Educatia estetica

Educatia estetica

Societatea contemporana este nu doar o societate a informatiilor si a pragmatismului ci si o societate construita pe fundamentele esteticului sub toate formele si modalitatile sale  de manifestare.

Pe toata durata istoriei sale existenta umana a fost o existenta derulata implicit sau explicit sub semnul frumosului. Criteriile de factura estetica au jalonat sau cel putin au incercat sa defineasca creatia umana atat in planul creatiei materiale cat si in acela al creatiilor de ordin spiritual, existand un paralelism relativ constant intre dezvoltarea culturii si civilizatiei si progresul inregistrat in sfera esteticului.

Educatie si axiologie

Formarea unei personalitati armonios dezvoltate presupune orientarea demersurilor instructiv-formative nu doar asupra dimensiunii cognitive sau morale a acesteia ci si asupra celei estetice. Aceasta necesitate devine tot mai evidenta in conditiile actuale, cand intre estetic si celelalte laturi ale dezvoltarii personalitatii se instituie raporturi de interdeterminare tot mai consistente.

Situarea majoritatii activitatilor umane sub rigorile frumosului s-a concretizat prin preocuparea constanta de a asocia functionalul cu esteticul, element ce reprezinta un criteriu fundamental al oricarei realizari sau creatii. Altfel spus, alaturi de alte repere, criteriul estetic a reprezentat si reprezinta una dintre coordonatele definitorii ale oricarei creatii materiale sau spirituale atat din perspectiva producerii acesteia cat si din aceea a recunoasterii, acceptarii si valorizarii sale de catre segmentul de populatie caruia i se adreseaza.

Din punct de vedere etimologic, termenul estetic provine din grecescul aisthesis, termen care desemna capacitatea de perceptie senzoriala.

In sensul sau actual, conceptul estetic acopera o larga arie tematica, incluzand preocuparile legate de istoricul si formele de aparitie ale frumosului, de legitatile care guverneaza domeniul acestuia, de influentele fenomenelor estetice asupra omului si de mecanismele prin intermediul carora omul percepe, simte, intelege, reflecta, valorizeaza si genereaza frumosul in toate formele sale de manifestare (Schaub, H., Zenke, K.G., p.87, 2001).

Accentul major care se pune in prezent pe realizarea educatiei estetice nu este deloc surprinzator daca avem in vedere, in primul rand, vechimea preocuparilor pentru cultivarea frumosului prin educatie. Spre exemplu, filosofii antichitatii grecesti promovau existenta asa numitului kalokagathon, care desemna suprapunerea funciara la nivelul existentei umane a frumosului si a binelui.

Inseparabilitatea primordiala a binelui si frumosului, a eticului si esteticului, a reprezentat astfel una dintre coordonatele fundamentale ale educatiei din cele mai vechi timpuri. Aceasta idee a fost preluata si valorificata in modalitati specifice in toate etapele si epocile istorice.

In prezent, raporturile educatiei cu axiologia se structureaza in doua planuri principale, distincte dar intercorelate: planul valorificarii si potentarii prin intermediul educatiei a ansamblului fenomenelor de ordin estetic si planul conceperii si realizarii actiunilor instructiv-formative sub semnul esteticului, respectiv al educatiei ca arta.

La impunerea progresiv crescanda a educatiei estetice in sfera activitatilor de tip scolar au contribuit mai multi factori, dintre care amintim:

T    dezvoltarea economica actuala, element ce ofera resursele materiale si financiare necesare desfasurarii intr-o mai mare masura a activitatilor de ordin estetic;

T    cresterea cererii de creatie artistica, respectiv a numarului celor care apreciaza realizarile estetice si diversificarea pe aceasta cale a ofertelor de ordin estetic;

T    atragerea majoritatii populatiei in circuitul educational, fapt ce a determinat cresterea nivelului intelectual si cultural al acesteia si implicit a capacitatii de a recepta si genera valori de ordin estetic;

T    cresterea duratei timpului liber si deci a posibilitatii de a dedica artei, sub toate formele sale de manifestare, o mai mare parte din bugetul de timp disponibil;

T    diversificarea, datorita mijloacelor de comunicare in masa, a cailor de acces prin intermediul carora omul poate intra in contact cu creatii artistice situate in arealuri culturale mai indepartate din punctul de vedere al pozitionarii lor spatiale;

T    complexificarea fenomenului estetic contemporan si gradul tot mai ridicat de rafinament al acestuia, elemente ce impun o cultura artistica si o pregatire axiologica adecvata;

T    abundenta fluxului informational si caracterul uneori neselectiv din punct de vedere estetic al acestuia, fapt ce face dificila distingerea valorii de pseudo-valoare la nivelul subiectului neavizat; 

T    tehnologizarea, uneori agresiva, a majoritatii domeniilor de activitate, realitate ce a determinat necesitatea conservarii si potentarii sensibilitatii spirituale specific umane prin recursul tot mai frecvent la educatia estetica;

Referindu-se la acest ultim aspect, C. Cucos afirma ca omul fiinteaza nu doar in conformitate cu mobiluri intelectiv-practice ci si in concordanta cu legile frumosului, ale armoniei si coerentei esteticului din natura, societate si opera de arta iar asa numita "criza a artei contemporane" este mai mult o criza a receptivitatii noastre fata de acest fenomen, o criza a sensibilitatii care nu se adapteaza noilor modalitati expresive (Cucos, C., p.143-144, 1996).

Cultivarea sensibilitatii si receptivitatii fata de arta, a capacitatii de a interactiona adecvat cu sfera fenomenului estetic si de a o genera in acelasi timp, reprezinta in contextul societatii contemporane o prioritate fundamentala.

Intre dimensiunea estetica a dezvoltarii personalitatii umane si cea intelectuala, morala sau religioasa exista raporturi de potentare reciproca. Ignorarea sau minimalizarea importantei acestor raporturi sunt elemente care pot conduce la abordari unilaterale si simpliste cu privire la dezvoltarea personalitatii si la privarea demersurilor instructiv-formative de aportul pe care valorificarea adecvata a componentelor afectiv-motivationale le-ar putea aduce. Ne referim in acest context la faptul ca educatia estetica, dincolo de finalitatile sale specifice imediate, poate reprezenta un util si important suport in realizarea cu succes a celorlalte dimensiuni ale educatiei.

Cu toate ca realizarea educatiei estetice nu este apanajul exclusiv al educatiei de tip scolar, la infaptuirea acesteia contribuind semnificativ factori ca mass-media, familia etc., institutia scolara, datorita caracterului sistemic, organizat si finalist al activitatile instructiv-educative pe care le promoveaza, reprezinta principala instanta de asigurare a formarii si dezvoltarii subiectului uman ca fiinta estetica.

Obiectivele educatiei estetice

La fel ca si in cazul educatiei intelectuale sau morale, educatia estetica nu este o activitate desfasurata in sine si pentru sine, intamplator si fara nici o finalitate. Realizarea educatiei estetice asuma in desfasurarea sa doua categorii de scopuri principale:

obiective axate pe dezvoltarea sensibilitatii fata de fenomenul estetic si a receptivitatii fata de valorile pe care acesta le inglobeaza, respectiv pe formarea unei atitudini estetice;

obiective centrate asupra dezvoltarii efective a potentialului de creatie estetica a subiectului uman, de concepere si generare a frumosului sub toate formele sale de manifestare;

Conceptul de atitudine exprima, in termeni generali, pozitia subiectului uman fata de realitate ca intreg sau in raport cu anumite elemente ale acesteia. Atitudinea reliefeaza astfel dispozitia interna a individului fata de una sau alta dintre componentele existentei naturale sau sociale, orientand conduita adoptata in prezenta, reala sau simbolica, a acestei componente. Majoritatea autorilor concep atitudinea ca pe o structura integrativa tridimensionala, avand in acelasi timp un caracter cognitiv (judecati, credinte, cunostinte), afectiv (sentimente favorabile sau nefavorabile) si conativ, concretizat in tendinta sau predispozitia de a actiona sau reactiona constant intr-un anume fel (Doron, R., 1999).

Dezvoltand definitia anterior prezentata putem spune ca atitudinea estetica, in calitatea sa de obiectiv al educatiei estetice, vizeaza dotarea elevului cu anumite informatii si cunostinte privind frumosul si categoriile sale si cultivarea pe aceasta baza a unor trairi afective si/sau reactii comportamentale adecvate in raport cu diversele forme de manifestare si obiectivare a creatiei de factura estetica.

Atitudinea estetica include in structura sa mai multe elemente/obiective intercorelate:

senzorialitatea estetica;

gustul estetic;

judecata estetica;

sentimentele estetice;

idealul estetic;

Potentarea sensibilitatii si receptivitatii de ordin estetic, respectiv formarea atitudinii estetice, presupune proiectarea si punerea in practica a unor strategii educative conforme specificului realizarii fiecareia dintre aceste componente. Precizam faptul ca la nivelul realitatii scolare fiecare dintre elementele componente ale atitudinii estetice se constituie intr-un obiectiv educational specific.

Dezvoltarea senzorialitatii estetice, a sensibilitatii fata de frumos, presupune exersarea progresiva si sistematica a abilitatilor senzorial-perceptive ale elevului. Modelarea culturala a simturilor si formarea facultatilor estetice implica, in ultima instanta, instituirea deprinderii de a asocia diversilor stimuli conotatii estetice semnificante. Ne referim in acest context la stimularea abilitatii de a sesiza frumosul sub toate formele sale de manifestare si de a relationa diversele elemente ale realitatii naturale sau artificiale cu expresii adecvate ale limbajului artistic si implicit cu trairi afective corespunzatoare. Precizam faptul ca in realizarea acestui obiectiv se recomanda luarea in considerare a diferentelor psiho-fiziologice interindividuale, a potentialului senzorial individual, dezvoltarea senzorialitatii estetice reprezentand punctul de pornire in realizarea educatiei estetice.

Formarea gustului estetic urmareste cristalizarea diverselor experiente estetice personale sub forma unui set de preferinte si optiuni individuale. Finalitatea acestui obiectiv este conturarea unei matrici perceptive de factura estetica prin prisma careia elevul se raporteaza selectiv la diversele manifestari ale frumosului. In realizarea acestui obiectiv se va avea in vedere faptul ca, desi gustul estetic este in ultima instanta o chestiune de preferinta personala, modelarea si structurarea sa va fi in permanenta ghidata de preceptele, normele si valorile generale ale domeniului estetic.

Deprinderea elevilor cu formularea judecatilor estetice ca judecati de valoare reprezinta un obiectiv central al educatiei estetice. Judecata estetica, inteleasa ca act deliberativ si valorizator, este aceea care permite subiectului uman sa opereze, in cunostinta de cauza, selectii si ierarhizari competente la nivelul universului estetic. Transpunerea elevilor in postura de a emite judecati estetice pertinente este conditionata de familiarizarea acestora cu teoriile si principiile fundamentale ale axiologiei, de insusirea criteriilor in functie de care, spre exemplu, arta autentica poate fi separata de kitsch. Dezvoltarea capacitatii de apreciere valorizatoare a esteticului presupune astfel atat cunoasterea modalitatilor de manifestare a frumosului si a diverselor sale categorii (sublimul, eroicul, comicul, tragicul etc.) cat si a elementelor care permit distingerea valorii de non-valoare si a artei de pseudo-arta.

O alta componenta a atitudinii estetice si implicit un alt obiectiv al acestui tip de educatie este, asa dupa cum precizam anterior, potentarea si modelarea sentimentelor de factura estetica. Sentimentul estetic succede momentului contemplatiei si judecatei estetice, fiind rezultatul cristalizarii diverselor emotii survenite ca urmare a interactiunii dintre subiectul receptor si opera de arta. Sentimentele estetice permit persoanei in cauza atat condensarea, rafinarea si distilarea judecatilor sale axiologice anterioare cat si constituirea unui suport motivational propice unor noi receptari estetice sau chiar intreprinderii unor demersuri creatoare specifice.

Conturarea idealului estetic reprezinta finalitatea de maxima generalitate a educatiei estetice. Idealul estetic exprima sub forma sintetica totalitatea principiilor si valorilor ce ghideaza creatia spirituala specifica unei anumite epoci istorice si defineste directiile principale de structurare a oricarui demers actional de factura estetica. Intelegerea si asumarea acestui ideal constituie premisa si suportul creatiei autentice, oferind astfel subiectului uman posibilitatea unei incadrari individuale personalizate in planul de ansamblu al devenirii estetice generale a culturii din care acesta face parte.

Suita obiectivelor mai sus mentionate este subsumata primei categorii a finalitatilor educatiei estetice, categorie care urmareste formarea culturii estetice ca si componenta a culturii generale, respectiv dezvoltarea capacitatii elevilor de a recepta, intelege si valoriza frumosul in toate ipostazele si formele sale de manifestare.

A doua categorie a obiectivelor educatiei estetice este concentrata, asa dupa cum precizam anterior, asupra dezvoltarii potentialitatii creatoare a elevilor sau, mai exact spus, asupra valorificarii potentialului lor aptitudinal si antrenarii acestora in procesul de generare efectiva a diverselor forme de manifestare si obiectivare ale esteticului.

Potentarea creativitatii estetice a elevilor imbraca modalitati de expresie diferite, in primul rand in functie de predispozitiile aptitudinale ale acestora. Se impune in acest sens depistarea timpurie a aptitudinilor creative ale elevilor si stimularea adecvata a acestora prin demersuri instructiv-educative specifice, demersuri ce includ cu precadere asigurarea de suport motivational, exercitiul si monitorizarea formativa periodica a performantelor inregistrate de catre acestia in domeniul creatiei estetice.

In realizarea acestei categorii de obiective a educatiei estetice se va avea in vedere faptul ca desi creativitatea, fiind o caracteristica general-umana, este prezenta in diverse grade la toti indivizii, aceasta nu inseamna ca orice persoana este capabila de o creatie estetica de nivel superior.

Se impune astfel incurajarea elevilor atat in ceea ce priveste valorificarea potentialului de creatie estetica la nivelul maxim posibil al predispozitiilor lor aptitudinale particulare si materializarea acestora in produse estetice efective cat si referitor la dobandirea si punerea in practica a unor stiluri estetice de factura comportamentala, stiluri manifestate la nivelul concret al existentei cotidiene.

Precizam faptul ca distinctia realizata intre cele doua categorii de obiective ale educatiei estetice este una pur didactica, la nivelul realitatii educationale intre acestea existand raporturi ferme de interconditionare si potentare reciproca.

Principiile educatiei estetice

Eficienta realizarii educatiei estetice depinde, alaturi de respectarea principiilor generale ce guverneaza desfasurarea oricarui demers instructiv-formativ, de luarea in considerare a principiilor specifice educatiei estetice ca dimensiune particulara a fenomenului educational.

Subordonarea educatiei estetice unor principii didactice particulare ferme este impusa atat de bogatia fluxului informational si de fragilitatea epistemologica a acestui domeniu cat si de gradul ridicat de mobilitate inregistrat in prezent in sfera deja complexa a fenomenelor de factura estetica, fapt care determina aparitia unor frecvente confuzii de ordin axiologic.

Principiile fundamentale care ghideaza si orienteaza realizarea educatiei estetice sunt (cf. C. Cucos, 1996, p.148) urmatoarele:

principiul realizarii educatiei estetice pe baza si in temeiul valorilor autentice;

principiul receptarii globale, integrative a continutului si formei obiectului estetic;

principiul receptarii creatoare a valorilor estetice;

principiul intelegerii si situarii contextuale a fenomenului estetic;

Principiul realizarii educatiei estetice pe baza valorilor autentice exprima cerinta de a structura demersurile didactice specifice acestui tip de educatie in acord cu valorile universal valabile si acceptate ale omenirii. Avem in vedere in acest context necesitatea selectarii informatiilor si cunostintelor vehiculate pe baza unor criterii axiologice certe, larg acceptate de teoria si practica estetica. Asumarea acestui principiu la nivelul realizarii educatiei estetice este importanta din cel putin doua puncte de vedere: pe de o parte datorita necesitatii de a decela prin intermediul actului de predare valoarea de non-valoare si arta de pseudo-arta sau kitsch iar pe de alta parte ca urmare a cerintei de a construi cultura estetica a elevilor, pentru moment fragila, pornind de la premise si presupozitii axiologice ferme, acceptate si validate de catre teoreticienii acestui domeniu. Asa dupa cum preciza autorul anterior mentionat, acest principiu nu trebuie interpretat ca fiind unul limitativ si restrictiv in ceea ce priveste libertatea de decizie a profesorului ci ca o cerinta de respectat in selectarea independenta a unor continuturi instructiv-formative cu valente axiologice autentice.

Principiul asigurarii receptarii globale, unitare si integrative a continutului si formei obiectului estetic se refera la formarea si dezvoltarea la nivelul elevilor a capacitatii de a surprinde unitatea organica a continutului ideatic inglobat in opera de arta si a formei concrete care defineste si incadreaza acest continut. Receptarea unilaterala a formei sau a continutului si separarea artificiala a acestora conduce la privarea perceptiei obiectului estetic ca intreg de insasi esenta acestuia. Contemplarea estetica autentica include premisa surprinderii unitatii si armoniei continutului cu forma care-l cuprinde. Receptarea adecvata a unui obiect estetic, indiferent de natura sa, este intrinsec conditionata de identificarea relatiilor subtile instituite intre forma si continut, intre aparenta si esenta, motiv pentru care este recomandata realizarea unei educatii estetice in masura sa conduca la familiarizarea elevului cu perspectiva unei astfel de integralitati contemplative in abordarea si interpretarea oricarei opere de arta.

Principiul receptarii creatoare a valorilor estetice particularizeaza la nivelul acestei dimensiuni a educatiei o cerinta generala a realizarii instructiei si formarii si anume aceea de a considera elevul nu un simplu obiect al educatiei ci un subiect implicat activ si direct in procesul formarii si modelarii propriei sale personalitati. Principiul anterior mentionat porneste astfel de la premisa ca elevul nu este un simplu receptor pasiv de informatii sau valori de factura estetica. Valoarea si perenitatea unei opere de arta consta, asa dupa cum afirma majoritatea specialistilor in domeniul esteticii, tocmai in posibilitatea de a fi re-interpretata si re-creata odata cu fiecare noua receptare. Punerea in practica a principiului receptarii creatoare a valorilor estetice are astfel in vedere producerea de modificari la nivelul elevului pe doua coordonate sau dimensiuni principale: dimensiunea transformarii si modelarii subiectivitatii interne si sensibilitatii estetice a receptorului operei de arta si dimensiunea interpretarii creatoare si a valorizarii personale a obiectului supus contemplatiei estetice, evitandu-se astfel aparitia si manifestarea neutralitatii estetice la nivelul elevului.

Principiul intelegerii si situarii contextuale a fenomenului estetic are in vedere extinderea receptarii estetice de la opera de arta in sine la contextul mai larg in care s-a realizat producerea acesteia. Geneza oricarei opere de arta este determinata direct sau indirect, implicit sau explicit, de ansamblul conditiilor istorice ce au caracterizat existenta autorului acesteia. Ne referim in acest sens la faptul ca intelegerea si interpretarea corecta a unui obiect estetic se poate infaptui doar in conditiile in care subiectul receptor ia in considerare, alaturi de aspectele de ordin strict estetic, elemente cum sunt biografia si activitatea creatorului acestuia, apartenenta sa la unul sau altul dintre curentele artistice si contextul social, economic si cultural care a gazduit aparitia operei respective. Situarea educatiei estetice sub imperativele acestui principiu presupune prezentarea si explicitarea de catre profesor a contextului situational concret ce a caracterizat biografia diversilor creatori de arta si implicatiile acestuia asupra genezei obiectului estetic.

Corelarea adecvata a principiilor didactice generale cu principiile particulare specifice realizarii educatiei estetice reprezinta una dintre conditiile de baza ale atingerii scopurilor si obiectivelor pe care aceasta dimensiune a actiunii educationale si le propune spre infaptuire.

Teorie si practica in educatia estetica

Distinctia dintre teorie si practica in realizarea educatiei estetice este determinata, pe de o parte, de diferentierea existenta intre cele doua categorii de obiective ale acesteia (formarea capacitatii de receptionare adecvata a valorilor estetice respectiv dezvoltarea capacitatii de a crea valori estetice) iar pe de alta parte de consolidarea statutului curricular al educatiei artistico-plastice ca forma particulara a educatiei estetice.

Precizam faptul ca diferentierea teoriei de practica in planul concret al realizarii educatiei estetice functioneaza cu precadere la nivel conceptual, realitatea educationala ingloband in egala masura atat demersuri ce urmaresc dotarea elevului cu cunostinte privind receptarea fenomenului estetic cat si activitati precis orientate asupra actualizarii progresive a predispozitiilor aptitudinale de ordin estetic ale elevilor, activitati subsumate de regula educatiei artistico-plastice (desen, muzica, sculptura, lucru manual etc.).

In linii generale procesele instructiv-formative destinate realizarii educatiei estetice si educatiei artistico-plastice ca latura practic-aplicativa a acesteia sunt derivate din insasi formularea obiectivelor lor principale. Principalele strategii didactice si demersuri actionale utilizate in realizarea cu succes atat a educatiei estetice cat si a celei artistico-plastice sunt urmatoarele: exersarea si antrenarea senzorialitatii estetice, explicatia estetica, analiza si abordarea comparativa a diverselor obiecte estetice, contemplarea estetica dirijata, comentariul de factura estetica, cultivarea imaginatiei si creativitatii estetice, demonstratia si nu in ultimul rand, exercitiile aplicative.

Antrenarea senzorialitatii estetice a elevilor presupune organizarea unor situatii instructiv-formative care sa prilejuiasca un contact direct si nemijlocit al acestora cu diverse obiecte estetice. In acest context elevii vor explora, sub indrumarea competenta a cadrului didactic care va oferi indicatii verbale prealabile, insusirile concrete ale respectivului obiect estetic. Familiarizarea progresiva a elevilor cu diversele caracteristici ale operelor de arta (nuante cromatice, tonalitati sonore etc.) va genera in timp dezvoltarea si autonomizarea senzorialitatii estetice a acestora.

Explicatia estetica implica elaborarea si prezentarea de catre profesor a unui expozeu analitico-descriptiv cu privire la un anumit obiect estetic. Gratie acestei metode elevii vor fi ajutati sa inteleaga elementele definitorii ale respectivei opere de arta si valoarea sa, modul de relationare al acestor elemente, intentiile autorului si nu in ultimul rand, mesajul artistic pe care obiectul estetic supus analizei il aduce cu sine. Explicatia estetica se va baza pe contactul prealabil al elevilor cu obiectul estetic si va fi adaptata nivelului de intelegere al acestora.

Abordarea comparativa a doua sau mai multe obiecte estetice urmareste deprinderea elevilor cu capacitatea de a analiza comparativ operele de arta, de a evidentia asemanarile si deosebirile dintre ele atat din punctul de vedere al continutului si modului de realizare cat si din acela al mesajului artistic vehiculat si de a intelege faptul ca, in ultima instanta, operele de arta nu se opun una alteia ci se completeaza reciproc in efortul de generare a fenomenului estetic.

Contemplarea estetica dirijata se refera la transpunerea elevului in postura unui critic de arta, situatie in care acesta, ajutat si indrumat de catre profesor, surprinde progresiv structura si caracteristicile mai evidente sau mai subtile ale obiectului estetic, patrunzand astfel treptat in universul de natura artistica al respectivei opere de arta. In functie de particularitatile obiectului de arta si de situatia in care are loc contemplarea estetica dirijata, profesorul poate solicita elevului sa verbalizeze observatiile inregistrate sau sentimentele estetice traite.

Comentariul estetic presupune realizarea de catre elev, ca urmare a contemplatiei estetice, a unei expuneri incluzand perspectiva proprie asupra unei anumite opere de arta, opiniile personale referitoare la elementele care o fac valoroasa, mesajul artistic continut si emotiile estetice declansate de catre aceasta. Acest comentariu va fi prezentat de catre elev intregii clase, profesorul conducand discutiile si dezbaterile prilejuite de expunerea respectiva.

Cultivarea imaginatiei si creativitatii estetice vizeaza dezvoltarea si cultivarea potentialului creator al elevilor prin intermediul unor activitati specifice. Ne referim in acest sens la aspecte cum sunt: modul de predare, care va solicita gandirea divergenta, implicarea frecventa a elevilor in activitati care pun in joc diversele moduri de manifestare a creativitatii (creativitatea de expresie, creativitatea procesuala sau creativitatea de produs) si nu in ultimul rand conceperea unor teme de casa a caror rezolvare sa presupuna recursul la imaginatie si creativitate.

Metoda demonstratiei va fi utilizata in sensul prezentarii concrete de catre profesor a operatiilor pe care generarea unui anumit obiect estetic le presupune. Astfel elevii vor putea asista la procesul efectiv de producere a unui obiect estetic, surprinzand gama actiunilor implicate, succesiunea acestora si modul in care diversele dificultati survenite pe parcursul acestei activitati pot fi depasite. Succesul acestei metode depinde de masura in care profesorul este capabil sa alature demonstratiei practice comentariul vorbit, sa descompuna activitatea in principalele sale elemente componente si sa asigure transparenta si intelegerea de catre elevi a continutului operatiilor intreprinse.

Metoda exercitiului estetic, la fel ca si cea a demonstratiei, este cu precadere specifica realizarii educatiei artistico-plastice. Pe baza cunostintelor teoretice dobandite si a demonstratiei prealabile realizate de catre profesor, elevii vor fi angajati, sub atenta indrumare a acestuia, in activitati avand ca finalitate producerea efectiva de obiecte estetice. Importante in acest context sunt monitorizarea permanenta a activitatii de creatie a elevilor si corectarea la timp a erorilor constatate.

Practica realizarii efective a educatiei estetice presupune, pe de o parte, combinarea adecvata a metodelor anterior prezentate si pe de alta parte alternarea judicioasa a activitatilor cuprinse in perimetrul educatiei formale cu cele ale educatiei non-formale (vizite la muzeu, vizionari de filme, cercuri de creatie etc.) si informale, elemente in masura sa conduca la formarea si dezvoltarea capacitatii de receptare si generare a fenomenului estetic la nivelul elevilor.