Elogiu dascalului

ELOGIU DASCALULUI

Se spune ca "ochii sunt oglinda sufletului" si - poate este adevarat, tot atat de adevarat cat este si faptul ca trebuie sa stii sa citesti in aceasta oglinda a sufletului pentru a-i intelege trairile.

Nu oricine, poate, vrea si stie sa descifreze tainele ce le ascunde sufletul zbuciumat al copilului.

Unul din putinii oameni care reusesc sa descopere "comorile" din sufletul copilului este invatatorul.

Chiar daca lumea contemporana este dominata de tehnicile moderne si preocuparile copilului in mare poate s-au schimbat, invatatorul ramane ceea ce a fost din cele mai vechi timpuri, iar datoria sa primordiala este cea de a lumina mintea si sufletul, de a raspandi stiinta de carte.

Istoria ne arata cum stramosii nostri au luptat in vremuri de pribegie pentru a putea sa invete carte, iar literatura ne descrie atat de frumos invatatorul in diferite ipostaze.

Una din pietrele de temelie ale societatii a fost si este dascalul, care are o menire sfanta, caci invatatura este un har pe care trebuie sa-l transmita mai departe copilului, fara obligatii, fara a astepta ceva in schimb. Poate doar privirea plina de bucurie, atat de graitoare a copilului, atunci cand reuseste sa scrie primul cuvant "mama" sau sa citeasca primele litere ale alfabetului.

Dascalul - un cuvant ce se pierde in negura timpului, dar care atunci cand il rostim ne duce cu gandul la omul cu o privire blanda in care ne oglindim, cu o luminita jucausa in ochi, care ne face sa zambim, cu purtari alese si vorba domoala. Un om care stie sa priveasca in sufletul copilului, sa descopere zbuciumul acestuia  si sa-l linisteasca, stie sa sadeasca acea samanta de cultura pe care ani de-a randul o ingrijeste si o hraneste cu toate cunostintele lui pentru ca, la maturitate, sa-nfloreasca in toata splendoarea ei.

Pe langa hranirea mintii, pentru finalizarea procesului de invatare, dascalul mai are misiunea dumnezeiasca de a hrani sufletul. Pentru acest lucru el are nevoie de credinta, rabdare si putere, pentru ca de cele mai multe ori este mai greu sa ajungi la sufletul copilului decat la mintea lui.

Dascalul trebuie sa-si castige respectul si iubirea copilului pentru a putea comunica cu el atat pe plan mental cat si sufletesc. Daca reuseste acest lucru dascalul devine prieten, mentor si binefacator al copilului.

El trebuie sa-ncurajeze copilul in a-si dezvolta propria personalitate fara a incerca sa imite alte persoane.

Toate aceste lucruri depind de pregatirea profesionala, dar mai ales sufleteasca a dascalului si de daruirea lui in procesul didactic.

Timpul isi urmeaza cursul firesc din totdeauna. Dispare o lume veche, se naste una noua, iar odata cu ea, totul evolueaza.

La fel si noi, dascalii, trebuie sa evoluam din toate punctele de vedere. Trebuie sa stim si sa constientizam ca tot timpul cat noi ii invatam pe copii si ei ne invata pe noi, ca de la fiecare copil avem si noi cate ceva de invatat, dar ca, spre deosebire de copii, noi avem maturitatea intelectuala si spirituala de a le transmite aceste invataturi.

Totul este sa credem si sa avem putere de convingere, dar mai presus de toate sa vrem sa daruim fiecarui elev cate o particica din sufletul nostru.

Uitam multe in viata, dar chipul celui ce ne-a pus pentru prima data creionul in mana nu-l vom uita niciodata.

Invatatoarei mele

Cu parul nins si ochii mici,

Cu vocea ta domoala

Ne spui de regi, aduci aici eroi

Din vremuri de povara.

A nins si-n parul tau  o stea!

E steaua luminata

Ce copilaria-mi lumineaza,

Si drumul - viata toata.

Iti multumesc, o doamna mea,

Ca m-ai tinut in poala

Ca ai stiut sa slefuiesti

Din suflet de copil- comoara.