Educatia moral-civica

In definirea moralei si a educatiei moral-civice vom porni, ca in multe alte situatii, de la termenii originari de care se leaga aceasta entitate filosofica si pedagogica in acelasi timp, adica de la derivatia sa etimologica. Termenul de morala pleaca initial de la termenul "ethos", in limba greaca insemnand obicei, morav, uz, iar derivatul sau "ethikos"  a insemnat la vechii greci ceea ce este conform cu moravurile ingaduite. Mai tarziu, in cultura latina a aparut echivalentul lui "ethos", in forma "mos-moris-moriles, care desemneaza aceleasi conotatii semantice ca si la derivatia termenului din limba greaca. Din succinta prezentare a "istoricului" notiunii de morala rezulta ca prin aceasta este desemnat ansamblul bunelor obiceiuri dintr-o societate data. O definitie foarte avizata la vremea sa ne ofera Emile Durkheim, in lucrarea "L'éducation morale" (1925): "Morala, nu numai asa cum se observa azi, ci inca asa cum se poate observa in istorie, consista dintr-un ansamblu de reguli definite si speciale, care determina in mod imperativ conduita". Normele in cauza se alcatuiesc in niste imperative fie afirmative, fie negative, in speta ce este bine si ce este rau (deci nepermis) de facut.

Pe langa regulile si normele specifice normativismului moral si a normativitatii se mai adauga si valori morale, care reprezinta niste insusiri dezirabile sau virtuti morale, cum ar fi, de pilda, caracterul moral, in calitatea sa de cea mai cuprinzatoare valoare de acest fel si care circumscrie o pluralitate de valori mai concrete, ca nazuinta de a face bine, cultul datoriei, ordinea vietii si disciplina muncii, cultul perfectiunii proprii (cf .St Barsanescu, 1935) sau, dupa alti autori, tot valorile morale ar fi reprezentate de patriotismul, cinstea, responsabilitatea, eroismul etc. (I. Nicola, 1994), la care s-ar putea adauga multe altele cum ar fi: politetea, toleranta, capacitatea de a coopera, stapanirea de sine, fidelitatea, devotamentul s.a.

Cat priveste educatia morala, istoria pedagogiei consemneaza o diversitate de definitii, incepand cu filosofia si insertiile pedagogice din acest domeniu si cu primii filosofi cum ar fi Socrate, Platon, Aristotel, din cadrul filosofiei antice. Pentru Socrate, respectiv pentru Platon, educatia morala este un fel de terapie, indeplinind deci o functie terapeutica, acordand unele circumstante unor greseli si fapte reprobabile savarsite de om. Pornind de la ideea ca oamenii gresesc din ignoranta, ca necunoasterea binelui este cauza pentru care se fac greseli, acesti mari filosofi considerau ca este suficient sa explicam ce este binele, pentru ca oamenii sa-l si infaptuiasca, desi tot din antichitate s-a cristalizat si dictonul: "vad binele, il aprob, dar urmez raul". Socrate si Platon raman intemeietorii primei mari metode de educatie morala - metoda insusirii morale - prin care ei socoteau ca se pot planta sau cultiva virtutile in spiritele oamenilor.

In epoca moderna, psihologul francez Th. Ribot considera ca educatia morala inseamna sau are ca scop dezvoltarea sentimentelor morale sau nobile, prin care omul poate ajunge la idealul de umanitate. Pentru sociologul francez Emile Durkheim, morala este prin excelenta un sistem de reguli, un sistem de comandamente sociale, sau in mod esential o disciplina, de unde urmeaza ca educatia morala ar fi o actiune de disciplinare si socializare a tinerilor dupa aceste reguli. Pentru St. Barsanescu, educatia morala reprezinta "o activitate complexa pentru a indruma viata individului spre a se desfasura in directia binelui, conceputa in acord cu regulile codificate si necodificate ale societatii" (1935).

La cele de mai sus, adaugam ca educatia morala este un complex, constand din actiunea de transformare a normelor (cerintelor) sau valorilor morale externe, in norme sau comandamente interne, care se impun conduitei si o determina, este trecerea individului de la heteronomie (conduite si activitati impuse de o autoritate exterioara), la autonomie morala (conduite si activitati impuse de propria constiinta). Amintim, de asemenea, opinia lui I. Grigoras (1995), care ne sugereaza printr-o formula succinta, legatura dintre morala, moralitate si educatia morala, adica: educatia morala are calitatea de "factor al trecerii de la morala la moralitate".

Obiectivele educatiei morale

In privinta finalitatilor educatiei morale, apelam mai intai la opinia profesorului St. Barsanescu, pentru care aceasta urmareste a-l determina pe individ sa vibreze pentru valorile si regulile de viata ale unei societati. "Din scopul multiplu al educatiei, educatia morala are menirea sa-l implineasca pe cel mai insemnat si mai greu: caracterul moral sau slefuirea omului pentru a fi pus in conditia de a servi valoarea binelui" ).

Din analiza altor lucrari de pedagogie generala rezulta urmatoarele obiective ale educatiei morale:

a.  Dobandirea de cunostinte morale.

Este realizata prin instruirea morala si care necesita insusirea continutului moral, a principiilor acesteia, inclusiv a notiunilor si conceptelor specifice eticii, cum ar fi cele polarizate in jurul categoriilor de bine si rau. Evidentiem in acest sens conceptele de corectitudine, dreptate, adevar, egalitate, fraternitate, cinste, datorie, respect, stima, echitate, intrajutorare, altruism etc. care in esenta lor exprima generalizari pozitive ale comportamentului si conduitei demne si civilizate si care apartin categoriei morale de bine sau notiuni si concepte subordonate categoriei morale de rau, cum ar fi incorectitudinea, nedreptatea, minciuna, inegalitatea, necinstea, inechitatea, egoismul etc. si care exprima generalizari negative ale comportamentului si conduite umane nedemne si necivilizate. In general aceste notiuni si concepte vizeaza dimensiunile morale, imorale si amorale care au o semantica diferentiata: moral - respecta normele morale; imoral - este contrar moralei si incalca normele morale cunoscandu-le; amoral - care nu are cunostinta de moral, nu cunoaste normele morale si este indiferent de morala, putand cunoaste normele dar nu le da nici o atentie.

Educatiei morale si, in mod deosebit, instruirii ii revine sarcina de a furniza cunostintele teoretice care sa fundamenteze ulterior o asa-numita constiinta morala, indispensabila oricarei manifestari si oricarui comportament moral.

Asa cum mai afirmat, procesul educatiei morale procesul educatiei morale semnifica trecerea de la heteronomie la autonomie morala, adica actiunea de a transforma normele sau valorile morale exterioare obiective, in norme sau valori interioare. Mai concret, la inceput normele si valorile morale (punctualitatea, ordinea, disciplina in munca, politetea, sinceritatea etc.) reprezinta cerinte externe; ele ii sunt pretinse omului de catre o vointa exterioara lui. Prin educatia morala, aceste norme exterioare trebuie transformate in valori interioare adica in cerinte pe care copilul (individul) le pretuieste, iar in final si le autodicteaza. In acest drum lung si anevoios, primul obiectiv care trebuie realizat este constiinta morala, iar procesul specific care i se consacra, are denumirea de insusire morala. Dupa autori care au studiat in amanunt problema (I. Roman, 1978) constiinta morala trebuie vazuta in trei dimensiuni:

cognitiva, prin care educatii iau cunostinta in mod sistematic de normele (valorile) morale si de existenta lor proprie ca indivizi in raport cu aceste norme;

- afectiva (apreciativa), prin care situatia data este considerata dezirabila sau, dupa caz, reprobabila, in raport cu aceste norme (valori);

- normativa (volitiva), prin care se pretinde ca situatiile sau actiunile considerate ca rele sa fie combatute, iar cele considerate ca bune sa fie acceptate.

Formarea constiintei morale sau instruirea morala trebuie sa ia in seama particularitatile de varsta si individuale ale elevilor. La elevii mici, instruirea morala se face indeosebi prin prezentarea, explicarea, analizarea unor exemple, la elevii din gimnaziu pe baza explicarii si insusirii regulilor morale, iar la elevii mari pe baza discutarii si cercetarii conceptiilor despre morala. In ce priveste particularitatile individuale, vom tine seama ca unii elevi au nevoie de mai multe exemple pentru a intelege si interioriza o cerinta morala, altii adera mai greu sau mai usor la regula morala, altii (elevii mari) au nevoie de argumente rationale profunde, de justificari sociale sau metafizice a conceptiilor despre morala, altii au inclinatii spre un mai pronuntat spirit critic, altii spre interpretare a moralei in perspectiva religioasa.

Ca orice proces de invatare, instruirea morala trebuie sa aiba caracter planificat,  sistematic si continuu. Aceasta regula este foarte dificil de respectat, caci daca in studiul diferitelor materii scolare suntem ajutati de prezenta manualelor si programelor scolare, educatia morala nu dispune de o anume materie destinata ei, deci nu are la indemana un instrument de sistematizare. Iesirea din dificultate este posibila, daca, odata cu planificarea materiei de invatamant la diferitele discipline scolare, se face si o alta planificare, privitoare special la instruirea morala, potrivit cu continutul lectiilor si al activitatilor didactice pe care le folosim in sprijinul ei. In acest sens, de mare folos ar putea sa fie o anume programa a educatiei morale, ea putand permite parcurgerea riguroasa a unui volum de concepte, reguli etc., fara a produce repetitii inutile sau hiatusuri in activitatea de formare a constiintei morale. Se citeaza tari in care o astfel de programa exista, iar exemplul lor ar putea fi preluat. Procedand asa, vom reusi sa conducem elevii la situatia de a poseda un veritabil sistem de notiuni si reguli morale, care sa-i ajute sa judece si sa aprecieze corect conduita proprie si pe a celorlalti.

b. Formarea de convingeri si sentimente morale

Acest obiectiv se concretizeaza in cerinta ca notiunile si normele morale sa se transforme in trairi afective inalte si demne care sa polarizeze in jurul binelui si, deci, sa se transforme in convingeri si sentimente morale ca rezultat al imbinarii trairilor afective si al capacitatii de rationalizare a acestora.

La fel ca si la celalalt obiectiv, si la formarea de convingeri si sentimente morale se impun cateva reguli in realizarea educatiei morale si, mai ales, a sentimentelor morale. Sentimentele morale apar sau se declanseaza in contact (n cu modelele prezentate si in functie de acestea. De aici cerinta ca exemplele pe care le folosim in instruirea morala sa aiba valoare de mari modele de comportare morala.

A trai o singura data o anume stare morala nu este suficient pentru formarea unui sentiment moral. Rezulta regula: sentimentele morale se fixeaza in constiinta prin repetarea adica retrairea lor de mai multe ori. In acest scop este nevoie ca exemplele de conduita morala nu numai sa aiba valoare de mari modele, ci sa fie si variate. Deci, pentru formarea unui sentiment moral trebuie sa oferim elevilor mai multe modele (exemple) si acestea trebuie sa fie diferite, sa cauzeze o reactie de respingere.

Adancirea sau profunzimea sentimentelor si statornicirea lor se realizeaza prin explicatii, obtinandu-se initial o intelectualizare a lor, o subordonare a lor fata de ratiune. Altfel sentimentele morale pot fi foarte usor manipulate prin programe sau propagande demagogice. In acest caz, omul actioneaza inainte de a gandi, ca in cazul sovinismului, intolerantei religioase, in genere al conceptiilor extremiste, prin mijloace violente, adesea prin distrugere. Dimpotriva, cand sentimentele sunt controlate de ratiune, omul intai gandeste, anticipeaza si evalueaza rezultatele si apoi actioneaza. Un astfel de om nu va adera niciodata la conceptii si practici extremiste oricat ar fi de avantajoase.

Sentimentele morale devin eficiente si active, sau directii de viata, atunci cand elevii sunt antrenati in activitati concrete, care introduc in viata (in conduita) normele explicate anterior.

Este regula care spune ca formarea constiintei morale nu se incheie cu formarea sentimentelor morale. Oricat de puternice ar fi, sentimentele pot ceda si pot fi convertite in stari emotionale de frica, panica, amenintare, recompensa etc.

Reiese din cele de mai sus ca, in formarea constiintei a morale, este nevoie sa facem un pas mai departe; sa procedam la formarea convingerilor morale, care reprezinta factori motivationali de cea mai mare profunzime. Spre deosebire de sentimente care se refera la atractia din lucruri, convingerile se refera la adevarul din lucruri. De aceea convingerile ne obliga sa acceptam ceva (situatie, judecata, activitate etc.), chiar daca nu ne place, sau ne este defavorabila. Oamenii cu convingeri puternice sunt predispusi sacrificiului pana la sacrificiul suprem pentru a-si sustine convingerile.

Se desprind cateva reguli - norme in vederea formarii convingerilor morale.

1. Prima regula privind formarea convingerilor morale este ca orice convingere pe care vrem sa o formam - inoculam se desprinde din propria noastra convingere. Deci, cei care fac instructia morala, respectand toate regulile formarii sentimentelor, trebuie totodata sa fie convinsi ei insisi de ceea ce spun sau explica.

O a doua regula este ca ideile, teoriile, exemplele folosite la instruirea morala trebuie sa reprezinte adevaruri certe. Convingerile fiind in egala masura de natura afectiva si rationala, este nevoie ca tot ce prezentam elevilor sa poarte marca unor adevaruri indubitabile. Aceasta raspunde si primei reguli, aceea ca nu se pot produce convingeri prin mimarea lor sau prin propagarea unor false adevaruri.

Convingerile devin ferme, statornice, deplin eficiente, prin demonstratii stiintifice sau practice, prin comparatii, prin observarea si analiza corecta a fenomenelor. Demonstratiile false sunt usor de depistat si in loc de convingeri se obtin reactii de respingere. Chiar daca apartin domeniului teoreticului si deziderativului consideram ca sunt necesare asemenea informatii transpuse in reguli si norme necesare formarii si consolidarii unei constiinte si a unei conduite morale.

c. Formarea deprinderilor si obisnuintelor morale

Acest obiectiv presupune transpunerea normelor si cunostintelor morale in fapte (actiuni) morale, in deprinderi si obisnuinte morale. Implica, pe de o parte, asimilarea continutului teoretic ce face referinta la asemenea cunostinte iar, pe de alta parte, presupune aplicarea in practica si respectarea normelor si regulilor morale.

Deprinderea morala, ca orice deprindere reprezinta in ultima instanta o componenta automatizata a activitatii omului si consta in indeplinirea anumitor acte fara control permanent din partea constiintei.

Deprinderea morala reprezinta la randul ei, o componenta a conduitei morale, automatizata prin exercitiu. Ea este definita si ca o stare de adaptare la o sarcina sau actiune data. Se pot face multiple exemplificari de deprinderi morale, ele purtand numele regulii pe care o traduc in viata: deprinderea de a fi punctual, de a fi disciplinat, de a colabora, de a se stapani, de a persevera in invingerea unei dificultati etc. Chiar daca ele nu sunt decat componente simple (si adesea elementare) ale conduitei, sa nu uitam ca ele reprezinta si punctul de inceput al unei conduite stabile.

De regula, deprinderile morale se formeaza greu, pentru ca fondul de instincte si impulsuri primare este mai puternic decat cel care trebuie invins la formarea deprinderilor de altfel, cum ar fi cele intelectuale. De pilda, este mai usor sa formam unele deprinderi de calcul, de analiza gramaticala etc., decat deprinderea de a fi punctual, politicos etc. De aceea se impun si in formarea deprinderilor morale si a conduitei morale cateva reguli.

Relatiile, conditiile, exigentele ce se impun scolarilor este necesar sa aiba o mare regularitate in timp si un caracter constant, evident si ferm. Inconstanta, capriciile educatorilor in exigentele exprimate fata de elevi sunt o mare piedica in formarea deprinderilor morale, de aceea statornicia relatiilor, conditiilor, cerintelor, cand sint rationale si realizabile, produc in mai mare masura mobilizarea energiei si incredere in educator.

Formularea sarcinilor sa fie clara, concisa, precisa, sa nu lase loc indoielii asupra indeplinirii lor. Nu se teoretizeaza in momentul formularii unei sarcini; cel mult se dau indrumarile necesare pentru realizarea ei. Dar orice sarcina sa fie rezonabila, realizabila si controlabila. Spre exemplu, a le cere elevilor un lucru de felul "pentru maine sa repetati tot ce am invatat de la inceputul anului", este ceva din principiu nerezonabil.

Controlul activitatii elevilor sa aiba caracter sistematic, sa fie insotit de sesizarea si corectarea greselilor, de dreapta apreciere, iar treptat sa fie inlocuit cu autocontrolul. Vom retine ca un control exagerat, paralizant, este egal cu ineficienta, cu lipsa de control.

Formarea obisnuintelor morale

Spre deosebire de deprindere, obisnuinta este o deprindere foarte puternic inradacinata, de aceea se si spune ca obisnuinta este a doua natura. In ceea ce priveste deosebirea dintre deprindere si obisnuinta morala aceasta se constata mai ales cand se produce incalcarea unei norme morale.

Pentru transformarea deprinderilor morale in obisnuinte morale, trebuie, de asemenea, respectate niste reguli.

1. Deprinderile de conduita morala sa fie repetate timp indelungat, cu regularitate, deoarece numai regularitatile de mare durata si de mare corectitudine pot deveni obisnuinte.

2. Repetarea continua a deprinderilor sa fie asociata cu un control inteligent, care nu supara si nu jigneste, ci sugereaza posibilitatile perfectionarii acelei conduite.

3. Deprinderile duc la formarea obisnuintelor atunci cand sunt exersate in situatii reale de viata. Nu au valoare formativa exercitiile stupide, izvorate din capricii sau razbunare, cele cu continut sarac sau artificial.

d. Formarea trasaturilor volitive - de vointa

Educatia morala impune pe langa obiectivele prezentate mai sus si formarea unor calitati si capacitati de ordin volitiv, care sa stea la baza unor acte si comportamente morale ce depasesc uneori manifestarile si nivelul deprinderilor si obisnuintelor cotidiene. Printr-o asemenea educatie si constiinta se poate ajunge la actiuni ce implica eforturi, mobilizare de energie si alte calitati si trasaturi specifice vointei. Principiul olimpismului: "ai castigat, continua; ai pierdut, continua" sau cel formulat de marele explorator norvegian F. Nansen "ai izbutit, continua; n-ai izbutit, continua" sunt expresia si rezultanta unor trasaturi de vointa ce particularizeaza si caracterizeaza asemenea actiuni. Hotararea, perseverenta, tenacitatea, curajul etc. sunt cateva calitati ale vointei ce pot si trebuie educate.

Asemenea trasaturi nu sunt rezultanta vietii cotidiene chiar daca conditiile sociale le impun uneori, ci ele apar pe fondul unei educatii morale consistente si sistematice. In acest sens in literatura de specialitate se opereaza cu anumite concepte prin care sunt exprimate asemenea manifestari, unul dintre acestea fiind cel de comportament moral care este definit ca un ansamblu de manifestari psihice cu continut normativ axiologic ce se obiectiveaza printr-o diversitate de niveluri ale structurii, dezvoltarii si educarii sale ca element constituent al constiintei umane.

e. Formarea trasaturilor de caracter

Dimensiunea caracteriala si, in mod deosebit, cea atitudinala si psihocomportamentala este rezultanta legica a educatiei morale - civice. Caracterul reprezinta nucleul pe care este structurata personalitatea individului si desemneaza particularitatea acestuia, insusi cuvantul caracter, derivat din grecescul "character", inseamna semn, pecete, tip, trasatura, particularitate sau felul de a fi desemnand vectorul atitudinal - caracterial al personalitatii.

Caracterul este definit si exprimat, totodata, prin ansamblul trasaturilor psihocomportamentale esentiale si stabile ale personalitatii umane prin care se manifesta ca o unitate bine conturata in relatiile si situatiile sociale exprimate prin atitudini, convingeri, idealuri si calitati morale inalte, valoroase si demne. Printre calitatile (trasaturile) de caracter mentionam: cinstea, sinceritatea, modestia, curajul, spiritul de independenta si initiativa constructiva, principialitatea, dreptatea, prietenia, demnitatea etc., iar la nivelul atitudinilor delimitam:

atitudinea fata de propria persoana (sau dobandirea virtutilor personale) cum sunt sinceritatea si curajul ca principale trasaturi de caracter;

atitudinea fata de altii (ca trasaturi principale evidentiindu-se responsabilitatea, solidaritatea, raspunderea etc.);

atitudinea fata de societate (educatia urmarind dobandirea unor sentimente sociale cum ar fi patriotismul si nationalismul);

atitudinea fata de munca si invatatura etc.

In cadrul educatiei morale un rol deosebit revine educatiei patriotice alaturi, desigur, de educatia nationala ca principale forme ale acesteia. Patriotismul, ca rezultanta a educatiei patriotice presupune, asa cum afirma I. Nicola (1994), constiinta apartenentei la poporul roman, la mediul national, social si cultural, identificarea cu interesele patriei, apararea independentei si suveranitatii, simtul raspunderii fata de valorile fundamentale ale existentei sociale si spirituale ale natiunii. In acelasi timp, patriotismul incumba atasamentul fata de pamantul natal, aprecierea si respectarea traditiilor istorice progresiste, a limbii si culturii, lupta si spiritul de sacrificiu pentru libertatea patriei si increderea in prosperitatea ei.

Delimitam in acest sens mai multe obiective ale educatiei patriotice:

formarea constiintei patriotice - dimensiunea cognitiv-formativa constand din cunostinte despre patrie, atasament fata de valorile patriei, inclusiv de teritoriu; sentimente si convingeri referitoare la apararea si dezvoltarea patriei;

formarea conduitei patriotice - dimensiunea aplicativa constand atat din deprinderi si obisnuinte de comportare in spirit patriotic, cat si considerarea patriotismului ca una din trasaturile fundamentale ale caracterului moral. Aici se include si formarea vointei necesare unui comportament patriotic, pana la jertfa de sine daca se impune.

Educatia civica

Educatia si constiinta morala sunt strict legate de educatia si conduita civica a indivizilor. Termenul civic provine din latinescul "civis" (cetatean) care, la randul sau, deriva din "civitas" (cetate) cu corespondentul in limba greaca "polis". De aceea, aceasta componenta a educatiei are o valenta triadica si uneori ambigua fiind cunoscuta sub trei denumiri: educatie civica, educatie cetateneasca sau educatie politica (St. Barsanescu, 1935 si G.G. Antonescu, 1930).

Aceasta ambiguitate semantica conduce uneori la intelesuri diferite ale notiunii de educatie civica fiind fie substituit, fie identificat cu alte dimensiuni educationale. Spre exemplu, in perioada totalitarismului prin educatie civica era desemnata educatia pentru respectarea legilor si ordinii in stat, ceea ce apartinea evident ca obiectiv educatiei politice si nu educatiei civice. Mai sunt si alte interpretari ambigue si denaturate asupra educatiei civice asupra carora nu vom insista. Un pedagog de marca lui R. Hubert vede in educatia civica o entitate circumscrisa educatiei politice sau autorii lucrarii "Reconstructie pedagogica", C. Moise si T. Cozma, chiar definesc educatia civica ca a fi atitudinea fata de ordinea de stat stabilita prin legi si optiunea pentru o anumita forma de stat dezirabila pentru cetateni. St. Barsanescu, delimitandu-se oarecum de acesti autori, defineste educatia civica ca a fi acea educatie in vederea intelegerii unei autoritati care conduce dupa drept, dupa legi. Asemenea interpretari si nuante politice ale educatiei civice se regasesc si la alti pedagogi si filosofi cum ar fi: J. Locke, Fénélon sau Comenius, parintele didacticii pedagogice. La randul sau Pestalozzi atrage atentia pericolului prin lipsa educatiei intr-un stat democratic: "poporul suveran fara intelegerea politica este un copil care se joaca cu focul si este in pericol ca in fiecare clipa sa-si aprinda casa" (apud. Barsanescu, op. cit.).

Din definitiile prezentate nu rezulta cu claritate obiectivele si continutul educatiei civice. Beneficiem in acest sens de dimensiunea taxonomica a acestei activitati prin aportul adus de catre C. Moise si T. Cozma in lucrarea deja citata. Rezumand aceste obiective, ele ar viza in esenta:

dezvoltarea simtirii civice a tineretului, care sa se concretizeze in constiinta responsabilitatii in indeplinirea indatoririlor si in exercitarea drepturilor. Aceasta impune ca tineretul sa fie informat despre rolul statului democratic, organizarea si institutiile lui, despre justificarea obligatiei cetateanului de a apara aceste structuri ale statului. Informatiile dobandite in raport cu aceasta problematica sunt rezultanta fireasca a educatiei civice si politice, mai bine-zis a unei culturi politice.

pregatirea individului in sensul activismului civic si politic, adica implicarea individului in treburile cetatii, in speta ale societatii si colectivitatii, atat pentru mentinerea starilor de lucruri, cat si pentru schimbare. Educatia civica trebuie sa formeze in acest sens constiinta indivizilor ca apartin unei comunitati ordonate, bazate pe legi acceptate de marea majoritate a cetatenilor pe care trebuie sa le cunoasca si in acelasi timp sa le respecte.

formarea independentei gandirii politice a individului si grupului pe calea informarii corecte si a libertatii de actiune in plan civic.

Rezulta din cele prezentate necesitatea si importanta educatiei morale si civice in stabilirea unor relatii interpersonale si umane la nivelul grupurilor si colectivitatilor in care isi desfasoara indivizii activitatea, in acest mod tipurile educationale prezentate devin o necesitate legica.