Formele raspunderii internationale

Formele raspunderii internationale   

Formele raspunderii internationale sunt avute in vedere intr-o anumita masura in reglementarea cuprinsa in proiectul de articole elaborat de Comisia de Drept International a Organizatiei Natiunilor Unite. Una dintre aceste forme o constituie raspunderea statelor pentru faptele lor internationale ilicite. Cat priveste acest tip de raspundere, art.28 din proiect precizeza ca raspunderea internationala a unui stat care ii este impusa acestuia printr-un act international ilicit, potrivit dispozitiilor din partea a-I-a, atrage dupa sine consecintele juridice prevazute in cea de-a doua parte a proiectului. Cel de-al doilea tip de raspundere este reglementat in proiectul de articole referitor la consecintele prejudiciabile care nu sunt interzise de dreptul international ( in formularea de dupa 2001 "Prevenirea prejudiciilor transfrontiere cauzate de activitati periculoase"). Prevederile proiectelor de articole nu vor aduce atingere dispozitiilor Cartei Organizatiilor Natiunilor Unite, ca organ politic are competenta de a sanctiona anumite acte de amenintare a pacii, incalcarea pacii sau acte de agresiune conform capitolului VII din Carta, ceea ce a fost calificata in doctrina ca o forma a raspunderii internationale a statelor respectiv raspunderea politica a statelor. Avand in vedere distinctia facuta intre "crime si delicte" conform art.19 din proiect, in versiunea din 1996 s-a considerat ca ar exista si o raspundere penala a statelor, distinctie care a fost inlaturata din proiect, iar Statutul Curtii Penale Internationale consacra raspunderea penala a persoanelor fizice pentru cele mai grave crime internationale. Unii autori afirma si existenta raspunderii statelor pentru incalcarea normelor de drept international umanitar, ori raspunderea pentru incalcarea normelor de drept international al mediului sau pentru poluare. Raspunderea politica a statelor in dreptul international, este angajata pentru un act ilicit de natura a atrage aplicarea de sanctiuni ( masuri de constrangere ), impotriva statului delincvent, intervenind numai atunci cand, prin fapta ilicita au fost violate acele obligatii internationale "erga omnes", de "jus cogens ", violari ale relatiilor internationale, pacea, securitatea si suveranitatea statelor. Sanctiunile aplicate in conformitate cu prevederile capitolului VII din Carta Organizatiei Natiunilor Unite , sub forma masurilor de constrangere de ordin economic si altele si pot fi economice si chiar cu folosirea fortelor armate.

Raspunderea politico-juridica a statelor presupune suportarea de catre statul autor a unor sanctiuni ce pot fi concretizate intr-o forma ce variaza, de la simpla cerere de a pune capat actului ilicit, pana la sanctiuni dure, mergand pana la folosirea fortei armate. In caz de agresiune se pot aplica si alte sanctiuni cu caracter militar, care pot merge pana la limitarea temporara a suveranitatii statului vinovat. Alaturi de Organizatia Natiunilor Unite isi aduc aportul in solutionarea problemelor internationale si Uniunea Europeana (U.E.), Consiliul Europei (C.E.) si Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (O.S.C.E.). Raspunderea materiala a statelor in dreptul international consta in obligarea statului autor de a restabili situatia anterioara comiterii faptului ilicit, iar daca aceasta nu mai este posibil in plata unei despagubiri sau compensatii si intervine in situatia in care a fost creat un prejudiciu material. Statul vinovat este obligat sa repare daunele materiale provocate de el statului victima, prin formula si modalitatea "reparatio" si "restitutio".

Repararea materiala, "restitutio in integrum" actioneaza numai in cazul repararii

daunelor directe nu si a celor indirecte, secundare. Atunci cand nu se poate executa repararea materiala intervine repararea prin plata prejudiciilor provocate - reparation. In cazul unui atac armat, se stabilesc la sfarsitul acestuia asa numitele "despagubiri de razboi" [3] stabilite numai prin tratatele de pace. Statul mai raspunde si pentru neindeplinirea obligatiilor stabilite prin tratate si conventii sau pentru prejudiciile cauzate de resortisantii sai. Raspunderea materiala poate exista si independent de celelalte forme ale raspunderii internationale.

Raspunderea morala a statului, intervine cind statul, prin organele sale (ori a cetatenilor sai in cazul protectiei diplomatice) a suferit daune morale, consta in cererea de scuze pe care o datoreaza statul autor al unui delict international fata de statul care a suferit dauna. Prezentarea scuzelor se face intr-un cadru solemn prin inaltarea drapelului. Raspunderea morala se poate concretiza si prin aplicarea de sanctiuni contra persoanelor care au comis actiunea ilicita.

Renuntarea la protectia diplomatica - Clauza Calvo. Exista o serie de reguli specifice care se aplica in cazul raspunderii internationale; in afara de cauzele care inlatura responsabilitatea internationala a statelor, se ridica probleme in ceea ce priveste punerea in actiune a responsabilitatii internationale prin renuntarea la protectia diplomatica - Clauza Calvo. Atunci cand un stat renunta la dreptul sau suveran de a prezenta o reclamatie internationala el renunta in baza tratatelor bilaterale intre state, pe baza de reciprocitate si acord material. Aceasta clauza, "Calvo" isi are originea de la numele jurisconsultului si omului de stat argentinian Calvo,ea fiind contestata, deoarece, in unele cazuri, in unele contracte se prevad clauze, in baza carora se interzice cocontractantilor straini sa faca apel la protectia diplomatica a guvernelor lor, stimuland anticipat inadmisibilitatea oricarei reclamatii internationale. Unii autori sustin ca ea este functionabila in unele situatii ce intervin in raporturile dintre individul lezat si statul parat, dar inopozabila fata de statul reclamant. Limitele actiunii de protectie diplomatica constau in aceea ca problema protectiei diplomatice intervine in cazul in care exista o violare, o incalcare a dreptului, deci a unui caz de raspundere internationala care premerge sau conduce la raspunderea statelor si numai atunci se naste raportul dintre cele doua state. Raspunderea internationala a statelor pentru consecinte prejudiciabile rezultate din activitati care nu sunt interzise de conventiile internationale - raspunderea statelor pentru daunele nucleare, pentru actiuni de poluare. Aceasta forma de raspundere a statelor de mare actualitate, este un domeniu in care s-au adoptat in ultima vreme o serie de reglementari: in doua domenii si anume: domeniul nucear si protectia mediului. In primul domeniu referitor la folosirea in scopuri pasnice a energiei nucleare sunt de mentionat indeosebi urmatoarele conventii: Conventia de la Paris din 1960 privind raspunderea fata de terti in domeniul energiei nucleare; Conventia privind raspunderea civila pentru daunele nucleare ( Viena 1963 ); Protocolul comun referitor la aplicarea Conventiei de la Viena si Conventiei de la Paris (1988); Conventia privind compensatiile suplimentare pentru daunele nucleare ( Viena 1997 ); Protocolul din 1997 de amendare a Coinventiei de la Viena din 1963. In legatura cu cel cel doilea domeniu, sunt relevante, Conventia privin evaluarea impactului de medu in context transfrontiera de la Espoo ( 1991); Conventia de la Lugano din 1993 referitoare la raspunderea civila pentru daune rezultand din activitati periculoase pentru mediu, Conventia de la Strassbourg cu privire la protectia mediului prin mijloace de drept penal (1998). Conventiile privind raspunderea in domeniul nuclear au unele particularitati, in primul rand fiind vorba de o activitate bazata pe risc este obligatorie asigurarea de risc. Astfel de exemplu, art.VII (1) al Conventiei privind raspundererea civila pentru daune nucleare (Viena 1963), modificata prin Protocolul din 1997 prevede ca, exploatantul este obligat sa instituie o asigurare sau orice garantie financiara care sa-i acopere raspunderea pentru dauna nucleara, cuantumul, natura si conditiile asigurarii s-au garantiei sunt determinate de statul pe teritoriul caruia se afla instalatia. Statul pe teritoriul caruia se afla instalatia asigura plata indemnizatiilor pentru dauna nucleara, recunoscute ca fiind in sarcina exploatantului, furnizand sumele necesare in masura in care asigurarea sau garantia financiara nu ar fi suficiente fara a se depasi anumite limite in temeiul art.V. In al doilea rand, exista principiul ca, raspunderea este canalizata catre exploatant, art. II din Conventie dispunand ca, exploatantul unei instalatii nucleare trebuie sa raspunda pentru orice dauna nucleara, daca :

a) survenit in aceasta instalatie nucleara;

b) implicand material nuclear care provine din aceasta instalatie care este in aceasta si survenit:

* inainte ca raspunderea pentru accidente nucleare cauzate de acest material sa fi fost asumata, in temeiul unui contract scris, de catre exploatantul unei alte instalatii nucleare;

* in absenta unei prevederi exprese al unui asemenea contract, inainte ca exploatantul unei alte instalatii nucleare sa fi preluat acest material. In al treilea rand, notiunea de dauna nucleara este complexa, art.2 lit.k precizeaza ca, dauna nucleara insemna:

* orice deces sau orice ranire;

* orice pierdere de bunuri sau orice dauna privind bunurile si fiecare dintre urmatoarele categorii, in limita stabilita de triunalul competent;

* orice pierdere economica care rezulta dintr-o pierdere sau o dauna suferita de o persoana indreptatita sa ceara reparare cu privire la acea pierdere sau distrugere;

* costurile masurilor de refacere a mediului degradat, cu exceptia cazului cand degradarea este nesemnifactiva;

* orice pierdere a veniturilor care deriva dintr-un interes economic prin orice folosire a mediului suferita ca rezultat al unei degradari semnificative a mediului;

* costurile masurilor preventive si orice pierdere sau dauna cauzata de astfel de masuri;

* orice alta dauna economica, alta decat cea cauzata de degradarea mediului, daca este admisa de legislatia privind raspunderea civila a tribunalului competent.

In al patrulea rand, raspunderea exploatantului este obiectiva, pentru orice dauna nucleara (art.IV), dar poate fi limitata de statul pe teritoriul caruia se afla instalatia (art.V), la un cuantum ce nu va fi inferior de 300 milioane DST si in anumite conditii sume de 150 milioane DST. Instantele competente pentru a solutiona actiunile introduse conform art.II sunt instantele statului parte, pe teritoriul caruia s-a produs accidentul, exceptand cazurile prevazute de art.XI din Conventie. Avand in vedere raspunderea statelor pentru daunele provocate de accidente nucleare pentru actiunile consideram ca fiind prioritara problema privind protejarea mediului inconjurator in perioada contemporana. Mediul ambiant reprezinta acel sistem complex, format din toate componentele naturale si antropice. Interferenta dintre diferitele elemente ale acestora a determinat individualizarea unei multitudini de sisteme de mediu cu intindere, complexitate si evolutie deosebite. In ultimul timp se constata o schimbare accentuata a calitatii aerului, apei si solului - toate prin poluarea constanta cu diferite substante chimice sau alte materiale poluante. Marile combinate, fabrici si uzine, in procesul lor de productie, utilizeaza diverse substante toxice si radioactive care, folosite constant, duc la degradarea treptata si sigura a mediului ambiant. De aceea, in legislatiile multor state, se regasesc texte de legi ample referitoare la factorii poluanti si combaterea energica a acestora, care au rolul de a sensibiliza si totodata de a obliga guvernele acestora sa acorde toata atentia marilor probleme ale societatii actuale legate de mediu. Dupa al doilea razboi mondial se poate observa ca, marile puteri mondiale SUA si URSS, s-au angajat intr-o concurenta acerba in toate domeniile stiintei, pentru a detine suprematia mondiala. Astfel, SUA imediat dupa declansarea "razboiului rece" impreuna cu URSS, au inceput o veritabila cursa a inarmarilor, a cuceririi spatiului si a detinerii puterii absolute in stiinta si tehnica. Experientele atomice si nucleare ale SUA in laboratoarele de la Los Alamos, au provocat mari nelinisti celeilalte puteri, URSS. Astfel, pentru a-si justifica cat de cat refuzul de a coopera cu China in domeniul nuclear, URSS a putut sa se prevaleze incepand din anul 1968, de decizia Comisiei de dezarmare de la Geneva - bazata pe o propunere comuna a SUA si Uniunii Sovietice - ce impunea celor doua puteri sa nu livreze nici arme, nici tehnologii nucleare celorlalte tari. Negocierile au fost destul de dificile mai ales in problema privind "limitarea armamentului strategic si de distrugere in masa". Rusii totusi au ajuns dupa ani de zile de disputa in materie stiintifica si militara, la concluzia ca "superioritatea tehnologica americana compensa superioritatea cantitativa a armelor lor". In dreptul international umanitar, raspunderea internationala a statului este angajata de fapta sa ilicita, ce constituie fundamentul raspunderii, o incalcare a obligatiilor internationale pe care statul si le-a asumat. In tratatele internationale, in dreptul umanitar statele trebuie sa se oblige sa "respecte", dar si "sa faca sa fie respectat dreptul international umanitar".

Astfel, este cazul fostei Iugoslavii, unde au existat trei teatre de razboi: Slovenia, Croatia si Bosnia-Hertegovina. Inca din timpul conflictelor, normele dreptului international umanitar au fost incalcate, fapt care a atras atentia mai multor organisme si foruri internationale. in privinta conflictului din fosta Iugoslavie, acesta este in stransa legatura cu evenimentele intervenite in URSS, si in Europa incepand din 1989.[11]

Astfel, la al XIV-lea Congres extraordinar al Ligii comuniste (ianuarie 1990), neputinta s-a manifestat in mare masura prin retragerea de la discutii a delegatiei slovene. Explozia si suflul ei international (in privinta exclusiva a raspunderii internationale a statelor si persoanelor) a fost declansata la 2 iulie cand, 114 deputati de origine albaneza din parlamentul de la Kosovo au adoptat o constitutie care a stabilit in linii generale egalitatea acestei provincii cu celelalte republici din cadrul federatiei. Reactia parlamentului sarb a fost negativa, dura, de condamnare cu vehementa a actului adoptat de Kosovo.

Presedintia Iugoslava condamna drept neconstitutional referendumul organizat in Slovenia, la 28 decembrie, in favoarea independentei. A urmat apoi si Croatia care a persistat in favoarea rezolutiilor adoptate de parlament privind separarea si independenta fata de federatia iugoslava. In 1991 s-a ajuns la ceea ce intreaga opinie publica internationala se astepta: o crestere rapida si puternica a tensiunii intre partizanii unei confederatii de republici declarate si autointitulate drept "suverane" - slovenii si croatii, precum si cei ai mentinerii federatiei actuale - sarbii. Inainte ca razboiul civil sa se instaleze pentru mai multi ani in spatiul bosniac ( din martie 1992 pana la acordurile de la Dayton, din octombrie 1995), Organizatia Natiunilor Unite a incercat stoparea luptelor din Croatia, trimitand, la 14 ianuarie 1992, primele "casti albastre" in Slavonia si Krajna. In general, comunitatea internationala s-a dovedit a fi neputincioasa in timpul acestui conflict existand mari interese in politica marilor puteri ale lumii. [12]Astfel, pentru a intari cele afirmate de noi, Franta, care mult timp a cautat sa menajeze Belgradul, a desemnat de-abia in luna iunie 1992 Serbia drept agresor. Acordul incheiat la Dayton, prevedea transformarea Bosniei - Hertegovina intr-un stat independent, format din doua entitati: sarba si croato-musulmana. Statutul Tribunalului International Penal de la Haga nu face deloc trimitere la protocoalele aditionale din 1977; Iugoslavia a ratificat aceste instrumente in 1979, statele care s-au constituit au devenit parti semnatare cu drepturi si obligatii internationale din 1992.

In urma consecintelor dezastruoase create de conflictele armate, avand drept consecinta instabilitatea regionala, Organizatia Natiunilor Unite, prin Consiliul sau de Securitate a fost nevoit sa ia atitudine ferma si sa condamne actele de agresiune prin infiintarea Tribunalului penal special pentru sanctionarea criminalilor de razboi din acest spatiu. [13] Pozitia ambigua a unor puteri occidentale si a Statelor Unite a condus la diverse fictiuni intre statele din Consiliul de Securitate. Intoxicarea opiniei publice de catre mas-media americana si canadiana prin folosirea unor martori mincinosi si imagini trucate privind presupuse acte de agresiune si terorism a fost posibila si cu concursul altor state interesate de independenta Croatiei sau Bosniei-Hertegovinei. Cazul razboiului din Golf a suscitat si el atentia internationala. Regimul dictatorial al lui Sadam Hussein a incalcat in mod flagrant, prin actiunile sale belicoase la adresa statelor din regiune, pacea si securitatea acestora. Inceputa din anul 1991, actiunea Statelor Unite pentru lichidarea regimului si capturarea conducatorului Irakian a continuat pana in 2003 cand in urma unor ample actiuni militare, si aliatii sai traditionali (Anglia si Canada), precum si alti aliati au distrus orice rezistenta armata, liderul Irakian fiind capturat, urmand a fi judecat si condamnat pentru actiunile sale impotriva natiunii si a omenirii. Inceput in anii ' 80, conflictul din fosta U.R.S.S. si separatistii din Cecenia continua si in prezent prin diverse acte de diversiune si terorism, lupta de guerila si alte forme de lupta. Ingradirea accesului la primirea de armament si tehnica militara si oricarui ajutor venit din exterior, negocierile si intelegerile referitoare la problemele ivite in acest sens, toate acestea vor contribui la limitarea treptata a conflictului si stabilitatea regionala. Tot in acest sens, se inscrie si conflictul din Afganistan. Actiunile de capturare a teroristului international Ossama Ben Laden de catre fortele americane si Rusia dar si ale altor puteri ( dupa actul de la 11septembrie 2001), sunt in conformitate cu normele si principiile dreptului international, privind raspunderea statelor in dreptul international.

Atunci cand un stat, subiect de drept international, nu-si respecta obligatiile asumate prin tratate incheiate in domeniul dreptului umanitar, reprezinta o fapta ilicita a carei consecinta este angajarea raspunderii statului autor. Aceasta raspundere este in functie de consecintele si gravitatea incalcarii normelor drepturilui umanitar.

Raspunderea internationala nu are decat in mod exceptional un caracter penal - aceasta sanctiune vizeaza numai persoana fizica, deoarece numai ea poate raspunde din punct de vedere penal in cadru international . Prin formele de raspundere internationala a statelor - raspunderea pentru violarea dreptului international umanitar, raspunderea politica, raspunderea pentru prejudiciile rezultate din activitati care sunt sunt interzise de conventiile internationale - raspunderea statelor pentru daune nucleare si actiuni de poluare, ca principiu toate statele din comunitatea internationala in ansamblul sau, pot angaja raspunderea statelor pentru savarsirea unor fapte internationale ilicite prin incalcarea normelor de drept international.

Concluzii

Raspunderea internationala reprezinta un capitol deosebit de important in materia dreptului international, sistemul existand inca din cele mai vechi timpuri sub diverse aspecte, ea caracterizandu-se ca o adevarata institutie de drept. Organizatiile internationale prin structura obiectivelor trasate contribuie la indeplinirea sarcinilor si obligatiilor internationale la care statele aflate in conflict sau celelalte au aderat. In relatiile interstatale din ultima perioada raspunderea internationala este implicata din ce in ce mai mult, acest fapt este distinct din cateva ratiuni sau considerente: litigiile internationale, starile de conflict politic, diplomatic si militar contribuie la extinderea sferei raspunderii pentru a asigura in mod imperios controlul legalitatii, al oportunitatii si eficientei normelor cuprinse in tratatele internationale si alte izvoare de drept international. Actiunile intreprinse in anumite situatii, de unele state nu concorda plenar cu interesele societatii, ale cetatenilor si in asemenea cazuri din ratiuni de stat, pentru a asigura suveranitatea, legalitatea si independenta conform dreptului si normelor internationale, este permisa luarea unor masuri cu caracter coercitiv, uneori punitiv, pentru a stopa conflictele inter-tari, iminente de altfel. Raspunderea internationala a statelor, fiind institutie de drept international public, dispune ca principiu de propria sa reglementare adoptata intr-un fel de aproape toate statele. Tratatele, cutuma si alte izvoare de drept international confirma acest lucru. Ea trebuie in mod obligatoriu inteleasa prin prisma activitatii si a modului de organizare si functionare a societatii internationale, a derularii relatiilor internationale si respectarii ordinii juridice internationale. Necesitatea angajarii raspunderii internationale pentru faptele si actiunile ilicite ale unor state rezida si se impune totodata, in scopul apararii statului lezat ori a altor state sau a comunitatii internationale in ansamblul sau impotriva incalcarii normelor dreptului international, rezultat al acordului de vointa al statelor, sau pentru incalcari grave ale obligatiilor care decurg din aceste norme imperative ale dreptului international general.

Cand statele sau cetatenii lor au suferit anumite daune sau nu li se recunoaste un drept, sau acesta a fost incalcat cu buna stiinta ori involuntar, ei pot apela la institutia raspunderii, facand posibila stabilirea si valorificarea implementarii ei. Raspunderea statelor este o componenta fundamentala a mecanismului international, avand drept scop asigurarea unei cat mai bune conduite internationale, realizandu-se prin aceasta , acea unitate de scop si sens.

In marea lor majoritate, tratatele internationale in problema solutionarii diferendelor internationale prevad recurgerea statelor la mijloacele politico-diplomatice, precum si la arbitrajul international si justitia internationala, ceea ce, pe de o parte denota intr-un fel legatura dintre aceste mijloace, iar pe de alta parte releva faptul ca justitia detine un rol activ, de decizie,implicindu-se in judecarea diferitelor litigii in relatiile inter-statale.

Comunitatea internationala are la dispozitie un set de conventii si tratate internationale prin care se asigura un rol deosebit in ansamblul lor mijloacelor de solutionare pasnica si ca atare, principiului raspunderii internationale. Astfel, Conventiile de la Haga din 1899 si 1907, de la Geneva din 1949, Protocoalele din 1977, conventiile privind raspunderea in domeniul nuclear si altele reglementeaza diferite aspecte ale raspunderii internationale sau aceasta institutie in ansamblul ei, conventii la care sunt parti un numar insemnat de state.

Formele raspunderii internationale isi gasesc o anumita reflectare in conventiile internationale si alte acte juridice, inclusiv rezolutii ale Consiliului de Securitate adoptate in baza Capitolului VII din Carta Oragnizatiei Natiunilor Unite. Tribunalele internationale au un rol determinant in acest sens, iar justitia internationala in materie ramane inflexibila, fara nici o abatere, la care s-ar putea recurge, fiind in acelasi timp, un instrument de evaluare deosebit de riguros.

Recomandari

Raspunderea internationala a statelor, regulile de conduita si asigurarea respectarii lor reprezinta factori esentiali ai stabilitatii in relatiile politico-diplomatice dintre state, iar cercetarea aspectelor legate de raspunderea internationala impune anumite recomandari, de care s-ar putea tinea seama in perspectiva, cum ar fi:

* inasprirea sanctiunilor pentru nerespectarea obligatiilor internationale si o corecta aplicare ;

* necesitatea adoptarii unor masuri referitoare la definirea actelor de agresiune si stabilirea conditiilor de exercitare a competentei Curtii Penale Internationale, care ar face ca regulile internationale sa fie luate mult mai in serios;

* introducerea in conventiile referitoare la mediu, folosirea si protectia cursurilor de apa internationale, poluarea transfrontiera a atmosferei, protectia stratului de ozon etc. a unor clauze privind raspunderea pentru daune, sustinute si de standarde internationale, respectiv valori limita admisibile si alte cerinte .

* o mai mare transparenta, vointa politica, si buna credinta in relatiile dintre state, fapt care ar conduce la o mai mare apropiere dintre acestea si la edificarea pe baze solide a relatiilor reciproce in plan bilateral si multilateral general, ceea ce ar putea favoriza si procesul globalizarii.

* sensibilizarea societatii civile, a organizatiilor internationale neguvernamentale in legatura cu raspunderea statelor in general .