activa a tarii. La acestia se mai adauga somerii, persoanele carora li se plateste ajutor social etc.

Toate problemele cu caracter social pe care le ridica aceste categorii de persoane au reglementari juridice proprii, distincte de cele privind relatiile sociale ce apar se dezvolta si inceteaza in cadrul raporturilor juridice de munca.

Este adevarat ca aceste relatii sociale sunt derivate din relatiile de munca, dar prin intinderea lor, prin complexitatea lor dar, mai ales, prin autonomia lor, prin independenta acestora, putem afirma, cu toata certitudinea, ca au aparut raporturi juridice noi, si anume raporturi juridice de securitate sociala care sunt reglementate de o noua ramura de drept, aceea a dreptului securitatii sociale.

Dreptul securitatii sociale, ca orice ramura de drept, distincta, in timp si-a format un obiect de studiu propriu, are metode specifice, principii proprii care le guverneaza aplicarea la relatiile specifice ale raporturilor juridice de securitate sociala.

Tot asa cum dreptul muncii s-a desprins din disciplina mama - dreptul civil -, dreptul securitatii sociale s-a desprins, la randul sau, din dreptul muncii pentru a deservi o disciplina autonoma, o noua ramura de drept.[1]

"Pana nu demult raporturile juridice din domeniul securitatii sociale ai fost socotite ca fiind conexe raporturilor juridice de munca stabilite prin incheierea contractelor individuale de munca si incluse si ele in dreptul muncii.

S-a apreciat ca raporturile juridice privind asigurarile sociale de stat au, fata de raportul de munca, o pozitie derivata pe considerentul ca se gasesc grevate de acesta

"Concluzia de mai sus, justa in momentul formularii ei, era corespunzatoare configuratiei sistemului nostru de drept la acea data cand covarsitoarea majoritate a drepturilor de asigurari sociale si de asistenta sociala se acordau in considerarea calitatii de salariat a beneficiarului.

In prezent, insa, dispozitiile legale din domeniul securitatii sociale au evoluat catre dobandirea unei specificitati proprii care le confera individualitatea necesara constituirii intr-o ramura distincta de sine statatoare.

In sustinerea afirmatiilor de mai sus aducem ca argument convingator prevederile Legii nr. 19/2000[4] privind sistemul public de pensii.

Astfel, la art. 5 alin. 2 din acest act normativ se precizeaza ca "se pot asigura in sistemul public pe baza de contract de asigurare (subl. ns.), in conditiile prezentei legi, si alte persoane care nu se regasesc in situatiile prevazute in alin. 1."

Dupa cum se poate vedea, acest mod de a beneficia de sistemul public de pensii nu izvoraste dintr-un raport de munca bazat pe contractul individual de munca, ci acest drept are ca sorginte un contract de asigurare de o natura speciala.

Analiza atenta a principiilor care stau la baza acestei noi ramuri de drept - dreptul securitatii sociale, a metodei de studiu si, mai ales, al obiectului acesteia, natura relatiilor sociale reglementate ne conduc la concluzia ca dreptul securitatii sociale ca ramura de drept apartine, fara putinta de tagada, dreptului public.

"Intr-adevar, dreptul securitatii sociale este dominat de interesul general, iar raporturile juridice reglementate prevaleaza vointa statului, a colectivitatii publice si nu cea a persoanelor particulare. Subiectele unui asemenea raport nu sunt egale, ci unul dintre ele, reprezentand statul, isi impune vointa juridica asupra celuilalt. De altfel, sistemele de securitate sociala sunt concepute sa functioneze ca servicii publice pentru indeplinirea unor misiuni in folosul societatii."[5]

Ideile ce se desprind din cele prezentate mai sus sunt concretizate in recente acte normative care reglementeaza trei mari segmente din securitatea sociala si anume: Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii, Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca si Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, titlul VII privind asigurarile sociale de sanatate[6].

Astfel, in art. 1 din Legea nr. 19/2000 se precizeaza ca "Dreptul la asigurari sociale este garantat de stat si se exercita, in conditiile prezentei legi, prin sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, denumit in continuare sistemul public."

In art. 1 din Legea nr. 76/2002 se arata ca "In Romania fiecarei persoane ii sunt garantate dreptul de a-si alege liber profesia si locul de munca, precum si dreptul la asigurari pentru somaj", iar in art. 2 se continua cu precizarea ca prevederile legii "reglementeaza masurile pentru realizarea strategiilor si politicilor elaborate in vederea protectiei persoanelor pentru riscul de somaj, asigurarea unui nivel ridicat al ocuparii si adaptarii fortei de munca la cerintele pietei muncii."

In Legea nr. 95/2006, art. 208 alin. 1 se precizeaza ca asigurarile sociale de sanatate reprezinta principalul sistem de finantate a ocrotirii sanatatii populatiei care asigura un pachet se servicii de baza pentru asigurati.

Pornind de la cele prezentate mai sus, avand in vedere riscurile sociale care sunt reglementate prin actele normative citate, scopurile securitatii sociale proclamate in actele normative ce reglementeaza institutiile juridice specifice acestei ramuri de drept, apreciem ca o definitie cat mai completa a dreptului securitatii sociale este cea formulata deja in literatura de specialitate de reputati juristi[7], si pe care si-o insuseste in totalitate si autorul acestei lucrari, si anume: - dreptul securitatii sociale este "acea ramura autonoma de drept apartinand dreptului public, alcatuita din ansamblul normelor juridice care reglementeaza atat relatiile de asigurari sociale, cat si pe cele de asistenta sociala."

2. Obiectul dreptului securitatii sociale

Plecand de la definitia data dreptului securitatii sociale se poate constata cu usurinta ca aceasta ramura de drept, acest "ansamblu de norme juridice" urmaresc reglementarea relatiilor ce se stabilesc in cadrul asigurarilor sociale si cele de asistenta sociala.

Raporturile juridice de asigurari sociale sunt definite in literatura de specialitate[8] ca fiind acele "relatii sociale in cadrul carora se realizeaza asigurarea materiala de batranete, boala sau accident a persoanelor care sunt subiecti intr-un raport juridic de munca, a membrilor de familie sau a altor persoane prevazute de lege."

Consideram ca aceasta definitie trebuie completata si revazuta in lumina noilor acte normative care reglementeaza raporturile de asigurari sociale.

Astfel, asa cum rezulta din prevederile Legii nr. 19/2000, in sistemul public sunt asigurate persoanele fizice denumite asigurati (art. 4 alin. 1) care pot fi cetateni romani, cetateni ai altor state sau apatrizi, pe perioada in care au resedinta sau domiciliul in Romania (art. 4 alin. 2).

Potrivit art. 5 alin. 1, in sistemul public "sunt asigurate obligatoriu prin efectul legii" nu numai "persoanele care desfasoara activitati pe baza unui contract individual de munca si functionarii publici", ci si "persoanele care isi desfasoara activitatea in functii elective sau care sunt numite in cadrul autoritatii executive, legislative si judecatoresti, pe durata mandatului, precum si membrii cooperatori dintr-o organizatie a cooperatiei mestesugaresti", somerii, persoanele care se afla in una din situatiile urmatoare (asociat unic, asociati, comanditari sau actionari, administratori sau manageri care au incheiat contract de administrare sau de management, membrii asociatiilor familiale, persoanele autorizate sa desfasoare activitate independenta, persoanele angajate in institutii internationale, daca nu sunt asiguratii acestora alte persoane care realizeaza venituri din activitati profesionale privind exploatarea de suprafete agricole si forestiere, (persoane care desfasoara activitati agricole in cadrul gospodariilor individuale sau activitati private in domeniul forestier), membri ai asociatiilor agricole sau ai altor forme de asociere din agricultura, persoanele care desfasoara activitati in unitati de cult recunoscute potrivit legii si care nu au incheiat contract individual de munca etc.

De asemenea, se pot asigura, in sistemul public, pe baza de contract de asigurare sociala (s.n) in conditiile legii, persoanele care se regasesc in situatiile prevazute la alin. (11) si care doresc sa-si completeze venitul asigurat, precum si persoanele care nu se regasesc in situatiile prevazute la art. 5 alin. (1).

Specifice raporturilor de asigurari sociale sunt urmatoarele caracteristici:

- cea mai mare parte a acestor raporturi juridice izvoraste din lege ("ex lege"), adica in sistemul public persoanele sunt asigurate obligatoriu prin efectul legii (art. 5 alin. 1 din Legea nr. 19/2000), in conditiile stabilite de aceasta.

Am afirmat mai sus ca cea mai mare parte a acestor raporturi izvoraste din lege pentru ca in noua reglementare a sistemului public se pot asigura si alte persoane care nu se regasesc in situatiile prevazute de lege, daca incheie un contract de asigurare in conditiile prevazute de Legea nr. 19/2000 (art. 5 alin. 2). Deci, in acest caz, izvorul raportului juridic de asigurare este contractul de asigurare si nu legea, contract pe care persoanele in cauza pot opta sa-l incheie sau nu, in functie de preferinta lor.

- cat priveste subiectele acestui raport juridic, acestea pot fi categoriile de persoane expres prevazute de lege (art. 5 alin. 1, pct. I-V), cat si "alte persoane care nu se regasesc in situatiile prevazute la alin.1" care au incheiat un contract de asigurare in conditiile legii, pe de o parte, si Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale (CNPAS) ca "institutie publica autonoma de interes national, cu personalitate juridica", pe de alta parte.

De asemenea, potrivit modificarilor recente[9], se pot asigura in sistemul public, pe baza de contract de asigurare sociala in conditiile Legii nr. 19/2000, persoanele care se regasesc in situatiile prevazute la alin. (1) si care doresc sa isi completeze venitul asigurat, precum si persoanele care nu se regasesc in situatiile prevazute la alin. (1).

- obligatiile corelative ale subiectelor raportului juridic de asigurari sociale sunt: - "asiguratii au obligatia sa plateasca contributia de asigurari sociale si au dreptul sa beneficieze de prestatii de asigurari sociale"; - , iar CNPAS are obligatia de a acorda prestatiile de asigurare sociale "sub forma de pensii, indemnizatii, ajutoare, alte tipuri de prestatii prevazute de lege, corelativ cu obligatia privind plata contributiei de asigurari sociale" (art. 4 alin. 3 coroborat cu art. 7 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale).

Raporturile juridice de asistenta sociala au o vocatie universala si sunt izvorate din nevoia sociala.

De remarcat faptul ca prin Legea nr. 47/2006[10] la nivelul intregii tari s-a dispus organizarea "Sistemului national de asistenta sociala" care prin art. 2 alin. (1) din acest act normativ a fost definit ca fiind un "ansamblu de institutii si masuri prin care statul, prin autoritatile administrative publice centrale si locale colectivitatea locala si societatea civila intervin pentru prevenirea, limitarea sau inlaturarea efectelor temporare ori permanente ale unor situatii care pot genera marginalizarea sau excluziunea sociala a persoanei, familiei, grupurilor ori comunitatilor".

Asistenta sociala a fost definita prin art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/2006 ca fiind "componenta sistemului national de protectie sociala care cuprinde serviciile sociale[11] si prestatiile sociale acordate in vederea dezvoltarii capacitatilor individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor sociale , cresterii calitatii vietii si promovarea principiilor de coeziune si incluziune sociala".

"Intr-adevar, asistenta sociala are o vocatie universala pentru ca nevoia, odata dovedita, va permite accesul tuturor categoriilor de persoane defavorizate, adica a celor aflate in situatii dificile din punct de vedere material, la prestatiile ce se acorda in astfel de situatii."[14]

Specific asistentei sociale ii este principiul solidaritatii sociale, conform caruia sumele alocate de stat celor defavorizati se regasesc in ajutoare sociale, alocatii banesti pentru diferite nevoi, cat si sub forma unor prestatii in natura (asigurarea unei mese calde la cantinele de ajutor social, intretinerea in scoli speciale, maternitati, centre de plasament pentru minori, persoane in varsta etc.)

Caracteristicile principale ale raporturilor juridice de asistenta sociala sunt

- reglementarea exclusiva a lor prin lege;

- de regula subiectele acestor raporturi sunt persoanele fizice aflate in situatii defavorizate precum si institutiile si serviciile publice specializate ale statului;

- continutul acestor raporturi este format din dreptul persoanelor aflate in situatii defavorizate de a primi prestatiile in bani sau in natura si obligatiile serviciilor publice specializate de a le acorda;

- prestatiile au un cuantum fix, dar la stabilirea caruia s-a avut in vederea satisfacerea, in conditii minime, a nevoii sociale sau a situatiei defavorizate in care se afla titularul dreptului de asistenta sociala.